Articolul analizează utilizarea tomografiei computerizate (CT) în diagnosticarea glaucomului acut secundar luxaţiei anterioare a cristalinului în cazul unui câine cu cataractă hipermatură. Examinarea CT este esenţială pentru evaluarea structurilor oculare, mai ales în cazurile unde metodele tradiţionale, cum ar fi ecografia şi imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM), sunt insuficiente.
Examinările tomografice sunt importante în evaluarea oculară, iar CT oferă imagini clare ale ţesuturilor moi orbitale, îmbunătăţind diagnosticarea bolilor oculare. Studiul îşi propune să descrie aspectele patologice ale ochiului canin prin CT, să determine modificările de dimensiune, volum şi densitate ale structurilor oculare şi să evalueze îmbunătăţirea contrastului după administrarea substanţelor de contrast.
Studiul demonstrează utilitatea CT în diagnosticarea patologiilor oculare complexe la câini. Imaginile de înaltă rezoluţie obţinute prin CT au permis o evaluare detaliată a structurilor oculare, evidenţiind luxaţia cristalinului şi confirmând glaucomul prin creşterea semnificativă a presiunii intraoculare. CT-ul se dovedeşte a fi un instrument valoros în diagnosticul oftalmologic, mai ales când alte metode imagistice nu sunt eficiente.

Caz clinic

Un câine metis, de 8 ani, a prezentat epiforă, blefarospasm, cataractă hipermatură şi glaucom. Examenul computer-tomografic (CT) a fost efectuat pentru confirmarea diagnosticului de luxaţie de cristalin şi glaucom. Rezultatele CT au arătat creşterea dimensiunilor globului ocular drept şi o atenuare crescută a structurilor oculare, confirmând diagnosticul de glaucom.

Ochii sunt frecvent incluşi în examinările tomografice de rutină ale capului, iar medicul radiolog ar trebui să evalueze structurile oculare ca parte a analizei generale a acestor scanări. Ocazional, pot fi identificate patologii oculare ascunse sau neaşteptate, care pot influenţa gestionarea cazului.

Există numeroase publicaţii care descriu caracteristicile ultrasonografice şi imagistice prin rezonanţă magnetică (IRM) ale ochiului la câine, atât în condiţii normale, cât şi patologice. Totuşi, există puţine informaţii disponibile cu privire la examinarea CT a orbitei la pacienţii canini.

Tomografia computerizată oferă imagini clare ale ţesuturilor moi orbitale şi ale anexelor oculare, cu o rezoluţie spaţială înaltă şi un contrast moderat. Imaginile multiplanare au îmbunătăţit semnificativ diagnosticarea bolilor oculare atât la oameni, cât şi la animale. În prezent, imaginile de calitate superioară şi reconstrucţiile 3D permit o identificare precisă şi o rezoluţie mai bună a structurilor intra- şi extraoculare.

Scopurile acestui studiu au fost: descrierea aspectului patologic al ochiului canin prin tomografie computerizată; determinarea modificărilor de dimensiune, volum şi densitate normale ale structurilor oculare şi evaluarea gradului de îmbunătăţire a contrastului după administrarea substanţelor de contrast.

Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului, determinată de factori diverşi, zonele de opacifiere având forme, localizări şi mărimi variate.

În cataracta hipermatură, cristalinul are culoare alb-porţelanie, capsula îngroşată, diametrul anteroposterior al cristalinului este mult mărit, camera anterioară a ochiului are diametrul anteroposterior micşorat şi acuitatea vizuală este diminuată sau absentă (Ionaşcu, 2020).

În evoluţia sa, cataracta se poate complica cu: subluxaţie sau luxaţie posterioară de cristalin, glaucom, cheratită posterioară traumatică sau uveită (facoclastică sau facolitică – figurile 1 şi 2). Toate aceste complicaţii au prognostic rezervat, uneori singura opţiune rămâne enucleerea globului ocular (Ionaşcu, 2020).

Distopiile cristalinului apar în stadiile de cataractă matură şi sunt foarte des prezente în cataractele hipermature. Sunt frecvente ca urmare a variaţiilor mari ale volumului cristalinului până în acest stadiu evolutiv. Variaţiile de volum ale cristalinului determină deşirarea ligamentului suspensor. Cele mai frecvente luxaţii sunt cele posterioare, dar, în cazul cataractelor hipermature, volumul foarte mare al cristalinului va determina menţinerea sa în poziţie fiziologică. Luxaţia anterioară de cristalin cu cataractă va determina glaucom acut şi cheratită posterioară traumatică (Ionaşcu, 2020).

Distopiile cristalinului pot fi definite ca fiind deplasarea parţială de la nivelul fosei hialoide a cristalinului în urma deşirării parţiale a ligamentului suspensor (subluxaţia cristalinului) sau deplasarea totală de la nivelul fosei hialoide a cristalinului, în urma ruperii în totalitate a ligamentului suspensor (luxaţia cristalinului).

Luxaţia cristalinului poate fi anterioară, posterioară sau în plan vertical (Ionaşcu, 2020).

Glaucomul este o afecţiune oculară caracterizată prin creşterea presiunii intraoculare. Presiunea intraoculară (PIO) sau oftalmotonusul este presiunea exercitată de lichidele intraoculare (umoarea apoasă) asupra pereţilor globului ocular.

Presiunea intraoculară se măsoară cu ajutorul tonometrului Schiotz sau al tonometrelor digitale Tono-Pen şi Tono-Vet.

Valoarea PIO trebuie să fie egală la ambii ochi, iar valoarea normală a presiunii intraoculare este 20 mmHg (Ionaşcu I., 2020).

Pacientul, câine metis, mascul, în vârstă de 8 ani, a fost prezentat în cadrul clinicii în vederea efectuării unui examen oftalmologic complet, în urma căruia s-au constatat următoarele modificări:

epiforă şi blefarospasm la nivelul ochiului drept (OD);

cataractă hipermatură cu afectare retiniană la nivelul OD;

reflexul pupilar cromatic absent la nivelul ochiului drept, prezent la nivelul ochiului stâng (OS);

fundul de ochi nu putea fi examinat la nivelul OD;

presiunea intraoculară OD – 66 mmHg; OS – 17 mmHg;

testul Schirmer: OD – 28 mm/min; OS – 22 mm/min.

testul cu floresceină negativ.

În urma coroborării datelor obţinute prin evaluarea oftalmologică, s-a suspicionat luxaţia cristalinului, pe fondul cataractei hipermature şi, secundară acestora, apariţia glaucomului. În vederea obţinerii diagnosticului de certitudine, s-a optat pentru realizarea examenului computer-tomografic la nivelul craniului.

Examinarea imagistică s-a realizat cu ajutorul unui echipament Philips Access CT 16 slice-uri, pacientul aflându-se sub anestezie inhalatorie. Protocolul imagistic folosit în acest caz a implicat scanări elicoidale de la nivelul nărilor până la aspectul caudal al craniului. Zona a fost scanată înainte şi la două minute după administrarea intravenoasă de iohexol (Omipaque®) la o doză de 600 mgI/kg (2 ml/kg). Imaginile multiplanare reformate 3D şi randările volumetrice au fost evaluate folosind un laptop de lucru dedicat 3D (Horos – vizualizator DICOM open-source pentru macOS). Dimensiunile matricei au fost de 512x512.

Analiza imaginilor obţinute cu ajutorul CT-ului în ceea ce priveşte evaluarea globului ocular urmăreşte următoarele aspecte:

1. Globul ocular (figurile 1 şi 2)

a. Distanţa maximă anteroposterioară a globului ocular (lungimea axială), de la suprafaţa internă a corneei până la suprafaţa internă a coroidului/retinei/sclerei; 

b. Distanţa maximă lateromedială a globului ocular (lăţimea ecuatorială), măsurată perpendicular pe lungimea axială, imediat caudal faţă de cristalin; 

c. Distanţa anteroposterioară (rostrocaudală) a camerei anterioare, de la suprafaţa internă a corneei până la marginea anterioară a cristalinului, măsurată la 90°; 

d. Distanţa anteroposterioară a camerei vitroase, de la aspectul posterior al cristalinului până la suprafaţa internă a coroidului/retinei/sclerei; 

e. Dimensiunea cristalinului: distanţa maximă anteroposterioară (lungimea axială) şi distanţa lateromedială (lăţimea ecuatorială), măsurate la cea mai mare dimensiune a globului ocular.

2. Volumul globului ocular

Volumul a fost obţinut prin trasarea manuală a unei regiuni de interes (ROI) în jurul globului ocular şi al cristalinului, măsurând aria fiecărei secţiuni, iar volumele au fost calculate automat cu ajutorul unui software de randare a volumului (Horos). S-au obţinut valorile 6,4463 cm3 pentru OD, respectiv 4,7369 cm3 pentru OS.

3. Densitatea umorii apoase şi vitroase şi a cristalinului
Atenuarea a fost măsurată prin trasarea unei regiuni de interes (ROI) la nivelul camerei anterioare, al camerei vitroase şi al cristalinului, cu o arie de 0,04 cm², 0,2 cm² şi 0,1 cm² (Salgüero, 2015).

În urma comparării rezultatelor cu valorile standard (Salgüero, 2015), s-a observat creşterea dimensiunilor globului ocular drept în comparaţie cu cel stâng, precum şi a valorilor de atenuare la nivelul structurilor globului ocular drept; totodată, imaginile tomografice au evidenţiat luxaţia de cristalin şi au reconfirmat diagnosticul de glaucom prin identificarea alterărilor de la nivelul umoarei vitroase.

Concluziile acestui studiu evidenţiază utilitatea tomografiei computerizate în diagnosticul patologiilor oculare complexe la câini. În cazul prezentat, examinarea CT a permis evaluarea precisă şi detaliată a dimensiunilor şi densităţii structurilor oculare, confirmând diagnosticul prezumtiv stabilit în urma examenului oftalmologic.

Comparând ochiul afectat (OD) cu ochiul sănătos (OS), s-au observat modificări semnificative, inclusiv creşterea dimensiunilor globului ocular drept şi o atenuare crescută la nivelul umoarei vitroase, care a reconfirmat prezenţa glaucomului. Luxaţia cristalinului, identificată clar prin imagistica 3D, a fost responsabilă pentru agravarea stării pacientului. În plus, valorile foarte ridicate ale presiunii intraoculare (66 mmHg pentru OD, comparativ cu 17 mmHg pentru OS) au fost un indicator clar al progresiei glaucomului.

CT-ul s-a dovedit a fi un instrument valoros în evaluarea rapidă şi precisă a structurilor oculare, oferind imagini de înaltă rezoluţie şi reconstrucţii volumetrice care au permis identificarea cu acurateţe a modificărilor intraoculare. În concluzie, tomografia computerizată poate juca un rol esenţial în diagnosticul glaucomului şi al altor afecţiuni oftalmologice la câini, mai ales în cazurile în care metodele imagistice tradiţionale (ecografia sau IRM) nu sunt disponibile sau nu oferă rezultate concludente. 

 

Bibliografie
Boroffka S, Voorhout G. Direct and reconstructed multi-planar computed tomography of the orbits of healthy dogs. Am J Vet Res. 1999;60(12):1500-1507.
Dennis R. Use of magnetic resonance imaging for the investigation of orbital disease in small animals. J Small Anim Pract. 2000;41(4):145-155.
Fike JR, Lecouteur RA, Cann CE. Anatomy of the canine orbital region. Vet Radiol Ultrasound. 1984;25(1):32-36.
Gregory BD, Mitchell S. The eye and orbit. Clin Tech Small Anim Pract. 1999;14(4):160-169.
Gumpenberger M, Kolm G. Ultrasonographic and computed tomography examinations of the avian eye: physiologic appearance, pathologic findings and comparative biometric measurement. Vet Radiol Ultrasound. 2006;47(6):492-502.
Ionascu I. Oftalmologie veterinară şi chirurgie generală. Bucureşti: Editura Ex Terra Aurum; 2020.
Moore PA. Examination techniques and interpretation of ophthalmic findings. Clin Tech Small Anim Pract. 2001;16(1):1-12.
Morgan RV, Daniel GB, Donnell RL. Magnetic resonance imaging of the normal eye and orbit of the dog and cat. Vet Radiol Ultrasound. 1994;35(2):102-108.
Murphy CJ, Samuelson DA, Pollock RVH. The eye. In: Miller’s. Anatomy of the Dog. 4th ed. Elsevier. 2013:746-785.
Salgüero R, Johnson V, Williams D, et al. CT dimensions, volumes and densities of normal canine eyes. Vet Rec. 2015;176(15):386.