Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

Telefon

022011082

Ore de lucru

09:00 - 18:00

Telefon

022011082

0

Elemente de farmacoterapia urgenţelor în practica medicală veterinară

06 Nov 2020

Elemente de farmacoterapia urgenţelor în practica medicală veterinară

 Pharmacotherapeutic elements of emergencies in veterinary practice

Romeo T. Cristina, Andreia Bianca Chirilă

First published: 10 aprilie 2017

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.26.1.2017.574

Abstract

This material was structured as an informative guide for the veterinary practitioner in terms of identifying and applying a suitable pharmacotherapeutic strategy for shock in animals. There are synthetically presented: the definition and classification of the shock types (hae­ma­to­genic, vasogenic, cardiogenic, neurogenic, mixed), description, and how to identify the main sources of the pathogenesis of shock, the analysis of the major clinical parameters (the color of mucous membranes, capillary refill time, heart rate, pulse and its quality, the pain level, the awareness state), there are also pre­sented fluid therapy elements, about the fluidic spa­ces, rehydration and the perfusion, calculus of liquid de­ficit, the strategy in the animal recovery, the main iden­tifiable parameters, the hypovolemic status and its basic signs, the main recommended therapy and the ef­fective pharmacon groups (as fluids and medication).

Keywords

shock, classification, pathology, pharmacotherapeutic strategy

Rezumat

Prezentul material este structurat ca un ghid util pentru practicianul veterinar, în ceea ce privește identificarea și aplicarea unei stategii farmacoterapeutice potrivite în cazul șocului la animale. Sunt prezentate în mod sintetic: definiția și clasificarea tipurilor de șoc (hematogen, vasogen, car­dio­gen, neurogen, mixt), descrierea și modul de iden­ti­fi­care a acestora, principalele surse ale patogenezei șo­­cului, analiza principalilor parametri clinici în starea de șoc (culoarea mucoaselor, timpul de reumplere ca­pi­­la­­ră, frecvența  cardiacă, frecvența și calitatea pul­su­lui, nivelul algiei, starea de conștiență), elemente de flui­do­te­rapie, informații despre spațiile lichidiene, rehidratare și perfuzare, calculul deficitului de lichide, strategia în rea­nimare și principalii parametri, semnele principale de hi­povolemie și terapia recomandată, precum și principalele grupe de farmaconi utilizate (fluide și medicație).

Cuvinte cheie

șoc clasificare patologie strategie farmacoterapeutică

 

Dintre numeroasele definiții date șocului, cea mai simplă ar fi: „Șocul este stadiul de depresie profundă a proceselor vitale asociate cu reducerea volumului și a presiunii sangvine, cauzat cel mai adesea de injurii severe precum accidentele, hemoragiile sau arsurile...”.

În general, șocul are caracteristicile unui sindrom de disfuncție multiplă de organe - Multiple Organ Dysfunction Syndrome (MODS). Combinațiile directe sau reperfuzarea pot genera sindromul prin antrenarea disfuncției progresive a mai mult de două organe, cu consecințe directe grave asupra supraviețuirii sau injuriilor organice.

Este demonstrat deja că MODS apare la peste 10% dintre pacienții cu injurii traumatice severe și este cauza primară a morții la indivizii care supraviețuiesc mai mult de 24 de ore.

În acest sens, reanimarea este unul dintre mijloacele medicinei moderne, care cuprinde un grup de metode terapeutice având ca finalitate restabilirea funcțională, umorală și metabolică în boli de natură medicală, chirurgicală, infecțioasă sau toxigenă etc.

În figura 1 este redată o schemă simplificată a șocului.

În Tabelul 1 sunt prezentate principalele surse ale șocului la animale.

Șocul este clasificat în trei categorii:

 hipovolemic

 cardiogen

 distributiv.

Șocul hipovolemic apare când deficitul de sânge este peste 15% și poate fi rezultatul unor hemoragii și pierderi de fluide (vomă și/sau diaree severă).

Șocul cardiogen apare când cordul nu mai este capabil să pompeze sângele și se poate manifesta în urma unui embolism pulmonar, tamponade cardiace, insuficiențe valvulare, cardiomiopatii sau aritmii cardiace.

Șocul distributiv este determinat de proasta distribuție a sângelui față de circulația centrală din cauza unei vasodilatații periferice (datorată anafilaxiei), deficiențelor de corticosteroizi (hipoadenocorticism) și/sau bolilor sistemice inflamatoare.

Diferitele tipuri de șoc pot avea profil hemodinamic diferit în fazele timpurii ale șocului. De obicei se constată prezența mai multor tipuri de șoc în același timp, cel hipovolemic fiind aproape tot timpul prezent (figura 2).

În depistarea cât mai rapidă a șocului, în timpul triajului, se urmăresc principalele modificări apărute (de exemplu, mucoase, TRC, frecvență cardiacă, calitatea pulsului, durerea, starea de conștiență), pentru a se stabili cu exactitate tipul șocului, gravitatea situației și tipul de tratament. În tabelul 2 sunt prezentate principalele tipuri de șoc la animale, pe tipuri, mecanisme și cauze, de urmărit în triaj.

Din punctul de vedere al examenului clinic, principalii parametri de evaluat sunt prezentați în tabelul 3.

Strategia în rehidratare

Capacitatea de a efectua un plan de terapie lichidian depinde de înțelegerea diferitelor compartimente lichidiene corporale și a dinamicii și distribuirii fluidelor corporale. În organism există trei compartimente lichidiene majore:

 spațiul intravascular

 spațiul interstițial

 spațiul intracelular.

Spațiul interstițial și cel intracelular reprezintă compartimentul extravascular și este 15-20% din apa totală sau 15% din greutatea totală.

Compartimentul vascular (volemia) reprezintă 7-8% din apa totală, respectiv 5% din greutatea corporală.

În 24 de ore, turn overul apei este variabil în funcție de specie:

 143 ml/kgc la vacă

 150 ml/kgc la oaie

 73 ml/kgc la capră

 75 ml/kgc la măgar.

Terapia cu fluide trebuie aplicată rapid și în cantități mari, pentru a avea cele mai bune rezultate în ceea ce privește recuperarea. În medicina veterinară, majoritatea pacienților vor răspunde bine doar la terapia cu fluide. Medicația antiaritmică și inotropii sunt necesari în șocul cardiogen primar, iar medicația vasopresoare este necesară în șocul distributiv.

Estimarea procentului de deshidratare

Oferă clinicianului o idee despre volumul inițial de fluide necesare, dar trebuie considerată ca o estimare, deoarece deshidratarea depinde și de alți factori existenți (vârstă, nutriție etc.) (tabelul 4).

Calcularea deficitului de fluide se va face după formula:

Volumul de înlocuit (L) = Greut. corp.(kg) x % deshidratare, unde se adaugă deficitul și pierderile curente de fluide la necesarul de mentenanță/bazal (figura 3).

Strategia de reanimarea conține în special tehnici terapeutice de reechilibrare respiratorie și circulatorie și evaluarea funcțiilor afectate de acțiunea patogenilor interni sau externi.

Cel mai adesea, manifestările simptomatologice sunt de tip supraacut sau acut. În tabelul 5 sunt prezentați principalii parametri pentru evaluarea și monitorizarea pacienților.

Terapia trebuie individualizată, „croită”, pentru fiecare pacient în parte, reevaluată și reformulată în funcție de schimbările apărute.

Nevoile pacienților variază în funcție de:

 existența unei boli acute sau cronice

 patologie: acido-bazică, oncotică, anormalități electrolitice

 alte condiții coexistente.

În funcție de scopul terapeutic urmărit, perfuziile pot fi:

 cu electroliți

 pentru stabilirea echilibrului acido-bazic

 cu substanțe energetice și reconstituante

 soluții coloidale înlocuitoare de plasmă

 soluții medicamentoase (tabelul 6).


Pacienții trebuie examinați pentru trei tipuri majore de dereglări fluidice:

 modificări de volum (ex.: deshidratare, pierderi de sânge)

 modificări de conținut (ex.: hiperpotasiemie)

 modificări de distribuție (ex.: efuziunea pleurală).

Când este necesară creșterea volumului intravascular fără creșterea nivelului sângelui intergral, se utilizează soluții cristaloide coloide coloide ori ambele. Cele mai bune sunt soluțiile cristaloide izotone. Dacă este nevoie de electroliți, administrarea se realizează printr-un cateter i.v. secundar, la o rată de administrare care să nu depășească 0,5 mmoli/kgc/oră.

Medicația de susținere cardiacă

Dobutamina

Îmbunătățește contractilitatea și debitul cardiac, cu efect agonist b-adrenergic. Se administrează în perfuzie i.v. continuă în rată de 2,5-20 mcg/kg/min în dextroză 5%; doza este de 15 mcg/kg/min. Dobutamina crește circulația miocardică, renală și mezenterică.

Dopamina

Se administrează în perfuzie i.v. continuă 2-8 mcg/kgc/min; dozajul mai mare de 10 mcg/kg/min produce vasoconstricție și tahicardie. Atenție: poate provoca perturbări gastrointestinale!

Vasodilatatorii

Combinația nitroprusid de sodiu + dobutamină în perfuzie IV continuă este eficientă în șoc cardiogenic și edem pulmonar sever. Efect advers: hipotensiune sistemică - se recomandă monitorizarea presiunii sangvine.

Nitroprusidul de sodiu

Se diluează în dextroză 5% și se administrează în rată de 1-3 mcg/kg/min, cu creșterea ratei de perfuzie la 5-10 min, până la efectul dorit. Doza este de: 5-10 mcg/kgc/min, suficientă pentru a controla semnele clinice.

Pimobendanul

Are un efect inotrop și vasodilatator (inhibitor de fosfodiesterază III), se administrează oral în doză de 0,25 mg la 12 ore.

Milrinona și amrinona (inamrinona)

Inhibitori de fosfodiesterază III (FDE III). Se administrează pentru terapia insuficienței miocardice severe refractare. Reacții adverse: tahicardie și tahiaritmie, trombocitopenie, probleme gastrointestinale, hipotensiune.

Amrinona: se administrează în doză de 1-3 mg/kgc, i.v., sau perfuzie i.v. 10-80 mcg/kgc/min.

Milrinona: se administrează în doză de 30-300 mcg/kgc (doză de atac), urmat de perfuzie i.v. 1-10 mcg/kgc/min (se începe cu doza minimă și se crește). 

Bibliografie

1. Cristina T. Romeo (2006). Introducere în farmacologia și terapia veterinară. Ed. Solness Timișoara(10)973-729-064-X; I; (13)978-973-729-064-9, pp.560-592; 611-652.
2. Cristina R.T., Teușdea V. (2008). Ghid de farmacie și terapeutică veterinară. Ed. Brumar Timişoara 978-973-602-354-5 pp.328-333. 
3. http://www.merckvetmanual.com/emergency-medicine-and-critical-care/fluid-therapy/overview-of-fluid-therapy
4. http://www.merckvetmanual.com/emergency-medicine-and-critical-care/fluid-therapy/body-fluid-compartments-and-fluid-dynamics 

Sursă :https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/elemente-de-farmacoterapia-urgentelor-in-practica-medicala-veterinara-id-574-cmsid-69

Articole Similare

Dec

01

Managementul reproducţiei la iepele din rasa Pursânge Englez

Creşterea şi exploatarea rasei Pursânge Englez sunt direct influenţate de funcţionarea optimă a aparatului genital, de reglarea neuroendocrină şi de eficienţa reproducţiei la această rasă. Pentru unele rase, în special pentru Pursânge Englez, un sezon de reproducere operaţional există de la 15 februarie până în prima săptămână a lunii iulie. Acest sezon de împerechere gestionat de oameni semnifică efortul crescătorilor de a obţine iepe gestante de la mijlocul lunii februarie.

Nov

28

Mamitele la vaca de lapte

Vacile de lapte moderne reprezintă rodul secolelor de creştere şi ameliorare pentru mărirea cantităţii şi calităţii laptelui. Recent, fermierii şi-au îndreptat atenţia către o consecinţă nedorită a selecţiei pentru îmbunătăţirea producţiei de lapte – susceptibilitatea glandei mamare la infecţii. Mamitele sau mastitele reprezintă afecţiunea majoră cu cel mai mare impact asupra economiei fermelor de vaci de lapte din întreaga lume, asociindu-se cu scăderea producţiei de lapte

Nov

24

Principalele boli la suine. Boli de nutriție și metabolism

Este o boală iatrogenă ce apare în urma supradozării medicamentoase. Poate fi observată la toate categoriile de vârstă, fiind manifestată prin osteopatii precum: scurtarea oaselor lungi, rotația epifizelor în jurul propriilor axe, precum și prin alungirea tuberozității tibiale, femurale sau a trocanterului mare femural. Necropsia și histopatologia se pot folosi ca metode de diagnostic, observându-se scăderea numărului de osteoblaste și a cantității de osteoid sintetizat

Nov

17

Gestionarea simptomatică a gastroenteritei acute primare

Gastroenterita acută este un termen utilizat pentru a descrie un sindrom caracterizat prin apariţia bruscă a vomei și/sau a diareei cauzate de o inflamație a mucoasei gastrointestinale. Acest diagnostic este rareori confirmat prin evaluare histopatologică; în locul acesteia, diagnosticul se bazează pe o prezentare clinică substanţială și pe excluderea altor potențiale cauze ale semnelor clinice. Este presupusă o inflamație a mucoasei, da prezenţa ei nu a fost dovedită. Prin urmare, poate este mai potrivită denumirea

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<