Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

Telefon

022011082

Ore de lucru

09:00 - 18:00

Telefon

022011082

0

Nematodul saprobiotic Pelodera strongyloides – cauză a dermatitei parazitare la câine

23 Sep 2024

Nematodul saprobiotic Pelodera strongyloides poate determina apariţia dermatitei parazitare pruriginoase la câinii cu părul scurt crescuţi în condiţii insalubre. Larvele de stadiul 3 pot invada pielea câinelui pe la nivelul foliculului pilos. Tabloul clinic este dominat de eritemul pruriginos, alopecie şi leziuni papulo-crustoase şi chiar ulcerative, care apar pe zonele care vin în contact cu mediul contaminat. Diagnosticul se stabileşte pe baza istoricului şi examenului microscopic, identificându‑se larvele de tip rabditiform. Deşi rară, dermatita parazitară produsă de P. strongyloides ar trebui luată în considerare când sunt observate leziuni cutanate în zonele de contact cu aşternutul insalubru.

Pelodera strongyloides (Scheider, 1860) este un nematod saprobiotic care trăieşte liber în solul umed, apă şi materia organică în descompunere (frunze, paie etc.) (Tanaka et al., 2004; Zhang et al., 2019), unde îşi desfăşoară ciclul biologic în întregime. Uneori, larvele de stadiul 3 ale acestui nematod pot invada pielea animalelor (câini, oi, capre, cai, foci, urşi, cobai) care trăiesc în curţi, în condiţii insalubre, devenind un parazit facultativ şi producând dermatită parazitară pruriginoasă (Cliff and Anderson, 1980; Tudor et al., 2012; Röthing et al., 2019). De asemenea, în lume au fost semnalate cazuri de dermatită la om produsă de larvele acestui nematod saprofit (Pasyk, 1978; Tanaka et al., 2004).

Etiologie

P. strongyloides face parte din Încrengătura Nematoda, Clasa Chromadorea, Ordinul Rhabditida, Familia Rhabditidae, Genul Pelodera (ITIS, 2024). Femela adultă prezintă un corp uşor curbat pe partea ventrală, care poate atinge o lungime medie de 992 µm (Cliff and Anderson, 1980). Cuticula este uşor striată transversal, imprimând un aspect inelat. În partea anterioară, deschiderea orală este prevăzută cu şase buze, iar capsula bucală, adâncă, se continuă cu un esofag de tip rabditiform. Extremitatea posterioară se termină bont, observându-se o extensie îngustă, similară coloanei vertebrale, cu o lungime de aproximativ 20 µm (Saary and Nikander, 2006). Masculul are un corp asemănător cu cel al femelei, însă mai redus ca dimensiune, lungimea medie fiind de 885 µm (Cliff and Anderson, 1980). La extremitatea posterioară prezintă o bursă copulatoare, prevăzută cu zece perechi de papile alungite. De asemenea, sunt prezenţi şi doi spiculi, care formează o structură în formă de „Y”. Larvele pot avea o lungime de 600-750 µm şi o lăţime de 30-40 µm (Saari and Nikander, 2006). Esofagul este de tip rabditiform, uşor de identificat la examenul microscopic.

Ciclul biologic

Are o durată de aproximativ 3,5-4 zile în condiţii de laborator (mediu de agar şi temperatură de 22°C) (Vangestel, 2008) şi patru-opt zile în mediul extern (Scott and Whittaker, 1969 citat de Röthing et al., 2016). După împerechere, femele adulte încep să elimine ouă embrionate în mediul extern, din care eclozează larvele de stadiul 1 (L1). O femelă matură poate produce până la 500 de ouă de-a lungul vieţii (Zhang et al., 2019). Larvele de stadiul 1 năpârlesc de câteva ori (L2-L3-L4 şi L5 sau stadiul de preadult) în decurs de patru-opt zile, pentru a finaliza ciclul biologic, până la stadiul de adult (Röthing et al., 2016). Ciclul biologic poate fi întrerupt în momentul în care L3 pătrund în pielea animalelor, iar în cazul în care larvele sunt înlăturate de pe gazde şi ajung din nou pe sol sau pe aşternut, îşi continuă evoluţia, năpârlesc şi se transformă în adulţi, revenind la viaţa liberă (Poinar, 1965, citat de Zhang et al., 2019).

Tablou clinic

Dermatita pruriginoasă parazitară produsă de nematodul saprofit P. strongyloides este întâlnită la câinii cu părul scurt care trăiesc în curţi, în condiţii insalubre, pe aşternut de paie umede sau frunze putrezite. Câinii cu părul lung prezintă o oarecare protecţie datorită părului abundent (Saari and Nikander, 2006). Examenul clinic evidenţiază prezenţa unor zone eritematoase, alopecie, hiperpigmentarea pielii, crevase cutanate, leziuni papulo-crustoase sau chiar ulcerative (Saari and Nikander, 2006; Tudor et al., 2012; Căpitan and Noli, 2014). De obicei, leziunile apar la nivelul zonelor corpului care au venit în contact direct cu aşternutul contaminat cu acest parazit saprofit, cum ar fi zona ventrală a toracelui şi abdomenul, precum şi extremităţile (membre, coadă, urechi) (Căpitan and Noli, 2017) (figura 1). Iniţial, proprietarii observă apariţia pruritului, cu intensitate variabilă. Ulterior, atrage atenţia apariţia foliculitei şi piodermitei, cu evoluţie diferită, de la uşoară până la severă (Saari and Nikander, 2006).

Diagnostic

Diagnosticul se stabileşte pe baza istoricului pacientului şi prin evidenţierea larvelor de stadiul 3 de P. strongyloides în preparatele native realizate din materialul raclat de la nivelul zonelor alopecice (figura 2), reprezentând cea mai rapidă şi ieftină metodă (Saari and Nikander, 2006). Uneori se poate recurge la biopsie, recoltându-se probe de piele din zonele corporale afectate. Astfel, se realizează preparate histologice, colorate cu hematoxilină-eozină, care sunt ulterior examinate la microscop (Căpitan and Noli, 2017). Pe lângă hipercheratoza foliculară şi infiltratul piogranulomatos, se pot observa numeroase larve de P. strongyloides la nivelul foliculilor piloşi.

Diagnosticul diferenţial include demodicoza, râia sarcoptică, infestaţia cu Uncinaria stenocephala, Ancylostoma caninum sau Pelodera strongyloides. Examenul microscopic ajută la identificarea larvelor tipice, care prezintă un esofag de tip rabditiform.

Tratament

Având în vedere sursa de contaminare, se recomandă îndepărtarea animalului bolnav din mediul contaminat şi distrugerea surselor de contaminare, prin asigurarea unui aşternut curat şi uscat, care trebuie schimbat zilnic. Tratamentul medicamentos se poate realiza cu antiparazitare externe în soluţie spot-on (moxidectină 2,5%/imidacloprid 10%), la interval de două săptămâni. De asemenea, se recomandă îmbăieri folosind şampoane dermatologice cu clorhexină 4% (Căpitan and Noli, 2014). Obişnuit, se recomandă efectuarea a două-trei îmbăieri pe săptămână, timp de trei-patru săptămâni, iar ulterior frecvenţa îmbăierilor se poate reduce la o singură aplicare pe săptămână, până la dispariţia leziunilor cutanate.

Concluzii
În cazul depistării unei dermatite localizate pe zonele ventrale ale corpului la un câine care trăieşte în curte în condiţii insalubre, nematodul P. strongyloides ar trebui considerat ca fiind un potenţial agent etiologic, deşi cazurile de dermatită parazitară produse de acest nematod saprobiotic sunt rare.

Bibliografie
Căpitan RGM, Noli C. Trichoscopic diagnosis of cutaneous Pelodera strongyloides infestation in a dog. Vet Dermatol. 2017 Aug;28(4):413-e100. doi: 10.1111/vde.12432.
Cliff GM, Anderson RC. Development of Pelodera strongyloides (Schneider, 1860) Schneider, 1866 (Nematoda: Rhabditidae) in culture. J Helminthol. 1980 Jun;54(2):135-46. doi: 10.1017/s0022149x00006489.
Pasyk K. Dermatitis rhabditidosa in an 11-year-old girl: a new cutaneous parasitic disease of man. Br J Dermatol. 1978 Jan;98(1):107-12. doi: 10.1111/j.1365-2133.1978.tb07340.x. 
Röthing A, Hermosilla CR, Taubert A, Thom N. Pelodera stongyloides as a cause of severe erythematous dermatitis in 2 guinea pigs (Cavia porcellus). Journal of Exotic Pet Medicine. 2016;25(3):208-212.
Saari SA, Nikander SE. Pelodera (syn. Rhabditis) strongyloides as a cause of dermatitis--a report of 11 dogs from Finland. Acta Vet Scand. 2006 Sep 5;48(1):18. doi: 10.1186/1751-0147-48-18.
Tanaka A, Kinoshita M, Tanaka T, Iwanaga Y, Kagei N, Hide M. Pelodera strongyloides infestation presenting as pruritic dermatitis. J Am Acad Dermatol. 2004 Nov;51(5 Suppl):S181-4. doi: 10.1016/j.jaad.2004.05.010.
Tudor P, Mateescu C, Cazimir I, Tudor N. Pelodera strongyloides in dogs – case report. Symposium „Contribution of the Scientific Research to Veterinary Medicine Progress”, 22-23 November, 2012, Bucharest, Romania, p. 207.
Zhang M, Heikkinen L, Knott KE, Wong G. De novo transcriptome assembly of a facultative parasitic nematode Pelodera (syn. Rhabditis) strongyloides. Gene. 2019 Aug 20;710:30-38. doi: 10.1016/j.gene.2019.05.041
www.itis.gov.CC0. Preluat 29.07.2024, din baza de date on-line a Sistemului de Informaţii Taxonomice Integrate (ITIS). https://doi.org/10.5066/F7KH0KBK

SURSA: medichub.ro

Articole Similare

Feb

05

Coordonate clinice şi de diagnostic în sindromul Cushing la câine

Etiologic, sindromul Cushing poate fi clasificat în două forme principale, cea hipofizo-dependentă, provocată de tumori la nivelul glandei pituitare (adenoame sau adenocarcinoame), şi cea nonhipofizo-dependentă, care poate fi cauzată de hiperplazia bilaterală sau chiar de procese neoplazice suprarenale. De asemenea, forma iatrogenă poate apărea secundar tratamentelor prelungite cu antiinflamatoare steroidiene. Manifestările clinice includ polidipsie, poliurie, polifagie, distensie abdominală, slăbiciune musculară şi alopecie, acompaniate de modificări hematologice specifice, precum neutrofilie, limfopenie şi monocitoză. Diagnosticul se bazează pe teste endocrine, cum ar fi testul de suprimare cu dexametazonă şi testul de stimulare cu ACTH, alături de evaluarea ultrasonografică a glandelor suprarenale.

Jan

30

Abordarea clinico-terapeutică în litiaza urinară la câine

Urolitiaza canină reprezintă o afecţiune frecventă a tractului urinar care necesită un diagnostic de certitudine rapid în vederea abordării terapeutice etiotrope, atât medicamentoasă, cât şi chirurgicală. În general, pacienţii canini ulterior diagnosticaţi cu urolitiază se prezintă iniţial cu condiţii clinice grave, cum ar fi hematuria şi obstrucţia uretrală parţială sau completă. Hematuria, polakisuria, stranguria şi disuria sunt semne clinice comune ale afecţiunilor tractului urinar inferior care nu sunt neapărat specifice calculilor vezicali. În rândul pacienţilor canini care prezintă uroliţi, apariţia acestora este greu de identificat, deoarece calculii sunt dificil de palpat, iar rezultatele examenului fizic sunt adesea normale, cu excepţia obstrucţiei uretrale, unde putem presupune cu uşurinţă diagnosticul obstrucţiei din anamneză şi examenul clinic. Într-o altă ordine de idei, hemoleucograma şi analiza biochimică serică sunt de obicei normale, iar semnele clinice nu sunt definitorii. Datele din literatura ştiinţifică indică faptul că hematuria poate apărea la mai mult de 50% dintre pacienţii cu neoplazii ale vezicii urinare, dar şi neoplazii renale sau alte tulburări care pot afecta suprafaţa mucoasei tractului urogenital, cum ar fi infecţiile, inflamaţiile, traumatismele, bolile vasculare şi coagulopatiile. Deşi hematuria este descrisă ca fiind unul dintre cele mai frecvente semne clinice prezente în cazul câinilor cu urolitiază, aceasta poate duce la un diagnostic etiologic greşit ca urmare a cauzelor sale multiple. Astfel, diagnosticul definitiv al urolitiazei nu poate fi pus pe baza istoricului, a semnelor clinice, a hematologiei, a analizei urinei şi a altor constatări decât prin complementarea celor menţionate anterior cu diagnosticul imagistic, în special cel ecografic. Prin urmare, în cazul câinilor cu semne ale tractului urinar inferior, ecografia este esenţială când semnele clinice persistă sau reapar – pe lângă aceasta, unele rase sunt mai susceptibile la urolitiază. Radiografia abdominală cu substanţă de contrast, precum şi ultrasonografia sunt adesea utilizate pentru un diagnostic de certitudine, dar şi pentru localizarea uroliţilor. Radiografia şi/sau ultrasonografia reprezintă etapa iniţială în evaluarea secvenţială a problemelor sistemului urinar. Evaluarea ultrasonografică a sistemului urinar canin s-a dovedit valoroasă în diagnosticarea uroliţilor renali, vezicali şi uretrali şi a defectelor de umplere vezicală cauzate de neoplazii, excepţie făcând afecţiunile uretrei distale. Astfel, totalitatea examenelor paraclinice, clinice, precum şi imagistice cumulate ajută la obţinerea unui diagnostic de certitudine complex, care permite iniţierea unui protocol terapeutic etiotrop şi eficient pentru fiecare caz în parte.

Jan

10

Anemia în insuficienţa renală cronică la câine

Anemia normocitară normocromă neregenerativă este frecvent întâlnită la pacienţii cu boală renală cronică (BRC) şi devine o constatare obişnuită în stadiile avansate ale bolii (stadiile 3 şi 4 conform clasificării International Renal Interest Society), având un impact negativ asupra calităţii vieţii câinilor. Atât la oameni, cât şi la câinii cu BRC, anemia are multiple cauze, principala fiind hipoproliferarea eritropoietică determinată de producţia insuficientă de eritropoietină (EPO) din rinichi. Factori suplimentari includ deficitul funcţional de fier, dezechilibrele nutriţionale asociate cu hiporexia sau anorexia, precum şi sângerările gastrointestinale, fie evidente, fie ascunse.

Jan

02

Abordarea ecografică a retenţiei urinare la câine

Prevalenţa afecţiunilor urinare, în special a retenţiei urinare în cazul pacienţilor canini, impune necesitatea unui protocol, dar şi management terapeutic optim în vederea depistării afecţiunii într-o etapă incipientă, unde complicaţiile sunt minime sau chiar inexistente. Astfel, examenul ecografic reprezintă standardul de aur în depistarea retenţiei urinare atât mecanice, cât şi paralitice, datorită acurateţei, facilităţii, dar şi prin caracterul neinvaziv al procedurii, oferind posibilitatea utilizării prompte a unui management terapeutic optim fiecărui tip de retenţie urinară.

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<