Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
Telefon
17 Apr 2024
Ovidiu Vâjială, Alexandra Cristian, Mario Codreanu
First published: 22 noiembrie 2022
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.38.4.2022.7267
Abstract
The Thoroughbred breed, considered a king of galloping, developed in England during the 17th - 18th centuries, by mating mares on the island with stallions brought from the East of Berber region, Turkoman and Arab origin. Historical records mark the stallions Darley Arabian (1704), Byerley Turk (1680) and Godolphin Barb (1729) as the founders of the lines. Other stallions that contributed to the development of the breed but were less influential were: Alcock’s Arabian, D’Arcy’s White Turk, Leedes Arabian, and Curwen’s Bay Barb and Brownlow Turk, the latter being considered to be the one that caused the appearance of the gray color in the Thoroughbred breed.
Keywords
Thoroughbred, origin, genetics
Rezumat
Rasa Pursânge Englez, considerat un rege al curselor de galop, s-a dezvoltat în Anglia în cursul secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, prin împerecherea iepelor aflate pe insulă cu armăsarii aduşi din Orient, de origine berberă, turcomană şi arabă. Datele istorice îi marchează ca întemeietori ai liniilor pe armăsarii Darley Arabian (1704), Byerley Turk (1680) şi Godolphin Barb (1729). Alţi armăsari care au contribuit la dezvoltarea rasei, dar mai puţin influenţi, au fost: Alcock’s Arabian, D’Arcy’s White Turk, Leedes Arabian, Curwen’s Bay Barb şi Brownlow Turk, acesta din urmă fiind considerat cel care a determinat apariţia culorii sure la rasa Pursânge Englez.
Cuvinte cheie
Pursânge Englez origine genetică
Rasa Pursânge Englez, considerat un rege al curselor de galop, s-a dezvoltat în Anglia în timpul secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, prin împerecherea iepelor aflate pe insulă cu armăsarii aduşi din Orient, de origine berberă, turcomană şi arabă.
Datele istorice îi marchează ca întemeietori ai liniilor pe armăsarii Darley Arabian (1704) (figura 1), Byerley Turk (1680) (figura 2) şi Godolphin Barb (1729) (figura 3). Alţi armăsari care au contribuit la dezvoltarea rasei, dar mai puţin influenţi, au fost: Alcock’s Arabian, D’Arcy’s White Turk, Leedes Arabian, Curwen’s Bay Barb şi Brownlow Turk, acesta din urmă fiind considerat cel care a determinat apariţia culorii sure la rasa Pursânge Englez.
În totalitate, conform studiilor aprofundate efectuate, se consideră că au fost folosiţi aproximativ 160 de armăsari la crearea rasei şi la procesul de selecţie, până în 1791, când au fost puse bazele registrului genealogic (Stud Book) care înregistra oficial caii. Pe baza analizelor lui Willet, se consideră că aproximativ 50% dintre armăsarii care au determinat rasa sunt de origine arabă, restul fiind de origine berberă şi turcomană.
Printr-o analiză foarte aprofundată privind originile rasei Pursânge Englez, se remarcă faptul că întemeietorul primar a fost Matchem, continuatorul liniei fondatoare Godolphin Arabian de Herod, continuatorul liniei Byerley Turk şi ECLIPSE, continuatorul liniei Darley Arabian, un cal care a dominat cursele în perioada carierei sale şi nu a fost niciodată învins, de unde şi comentariul din acele vremuri: „Eclipse first, the rest nowhere”.
Autorul unui articol apărut în 2001 arată că un număr de 500 000 de exemplare din generaţia actuală din rasa Pursânge Englez provin din 28 de armăsari întemeietori de linii şi aproximativ 95% din masculii actuali au ca întemeietor un singur armăsar, iar acesta este Darley Arabian, fondat pe un proces îndelungat de selecţie, în care crescătorii şi-au propus să obţină trăsături care caracterizau potenţialul unui cal câştigător de curse – viteză, rezistenţă şi caracter.
Cu toate acestea, dacă se iau în calcul atât liniile paterne, cât şi cele materne, în cazul fiecărui exemplar, arborii genealogici vor releva încrucişări mai frecvente pe linia Godolphin Barb (13,8%) decât pe linia Darley Arabian (6,2%), iar încrucişările pe linia Curwen Barb (4,2%) apar mai des decât pe linia Byerley Tyrk (3,3%).
O evaluare amănunţită indică, din punctul de vedere al creşterii şi selecţiei, că nu doar influenţa liniei paterne avea o importanţă majoră, ci şi încrucişările care să determine anumite caracteristici importante, iar acestea se obţineau şi pe baza liniei materne, de unde şi termenul frecvent întâlnit de „broodmare Sire” (tată de mamă).
Date acumulate din literatura specifică sugerează că liniile materne întemeietoare provin din diferite rase, ca Irish Hobby, iepe de origine orientală, berberă, turcomană, deşi, conform lui Willet, numărul iepelor importate timp de 100 de ani, după 1660, a fost destul de mic.
Figura 1. Darley Arabian (1704) (https://www.tbheritage.com/Portraits/DarleyArabian.html)
Figura 2. Byerley Turk (https://www.tbheritage.com/Portraits/ByerleyTurk.html)
Figura 3. Godolphin Arabian (https://www.rimondo.com/horse-details/181869/godolphin-arabian)
Figura 4. Pursânge Englez (foto original)
Cercetătorul Bruce Lowe a reuşit să identifice 50 de familii materne întemeietoare, aspect aprofundat şi în lucrarea lui Cunningham din 2002, care prezintă 74 de astfel de familii, începând cu perioada 1650‑1750.
Prin analiza comparativă a studiilor actuale pe ADN la rasa Pursânge Englez se remarcă reducerea acestor familii întemeietoare la numărul de 15 linii materne întemeietoare. Aceste dificultăţi în identificare ţin şi de lipsa unor înregistrări oficiale la începuturile rasei, când accentul se punea mai mult pe armăsari şi mai puţin pe liniile materne.
Pursângele Englez este un cal de natură aristocrată, cu aspect aerodinamic, cu înalt grad de specializare pentru viteză, fiind caracterizat, din punctul de vedere al conformaţiei şi al constituţiei, de o talie de 166-168 de centimetri, cu perimetrul toracic de 188 de centimetri, aspect profund, perimetrul fluierului de 20-20,5 centimetri, un model corporal înalt, aerodinamic, cu o dimensiune mică, dar armonică a capului, nările sunt largi şi ochii sunt mari şi expresivi, cu o vârstă medie de 25-35 de ani şi o greutate medie de 450-500 de kilograme.
Anatomic este descris cu un gât lung şi mobil, urechi mari şi o coamă scurtă. Membrele anterioare şi posterioare sunt lungi, osatură densă, având articulaţii foarte mobile şi bine conturate, iar roba este adesea murgă, murg-închis sau brună, roaibă, neagră sau sură (figura 4). Membrele sunt lungi comparativ cu proporţiile corporale, care au o musculatură subţire, însă foarte puternică. Tendoanele sunt subţiri, bine detaşate şi rezistente. Abdomenul este îngust, tipic raselor specializate pentru viteză, cu o direcţie mecanică a crupei dreaptă, lungă, care dispune de o musculatură deosebit de puternică.
Sunt descrise trei tipuri morfologice:
Figura 5. Diomed (Thorton, 2020)
Figura 6. Messenger (Harness Racing Museum şi Hall of Fame)
Marea Britanie
Până la finalul secolului al XVIII-lea, cursele clasice au intrat într-un ritm organizatoric în Marea Britanie. Prin curse clasice se înţelege cursele de selecţie a rasei, la vârsta de 3 ani. Acestea sunt: 2 000 Guineas (masculi), 1 000 Guineas (femele), Derby (masculi şi femele), Oaks (femele) şi St. Leger (Tripla Coroană a cursei de Pursânge Englez). În prezent, aceste curse, chiar dacă au denumiri diferite, se ţin în fiecare ţară organizatoare de curse de cai.
Ca urmare a distanţelor pe care se ţin la momentul actual, de la 1 600 de metri (2 000 şi 1 000 Guineas) până la 2 900 de metri, au avut loc schimbări de paradigmă în ceea ce priveşte procesul de selecţie. Până la acel moment, cursele aveau loc pe distanţe mult mai mari (de unde şi influenţa iniţială a liniilor orientale – viteză şi rezistenţă, în mod special). În prezent, crescătorii se concentrează pe selecţia unor exemplare la vârste fragede care se maturizează rapid şi dezvoltă o capacitate de viteză mai mare într-un timp scurt, în contrast cu paradigma anterioară, când se concentrau pe cai maturi şi rezistenţi, care puteau alerga mai multe curse de 6 kilometri într-o singură zi.
Toate aceste schimbări au condus la modificări morfologice şi ale capacităţii atletice ale reprezentanţilor rasei. De exemplu, Bay Middleton, câştigător al Epsom Derby, era mai înalt cu aproximativ 10 centimetri decât Darley Arabian. Timpii înregistraţi în curse au scăzut progresiv, încât la un moment dat s-a ajuns la concluzia că infuzia cu linii arabe nu mai era de folos. Această idee s-a născut în 1885, când a avut loc o cursă între Iambic (Pursânge Englez) şi Asil (cel mai bun cal arab în acea perioadă). Deşi Iambic avea o greutate mai mare în şa, l-a învins pe Asil cu 20 de lungimi.
La începutul secolului XX, de teamă că Marea Britanie va fi invadată de cai Pursânge Englez din America, ca urmare a închiderii hipodromurilor americane, a fost emis Jersey Act, care interzicea accesul pe hipodrom al cailor care nu aveau toţi ascendenţii prezenţi în Stud Book, eliminând majoritatea cailor din America, deoarece exista o fereastră de 100 de ani între Stud Bookul englez şi cel american. Acest act a fost eliminat în 1949, când a devenit obligatoriu ca un cal să aibă până la nouă generaţii de ascendenţi prezenţi în Stud Book.
Jersey Act a fost perceput ca un blocaj în progresul rasei, deoarece nu se admiteau linii noi de sânge în procesul de dezvoltare şi selecţie.
Statele Unite ale Americii
Primul Pursânge Englez importat în America a fost Bull Rock, în 1730.
Industria cabalinelor folosite în scop distractiv s-a observat cu predilecţie în zonele de dezvoltare reprezentate de New York, Carolina de Sud, Maryland şi Virginia.
În perioada revoluţiei americane, importurile de cai Pursânge au fost sistate, acestea fiind reluate după tratatul de pace. Au fost importaţi doi armăsari importanţi în America – Messenger, în 1788, şi Diomed, în 1798. Deşi Messenger nu a avut un mare impact asupra rasei, este considerat un armăsar fondator al trăpaşului american. Diomed, câştigător al Derby Stakes în 1780, a avut în schimb o influenţă esenţială în dezvoltarea rasei, în special prin fiul său, Sir Archy.
Sir Archy a fost considerat primul armăsar important american 100%, fiind retras din curse din cauza lipsei de oponenţi de aceeaşi anvergură.
După revoluţia americană, centrele de dezvoltare a rasei s-au mutat în vest, în Kentucky şi Tennessee, fiind încurajate de Andrew Jackson, viitor preşedinte al SUA, fiind unul dintre crescătorii importanţi de cai Pursânge Englez în Tennessee.
Obiceiul curselor de tip „match”, între doi oponenţi, au făcut din ce în ce mai populară rasa, cum a fost şi cursa dintre Sir Henry şi American Eclipse, care a avut loc în Long Island, urmată de cursa dintre Boston şi Fashion, în 1838, cu pariuri de 20000 USD de fiecare parte. Ultimele curse majore înainte de Războiul Civil au avut loc în 1854 şi 1855, între Lexington şi Lecompte, câştigate în mod echitabil de fiecare. Ambii armăsari erau fiii lui Boston, care descindea din Sir Archy. Lexington a fost retras şi a condus în topul armăsarilor pepinieri timp de 16 ani.
După Războiul Civil a avut loc o schimbare de paradigmă similară cu cea din Marea Britanie, de la cursele de 6 kilometri, în două reprize pe aceeaşi distanţă, la cursele într-o singură repriză pe distanţe între 1000 şi 2400 de metri. Ca şi în Marea Britanie, au avut loc schimbări în ceea ce priveşte conformaţia şi vârsta cailor care aleargă. Tot în această perioadă, caii din America au putut alerga în Anglia, Iroqouis fiind primul câştigător de Epsom Derby crescut în America, în 1881. În America, Pursângele Englez a contribuit la crearea şi ameliorarea altor rase.
Figura 7. Kincsem (https://en.wikipedia.org/wiki/Kincsem)
Europa
Primii armăsari Pursânge Englez au fost importaţi din Anglia în Franţa în 1817-1818, dar cursele nu au prosperat, decât începând cu 1833-1834, când a fost fondat Stud Book‑ul şi Jockey Club din Paris (actualmente France Galop). Începând cu 1876, caii crescuţi şi dezvoltaţi în Franţa au început să câştige curse în Anglia în mod frecvent.
Cursele organizate au avut loc în Italia începând cu 1837, la Florenţa şi Napoli şi apoi la Milano în 1842. Cursele moderne au ajuns la Roma în 1868. Italienii au importat doi armăsari importanţi – Ellington (1856) şi Melton (1885). Istoria creşterii şi dezvoltării rasei în Italia este legată în special de numele lui Federico Tesio, care a avut un rol esenţial în dezvoltarea acestei rase în epoca modernă.
Cursele de cai s-au extins în toată Europa, astfel încât sunt extrem de puţine ţări în care rasa să nu fie prezentă şi să nu se organizeze curse oficiale. De altfel, celebra iapă Kincsem, singurul cal care a câştigat 54 de curse din 54 (considerat a fi Pursângele cu cel mai impresionant palmares din istorie), s-a născut în 1874 în Ungaria, exemplarul avându-l ca tată pe Cambuscan, armăsar care aparţinea reginei Victoria a Marii Britanii.
În vremurile moderne, recordul îl deţine Black Caviar din Australia, cu 25 de curse câştigate din 25 de alergări. În Australia, primul Pursânge Englez autentic importat a fost Northumberland în 1802. În 1810 au avut loc primele curse oficiale, iar în 1825 a fost importată prima iapă Pursânge Englez înregistrată, care s-a alăturat armăsarilor deja importaţi. Între 1840 şi 1850 Australia a început să exporte în Noua Zeelandă, iar primul import direct din Anglia în Noua Zeelandă a avut loc în 1862.
În a doua parte a secolului al XIX-lea, rasa Pursânge Englez a cunoscut o răspândire pe tot mapamondul, din America de Sud până în Asia (Japonia) şi pe continentul african.
Bibliografie
Bower MA, Campana MG, Whitten M, Edwards CJ, Jones H, Barrett E, Cassidy R, Nisbet RE, Hill EW, Howe CJ, Binns M. The cosmopolitan maternal heritage of the Thoroughbred racehorse breed shows a significant contribution from British and Irish native mares. Biol Lett. 2011 Apr 23;7(2):316-20.
Bower MA, McGivney BA, Campana MG, Gu J, Andersson LS, Barrett E, Davis CR, Mikko S, Stock F, Voronkova V, Bradley DG, Fahey AG, Lindgren G, MacHugh DE, Sulimova G, Hill EW. The genetic origin and history of speed in the Thoroughbred racehorse. Nat Commun. 2012 Jan 24;3:643.
Cunningham EP, Dooley JJ, Splan RK, Bradley DG. Microsatellite diversity, pedigree relatedness and the contributions of founder lineages to thoroughbred horses. Anim Genet. 2001 Dec;32(6):360-4.
Hill EW, Bradley DG, Al-Barody M, Ertugrul O, Splan RK, Zakharov I, Cunningham EP. History and integrity of thoroughbred dam lines revealed in equine mtDNA variation. Anim Genet. 2002 Aug;33(4):287-94.
Lin X, Zhou S, Wen L, Davie A, Yao X, Liu W, Zhang Y. Potential role of maternal lineage in the thoroughbred breeding strategy. Reprod Fertil Dev. 2015 May 5. doi: 10.1071/RD15063.
Lowe CB. Breeding racehorses by the figure system. Allison, The Field and Queen (Horace Cox) Ltd, UK. 1913.
Mahon GAT, Cunningham EP. Inbreeding and the inheritance of fertility in the thoroughbred mare. Livestock Production Science. 1982 Dec;9:743-745.
McGivney BA, Han H, Corduff LR, Katz LM, Tozaki T, MacHugh DE, Hill EW. Genomic inbreeding trends, influential sire lines and selection in the global Thoroughbred horse population. Sci Rep. 2020 Jan 16;10(1):466.
Patten JW. The light horse breeds: Their origins, characteristics, and uses. Bonanza Books. 1960.
Randall J, Morris T. Horse Racing: The Records. Guinness Superlatives Ltd. pp. 24–33. 1985.
Tesio F. Il purosangue: animale da esperimento. Tocchi in penna al galoppo Copertina flessibile. Hoepli. 1984.
Tesio F. Breeding the Racehorse Paperback. J.A. Allen. 1994.
Tessio F, Spinola E. Breeding the Racehorse. J.A. Allen. 2014.
Willett P. An Introduction to the Thoroughbred. Stanley Paul Ltd, London. 1975.
Dec
04
Identificarea agenţilor patogeni este esenţială pentru menţinerea siguranţei alimentare, ajutând la descoperirea surselor de contaminare şi la protejarea sănătăţii publice. Sursele de contaminare în alimente sunt diverse şi pot apărea pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţie la distribuţie. Rezistenţa la antibiotice observată la unii agenţi patogeni reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, subliniind nevoia unor strategii stricte pentru gestionarea utilizării antibioticelor în producţia alimentară şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antimicrobiene. Măsurile preventive bazate pe evaluarea diversităţii microbiologice şi pe identificarea riscurilor pot reduce contaminarea alimentelor şi îmbunătăţi siguranţa alimentară. Monitorizarea continuă şi adaptarea practicilor din industria alimentară la noile descoperiri microbiologice sunt esenţiale pentru a menţine un lanţ alimentar sigur şi a limita riscurile microbiologice. Respectarea normelor de igienă şi calitate trebuie îmbunătăţită constant pentru a asigura conformitatea produselor alimentare cu standardele de sănătate publică şi pentru a preveni riscurile de contaminare.
Nov
28
Terapia bazată pe plasma bogată în trombocite (PRP) a devenit o metodă promiţătoare în tratarea afecţiunilor articulare la cabaline, oferind potenţiale beneficii regenerative. PRP constă în concentrarea trombocitelor din sânge venos autolog, cu eliberarea factorilor de creştere, precum factorul de creştere derivat din plachete (PDGF), factorul de creştere transformator beta (TGF-β) şi factorul de creştere endotelial vascular (VEGF), care stimulează procesele de vindecare tisulară şi regenerare celulară. În rândul cabalinelor, PRP este utilizat în mod frecvent pentru tratarea leziunilor cartilaginoase, a sinovitelor, a tendinitelor şi a ligamentelor adiacente, afecţiuni frecvent întâlnite în cadrul sportului ecvestru. Administrarea de PRP la nivelul articulaţiilor afectate poate reduce inflamaţia sinovială, promovează regenerarea matricei extracelulare şi diminuează durerea asociată degenerării cartilaginoase. Studiile clinice au demonstrat o îmbunătăţire semnificativă a funcţionalităţii articulare şi o reducere a proceselor inflamatorii în cazul cabalinelor tratate cu PRP comparativ cu cele care au primit tratament convenţional. O mare parte a eficacităţii PRP se datorează mecanismului său de stimulare a angiogenezei şi a proliferării celulare, contribuind la regenerarea structurilor articulare deteriorate. Deşi PRP nu are abilitatea de a reface complet structurile articulare lezionate, poate încetini progresia afecţiunilor degenerative prin restabilirea precoce a homeostaziei mediului articular, oferind o soluţie minim invazivă uşor de preparat, folosind resursele pacientului în cauză, şi relativ sigură. Aplicarea PRP în medicina veterinară ecvestră este considerată o terapie adjuvantă eficientă, în special în cazurile în care tratamentele elective, precum antiinflamatoarele nesteroidiene sau intervenţiile chirurgicale, nu au atras după sine rezultate satisfăcătoare. Cu toate acestea, variabilitatea compoziţiei PRP şi lipsa unor protocoale standardizate rămân provocări în obţinerea unor rezultate constante şi reproductibile în practică.
Nov
06
Osteocondrita disecantă este una dintre cele mai comune afecţiuni ortopedice la cabaline, având o prevalenţă crescută în rândul cailor de sport. Această patologie, prin evoluţia sa clinică şi prin modificările secundare pe care le generează, duce la deteriorarea progresivă a articulaţiilor. Obiectivul principal al acestui studiu a fost să investigheze legătura dintre severitatea şchiopăturii şi fragmentele osteocondrale detaşate, analizând structura lor histologică, tipurile de ţesuturi implicate şi impactul acestora asupra articulaţiilor afectate la caii de sport adulţi. Studiul a inclus 18 cabaline de diverse rase şi vârste, toate prezentând şchiopături la nivelul jaretului, cauzate de fragmente osteocartilaginoase detaşate. Aceste fragmente au fost îndepărtate prin artroscopie şi analizate histologic. Rezultatele au arătat o corelaţie semnificativă între gradul de şchiopătură şi tipul de ţesut şi localizarea intraarticulară a fragmentelor osteocondrale. Cu toate acestea, dimensiunea fragmentelor nu a avut o legătură directă cu intensitatea şchiopăturii în cazurile analizate.
Jun
25
Sindromul metabolic ecvin (SME) este o afecţiune metabolică întâlnită la cai, care se caracterizează prin obezitate, rezistenţă la insulină şi laminită. Diagnosticul în sindromul metabolic ecvin se concentrează pe înregistrarea în dinamică a rezistenţei la insulină, excluzând în acelaşi timp PPID (sindromul Cushing), alături de o anchetă nutriţională riguroasă şi un examen fizic complet. În general, înţelegerea acestor mecanisme patogenetice este crucială pentru diagnosticul şi managementul sindromului metabolic ecvin şi ale complicaţiilor asociate, cum ar fi laminita. Controlul greutăţii, gestionarea dietei şi tratamentul adecvat al rezistenţei la insulină sunt aspecte importante ale abordării clinicoterapeutice în EMS la cai.
Inscriete la noutatile noastre