Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
Telefon
21 Dec 2024
Leziunile tendinoase şi ligamentare sunt frecvente la caii de sport, aceste structuri având o organizare complexă şi fiind dependente de integritatea matricei extracelulare pentru a-şi îndeplini funcţia adecvată. Deşi aceste leziuni au capacitatea de a se vindeca în timp, procesul de cicatrizare rezultă în formarea unui ţesut cu proprietăţi biomecanice inferioare, ceea ce conduce la o probabilitate crescută de recidivă a leziunilor.
Obiectivele principale ale terapiei pentru caii cu leziuni ligamentare şi tendonale sunt restaurarea capacităţii de performanţă anterioară şi prevenirea reinjuriei.
Aceste obiective sunt susţinute de medicina regenerativă, care are drept scop restabilirea structurii şi funcţiei optime ale ţesuturilor afectate (Ortved Kyla, 2018). În prezent, principalele opţiuni ortobiologice utilizate în tratamentul afecţiunilor tendinoase la cai sunt celulele stem şi plasma îmbogăţită cu trombocite (PRP). În situaţiile în care metodele convenţionale de tratament nu au avut succes, aceste terapii, în combinaţie cu un program de reabilitare graduală şi monitorizată, au demonstrat o eficienţă sporită şi sunt considerate printre cele mai promiţătoare soluţii terapeutice disponibile. Scopul acestei lucrări este de a oferi o sinteză a cunoştinţelor actuale privind utilizarea celulelor stem şi a PRP în tratamentul afecţiunilor tendinoase la cai. Studiul include atât informaţii de bază referitoare la celulele stem şi PRP, cât şi detalii despre modul de aplicare a acestor terapii. De asemenea, lucrarea prezintă o analiză a rezultatelor a 33 de studii care au investigat utilizarea acestor preparate biologice în terapia leziunilor tendinoase şi ligamentare la cai, evidenţiind potenţialul terapeutic al celulelor stem mezenchimale şi al PRP în recuperarea completă a animalelor afectate.
Celulele stem reprezintă un domeniu de mare interes în medicina regenerativă, datorită capacităţii lor de a se autoregenera şi de a se diferenţia în diverse tipuri celulare. Acestea sunt esenţiale pentru regenerarea şi dezvoltarea organismului, fiind prezente în toate etapele de dezvoltare. Chiar şi în stadiul adult, multe ţesuturi menţin un echilibru homeostatic prin înlocuirea celulelor pierdute prin apoptoză sau necroză. Această capacitate de regenerare, observată încă de la cele mai primitive organisme, este remarcabilă, deşi la mamifere este mai limitată. Organe precum intestinul subţire, epidermul şi sistemul hematopoietic prezintă o reînnoire constantă, iar ficatul se poate regenera parţial după leziuni moderate (Filomeno et al., 2012).
Fascinaţia pentru celulele stem poate fi urmărită încă din Grecia Antică, mitul lui Prometeu fiind o alegorie a regenerării ficatului, asociind ştiinţa cu capacitatea de vindecare. În mod similar, celulele stem combină realitatea cu mitul, având nevoie de cercetări suplimentare pentru a înţelege pe deplin mecanismele lor de regenerare prin administrare terapeutică.
Plasma îmbogăţită cu trombocite (PRP) reprezintă un preparat biologic ce conţine o concentraţie ridicată de trombocite, cu variabilitate în concentraţia acestora. PRP se remarcă prin prepararea rapidă şi administrarea facilă, fiind eficientă chiar şi după o singură utilizare, cu costuri reduse şi fără efecte adverse sau răspuns imun.
În ultimul deceniu, utilizarea celulelor stem mezenchimale şi a PRP în tratamentul leziunilor tendinoase la cai a cunoscut progrese semnificative. Studiile evidenţiază eficienţa acestor terapii în tendinite şi desmite, rezultând într-un ţesut regenerat robust şi rezistent la reinjurie, o problemă critică în sporturile ecvestre (Ortved, 2018).
Această temă a fost aleasă pentru că terapia cu celule stem şi PRP în afecţiunile tendinoase la cai este de actualitate şi promiţătoare, necesitând aprofundare teoretică şi clinică. Interesul pentru aceste opţiuni terapeutice este în creştere, reprezentând o soluţie eficientă pentru afecţiuni cronice sau leziuni severe, acolo unde tratamentele convenţionale sunt ineficiente.
Celulele stem
Celulele stem, cu capacitatea de a se diferenţia în peste 200 de tipuri de celule, având un potenţial ridicat de autoregenerare şi proliferare. Iniţial, se credea că acestea se pot transforma doar în celule mature ale aceluiaşi organ, dar studii recente arată că ele pot da naştere unor celule din diferite straturi germinale (ectoderm, mezoderm, endoderm). Utilizate în cercetarea experimentală şi terapii pentru afecţiuni hematologice, regenerarea tisulară şi boli cardiace, atât în medicina umană, cât şi în cea veterinară, interesul pentru biologia celulelor stem a crescut semnificativ în ultimele două decenii. În anii 1960, Friedenstein şi colegii săi au izolat şi diferenţiat celule medulare de la cobai, deschizând o nouă direcţie în cercetarea celulelor stem. Ulterior, s-a descoperit că măduva osoasă conţine celule asemănătoare fibroblastelor, capabile să formeze colonii in vitro. De peste 60 de ani, transplantul de celule stem hematopoietice este utilizat pentru tratarea unor afecţiuni genetice şi hematologice. Descoperirea celulelor stem embrionare la şoareci în 1981 a revoluţionat biologia dezvoltării (Rajabzadeh et al., 2019).
În medicina veterinară, terapia cu celule stem a devenit o practică clinică începând cu anii 2000, fiind iniţial utilizată pentru tratarea afecţiunilor tendinoase la cai. Literatura de specialitate confirmă siguranţa şi eficacitatea acestei metode, celulele stem mezenchimale fiind esenţiale pentru modularea sistemului imunitar şi regenerarea tisulară (Markoski, 2016).
Celulele stem prezente în stadiile embrionare, fetale şi adulte dau naştere celulelor diferenţiate, care formează ţesuturi şi organe. Acestea se caracterizează prin autoînnoire, clonalitate şi potenţă, proprietăţi ce variază în funcţie de tipul de celulă stem. De exemplu, celulele stem embrionare au o capacitate mare de autoînnoire şi potenţă, în timp ce celulele stem adulte au un potenţial mai limitat, fiind specializate pe anumite ţesuturi (Kolios & Moodley, 2012). Aceste celule au o importanţă crucială pentru regenerarea şi menţinerea homeostaziei tisulare, fiind capabile să se dividă şi să înlocuiască celulele deteriorate sau uzate.
Celulele stem se clasifică în funcţie de potenţialul lor de diferenţiere: totipotente, pluripotente, multipotente, oligopotente şi unipotente (Sahoo et al., 2017). Acestea se împart în celule stem embrionare, fetale, adulte şi pluripotente induse. Celulele stem embrionare şi cele pluripotente induse sunt pluripotente, iar celulele stem adulte sunt în general oligopotente sau unipotente (Kolios & Moodley, 2012). Identificarea celulelor stem adulte este dificilă din cauza rarităţii şi a lipsei markerilor specifici. Ele sunt caracterizate prin capacitatea de autoînnoire, potenţial proliferativ ridicat şi abilitatea de a se diferenţia în una sau mai multe linii celulare, fiind izolate din diverse surse precum măduva osoasă, sângele din cordonul ombilical, ţesutul adipos şi lichidul amniotic (Sahoo et al., 2017).
Clasificarea celulelor stem în funcţie de potenţialul de diferenţiere
a. Celulele stem totipotente
Celulele stem totipotente, cele mai nediferenţiate celule, sunt prezente în stadiile iniţiale de dezvoltare. Un ovocit fertilizat şi celulele rezultate din primele diviziuni celulare sunt totipotente, având capacitatea de a se diferenţia în toate tipurile de ţesuturi embrionare şi extraembrionare, inclusiv placenta (Kolios & Moodley, 2012).
b. Celulele stem pluripotente
Aceste celule pot genera aproape toate tipurile celulare şi includ celulele stem embrionare şi cele derivate din straturile germinale (mezoderm, endoderm şi ectoderm) (Sahoo et al., 2017). Recent, Takahashi şi Yamanaka au creat celule pluripotente prin reprogramarea celulelor somatice, denumite celule stem pluripotente induse, care împărtăşesc caracteristici cu celulele stem embrionare.
c. Celulele stem multipotente
Celulele stem multipotente sunt prezente în majoritatea ţesuturilor şi pot da naştere unor celule dintr-un singur strat germinativ. Cele mai cunoscute sunt celulele stem mezenchimale, care pot fi derivate din măduva osoasă, ţesutul adipos şi cordonul ombilical, având capacitatea de a se diferenţia în celule ale ţesuturilor conjunctive, cum ar fi osul, cartilajul şi muşchiul (Kolios & Moodley, 2012). Celulele stem hematopoietice, de exemplu, generează toate celulele sangvine şi se găsesc în măduva osoasă.
d. Celulele stem oligopotente
Aceste celule pot da naştere la două sau mai multe linii celulare specifice unui ţesut. Un exemplu îl constituie celulele stem hematopoietice, care se diferenţiază în celule din linia mieloidă şi limfoidă. În plămân, celulele de joncţiune ale ductului bronhoalveolar pot genera epiteliul bronhiolar şi alveolar (Kolios & Moodley, 2012).
e. Celulele stem unipotente
Celulele stem unipotente se pot diferenţia doar într‑un singur tip de celulă. Deşi au un potenţial limitat de diferenţiere, ele rămân candidate pentru terapii specifice. Un exemplu sunt celulele stem musculare, care se diferenţiază doar în celule musculare (Sahoo et al., 2017).
Clasificarea celulelor stem în funcţie de origine
a. Celulele stem embrionare
Celulele stem embrionare sunt pluripotente, derivate din masa celulară internă a blastocistului şi pot forma toate tipurile de celule somatice (Kolios & Moodley, 2012). Aceste celule au un potenţial mare de autoînnoire şi diferenţiere, dar utilizarea lor este limitată din cauza considerentelor etice.
b. Celulele stem adulte
Celulele stem adulte, prezente în diferite ţesuturi după dezvoltarea embrionară, sunt esenţiale pentru regenerarea tisulară. Ele au o capacitate de diferenţiere limitată, dar pot contribui la repararea organelor lezate. Exemple includ celulele stem mezenchimale şi cele hematopoietice, care au demonstrat potenţial terapeutic în regenerarea ţesuturilor (Kolios & Moodley, 2012).
c. Celulele stem pluripotente induse (iPSCs)
Celulele iPSCs sunt create prin reprogramarea genetică a celulelor somatice adulte în celule cu proprietăţi asemănătoare cu ale celulelor stem embrionare (Takahashi & Yamanaka, 2006). Acestea sunt utilizate pentru modelarea bolilor şi medicina regenerativă, însă rămân provocări legate de siguranţă şi eficienţa clinică.
d. Celulele stem canceroase
Celulele stem canceroase, identificate iniţial în leucemiile mieloide, sunt responsabile de iniţierea şi perpetuarea tumorilor. Ele au caracteristici similare cu ale celulele stem normale, dar contribuie la creşterea şi invazia tumorilor (Sahoo et al., 2017).
Surse, izolarea şi cultivarea celulelor stem mezenchimale
Terapia celulară este utilizată frecvent în medicina veterinară, incluzând injectarea celulelor stem autologe sau alogene pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Dintre acestea, celulele stem mezenchimale (CSM) sunt cele mai utilizate datorită capacităţii lor de a facilita regenerarea şi reparaţia tisulară (Markoski, 2016). Aceste celule, rezidente în compartimentul perivascular al majorităţii ţesuturilor, migrează către zonele afectate pentru a contribui la regenerare (Filomeno et al., 2012).
CSM se izolează cel mai frecvent din măduva osoasă, dar pot fi obţinute şi din ţesut adipos, cordon ombilical sau lichid amniotic (Rajabzadeh et al., 2019). Metodele de izolare variază în funcţie de ţesutul-sursă, incluzând tehnici precum centrifugarea în gradient de densitate sau izolarea bazată pe mărgele acoperite cu anticorpi pentru markeri specifici. În funcţie de scop, celulele pot fi cultivate pentru a se multiplica înainte de utilizare.
Societatea Internaţională pentru Terapie Celulară a stabilit criterii pentru definirea CSM, incluzând capacitatea de a adera la plastic, expresia antigenelor de suprafaţă CD105, CD73 şi CD90, şi diferenţierea în adipocite, osteoblaste şi condroblaste. În cultură, CSM-urile îşi păstrează multipotenţa, dar repetatele pasaje pot reduce potenţialul de diferenţiere, ducând la îmbătrânirea celulară şi limitând eficienţa terapeutică (Filomeno et al., 2012).
În medicina veterinară, CSM-urile sunt utilizate frecvent în tratarea afecţiunilor ortopedice la cai şi câini, fiind preferate cele din ţesutul adipos datorită abundenţei şi uşurinţei de colectare. Fracţiunea stromală vasculară, obţinută prin digestie enzimatică şi centrifugare, este sursa celulelor stem din ţesutul adipos, acestea fiind cultivate ulterior pentru a obţine o populaţie purificată cu potenţial ridicat de diferenţiere.
Alegerea sursei şi metodei de preparare depinde de tipul de patologie, vârsta şi starea pacientului, precum şi de urgenţa tratamentului. Fracţia proaspătă conţine, pe lângă CSM, citokine şi factori de creştere, accelerând regenerarea. Utilizarea optimă a acestor celule şi mecanismele prin care funcţionează necesită însă o înţelegere mai aprofundată pentru a îmbunătăţi aplicaţiile terapeutice (Markoski, 2016).
Utilizarea celulelor stem mezenchimale în terapia afecţiunilor tendinoase la cal
Cursele de cai şi săriturile sunt sporturi ce predispun la traumatisme frecvente ale tendoanelor, articulaţiilor şi oaselor, generând probleme economice semnificative din cauza costurilor ridicate de antrenament şi competiţii. Din acest motiv, terapia celulară bazată pe celule stem este larg utilizată, în special fracţia mononucleară din măduva osoasă (Markoski, 2016).
Tendoanele sunt structuri fibroase care, în urma leziunilor, se vindecă prin formarea de ţesut cicatricial dezorganizat, cu proprietăţi biomecanice inferioare, ceea ce creşte riscul de reaccidentare şi scade performanţa sportivă (Filomeno et al., 2012). Leziunile tendinoase sunt o cauză majoră a şchiopăturii şi pot conduce la încheierea timpurie a carierei calului. Rigiditatea crescută a tendonului, cauzată de fibroză, afectează funcţia esenţială a acestuia, reducând eficienţa locomoţiei (de Mattos Carvalho şi colab, 2013).
Terapia cu celule stem mezenchimale (CSM) poate contribui la repararea tendoanelor prin stimularea angiogenezei şi a secreţiei de factori trofici, cum ar fi VEGF. Contactul strâns dintre medicul veterinar şi laborator este esenţial pentru izolarea şi prepararea celulelor. Fracţia mononucleară din măduva osoasă sau fracţiunea stromală vasculară (SVF) din ţesutul adipos sunt utilizate pentru injecţii, iar celulele trebuie aplicate în termen de 24 de ore de la preparare pentru o eficienţă maximă (Markoski, 2016).
CSM autologe nu provoacă un răspuns imun şi se diferenţiază în celule capabile să refacă matricea tendonului sau să secrete factori care stimulează regenerarea acestuia. Celulele stem din ţesut adipos au avantajul unui timp mai scurt de preparare şi costuri reduse, dar sunt mai eterogene. Celulele din măduva osoasă necesită timp suplimentar pentru cultivare, dar oferă o populaţie celulară mai omogenă (Baxter, 2011).
Studiile pe termen lung indică faptul că utilizarea CSM din măduva osoasă în tendinita clinică la cai îmbunătăţeşte recuperarea sportivă şi reduce rata recidivei. De asemenea, aceste celule au un efect antiinflamator semnificativ, iar utilizarea PRP sau a aspiratului din măduva osoasă sprijină regenerarea ţesuturilor (Filomeno et al., 2012).
Sănătatea generală a calului influenţează succesul terapiei cu CSM, iar mecanismele precise de activare a adeziunii celulare necesită cercetări suplimentare pentru optimizarea terapiei celulare în medicina veterinară (Markoski, 2016).
Plasma îmbogăţită cu trombocite (PRP)
Dezvoltarea biomaterialelor eficiente pentru reglarea inflamaţiei şi accelerarea vindecării rănilor este o provocare majoră în medicina regenerativă şi ingineria tisulară. Materialele naturale au avantajul interacţiunii ligand-receptor şi al degradării proteolitice controlate (Barbon et al., 2019). Din 1970, PRP (plasma bogată în trombocite) a fost utilizată în regenerarea ţesuturilor şi este acum populară în numeroase patologii datorită siguranţei şi uşurinţei de obţinere (Alser & Goutos, 2018).
PRP, cunoscut şi sub denumiri precum gel de trombocite autolog sau plasmă îmbogăţită cu factori de creştere, este obţinută prin centrifugarea sângelui şi conţine o concentraţie ridicată de trombocite. Trombocitele eliberează factori de creştere, citokine şi chemokine care stimulează proliferarea celulară, angiogeneza şi regenerarea ţesuturilor (Kim et al., 2019).
PRP este considerată sigură şi uşor de preparat, fiind utilizată pe scară largă în mediul clinic. Conţine factori de creştere care accelerează vindecarea ţesutului moale de două-trei ori faţă de rata normală (Jeong et al., 2014).
Clasificare
În 2009, s-a propus o clasificare a PRP bazată pe conţinutul celular şi structura fibrinei.
P-PRP (plasma pură bogată în trombocite): săracă în leucocite şi cu reţea de fibrină de densitate mică, poate fi folosită sub formă de gel sau soluţie lichidă. Aplicată pe răni sau suturi, este populară în medicina sportivă.
L-PRP (plasma bogată în leucocite şi trombocite): conţine leucocite şi o reţea de fibrină cu densitate mică, fiind utilizată frecvent în chirurgie şi ortopedie.
P-PRF (fibrina pură bogată în trombocite): săracă în leucocite, cu o reţea densă de fibrină, utilizată ca material solid pentru aplicaţii chirurgicale.
L-PRF (fibrina bogată în leucocite şi trombocite): conţine leucocite şi fibrină densă, utilizată similar cu P-PRF.
Aceste produse au aplicaţii clinice specifice, iar diferenţele biologice şi mecanismele de acţiune sunt în curs de evaluare (Ehrenfest et al., 2014).
Recoltare şi procesare
Concentratele plachetare precum PRP se obţin prin procesarea sângelui integral, colectat de obicei prin venipuncţie. Procedura constă în separarea componentelor sanguine prin centrifugare pentru a concentra elementele benefice, precum trombocitele şi fibrinogenul, şi pentru a elimina componentele inutile, cum ar fi celulele roşii. PRP conţine o concentraţie crescută de trombocite, leucocite, factori de creştere şi proteine bioactive care stimulează vindecarea ţesuturilor şi regenerarea celulară (Ehrenfest şi colab., 2014).
Există două metode principale de procesare a PRP.
Metoda manuală
Sângele este colectat de la pacient într-un tub conţinând un anticoagulant, precum citratul de sodiu, pentru a preveni coagularea înainte de procesare.
Tubul este centrifugat pentru a separa plasma de restul componentelor sanguine. Se formează trei straturi distincte: plasma săracă în trombocite (PPP) în partea superioară, plasma bogată în trombocite (PRP) în mijloc şi stratul de globule roşii (RBC) în partea inferioară a tubului.
PPP-ul este îndepărtat, iar PRP-ul este colectat cu atenţie pentru a evita contaminarea cu globule roşii. În unele cazuri, se efectuează o a doua centrifugare pentru a îmbunătăţi concentraţia trombocitelor.
Produsul final poate fi activat prin adăugarea de trombină sau clorură de calciu, care induce degranularea trombocitelor şi eliberarea factorilor de creştere necesari pentru regenerare (Alser & Goutos, 2018).
Metoda automatizată
Dispozitivele sau kiturile automatizate simplifică procesul de colectare şi concentrare a PRP, eliminând necesitatea separării manuale.
Sângele este prelevat şi introdus într-un sistem închis, unde este centrifugat automat pentru a separa componentele.
Kiturile automatizate standardizează concentraţia de trombocite, leucocite şi factori de creştere, minimizând variabilitatea rezultatului.
După centrifugare, PRP este colectată în seringi sterile, gata de utilizare imediată. Acest tip de procesare este mai rapid şi mai puţin susceptibil la erori tehnice decât metoda manuală (Ehrenfest şi colab., 2014).
Aspecte esenţiale în procesarea PRP
Anticoagulantul utilizat: acidul etilendiaminotetraacetic (EDTA) este uneori folosit pentru a preveni coagularea, dar poate inhiba activitatea trombocitară şi reduce eficacitatea PRP. Citratul de sodiu este preferat deoarece păstrează funcţia trombocitară (Bausset şi colab., 2014).
Metoda de activare: PRP poate fi activată fie chimic (cu trombină sau clorură de calciu), fie prin utilizarea colagenului de tip I. Activarea determină eliberarea rapidă a factorilor de creştere din granulele trombocitare şi formarea unui cheag de fibrină, care serveşte ca schelet pentru migrarea celulară şi regenerarea tisulară (Alser & Goutos, 2018).
Controlul concentraţiei: este esenţial să se asigure o concentraţie optimă de trombocite şi leucocite, deoarece nivelurile prea mari sau prea scăzute pot afecta eficacitatea terapeutică. Pentru aceasta, procesul de centrifugare şi metoda de activare trebuie atent monitorizate şi ajustate (Ehrenfest şi colab., 2014).
Producerea de PRP prin centrifugare dublă
Prima centrifugare separă sângele în trei straturi: PPP, PRP şi RBC. După prima centrifugare, se îndepărtează PPP şi globulele roşii, lăsând un strat de PRP mai concentrat (Alser & Goutos, 2018).
A doua centrifugare elimină globulele roşii rămase şi concentrează suplimentar PRP. Această metodă îmbunătăţeşte puritatea şi concentraţia PRP, facilitând o aplicare mai eficientă (Alser & Goutos , 2018).
Consideraţii pentru aplicarea PRP
În ultimii ani, plasma bogată în trombocite (PRP) a devenit o opţiune populară pentru tratamentul leziunilor musculoscheletale, inclusiv tendinopatii, datorită trombocitelor, care joacă un rol central în vindecarea tisulară. Trombocitele eliberează factori bioactivi, precum factori de creştere, citokine şi chemokine, care stimulează regenerarea celulară şi formarea de noi vase de sânge. Pe lângă trombocite, PRP conţine plasmă, leucocite, neutrofile şi monocite, contribuind astfel la procesul de vindecare. Neutrofilele secretă enzime bactericide, iar monocitele eliberează factori de creştere esenţiali pentru regenerare (Zhou & Wang, 2016).
Studiile arată că PRP îmbunătăţeşte vindecarea leziunilor tendinoase prin crearea unui gel de fibrină care serveşte ca schelet pentru migrarea celulară. Factorii de creştere din PRP, precum PDGF, TGF-β şi VEGF, accelerează regenerarea ţesutului deteriorat. În medicina sportivă ecvină, PRP este apreciată pentru colectarea minim invazivă şi costurile reduse, iar injecţia directă în zona afectată a demonstrat îmbunătăţirea vascularizaţiei şi a activităţii metabolice, facilitând refacerea tendonului (de Mattos Carvalho et al., 2013).
Momentul optim pentru injecţia PRP nu este încă bine stabilit, dar se consideră că administrarea în primele două-patru săptămâni după accidentare ar avea cele mai bune rezultate. PRP stimulează formarea de noi vase de sânge şi îmbunătăţeşte structura matricei extracelulare, contribuind astfel la o reparaţie eficientă a tendonului (Baxter, 2011).
Studiile au arătat că PRP poate reduce semnificativ rata recidivei în leziunile tendonului flexorului digital superficial, îmbunătăţind proprietăţile biomecanice ale acestuia. Prin compararea cu soluţia salină, PRP a demonstrat că generează un ţesut de calitate superioară, cu un conţinut crescut de colagen şi glicozaminoglicani şi o neovascularizare îmbunătăţită. Aceste efecte se traduc printr-o rezistenţă şi elasticitate mai mari ale tendonului tratat, ceea ce se corelează cu o rată redusă de reaccidentare la cai (Ortved, 2018).
Cu toate acestea, pentru a asigura eficacitatea maximă a PRP, este esenţial să se acorde atenţie detaliilor în timpul preparării şi administrării. Anticoagulantul utilizat la prelevarea sângelui, metoda de activare şi orientarea cu ultrasunete pentru injecţie influenţează rezultatele clinice. De asemenea, numărul de injecţii şi un program adecvat de reabilitare pot îmbunătăţi eficacitatea PRP (Bausset et al., 2014).
PRP prezintă un potenţial semnificativ pentru tratarea tendinopatiilor, dar necesită o standardizare riguroasă a protocoalelor de preparare şi administrare pentru a deveni o terapie de primă linie în medicina veterinară şi umană (Abat et al., 2018).
Discuţie
Studiul realizat de Smith et al. descrie tehnica utilizată pentru izolarea, caracterizarea şi reimplantarea celulelor stem mezenchimale în tendonul flexorului digital superficial al unui ponei cu vârsta de 11 ani, raportând rezultate pozitive în urma tratamentului (Smith et al., 2003).
Bazzano et al. au evaluat efectul terapiei cu PRP în leziunile tendinoase la cal, demonstrând că PRP prezintă costuri reduse şi eficacitate crescută în reabilitarea leziunilor, fără cazuri de recidivă la 12 luni de la tratament (Bazzano et al., 2003).
Crovace et al. au comparat utilizarea celulelor stem mezenchimale şi a celulelor mononucleate din măduva osoasă în tratamentul tendinitei, observând o regenerare superioară a tendonului în cazul tratamentului cu celule stem (Crovace et al. 2007).
Studiul realizat de Pacini et al. a arătat recuperarea clinică semnificativă a cailor de curse trataţi cu celule stem mezenchimale nediferenţiate, cu orientarea corectă a fibrelor şi absenţa depunerii de os ectopic (Pacini et al., 2007).
Waselau et al. au observat efectul unei doze unice de PRP în desmita ligamentului suspensor la cai de curse, raportând un prognostic excelent pentru revenirea la competiţii (Waselau et al., 2008).
Smith a prezentat tehnica utilizării clinice a celulelor stem mezenchimale în tratamentul leziunilor moderate spre acute ale tendonului flexorului digital superficial, arătând o rată redusă a reinjuriei comparativ cu tratamentele convenţionale (Smith, 2008).
Del Bue et al. au raportat experienţa terapiei cu celule stem mezenchimale adipoase alogene în tendinita la cal, indicând o recuperare funcţională semnificativă şi revenirea cailor la activitatea normală (Del Bue et al., 2008).
Lacitignola et al. au comparat efectul regenerator al celulelor stem mezenchimale din măduva osoasă şi al celulelor mononucleate în tratamentul tendinitei, observând o regenerare mai bună a matricei extracelulare în grupurile tratate (Lacitignola et al., 2008).
Schnabel et al. au utilizat celule stem mezenchimale îmbunătăţite cu gena factorului I de creştere asemănător insulinei, observând îmbunătăţiri histologice semnificative şi beneficii în tratamentul tendinitei la cal (Schnabel et al., 2009).
Maia et al. au evaluat efectul histologic al PRP în tratamentul tendinopatiei induse la cai, constatând o organizare mai bună a reparaţiei ţesutului comparativ cu grupul de control (Maia et al., 2009).
Bosch et al. au arătat că PRP îmbunătăţeşte calitatea reparaţiei tendinoase prin creşterea conţinutului de colagen şi activitatea metabolică, susţinând maturizarea mai rapidă a ţesutului de reparaţie (Bosch et al., 2009).
Studiul lui Bosch et al. a utilizat analiza ecografică pentru a monitoriza efectele PRP asupra regenerării tendonului flexorului digital superficial, relevând diferenţe semnificative între grupurile tratate şi cele de control (Bosch et al., 2011).
Bosch et al. au observat efectul PRP asupra neovascularizaţiei tendonului lezionat chirurgical, constatând o vascularizare mai intensă comparativ cu tratamentul placebo (Bosch et al., 2009).
Rindermann et al. au descris administrarea intralezională a plasmei condiţionate autologe în tratamentul leziunilor tendinoase şi ligamentare la cai, raportând rezultate pozitive şi o revenire la activităţile anterioare (Rindermann et al., 2010).
Crovace et al. au comparat eficacitatea tratamentului cu celule stem mezenchimale şi celule mononucleate din măduva osoasă în tendinita indusă la cai, demonstrând o regenerare mai bună a ţesutului de reparaţie comparativ cu grupul placebo (Crovace et al., 2010).
Godwin et al. au evaluat siguranţa şi rata de reaccidentare a cailor trataţi cu celule stem mezenchimale la nivelul tendoanelor flexorilor digitali superficiali, observând o reducere semnificativă a reinjuriei comparativ cu tratamentele convenţionale (Godwin et al., 2011).
De Mattos Carvalho et al. au evaluat efectul celulelor stem mezenchimale adipoase în tratamentul tendinitei induse la cai, raportând o îmbunătăţire a organizării fibrelor tendinoase şi un infiltrat inflamator redus (De Mattos Carvalho et al., 2011).
Torricelli et al. au observat o îmbunătăţire clinică semnificativă la caii trataţi cu o combinaţie de PRP şi celule mononucleate din măduva osoasă, majoritatea cailor întorcându-se la competiţii (Torricelli et al., 2011).
Marycz et al. au studiat potenţialul terapeutic al celulelor stem mezenchimale adipoase combinate cu PRP, raportând o calitate crescută a ţesutului vindecat şi efecte benefice în regenerarea tendinoasă (Marycz et al., 2012).
Garrett et al. au observat efectele tratamentului cu PRP asupra performanţei cailor de curse cu inflamaţia sesamoidului proximal şi desmita ligamentului suspensor, fără a îmbunătăţi semnificativ performanţa comparativ cu grupul placebo (Garrett et al. 2013).
Zuffova et al. au evaluat eficacitatea PRP în tratamentul leziunilor tendonului flexorului digital superficial la cal, observând o recuperare rapidă şi o revenire la competiţii (Zuffova et al., 2013).
De Mattos Carvalho et al. au analizat efectele celulelor stem mezenchimale adipoase şi ale concentratului plachetar în tratamentul tendinitei, raportând o prevenire a progresiei leziunii şi o organizare mai bună a fibrelor de colagen (De Mattos Carvalho et al., 2013).
Smith et al. au observat efectele benefice ale celulelor stem mezenchimale în tratamentul tendinopatiei la cai, arătând îmbunătăţiri semnificative ale parametrilor biomecanici şi morfologici comparativ cu tratamentele convenţionale (Smith et al., 2013).
Romagnoli et al. au evaluat eficacitatea utilizării PRP autologe în tratamentul desmitei ligamentului suspensor, constatând o reducere a recurenţei leziunilor şi o revenire rapidă la activităţile anterioare (Romagnoli et al., 2014).
Scala et al. au raportat rezultate clinice favorabile în tratamentul leziunilor tendinoase şi ligamentare la cai cu PRP, majoritatea cailor obţinând o vindecare completă şi revenind la activităţile sportive (Scala et al., 2014).
Guercio et al. au arătat că terapia combinată cu celule stem mezenchimale adipoase şi PRP este eficientă în tratamentul leziunilor tendinoase la calul de sport, indicând o formare de ţesut comparabil cu cel sănătos (Guercio et al., 2014).
Rich a prezentat date clinice ale cailor trataţi cu celule stem mezenchimale adipoase, evidenţiind o stabilitate pe termen lung a leziunilor vindecate şi o reîntoarcere la performanţa sportivă anterioară (Rich, 2014).
Argüelles et al. au observat îmbunătăţiri clinice şi ecografice la caii trataţi cu concentrat plachetar pentru leziuni tendinoase, dar rezultatele au fost mai puţin favorabile la cei cu desmită cronică a ligamentului suspensor (Argüelles et al., 2015).
Vandenberghe et al. au raportat evoluţia pozitivă a desmitei ligamentului suspensor proximal după tratamentul cu celule stem mezenchimale tendinoase induse şi PRP, demonstrând îmbunătăţirea semnificativă a şchiopăturii şi a aliniamentului fibrelor (Vandenberghe et al., 2015).
Geburek et al. au realizat un studiu controlat privind efectele PRP asupra tendinopatiei la cai, observând o reducere a şchiopăturii şi o organizare avansată a ţesutului de reparaţie, cu rezultate favorabile (Geburek et al., 2016).
Romero et al. au evaluat efectele separate ale celulelor stem mezenchimale din măduva osoasă, ale celulelor stem mezenchimale adipoase şi ale plasmei bogate în trombocite asupra leziunilor induse chirurgical la tendonul flexorului digital superficial la cai, observând o îmbunătăţire precoce a scorului ecogenităţii la tendoanele tratate cu celule stem din măduva osoasă comparativ cu cele tratate cu PRP sau celule stem mezenchimale adipoase, ceea ce indică un potenţial terapeutic superior al acestora (Romero et al., 2017).
Beerts et al. au investigat efectele celulelor stem mezenchimale tenogene induse alogene şi ale PRP asupra leziunilor ligamentului suspensor şi tendonului flexorului superficial, raportând o îmbunătăţire clinică şi ecografică semnificativă la 12 săptămâni de la tratament, precum şi o rată de reinjurie semnificativ mai scăzută comparativ cu tratamentele convenţionale (Beerts et al., 2017).
Giuntaa et al. au comparat eficienţa PRP şi a terapiei extracorporale cu unde de şoc (EST) în tratamentul durerii ligamentului suspensor proximal la caii occidentali de performanţă, observând că EST a avut rezultate superioare în reducerea şchiopăturii la patru zile post-tratament, în timp ce PRP a fost mai eficientă în cazurile cu modificări ecografice severe, demonstrând că selecţia tratamentului ar trebui să fie ghidată de stadiul leziunii (Giuntaa et al., 2019).
Concluzii
Afecţiunile tendinoase la cai sunt frecvente şi au un impact major asupra carierei acestora, provocând adesea retragerea din activitate şi generând dificultăţi emoţionale şi financiare pentru proprietari. Tendoanele, fiind slab vascularizate, necesită un timp îndelungat pentru vindecare şi au o rată ridicată de reinjurie. Metodele convenţionale de tratament, cum ar fi antiinflamatoarele şi repausul prelungit, nu sunt întotdeauna eficiente, ceea ce face necesară găsirea unor alternative. Medicina regenerativă, incluzând terapia cu celule stem mezenchimale şi plasma bogată în trombocite (PRP), oferă perspective promiţătoare în acest sens.
Terapia cu celule stem şi PRP prezintă mai multe avantaje, precum accesibilitatea, costurile reduse, eficienţa şi absenţa efectelor adverse, făcându-le instrumente valoroase pentru tratarea leziunilor tendinoase. Studiile analizate demonstrează că aceste terapii pot îmbunătăţi calitatea ţesutului de reparaţie, conferindu-i o rezistenţă mai mare la reinjurie şi permiţând numeroaselor animale să revină la nivelul anterior de performanţă.
Ecografia este esenţială pentru evaluarea iniţială a leziunii, administrarea tratamentului şi monitorizarea evoluţiei. De asemenea, un regim controlat de exerciţii fizice este crucial pentru succesul recuperării, crescând treptat intensitatea antrenamentului.
Deşi terapiile cu celule stem şi PRP au un potenţial considerabil în tratarea afecţiunilor tendinoase la cai, există încă multe aspecte care necesită cercetări suplimentare. Acestea includ determinarea momentului optim şi a metodei de injectare, doza şi concentraţia preparatelor, numărul şi intervalul dintre administrări. Standardizarea protocoalelor de tratament este, de asemenea, necesară pentru a facilita comparaţia şi evaluarea rezultatelor obţinute.
În concluzie, terapia cu celule stem mezenchimale şi PRP reprezintă o opţiune promiţătoare pentru recuperarea completă a cailor afectaţi de leziuni tendinoase şi pentru revenirea acestora la activitatea sportivă. Cu toate acestea, sunt necesare studii clinice riguroase şi analize critice pentru a stabili eficacitatea reală şi siguranţa acestor tratamente pe termen lung.
Bibliografie
Abat F, Alfredson H, Cucchiarini M, et al. Current trends in tendinopathy: consensus of the ESSKA basic science committee. Part II: treatment options. J Exp Orthop. 2018;5(1):38.
Alser OH, Goutos I. The evidence behind the use of platelet-rich plasma (PRP) in scar management: a literature review. Scars Burn Heal. 2018;4:1-14.
Argüelles D, Carmona JU, Climent F, Muñoz E, Prades M. Autologous platelet concentrates as a treatment for musculoskeletal lesions in five horses. Vet Rec. 2015;177(4):1-4.
Barbon S, Stocco E, Macchi V, et al. Platelet-Rich Fibrin scaffolds for cartilage and tendon regenerative medicine: from bench to bedside. Int J Mol Sci. 2019;20(7):1701.
Bausset O, Magalon J, Giraudo L, et al. Impact of local anaesthetics and needle calibres used for painless PRP injections on platelet functionality. Muscles Ligaments Tendons J. 2014;4(1):18-20.
Baxter GM. Manual of Equine Lameness. Wiley-Blackwell; 2011:411-412.
Bazzano M, Giuseppe P, Giannetto C, Tosto F, Di Pietro S, Giudice E. Platelet rich plasma intralesional injection as bedside therapy for tendinitis in athletic horse. Acta Sci Vet. 2013;41:1-4.
Beerts C, Suls M, Broeckx SY, et al. Tenogenically induced allogeneic peripheral blood mesenchymal stem cells in allogeneic platelet-rich plasma: 2-year follow-up after tendon or ligament treatment in horses. Front Vet Sci. 2017;4:92.
Bosch G, van Schie HTM, de Groot MW, et al. Effects of platelet-rich plasma on the quality of repair of mechanically induced core lesions in equine superficial digital flexor tendons: a placebo-controlled experimental study. J Orthop Res. 2009;27(2):211-216.
Bosch G, Moleman M, Barneveld A, van Weeren PR, van Schie HTM. The effect of platelet-rich plasma on the neovascularization of surgically created equine superficial digital flexor tendon lesions. Scand J Med Sci Sports. 2011;21(4):554-559.
Bosch G, van Weeren PR, Barneveld A, van Schie HTM. Computerised analysis of standardised ultrasonographic images to monitor the repair of surgically created core lesions in equine superficial digital flexor tendons following treatment with intratendinous platelet-rich plasma or placebo. Vet J. 2009;182(1):92-98.
Crovace A, Lacitignola L, Rossi G, Francioso E. Histological and immunohistochemical evaluation of autologous cultured bone marrow mesenchymal stem cells and bone marrow mononucleated cells in collagenase-induced tendinitis of equine superficial digital flexor tendon. Vet Med Int. 2010;2010:250978.
Crovace A, Lacitignola L, De Siena R, Rossi G, Francioso E. Cell therapy for tendon repair in horses: an experimental study. Vet Res Commun. 2007;31 Suppl 1:281-283.
de Mattos Carvalho A, Garcia Alves AL, Galvão Gomes de Oliveira P, et al. Use of adipose tissue-derived mesenchymal stem cells for experimental tendinitis therapy in equines. J Equine Vet Sci. 2011;31(1):26-33.
de Mattos Carvalho A, Badial PR, Alvarez LEC, et al. Equine tendonitis therapy using mesenchymal stem cells and platelet concentrates: a randomized controlled trial. Stem Cell Res Ther. 2013;4(4):85.
Del Bue M, Riccò S, Ramoni R, Conti V, Gnudi G, Grolli S. Equine adipose-tissue derived mesenchymal stem cells and platelet concentrates: their association in vitro and in vivo. Vet Res Commun. 2008;32 Suppl 1:S51-S55.
Ehrenfest DMD, Andia I, Zumstein MA, Zhang CQ, Pinto NR, Bielecki T. Classification of platelet concentrates (Platelet-Rich Plasma-PRP, Platelet-Rich Fibrin-PRF) for topical and infiltrative use in orthopedic and sports medicine: current consensus, clinical implications and perspectives. Muscles Ligaments Tendons J. 2014;4(1):3-9.
Filomeno P, Dayan V, Touriño C. Stem cell research and clinical development in tendon repair. Muscles Ligaments Tendons J. 2012;2(3):204-211.
Garrett KS, Bramlage LR, Spike-Pierce DL, Cohen ND. Injection of platelet- and leukocyte-rich plasma at the junction of the proximal sesamoid bone and the suspensory ligament branch for treatment of yearling Thoroughbreds with proximal sesamoid bone inflammation and associated suspensory ligament branch desmitis: a randomized controlled trial. J Am Vet Med Assoc. 2013;242(12):1527-1535.
Geburek F, Gaus M, van Schie HTM, Rohn K, Stadler PM. Effect of intralesional platelet-rich plasma (PRP) treatment on clinical and ultrasonographic parameters in equine naturally occurring superficial digital flexor tendinopathies: a randomized prospective controlled clinical trial. BMC Vet Res. 2016;12(1):191.
Giunta K, Donnell JR, Donnell AD, Frisbie DD. Prospective randomized comparison of platelet rich plasma to extracorporeal shockwave therapy for treatment of proximal suspensory pain in western performance horses. Res Vet Sci. 2019;124:38-44.
Godwin EE, Young NJ, Dudhia J, Beamish IC, Smith RKW. Implantation of bone marrow-derived mesenchymal stem cells demonstrates improved outcome in horses with overstrain injury of the superficial digital flexor tendon. Equine Vet J. 2012;44(1):25-32.
Guercio A, Di Marco P, Casella S, et al. Mesenchymal stem cells derived from subcutaneous fat and platelet-rich plasma used in athletic horses with lameness of the superficial digital flexor tendon. J Equine Vet Sci. 2015;35(1):19-26.
Jeong DU, Lee CR, Lee JH, et al. Clinical applications of platelet-rich plasma in patellar tendinopathy. Biomed Res Int. 2014;2014:249498.
Kim H, Shin JE, Koo HS, et al. Effect of autologous platelet-rich plasma treatment on refractory thin endometrium during the frozen embryo transfer cycle: a pilot study. Front Endocrinol (Lausanne). 2019;10:61.
Kolios G, Moodley Y. Introduction to stem cells and regenerative medicine. Respiration. 2013;85(1):3-10.
Lacitignola L, Crovace A, Rossi G, Francioso E. Cell therapy for tendinitis: experimental and clinical report. Vet Res Commun. 2008;32 Suppl 1:S33-S38.
Maia L, de Souza MV, Ribeiro JI Jr, et al. Platelet-rich plasma in the treatment of induced tendinopathy in horses: histologic evaluation. J Equine Vet Sci. 2009;29(8):618-625.
Markoski MM. Advances in the use of stem cells in veterinary medicine: from basic research to clinical practice. Scientifica (Cairo). 2016;2016:4516920.
Marycz K, Toker NY, Wrzeszcz K, Golonka P. The therapeutic effect of autogenic adipose-derived stem cells combined with autogenic platelet-rich plasma in tendons disorders in horses: in vitro and in vivo research. J Anim Vet Adv. 2012;11(23):4474-4480.
Ortved KF. Regenerative medicine and rehabilitation for tendinous and ligamentous injuries in sport horses. Vet Clin North Am Equine Pract. 2018;34(2):359-373.
Pacini S, Spinabella S, Trombi L, et al. Suspension of bone marrow–derived undifferentiated mesenchymal stromal cells for repair of superficial digital flexor tendon in race horses. Tissue Eng. 2007;13(12):2949-2955.
Rajabzadeh N, Fathi E, Farahzadi R. Stem cell-based regenerative medicine. Stem Cell Investig. 2019;6:11.
Rich FR. Single-center study of 83 horses with suspensory injuries treated with adipose-derived stem and regenerative cells. Stem Cell Discov. 2014;4:44-53.
Rindermann G, Cislakova M, Arndt G, Carstanjen B. Autologous conditioned plasma as therapy of tendon and ligament lesions in seven horses. J Vet Sci. 2010;11(2):173-175.
Romagnoli N, Rinnovati R, Ricciardi G, et al. Clinical evaluation of intralesional injection of platelet-rich plasma for the treatment of proximal suspensory ligament desmitis in horses. J Equine Vet Sci. 2015;35(1):18-25.
Romero A, Barrachina L, Ranera B, et al. Comparison of autologous bone marrow and adipose tissue derived mesenchymal stem cells, and platelet-rich plasma, for treating surgically induced lesions of the equine superficial digital flexor tendon. Vet J. 2017;224:76-84.
Sahoo AK, Nayak JK. Isolation, culture, characterization, and osteogenic differentiation of canine endometrial mesenchymal stem cell. Vet World. 2017;10(12):1533-1541.
Scala M, Lenarduzzi S, Spagnolo F, et al. Regenerative medicine for the treatment of teno-desmic injuries of the equine. A series of 150 horses treated with platelet-derived growth factors. In Vivo. 2014;28(6):1119-1124.
Schnabel LV, Lynch ME, van der Meulen MC, et al. Mesenchymal stem cells and insulin-like growth factor-I gene-enhanced mesenchymal stem cells improve structural aspects of healing in equine flexor digitorum superficialis tendons. J Orthop Res. 2009;27(10):1392-1398.
Smith RKW. Mesenchymal stem cell therapy for equine tendinopathy. Disabil Rehabil. 2008;30(20-22):1752-1758.
Smith RKW, Korda M, Blunn GW, Goodship AE. Isolation and implantation of autologous equine mesenchymal stem cells from bone marrow into the superficial digital flexor tendon as a potential novel treatment. Equine Vet J. 2003;35(1):99-102.
Smith RKW, Werling NJ, Dakin SG, et al. Beneficial effects of autologous bone marrow-derived mesenchymal stem cells in naturally occurring tendinopathy. PLoS One. 2013;8(9):e75697.
Takahashi K, Yamanaka S. Induction of pluripotent stem cells from mouse embryonic and adult fibroblast cultures by defined factors. Cell. 2006;126(4):663-676.
Torricelli P, Fini M, Filardo G, et al. Regenerative medicine for the treatment of musculoskeletal overuse injuries in competition horses. Int Orthop. 2011;35(10):1569-1576.
Vandenberghe A, Broeckx SY, Beerts C, et al. Tenogenically induced allogenic mesenchymal stem cells for the treatment of proximal suspensory ligament desmitis in a horse. Front Vet Sci. 2015;2:49.
Zhou Y, Wang JH. PRP treatment efficacy for tendinopathy: a review of basic science studies. Biomed Res Int. 2016;2016:9103792.
Zuffova K, Krisova S, Zert Z. Platelet-rich plasma treatment of superficial digital flexor tendon lesions in racing Thoroughbreds. Vet Med (Praha). 2013;58(5):230-239.
Dec
04
Identificarea agenţilor patogeni este esenţială pentru menţinerea siguranţei alimentare, ajutând la descoperirea surselor de contaminare şi la protejarea sănătăţii publice. Sursele de contaminare în alimente sunt diverse şi pot apărea pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţie la distribuţie. Rezistenţa la antibiotice observată la unii agenţi patogeni reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, subliniind nevoia unor strategii stricte pentru gestionarea utilizării antibioticelor în producţia alimentară şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antimicrobiene. Măsurile preventive bazate pe evaluarea diversităţii microbiologice şi pe identificarea riscurilor pot reduce contaminarea alimentelor şi îmbunătăţi siguranţa alimentară. Monitorizarea continuă şi adaptarea practicilor din industria alimentară la noile descoperiri microbiologice sunt esenţiale pentru a menţine un lanţ alimentar sigur şi a limita riscurile microbiologice. Respectarea normelor de igienă şi calitate trebuie îmbunătăţită constant pentru a asigura conformitatea produselor alimentare cu standardele de sănătate publică şi pentru a preveni riscurile de contaminare.
Nov
28
Terapia bazată pe plasma bogată în trombocite (PRP) a devenit o metodă promiţătoare în tratarea afecţiunilor articulare la cabaline, oferind potenţiale beneficii regenerative. PRP constă în concentrarea trombocitelor din sânge venos autolog, cu eliberarea factorilor de creştere, precum factorul de creştere derivat din plachete (PDGF), factorul de creştere transformator beta (TGF-β) şi factorul de creştere endotelial vascular (VEGF), care stimulează procesele de vindecare tisulară şi regenerare celulară. În rândul cabalinelor, PRP este utilizat în mod frecvent pentru tratarea leziunilor cartilaginoase, a sinovitelor, a tendinitelor şi a ligamentelor adiacente, afecţiuni frecvent întâlnite în cadrul sportului ecvestru. Administrarea de PRP la nivelul articulaţiilor afectate poate reduce inflamaţia sinovială, promovează regenerarea matricei extracelulare şi diminuează durerea asociată degenerării cartilaginoase. Studiile clinice au demonstrat o îmbunătăţire semnificativă a funcţionalităţii articulare şi o reducere a proceselor inflamatorii în cazul cabalinelor tratate cu PRP comparativ cu cele care au primit tratament convenţional. O mare parte a eficacităţii PRP se datorează mecanismului său de stimulare a angiogenezei şi a proliferării celulare, contribuind la regenerarea structurilor articulare deteriorate. Deşi PRP nu are abilitatea de a reface complet structurile articulare lezionate, poate încetini progresia afecţiunilor degenerative prin restabilirea precoce a homeostaziei mediului articular, oferind o soluţie minim invazivă uşor de preparat, folosind resursele pacientului în cauză, şi relativ sigură. Aplicarea PRP în medicina veterinară ecvestră este considerată o terapie adjuvantă eficientă, în special în cazurile în care tratamentele elective, precum antiinflamatoarele nesteroidiene sau intervenţiile chirurgicale, nu au atras după sine rezultate satisfăcătoare. Cu toate acestea, variabilitatea compoziţiei PRP şi lipsa unor protocoale standardizate rămân provocări în obţinerea unor rezultate constante şi reproductibile în practică.
Nov
06
Osteocondrita disecantă este una dintre cele mai comune afecţiuni ortopedice la cabaline, având o prevalenţă crescută în rândul cailor de sport. Această patologie, prin evoluţia sa clinică şi prin modificările secundare pe care le generează, duce la deteriorarea progresivă a articulaţiilor. Obiectivul principal al acestui studiu a fost să investigheze legătura dintre severitatea şchiopăturii şi fragmentele osteocondrale detaşate, analizând structura lor histologică, tipurile de ţesuturi implicate şi impactul acestora asupra articulaţiilor afectate la caii de sport adulţi. Studiul a inclus 18 cabaline de diverse rase şi vârste, toate prezentând şchiopături la nivelul jaretului, cauzate de fragmente osteocartilaginoase detaşate. Aceste fragmente au fost îndepărtate prin artroscopie şi analizate histologic. Rezultatele au arătat o corelaţie semnificativă între gradul de şchiopătură şi tipul de ţesut şi localizarea intraarticulară a fragmentelor osteocondrale. Cu toate acestea, dimensiunea fragmentelor nu a avut o legătură directă cu intensitatea şchiopăturii în cazurile analizate.
Jun
25
Sindromul metabolic ecvin (SME) este o afecţiune metabolică întâlnită la cai, care se caracterizează prin obezitate, rezistenţă la insulină şi laminită. Diagnosticul în sindromul metabolic ecvin se concentrează pe înregistrarea în dinamică a rezistenţei la insulină, excluzând în acelaşi timp PPID (sindromul Cushing), alături de o anchetă nutriţională riguroasă şi un examen fizic complet. În general, înţelegerea acestor mecanisme patogenetice este crucială pentru diagnosticul şi managementul sindromului metabolic ecvin şi ale complicaţiilor asociate, cum ar fi laminita. Controlul greutăţii, gestionarea dietei şi tratamentul adecvat al rezistenţei la insulină sunt aspecte importante ale abordării clinicoterapeutice în EMS la cai.
Inscriete la noutatile noastre