Articole

Triadita felină constituie o entitate clinică deosebită, specifică speciei feline, definită prin prezența concomitentă a trei patologii inflamatorii majore: pancreatita, colangita/colangiohepatita și boala inflamatorie intestinală. Particularitățile anatomice și fiziologice ale pisicii, precum canalul comun pancreatic și biliar sau densitatea bacteriană crescută a duodenului, facilitează translocarea microbiană și determină inițierea proceselor inflamatorii complexe. Diagnosticul este dificil, dat fiind caracterul nespecific al manifestărilor clinice, și necesită o abordare multimodală, care include investigații paraclinice, imagistice și confirmare histopatologică. Managementul terapeutic presupune individualizarea tratamentului, prin combinația dintre fluidoterapie, dietă de susținere, antibioterapie, imunomodulare și hepatoprotectoare. Prognosticul variază de la favorabil în formele ușoare la grav în formele acute complicate de disfuncții sistemice sau evoluții cronice. Articolul de față oferă o analiză integrată a aspectelor etiopatogenice, clinice, imagistice și terapeutice ale triaditei feline, punând accent pe importanța unei abordări interdisciplinare în medicina veterinară felină.

Sezonalitatea activității de reproducere este cel mai important factor limitativ al productivității oilor și caprelor. Cele mai utilizate tehnici de control și inducere a activității de reproducere la oi și capre se bazează pe utilizarea dispozitivelor intravaginale cu eliberare lentă de progesteron sau a bureților intravaginali impregnați cu progestagene, a gonadotropinei corionice ecvine (eCG), hormonului de eliberare a gonadotropinelor hipofizare (Gn-RH), prostaglandinei și melatoninei.

Sindromul diareic reprezintă creșterea frecvenței, volumului sau fluidității fecalelor ca expresie a disfuncției tractului gastrointestinal; este un simptom, nu o boală. Clinic, se clasifică în funcţie de durată (acută sau cronică) și sediu (intestin subțire sau intestin gros), delimitări care ghidează investigațiile și conduita terapeutică. Fiziopatologic, mecanismele implicate sunt osmotice, secretorii, prin permeabilitate/exsudație, prin motilitate alterată sau mixte. Abordarea terapeutică (principii): obiectivele sunt limitarea progresiei, rehidratarea rapidă, corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice/acido-bazice și tratamentul etiologic.

Rabia rămâne una dintre cele mai importante boli zoonotice din România, reprezentând o preocupare persistentă pentru sănătatea publică și veterinară, în ciuda progreselor considerabile înregistrate în strategiile de prevenire și control. Poziția geografică a țării, biodiversitatea și interacțiunile dintre animalele domestice, fauna sălbatică și populațiile umane contribuie la riscul continuu de transmitere virală. Deși programele de vaccinare pe scară largă și eforturile coordonate de supraveghere au redus semnificativ incidența bolii în ultimele decenii, apar în continuare cazuri sporadice, în special în zonele rurale, unde interacțiunile dintre oameni și animale sunt mai frecvente, iar accesul la profilaxia postexpunere în timp util poate fi limitat. Speciile sălbatice, în special vulpile și alte carnivore sălbatice, joacă un rol crucial ca rezervoare în menținerea circulației virusului rabiei. În același timp, animalele domestice, mai ales câinii și pisicile, pot servi ca punte de transmitere la om când acoperirea vaccinală este insuficientă. Strategiile de control al rabiei din România se bazează pe o abordare integrată One Health, combinând vaccinarea animalelor, campaniile de imunizare orală a animalelor sălbatice, educarea publicului și sisteme eficiente de diagnosticare și raportare.

Șunturile portosistemice congenitale (SPSC) sunt anomalii vasculare rare la pisică, dificil de diagnosticat în absența unor tehnici imagistice avansate. Scopul acestui studiu a fost de a evidenția utilitatea tomografiei computerizate (CT) în identificarea și caracterizarea precisă a SPSC, prin prezentarea unui caz clinic la o pisică adultă de 9 ani, cu semne neurologice progresive. După analize biochimice sugestive (niveluri crescute de acizi biliari și amoniac) și o ecografie neconcludentă, s-a efectuat angiografie CT, care a confirmat un șunt portosistemic extrahepatic de tip gastrofrenic stâng. Intervenția chirurgicală de ligaturare parțială a fost realizată cu succes, cu remisiune clinică completă. Studiul subliniază acuratețea superioară a CT față de alte metode imagistice, în special la pacienți cu semne atipice sau vârstă avansată, și demonstrează valoarea sa esențială în planificarea terapeutică. Cazul este remarcabil prin diagnosticarea tardivă a unei afecțiuni congenitale și confirmă eficiența abordării interdisciplinare.

Stereotipiile la cabaline reprezintă comportamente repetitive, invariabile și aparent lipsite de scop, manifestate frecvent de caii crescuți în captivitate. În cazul cabalinelor, natura lor socială, curioasă și activă presupune un grad ridicat de adaptabilitate, dar și o sensibilitate crescută la privarea de stimulare. În condițiile de captivitate modernă, cu boxe închise, regimuri alimentare artificiale și un program de activitate restrâns, calul domestic ajunge adesea într-o stare de dezechilibru comportamental. Una dintre cele mai evidente manifestări ale acestui dezechilibru este apariția stereotipiilor.

Sindromul ovarului remanent este o afecțiune medicală rară care se dezvoltă atunci când în cavitatea abdominală rămâne o porțiune de țesut ovarian funcțional, de cele mai multe ori ca urmare a unei intervenții chirurgicale de rutină. Principalele semne clinice la animalele mici sunt reprezentate de comportamentul specific proestral/estral și de secreția vaginală sangvinolentă. Diagnosticul de certitudine, în cele mai multe cazuri, poate să nu fie atât de ușor de stabilit, ținând cont de variabilitatea modificărilor comportamentale. Diagnosticul trebuie efectuat utilizând un protocol precis, care să permită un diagnostic sigur și neechivoc înainte de orice altă decizie terapeutică. Protocolul de diagnostic utilizat trebuie să ia în considerare principalele caracteristici fiziologice ale fiecărei specii și să permită diagnosticul diferențial față de cele mai importante afecțiuni care pot imita din punct de vedere clinic, cel puțin parțial, simptomele ovarului remanent.

Hemoparazitozele reprezintă o cauză majoră a anemiilor la câine și sunt frecvent diagnosticate în practica medical-veterinară. Acestea sunt provocate de paraziți care se dezvoltă în sângele gazdei și sunt transmiși prin vectori precum căpușele, țânțarii și puricii. Studiul de față, desfășurat între 2021 și 2024 la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență „Prof. Univ. Dr. Alin Bîrțoiu”, analizează 55 de cazuri de anemie hemolitică autoimună secundară infecției cu hemoparaziți. Principalele specii identificate au fost Babesia canis, Dirofilaria immitis, Ehrlichia canis, Anaplasma spp., Borrelia burgdorferi, Hepatozoon canis și Mycoplasma haemocanis. Diagnosticul a fost stabilit clinic, hematologic, serologic (testele SNAP 4Dx Plus) și molecular (PCR). Rezultatele evidențiază importanța diagnosticării precoce și a instituirii unei terapii adaptate, în special în cazurile în care evoluția clinică este agravată de coinfecții. Acest studiu subliniază necesitatea intensificării măsurilor de prevenție împotriva vectorilor și îmbunătățirea managementului pacienților cu hemoparazitoze.

Endoscopia gastrointestinală (GI) este o procedură diagnostică și terapeutică minim invazivă, tot mai utilizată în medicina veterinară pentru evaluarea afecțiunilor digestive la câini și pisici. Endoscopia oferă acces direct la mucoasa tractului digestiv superior și inferior, permițând identificarea leziunilor intraluminale, recoltarea de probe pentru biopsii și intervenții terapeutice specifice. În ciuda eficienței sale, endoscopia are limitări notabile, în special în detectarea afecțiunilor submucoase și funcționale. Acest articol își propune să analizeze utilizarea corectă a endoscopiei GI, avantajele și limitările acesteia, precum și posibilele complicații asociate procedurii.

Pomeranianul este o rasă canină de talie mică, remarcabilă prin aspectul său distinctiv și comportamentul alert, inteligent și afectuos. Deși foarte apreciat ca animal de companie, acest câine este predispus la multiple afecțiuni asociate morfologiei sale miniaturale și particularităților genetice. Sunt descrise punctual cele mai frecvente patologii întâlnite la această rasă, incluzând afecțiuni dentare (gingivită, parodontită, anomalii de ocluzie), fontanela persistentă și hidrocefalia congenitală, hipoglicemia neonatală, alopecia X, strănutul invers, colapsul traheal, cardiomiopatiile (congenitale și dobândite) și luxația patelară, cu particularitățile fiziopatologice ale rasei. Managementul eficient al acestor afecțiuni presupune o abordare preventivă, monitorizare riguroasă și, în cazurile severe, intervenții chirurgicale sau tratamente farmacologice orientate pe vulnerabilitățile acestei rase, cunoașterea acestora devenind esențială pentru menținerea unei bune calități a vieții și prevenirea complicațiilor sistemice.