Articole

Sindromul de disfuncţie cognitivă canină (SDCC) reprezintă o boală cronică degenerativă a parenchimului cerebral la câinii geriatrici, asemănătoare bolii Alzheimer de la om. Prevalenţa bolii creşte direct proporţional cu vârsta. Uzual, boala este diagnosticată târziu, atunci când deja calitatea vieţii pacientului este sever afectată, reducând impactul terapiei. În acest studiu, am urmărit să identificăm prevalenţa semnelor clinice specifice într-un grup de 40 de câini diagnosticaţi cu SDCC. Rezultatele noastre arată că semnele clinice cel mai frecvent întâlnite (indiferent de gradul de severitate al bolii) sunt reprezentate de anxietate, limitarea comportamentului social şi afectarea ciclului somn/veghe, celelalte semne fiind îndeosebi întâlnite la pacienţii la care SDCC este în stadii avansate. Rezultatele noastre pot avea impact în modificarea protocolului de examinare clinică a pacienţilor geriatrici şi pot creşte rata de diagnostic a pacienţilor în stadii incipiente ale SDCC. 

Sindromul de disfuncţie cognitivă canină reprezintă o afecţiune degenerativă a creierului, care se asociază cu vârsta geriatrică şi generează o simptomatologie similară bolii Alzheimer de la om. În ultimi anii, numeroase articole s-au concentrat pe analiza acestei patologii multifactoriale, studiile derulate pe populaţiile canine conducând la rezultate care indică multiple similarităţi între mecanismele fiziopatogenice implicate în declanşarea bolii la câine şi la om.
Diagnosticul sindromului de disfuncţie cognitivă este unul complex, care implică recunoaşterea deficitelor desemnate de acronimul DISHAA (dezorientare; scăderea interacţiunii cu proprietarul şi mediul înconjurător; perturbarea ciclului somn-veghe; urinare şi defecare în interiorul casei – housesoiling; scăderea activităţii; apariţia anxietăţii) şi excluderea altor patologii care se pot exprima printr-o simptomatologie similară. 

Acest material este structurat ca un studiu retrospectiv axat pe identificarea, diagnosticarea şi aplicarea unui protocol de tratament potrivit în cazul animalelor care prezintăsemne clinice compatibile cu intoxicaţia cu piretrine. Semnele clinice sugestive sunt: hipersalivaţie, ataxie centrală şi crize convulsive. Protocolul de tratament de urgenţă constă în gestionarea evenimentelor convulsive şi a şocului toxic, îndepărtarea toxicului de la locul de acţiune şi monitorizarea ulterioară, până la rezolvarea cazului. 

Pacienţii paralizaţi sunt candidaţii ideali pentru fizioterapie. Indiferent de cauza care a dus la apariţia paraliziei (fie ea localizată sau generalizată), fizioterapia îi ajută pe aceşti pacienţi cu ajutorul unor dispozitive şi metode menite să le redea buna funcţionare a corpului, precum şi calitatea vieţii. Obţinerea poziţiei patrupedale este etapa principală a procesului terapeutic, fiind elementul indispensabil pentru întregul protocol. Studiul de faţă s-a axat pe dispozitivele dezvoltate de-a lungul timpului, adaptându-le pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de gradul de afectare pe care îl prezentau şi de posibilele patologii asociate. În acelaşi timp, s-a urmărit ca aceste dispozitive să fie disponibile pentru orice terapeut sau chiar proprietar, fiind realizate din materiale comune, accesibile.

Afecţiunile colecistului canidelor sunt raportate cu o frecvenţă din ce în ce mai mare de medicii animalelor de companie. Se presupune că aceste afecţiuni reprezintă o consecinţă a modificării dietei, stilului de viaţă şi regimului de activitate al animalelor. Ca urmare a personificării canidelor în actualul context social şi a preocupării proprietarilor acestora faţă de bunăstarea lor, medicina veterinară a evoluat, punând la dispoziţie protocoale noi şi eficiente în depistarea acestui tip de patologie, dar şi metode de investigaţii neinvazive caracteristice, precum ultrasonografia, care pot caracteriza modificările apărute la nivelul colecistului şi pot stabili intensitatea acestora. 

​Sindromul de hiperostoză a bolţii craniene este o osteopatie proliferativă, nonneoplazică, autolimitativă, caracterizată prin producerea de os nou la nivelul oaselor late ale craniului (frontal şi parietal). Această afecţiune se întâlneşte la câinii tineri, cu vârsta de până la un an, majoritatea cazurilor prezentate în literatura de specialitate aparţinând rasei Bullmastiff, însă boala afectează şi alte rase. Semnele clinice şi aspectele imagistice, completate cu examenul histologic oferă informaţii importante care permit stabilirea diagnosticului. Obişnuit, prognosticul este favorabil, iar tratamentul recomandat este cel simptomatic.

Meningita-arterită steroid-responsivă (MASR) reprezintă o patologie inflamatorie a sistemului nervos central, frecvent întâlnită la tineretul canin de talie medie şi mare, cu vârsta sub 2 ani. Examinarea lichidului cefalorahidian reprezintă metoda de diagnostic cu cel mai mare grad de fidelitate în cadrul diagnosticării bolilor inflamatorii ale sistemului nervos central (SNC). În cadrul acestui studiu au fost incluşi şase pacienţi, cu prezentare clinică reprezentată de hipertermie şi hiperalgie la palparea paraspinală a segmentului cervical. Examenele paraclinice efectuate au vizat dozarea proteinei C reactive (CRP) serice, examenul citologic al lichidului cefalorahidian, precum şi determinarea proteinelor totale din LCR. Pentru 33,33% din aceştia, examenul neurologic a relevat deficite de propriocepţie şi/sau locomoţie. Evoluţia pacienţilor cu MASR a fost acută, progresivă, iar după iniţierea medicaţiei, remiterea totală a fost obţinută în proporţie de 100%.

Panosteita este o afecţiune a măduvei osoase a oaselor lungi, cu etiologie încă necunoscută, ce afectează câinii tineri (2-12 luni) aparţinând raselor de talie mare. Se caracterizează prin şchiopătură unilaterală cu apariţie spontană, fără să fie incriminat un traumatism recent, cu caracter intermitent şi evoluţie ciclică. Cu timpul, semnele clinice regresează spontan în membrul afectat şi apar la alt membru. Examenul radiografic evidenţiază prezenţa unei reacţii endosteale, exprimată prin zone cu opacitate crescută la nivelul canalului medular al oaselor lungi, cu aspect difuz sau bine delimitat, cu distribuţie focală sau multifocală, monoostotică sau poliostotică. În unele situaţii, modificările endosteale sunt acompaniate de o reacţie periostală omogenă. Modificările radiologice dispar în timp, osul revenind la aspectul iniţial. Tratamentul este simptomatic.

Bolile manifestate prin tetrapareză acută flască reprezintă un procent redus din grupul pacienţilor neurologici. Cele mai frecvente prezentări clinice sunt reprezentate de po­li­ra­di­cu­lonevrita acută idiopatică canină, miastenia gravis şi botulismul (într-un grad foarte redus). Aspectul clinic ca­rac­te­ris­tic este reprezentat de semnele de tip motoneuron periferic (MNP) permanente sau, în cazul miasteniei gravis (MG) (atunci când sunt prezente), pot fi episodice, pacientul fiind normal între atacuri. În foarte rare cazuri, prezentarea clinică are as­pectul unei urgenţe medicale. Cu excepţia miasteniei gravis, tra­tamentul medical este nespecific în poliradiculonevrită (cu toate acestea, prognosticul este unul favorabil) şi botulism. 

Patologia tractului urinar la câini îmbracă aspecte diferite, leziunile prostatei şi urolitiaza reprezentând cele mai frecvente cauze de prezentare la medicul veterinar. Urolitiaza se referă la dezvoltarea uroliţilor de-a lungul tractului urinar, care pot fi găsiţi la nivel renal, uretral, vezical şi/sau ureteral. Scopul acestui articol este de a descrie semnele clinice şi diagnosticul imagistic ale urolitiazei şi patologiei prostatice, la un grup de câini evaluaţi în spitalul Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti.
Urolitiaza şi patologia prostatică sunt rezultatul unor tulburări complexe la nivelul tractului urinar sau genital, dar şi la nivelul întregului organism. În practică, este necesară o evaluare clinică exhaustivă pentru a aplica o abordare terapeutică adecvată.