Articole

Utilizarea animalelor în terapiile asistate de animale (TAA) devine din ce în ce mai populară. Din păcate, majoritatea studiilor din acest domeniu au un accent antropocentric, neglijând astfel evaluarea sănătăţii fizice şi psihice a animalelor implicate. În ciuda faptului că bunăstarea animalelor a ajuns recent în prim-plan, majoritatea studiilor care indică stresul pe care îl experimentează animalele când sunt utilizate pentru TAA se referă la câini. Cercetările noastre au vizat evaluarea efectului stresant pe care îl au asupra pisicilor activităţile specifice terapiei asistate de pisici, în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist.
În experimentul nostru am utilizat 15 pisici (zece femele şi cinci masculi castraţi), clinic sănătoase, din rasa Europeană. Cele 15 pisici au avut vârste cuprinse între 5 şi 7 ani. Pisicile utilizate în experiment au format un grup uniform, atât din punctul de vedere al stării de întreţinere, cât şi din cel al sănătăţii. Datele obţinute au fost analizate statistic, calculându-se media şi deviaţia standard (SD), folosind aplicaţia Microsoft Excel. Totodată, s-a calculat semnificaţia statistică a diferenţelor dintre loturi cu ajutorul testului t (Student), folosind aplicaţia Microsoft Excel. Am constatat că activităţile specifice terapiei asistate de feline, în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist, au determinat creşterea semnificativă a hematocritului, hemoglobinei şi a numărului de hematii în sângele pisicilor utilizate prima dată în terapie.

Anaplasmoza canină este o boală transmisă de căpuşe, provocată de două tipuri de bacterii Gram-negative şi intracelulare obligatorii din familia Anaplasmataceae: Anaplasma platys şi Anaplasma phagocytophilum. Anaplasmoza a fost diagnosticată la opt canide prin asocierea corelativă a datelor paraclinice, în absenţa unei simptomatologii specifice (stare generală de apatie, crize epileptiforme la doi indivizi – 25% şi anemie la şapte pacienţi canini), respectiv prin intermediul snap Test 4DX, examen lamă-lamelă şi susţinut prin pozitivarea la testul genetic PCR. Prin analiza profilului biochimic şi hematologic se constată monocitoză (6/8), trombocitopenie (5/8), cu afectarea funcţionalităţii renale, cu o medie a creatinemiei de 2,11 mg/‌dL, şi afectare hepatică inconstantă, prin creşterea relativă a transaminazelor serice, cu o medie de 111 U/I. Fundamentul afectării renale în urma infecţiei cu anaplasmoză se atribuie, în esenţă, apariţiei glomerulopatiei de tip membranos sau proliferativ, aspect corelabil cu datele obţinute prin creşterea indicatorului renal reprezentativ (creatinina serică) şi rezultatul examenului histopatologic la cazurile investigate (n=3).

Anemia hemolitică autoimună (IMHA) reprezintă una dintre principalele cauze de anemie la câini şi pisici. Acest tip de anemie poate apărea la animale de toate vârstele, dar este mai frecvent întâlnit la câinii şi pisicile tinere şi adulte de vârstă mijlocie. În cazul IMHA secundare, un factor declanşator este adesea suspectat din cauza unei asocieri temporale cu administrarea unor medicamente sau cu o boală preexistentă, dar stabilirea unei legături de cauzalitate este frecvent dificilă. În timp ce ambele forme de IMHA afectează câinii şi pisicile, forma primară este mai frecventă la câini, iar forma secundară este mai comună la pisici.

Encefalopatia hepatică la câini este o tulburare metabolică a sistemului nervos central, care apare secundar disfuncţiilor hepatice, indiferent dacă acestea au cauze dobândite sau congenitale. În lucrarea de faţă este prezentat un pacient canin, Bichon, în vârstă de 3 luni, cu istoric de atacuri convulsive secundare şuntului portosistemic. Traseul electroencefalografic (EEG) a fost caracterizat de prezenţa undelor trifazice, bilaterale simetrice, mimând statusul epileptic nonconvulsiv.

Fizioterapia este ştiinţa care studiază mecanismele de acţiune ale factorilor fizici, cum sunt masajul, exerciţiul fizic, apa, lumina, căldura, electricitatea, dar şi utilizarea acestora în scop terapeutic pentru tratarea, recuperarea şi profilaxia unor afecţiuni de tip inflamator sau degenerativ.
Fizioterapia este o disciplină complexă, care cuprinde mai multe ramuri: hidroterapia, laserterapia, electroterapia, kineziterapia, masajul şi balneoterapia.
Cea mai utilizată metodă este laserterapia, mai ales la pacienţii cu dureri care au cauze diferite şi cu localizare diversă, inflamaţii ale tendoanelor sau ale ţesuturilor moi (tendinite, bursite), durere la nivelul articulaţiilor, ulcere, răni de decubit, cicatrice vicioase, dar şi în tratamentul problemelor neurologice de la nivelul coloanei vertebrale.
A doua metodă utilizată este stimularea electrică cutanată, ale cărei beneficii constau în obţinerea unei relaxări musculare de lungă durată, o mai bună conductibilitate la nivelul nervilor, îmbunătăţirea circulaţiei la nivelul ţesuturilor adiacente şi controlul durerii prin eliberarea endorfinelor (efect analgezic).

Spre deosebire de animalele monogastrice, aparatul digestiv la rumegătoare s-a adaptat proceselor de prelucrare a furajelor grosiere, care au un conţinut predominant celulozic.
În acest context, tubul digestiv al bovinelor, respectiv al bubalinelor, nu este capabil să sintetizeze enzime celulozolitice şi, din această cauză, la rumegătoare digestia este de tip fermentativ şi are loc în rumen, în prezenţa unui ecosistem microbian rumenal, reprezentat de microorganisme specifice, care trăiesc în simbioză cu animalul-gazdă.

Retenţia urinară, prin imposibilitatea evacuării conţinutului vezical şi prin procesele fiziopatologice secundare, dar şi prin inducerea unui disconfort mintal sau a unei stări perpetue de nelinişte, reprezintă o urgenţă medicală în cazul animalelor de companie. Etiologia retenţiei urinare este reprezentată de: retenţia urinară mecanică, retenţie determinată de obstrucţia sau ocluzia uretrală, dar şi extrauretrală; retenţia urinară paralitică, care apare secundar leziunilor coloanei vertebrale sau, în cazul pacienţilor geriatrici, secundar proceselor proliferative ori degenerescenţelor coloanei vertebrale. Retenţia de origine spastică este caracterizată prin apariţia spasmului sfincterial, care în mod frecvent este produs de iritaţia simpaticului, care se traduce prin tonicitatea crescută a sfincterului vezical, consecinţă a iritaţiei plexului pelvian sau a prezenţei unor afecţiuni primare precum colica ori peritonita. Un bun management terapeutic influenţează atât evoluţia, cât şi bunăstarea pacientului, de aceea o identificare precoce a semnelor clinice specifice retenţiei urinare este esenţială în toate tipurile de retenţie urinară.

Nematodul saprobiotic Pelodera strongyloides poate determina apariţia dermatitei parazitare pruriginoase la câinii cu părul scurt crescuţi în condiţii insalubre. Larvele de stadiul 3 pot invada pielea câinelui pe la nivelul foliculului pilos. Tabloul clinic este dominat de eritemul pruriginos, alopecie şi leziuni papulo-crustoase şi chiar ulcerative, care apar pe zonele care vin în contact cu mediul contaminat. Diagnosticul se stabileşte pe baza istoricului şi examenului microscopic, identificându‑se larvele de tip rabditiform. Deşi rară, dermatita parazitară produsă de P. strongyloides ar trebui luată în considerare când sunt observate leziuni cutanate în zonele de contact cu aşternutul insalubru.

Insuficienţa cardiacă (IC) nu poate fi caracterizată ca o afecţiune/boală de sine stătătoare, ci este descrisă clinic ca un sindrom în care disfuncţia severă duce la incapacitatea sistemului cardiovascular de a menţine o circulaţie sanguină adecvată. Din punct de vedere clinic, insuficienţa cardiacă este sindromul caracterizat prin semne de stază (pulmonară şi/sau sistemică) şi debit cardiac scăzut, apărut în cele mai multe cazuri secundar în urma evoluţiei unei boli cu afectare cardiacă. Există mecanisme limitate şi specifice prin care bolile cardiace pot conduce la insuficienţa sistemului cardiovascular. IC reprezintă iniţierea mai multor fenomene care pot fi simultane sau succesive şi care pot fi sistematizate în: insuficienţă circulatorie, cu scăderea perfuziei tisulare; manifestări congestive, prin creşterea presiunii venoase pulmonare şi/sau sistemice; insuficienţa sau cedarea miocardică, respectiv alterarea funcţiei sistolice şi/sau diastolice a miocardului.

Campilobacterioza aviară, infecţie bacteriană care afectează păsările domestice şi sălbatice, cu caracter zoonotic, este cauzată de diferite specii ale genului Campylobacter. Diferite specii de păsări sunt susceptibile la infecţia produsă, în marea majoritate, de Campylobacter jejuni şi Campylobacter coli, la acestea infecţia evoluând asimptomatic. Incidenţa crescută a portajului la păsări se datorează faptului că temperatura corporală a acestora este optimă în raport cu caracterul termotolerant al C. jejuni. Rolul de rezervor natural de infecţie al păsărilor reprezintă un factor de risc în raport cu sănătatea umană. Transmiterea infecţiei la om se face prin consum de alimente contaminate, în principal, dar şi prin contact direct cu păsările infectate. Infecţia campilobacteriană la om recunoaşte o incidenţă şi o prevalenţă extrem de mari în ultimele două decenii, la nivelul multor regiuni ale globului.