Articole

Acest studiu își propune să prezinte și să descrie structurile histologice ale mucoasei nazale și ale traheii la ovine. Folosind tehnici avansate de imagistică microscopică, acest studiu a realizat o evaluare amănunțită a probelor histologice, analizând aspectul structural complex al mucoasei nazale și al traheii la ovine. Specimenele utilizate pentru studiu au fost colectate post-mortem din cavitățile nazale și din trahee. În acest studiu s-au utilizat două metode de colorare: hematoxilină și eozină, pentru morfologia generală a țesuturilor, și colorația Mallory, pentru diferențierea țesutului conjunctiv. Prin examinarea cavităților nazale și a traheii, se poate concluziona că aceste componente ale sistemului respirator oferă numeroase funcții fiziologice, precum filtrarea aerului, umidificarea, încălzirea aerului inhalat și simțul mirosului. Prin rezultatele obținute, acest studiu urmărește îmbunătăţirea cunoștințelor existente privind morfologia cavităților nazale și a traheii la ovine.

Cea mai comună patologie gastrointestinală a vacilor de lapte întâlnită după perioada de parturiție este deplasarea abomasală. Acest articol prezintă fiziopatologia acestei boli, cele mai comune semne clinice întâlnite, strategiile de tratament, dar și tehnicile care ajută la diagnosticarea acestei patologii. Prezentarea pune accent pe etiologie și factorii de prevenție ai acesteia, însă, totodată, examinează cele mai avansate metode chirurgicale și îngrijirea postoperatorie.

Determinarea cu precizie a momentului optim pentru reproducere, la fel ca multe alte aspecte ale reproducției canine, a constituit adesea o provocare atât pentru crescătorii de câini, cât și pentru medicii clinicieni. Complexitatea acestui fenomen biologic este bine cunoscută și documentată în literatura de specialitate, dar foarte multe din tehnicile descrise pentru stabilirea momentului ovulației au puține aplicații clinice sau au fost demonstrate unele inadvertențe în ceea ce privește precizia diagnosticului. Alegerea momentului optim pentru împerechere sau însămânțarea artificială a cățelelor este cel mai important factor pentru succesul activității de reproducere și are un rol decisiv în problemele legate de infertilitatea canină. Niciuna din tehnicile de diagnostic utilizate nu are precizie de 100% și, din acest motiv, se recomandă combinarea a cel puțin două-trei tehnici pentru obținerea unor rezultate cât mai precise. Perioada fertilă la cățea, de obicei, durează de la două până la cinci zile după ovulație, dar trebuie luată în considerare, mai ales la cățelele cu probleme de fertilitate, posibilitatea existenței unui tipar diferit de ovulație.

Șocul caloric reprezintă o afecțiune critică întâlnită frecvent la câini, caracterizată prin hipertermie severă, disfuncție multiorganică și inflamație sistemică. Această patologie poate fi declanșată fie de efortul fizic intens în condiții de temperatură ridicată, fie de expunerea prelungită la temperaturi extreme, fără posibilitatea de răcire adecvată. Factorii de risc includ rasa, obezitatea, vârsta înaintată, caracteristicile stratului pilos și administrarea anumitor medicamente.
Această lucrare menționează modificările hematologice, biochimice și histopatologice întâlnite în șocul caloric la câine, subliniind importanța diagnosticării precoce și a tratamentului rapid. În plus, sunt precizate mecanismele fiziopatologice implicate în dezvoltarea insuficienței circulatorii și a afectării renale, hepatice și neurologice. Recunoașterea timpurie a simptomelor și aplicarea măsurilor terapeutice adecvate, inclusiv a tehnicilor de răcire activă, pot îmbunătăți semnificativ prognosticul pacienților afectați. Totodată, prevenția joacă un rol esențial, în special în cazul câinilor predispuși, prin evitarea expunerii la căldură excesivă și monitorizarea atentă a semnelor de stres termic.

Hipotiroidismul este o endocrinopatie tot mai prevalentă în rândul câinilor, având o predispoziție de rasă, unele fiind mult mai sensibile decât altele. Cauza principală a acestei afecțiuni este de obicei o boală autoimună, care generează scăderea producției de hormoni tiroidieni. Tabloul clinic descrie letargie, creștere în greutate, alopecie, bradicardie, hipotermie și modificări ale comportamentului. De asemenea, hipotiroidismul poate afecta metabolismul lipidic, provocând hipercolesterolemie și hiperlipidemie, făcând astfel monitorizarea acestora esențială pe parcursul tratamentului. Diagnosticul se bazează pe măsurarea concentrațiilor serice ale hormonilor tiroidieni, cum ar fi T4 total, TSH și alți markeri tiroidieni. Tratamentul de primă linie constă în administrarea de levotiroxină (T4 sintetic), iar doza este ajustată în funcție de răspunsul clinic și de nivelurile serice de tiroxină.

Leucemia limfocitară cronică (CLL) la câini reprezintă o afecțiune hematologică malignă caracterizată prin proliferarea monoclonală neoplazică a limfocitelor mature, în circulația sanguină și în măduva osoasă. Boala are o evoluție lentă și insidioasă, afectând cu precădere animalele adulte și geriatrice, fără a se evidenția o predispoziție specifică în funcție de rasă sau sex. Din punct de vedere clinic, patologia se manifestă prin semne nespecifice, de intensitate redusă în stadiile incipiente, dar care evoluează progresiv, putând conduce în fazele avansate la disfuncție medulară severă și insuficiență multiorganică. Caracteristicile hematologice includ limfocitoză periferică persistentă, însoțită ocazional de o ușoară citopenie. Diagnosticul precoce este esențial pentru un management terapeutic optim, iar acesta se bazează pe evaluarea parametrilor hematologici prin hemoleucogramă, analiza morfologică a frotiurilor de sânge periferic și citometrie în flux, tehnici care permit identificarea și clasificarea limfocitelor neoplazice.

Sănătatea animalelor de fermă –  o provocare permanentă pentru medicii veterinari

Erysipelothrix rhusiopathiae este un microorganism Gram-labil care afectează o gamă largă de vertebrate. Deşi porcul este principala specie infectată, literatura de specialitate raportează o incidenţă crescută şi în rândul păsărilor şi rumegătoarelor, mai frecvent în sistem de creştere de tip free-range. Imunoprofilaxia cu tulpini atenuate sau cu vaccinuri subunitare este principalul mijloc de prevenire a erizipelului, vaccinarea preventivă fiind o practică curentă în fermele de suine, păsări şi rumegătoare. În schimb, pentru terapia infecţiei, se impune reconsiderarea utilizării serurilor hiperimune, având în vedere emergenţa fenomenului de rezistenţă la antimicrobiene semnalat şi în cazul Erysipelothrix rhusiopathiae.

Bartoneloza este o zoonoză cu impact notabil asupra sănătăţii umane, având o distribuţie importantă la nivel mondial. Variate specii de animale, inclusiv omul, sunt receptive la infecţia produsă de diferitele specii ale genului Bartonella. Diverse specii de animale au rol de rezervor al infecţiei. Bartonella spp. este unul dintre agenţii patogeni frecvent vehiculaţi şi transmişi prin intermediul vectorilor. În ultimii ani au fost identificate date importante cu referire la epidemiologia acestor infecţii, spectrul speciilor receptive lărgindu-se, inclusiv al vectorilor implicaţi în transmiterea Bartonella spp. Conduita preventivă este imperios necesară şi trebuie să cuprindă două direcţii, şi anume rezervorul de infecţie (speciile de animale cu rol de rezervor) şi vectorii implicaţi în transmiterea infecţiei. Prevenirea transmiterii infecţiei la om, în raport cu rezervorul de infecţie, are în vedere potenţialele căi de transmitere a Bartonella spp. În acest sens, este necesar să se asigure educarea oamenilor cu privire la riscul de infecţie, precum şi la severitatea acestei boli, la anumite categorii de risc din populaţia umană. Prevenirea, precum şi combaterea ectoparazitismului reprezintă o modalitate utilă pentru a reduce riscul transmiterii la om a infecţiei, dar şi al transmiterii în populaţia de pisici a B. henselae.

Pentru controlul epidemiilor de pestă porcină africană (PPA) au fost realizate studii şi au fost testate numeroase formule vaccinale încă din a doua jumătate a secolului XX, la prima incursiune a virusului în afara continentului african. Formulele de vaccinuri inactivate, preparate din extract tisular sau virus de cultură şi adjuvantate, nu au oferit satisfacţie în ceea ce priveşte efectul protector şi limitarea circulaţiei tulpinilor sălbatice. Studiile au fost reluate după debutul epidemiei, în 2007. Cercetările au investigat efectul protector al unor produse preparate din tulpini virale vii atenuate spontan sau prin manipulare genetică, vaccinuri subunitare, cu ARNm, cu ADN sau cu vector viral; formulele testate până în prezent nu au oferit o protecţie eficientă şi fiabilă, numai câteva rapoarte indicând o oarecare protecţie faţă de infecţia de control. Dificultăţile înregistrate în realizarea acestui vaccin sunt în mare măsură cauzate de incompleta cunoaştere a factorilor de virulenţă şi a relaţiei lor cu cei imunogeni, precum şi a cunoştinţelor limitate asupra relaţiei virus-animal-gazdă. Experienţa primei epidemii europene de pestă porcină africană a generat noi standarde pe care trebuie să le îndeplinească un vaccin destinat controlului PPA: vaccinul trebuie să satisfacă cerinţele de siguranţă faţă de doza vaccinală, administrările repetate ale dozei vaccinale, administrarea de multiple doze (supradozare), să prezinte stabilitate genetică, să împiedice excreţia virală şi să asigure efectul protector.