Articole

Anemia hemolitică autoimună (IMHA) reprezintă una dintre principalele cauze de anemie la câini şi pisici. Acest tip de anemie poate apărea la animale de toate vârstele, dar este mai frecvent întâlnit la câinii şi pisicile tinere şi adulte de vârstă mijlocie. În cazul IMHA secundare, un factor declanşator este adesea suspectat din cauza unei asocieri temporale cu administrarea unor medicamente sau cu o boală preexistentă, dar stabilirea unei legături de cauzalitate este frecvent dificilă. În timp ce ambele forme de IMHA afectează câinii şi pisicile, forma primară este mai frecventă la câini, iar forma secundară este mai comună la pisici.

Encefalopatia hepatică la câini este o tulburare metabolică a sistemului nervos central, care apare secundar disfuncţiilor hepatice, indiferent dacă acestea au cauze dobândite sau congenitale. În lucrarea de faţă este prezentat un pacient canin, Bichon, în vârstă de 3 luni, cu istoric de atacuri convulsive secundare şuntului portosistemic. Traseul electroencefalografic (EEG) a fost caracterizat de prezenţa undelor trifazice, bilaterale simetrice, mimând statusul epileptic nonconvulsiv.

Fizioterapia este ştiinţa care studiază mecanismele de acţiune ale factorilor fizici, cum sunt masajul, exerciţiul fizic, apa, lumina, căldura, electricitatea, dar şi utilizarea acestora în scop terapeutic pentru tratarea, recuperarea şi profilaxia unor afecţiuni de tip inflamator sau degenerativ.
Fizioterapia este o disciplină complexă, care cuprinde mai multe ramuri: hidroterapia, laserterapia, electroterapia, kineziterapia, masajul şi balneoterapia.
Cea mai utilizată metodă este laserterapia, mai ales la pacienţii cu dureri care au cauze diferite şi cu localizare diversă, inflamaţii ale tendoanelor sau ale ţesuturilor moi (tendinite, bursite), durere la nivelul articulaţiilor, ulcere, răni de decubit, cicatrice vicioase, dar şi în tratamentul problemelor neurologice de la nivelul coloanei vertebrale.
A doua metodă utilizată este stimularea electrică cutanată, ale cărei beneficii constau în obţinerea unei relaxări musculare de lungă durată, o mai bună conductibilitate la nivelul nervilor, îmbunătăţirea circulaţiei la nivelul ţesuturilor adiacente şi controlul durerii prin eliberarea endorfinelor (efect analgezic).

Spre deosebire de animalele monogastrice, aparatul digestiv la rumegătoare s-a adaptat proceselor de prelucrare a furajelor grosiere, care au un conţinut predominant celulozic.
În acest context, tubul digestiv al bovinelor, respectiv al bubalinelor, nu este capabil să sintetizeze enzime celulozolitice şi, din această cauză, la rumegătoare digestia este de tip fermentativ şi are loc în rumen, în prezenţa unui ecosistem microbian rumenal, reprezentat de microorganisme specifice, care trăiesc în simbioză cu animalul-gazdă.

Retenţia urinară, prin imposibilitatea evacuării conţinutului vezical şi prin procesele fiziopatologice secundare, dar şi prin inducerea unui disconfort mintal sau a unei stări perpetue de nelinişte, reprezintă o urgenţă medicală în cazul animalelor de companie. Etiologia retenţiei urinare este reprezentată de: retenţia urinară mecanică, retenţie determinată de obstrucţia sau ocluzia uretrală, dar şi extrauretrală; retenţia urinară paralitică, care apare secundar leziunilor coloanei vertebrale sau, în cazul pacienţilor geriatrici, secundar proceselor proliferative ori degenerescenţelor coloanei vertebrale. Retenţia de origine spastică este caracterizată prin apariţia spasmului sfincterial, care în mod frecvent este produs de iritaţia simpaticului, care se traduce prin tonicitatea crescută a sfincterului vezical, consecinţă a iritaţiei plexului pelvian sau a prezenţei unor afecţiuni primare precum colica ori peritonita. Un bun management terapeutic influenţează atât evoluţia, cât şi bunăstarea pacientului, de aceea o identificare precoce a semnelor clinice specifice retenţiei urinare este esenţială în toate tipurile de retenţie urinară.

Nematodul saprobiotic Pelodera strongyloides poate determina apariţia dermatitei parazitare pruriginoase la câinii cu părul scurt crescuţi în condiţii insalubre. Larvele de stadiul 3 pot invada pielea câinelui pe la nivelul foliculului pilos. Tabloul clinic este dominat de eritemul pruriginos, alopecie şi leziuni papulo-crustoase şi chiar ulcerative, care apar pe zonele care vin în contact cu mediul contaminat. Diagnosticul se stabileşte pe baza istoricului şi examenului microscopic, identificându‑se larvele de tip rabditiform. Deşi rară, dermatita parazitară produsă de P. strongyloides ar trebui luată în considerare când sunt observate leziuni cutanate în zonele de contact cu aşternutul insalubru.

Insuficienţa cardiacă (IC) nu poate fi caracterizată ca o afecţiune/boală de sine stătătoare, ci este descrisă clinic ca un sindrom în care disfuncţia severă duce la incapacitatea sistemului cardiovascular de a menţine o circulaţie sanguină adecvată. Din punct de vedere clinic, insuficienţa cardiacă este sindromul caracterizat prin semne de stază (pulmonară şi/sau sistemică) şi debit cardiac scăzut, apărut în cele mai multe cazuri secundar în urma evoluţiei unei boli cu afectare cardiacă. Există mecanisme limitate şi specifice prin care bolile cardiace pot conduce la insuficienţa sistemului cardiovascular. IC reprezintă iniţierea mai multor fenomene care pot fi simultane sau succesive şi care pot fi sistematizate în: insuficienţă circulatorie, cu scăderea perfuziei tisulare; manifestări congestive, prin creşterea presiunii venoase pulmonare şi/sau sistemice; insuficienţa sau cedarea miocardică, respectiv alterarea funcţiei sistolice şi/sau diastolice a miocardului.

Campilobacterioza aviară, infecţie bacteriană care afectează păsările domestice şi sălbatice, cu caracter zoonotic, este cauzată de diferite specii ale genului Campylobacter. Diferite specii de păsări sunt susceptibile la infecţia produsă, în marea majoritate, de Campylobacter jejuni şi Campylobacter coli, la acestea infecţia evoluând asimptomatic. Incidenţa crescută a portajului la păsări se datorează faptului că temperatura corporală a acestora este optimă în raport cu caracterul termotolerant al C. jejuni. Rolul de rezervor natural de infecţie al păsărilor reprezintă un factor de risc în raport cu sănătatea umană. Transmiterea infecţiei la om se face prin consum de alimente contaminate, în principal, dar şi prin contact direct cu păsările infectate. Infecţia campilobacteriană la om recunoaşte o incidenţă şi o prevalenţă extrem de mari în ultimele două decenii, la nivelul multor regiuni ale globului.

Biosecuritatea reprezintă baza profilaxiei bolilor infecţioase pentru segmentul de creştere a animalelor de rentă, îndeosebi pentru creşterea în sistem intensiv, dar nu exclusiv, care are drept scop reducerea riscului introducerii, dar şi al difuzării agenţilor patogeni într-un efectiv de animale. Prevenţia bolilor infecţioase reprezintă un obiectiv major, sănătatea animalelor fiind primordială, atât prin prisma beneficiilor economice, cât şi prin impactul asupra sănătăţii umane.
Ferma de reproducţie a suinelor reprezintă una dintre categoriile cu risc ridicat, ceea ce impune elaborarea şi implementarea unor măsuri atât tehnice, cât şi de natură administrativă, în vederea eliminării şi/sau a reducerii riscului de introducere şi răspândire a agenţilor patogeni majori pentru porcinele de reproducţie, a purceilor nou-născuţi şi a celor sugari.

Acum, după mai mult de 50 de ani, cardiomiopatia hipertrofică a fost transformată dintr-o afecţiune rară şi în mare parte netratabilă într-o boală genetică obişnuită, cu strategii de management care permit aspiraţii realiste pentru o calitate a vieţii îmbunătăţită şi o longevitate avansată. Cardiomiopatia este definită ca o boală primară a miocardului. Cele mai multe dintre cardiomiopatiile animalelor sunt boli idiopatice, care nu sunt rezultatul unei boli cardiace sistemice sau al unei alte boli cardiace primare. Cauza a fost identificată în unele cazuri ca fiind o mutaţie genetică, iar în altele, ca o trăsătură ereditară. La animale (în principal câine şi pisică), cardiomiopatiile sunt clasificate ca fiind cardiomiopatii dilatative, cardiomiopatii hipertrofice, cardiomiopatii aritmogene ale ventriculului drept şi cardiomiopatii restrictive. Acest studiu abordează comparativ tema cardiomiopatiei hipertrofice la câini şi pisici.