Influenţa (gripa) porcină este o boală nedeclarabilă, care poate să contamineze efectivele de porci. Boala este cauzată de diferite tulpini de Influenza virus tip A şi se suspicionează pe baza examenului epidemiologic şi a evoluţiei clinice, confirmarea făcându-se prin diverse examene de laborator.

Examenul epidemiologic.

La infecţia naturală sunt receptivi porcii, indiferent de vârstă sau de rasă. Sursele de infecţie sunt animalele bolnave sau trecute prin boală în urmă cu cel mult 2-3 luni, care poartă virusul în pulmon şi în limfonodurile aferente, pe care îl elimină odată cu jetajul sau cu picăturile de secreţii nazofaringiene rezultate în urma tusei.

Apariţia bolii este favorizată de sezoanele reci şi umede, în care există fluctuaţii mari de temperatură între zi şi noapte (toamna şi începutul iernii).

În adăposturile reci şi umede, cu pardoseală de ciment, în care există curenţi de aer şi sunt aglomerate un număr mare de animale, boala cuprinde la început animalele cu rezistenţă scăzută. La scurt timp, aceasta se răspândeşte, afectând şi restul animalelor din efectiv. Dacă boala reapare în sezonul rece următor, forme evolutive drastice vor fi semnalate numai la tineretul în vârstă de peste 2-4 luni, care nu mai dispune de imunitate colostrală.

Evoluţia bolii este de tip enzootic, cu contagiozitate ridicată în cadrul focarului şi cu tendinţă limitată de difuzare în afara lui.

Influenţa porcină prezintă importanţă din punct de vedere economic, producând pierderi prin scăderi în greutate şi prin mortalitate crescută la purceii sugari.

Al doilea aspect al importanţei bolii constă în posibilitatea transmiterii interspecifice a virusului influenţei şi de implicaţiile fenomenului în epidemiologia bolii la om şi la alte specii de animale. Sunt cunoscute două mecanisme genetice prin care pot apărea variante sau subtipuri antigenice noi, în mod natural: mutaţii genetice şi recombinări genetice.


Tabloul clinic al bolii.

Perioada de incubaţie este de 3-6 zile. Boala debutează brusc cu febră (41-41,5oC), lipsa poftei de mâncare şi abatere. Animalele stau în decubit sterno-abdominal sau adoptă poziţia “câinelui şezând”, pentru uşurarea respiraţiei care devine accelerată, de tip abdominal. Starea de abatere este foarte pronunţată, animalele reacţionând greu la stimulii externi. Din cauza durerilor musculare şi articulare, animalele preferă starea de imobilitate.

Chiar de la început apare conjunctivita şi jetajul muco-purulent, care prin uscare formează cruste în jurul orificiilor nazale. După 1-2 zile, apare tusea dureroasă, profundă care se accentuează după efort. Frecvent, insuficienţa cardiacă cauzează cianoza extremităţilor şi a regiunilor corporale declive, fiind posibilă şi hemoragia nazală.

Redresarea clinică se produce după aproximativ o săptămână la 97-99% din cazuri. Totuşi, tusea mai poate persista 1-2 săptămâni, iar pierderile în greutate înregistrate în cursul bolii se recuperează numai în decurs de câteva săptămâni.

Foarte rar, la 1-3% din animalele afectate apar complicaţii pulmonare cu sfârşit letal. În situaţia în care condiţiile de igienă şi de microclimat sunt deficitare, pierderile prin mortalitate sau sacrificări de necesitate pot atinge cote alarmante, mai ales la tineret.
Au fost descrise şi focare în care evoluţia bolii a fost benignă, majoritatea animalelor dezvoltând forme asimptomatice.


Tabloul anatomopatologic.

Leziunile produse de acţiunea directă a virusului influenţei porcului, în formele acute, pot fi observate numai în situaţia sacrificării animalelor, deoarece leziunile observabile la cadavre sunt rezultatul acţiunii conjugate a bacteriilor, care complică modificările iniţiale produse de virus.

La necropsia porcilor sacrificaţi în faza acută a bolii se observă o congestie a mucoasei căilor respiratorii anterioare şi acoperirea acestora cu o secreţie vâscoasă, abundentă. Bronhiile şi bronhiolele sunt obstruate cu un exsudat vâscos.

Se mai constată o inflamaţie catarală a pulmonului. Zonele afectate pot prezenta focare de densificare de culoare brună sau cu caracter emfizematos de culoare roşu deschis, imprimând pulmonului aspect marmorat.

În cazurile complicate, la necropsie se observă leziuni grave de pneumonie, adesea însoţită de inflamaţia fibrinoasă a pleurei şi a pericardului.


Diagnosticul.

Elementele revelatoare de diagnostic sunt apariţia bruscă a bolii în sezoanele reci la un număr mare de animale, boală care în decurs de 1-2 zile poate cuprinde aproape tot efectivul, indiferent de vârstă, producând abatere, febră şi predominanţa simptomelor respiratorii. Faptul că animalele se redresează clinic rapid, asociat cu prezenţa modificărilor anatomopatologice menţionate, întăreşte suspiciunea de influenţă. Pentru confirmare, diagnosticul de laborator este indispensabil.

Diagnosticul retrospectiv se stabileşte prin tehnica Elisa sau prin reacţia de inhibare a hemaglutinării, pe probe de seruri perechi, recoltate în timpul fazei acute şi după 21 de zile, urmărindu-se creşterea titrului de anticorpi.

Diagnosticul diferenţial trebuie făcut faţă de pneumonia enzootică, pleuropneumonia porcului, pasteureloză şi forma respiratorie a bolii lui Aujeszky.


Profilaxie şi combatere.

Cu toate că au fost create şi experimentate numeroase vaccinuri, atât inactivate, cât şi vii atenuate, profilaxia specifică nu a intrat în practica largă de teren. Este mai bine ca profilaxia să fie bazată pe măsuri generale sanitare veterinare (biosecuritate, carantină, dezinfecţii etc.) care previn în acelaşi timp şi apariţia altor boli infecţioase.

Datorită faptului că nu există un tratament specific, este indicat ca pe toată durata epizootiei să se asigure condiţii optime de zooigienă, cu evitarea schimbărilor bruşte de temperatură şi a curenţilor de aer.

Hrănirea se face cu furaje echilibrate în principii nutritivi, microelemente şi în vitamine. Pe toată durata epizootiei, se recomandă ca animalele să fie cât mai puţin perturbate. Administrarea de antibiotice sau de sulfamide încă din primele faze ale bolii la tot efectivul, cu scopul prevenirii infecţiilor secundare suprapuse, este o metodă eficientă, dar costisitoare.

Se poate administra numai animalelor care după primele 5-7 zile de boală nu dau semne evidente de vindecare spontană.

ATENȚIE !

Aceste informații sunt minuțios selecționate și scrise de medici veterinari , dar nu înlocuiesc consultația sau examinarea medicală. Pentru o diagnoză exactă rugăm sa consultați un medic veterinar în persoană sau o clinică specializată .Pentru noi este foarte important ca dumneavoastră sa dețineți informații corecte și coerente, prezentate în modul cel mai simplu si pe înțeles, pentru a vă crea o idee generală în raport cu problemele cu care vă confruntați. Aici veți găsi răspunsuri ce reflectă practicile generale cu caracter de îndrumare, dar nu de diagnoză exactă !