Uveitele sunt afecţiuni oculare frecvente la pisică, au etiologie variată şi determină orbire. Uveitele traumatice produse de gheara de pisică sunt unilaterale. În afecţiunile sistemice, uveitele sunt bilaterale. Tabloul clinic este dominat de durere şi diagnosticul clinic este facil, însă diagnosticul etiologic rămâne o provocare. 

Structura vasculară a ochiului, denumită uvee sau tractus uveal, este alcătuită din iris, corp ciliar şi coroidă. Inflamaţia uveei este cunoscută sub termenul generic de uveită sau irido-ciclo-coroidită. Procesul inflamator poate debuta la nivelul uneia dintre structuri: iris (irită), corpi ciliari (ciclită), coroidă (coroidită) şi, în evoluţia bolii, cuprinde întreaga uvee. Legăturile vasculare intime ale coroidei cu retina produc modificări patologice la acest nivel, iar evoluţia corioretinitei determină orbirea pacientului.

Clasificarea uveitelor la pisică

Din punct de vedere etiologic, uveitele se clasifică în:

uveite traumatice (urmarea plăgilor corneene penetrante produse de gheara de pisică, corpi străini penetranţi sau a intervenţiilor chirurgicale cu deschiderea globului ocular);

uveite secundare (prin extinderea proceselor inflamatorii oculare, frecvent în ulcerul melting corneean);

uveite simptomatice în boli sistemice infecţioase: leucemia felină (FeLV), imunodeficienţa felină (FIV), peritonita infecţioasă felină (FIP), toxoplasmoza, bartoneloza; micoze sistemice (criptococoză, histoplasmoză, blastomicoză) şi neoplazii (melanom irian, tumori de corp ciliar şi sarcom ocular);

uveite facolitice şi facoclastice, care evoluează la pacienţii cu cataractă.

Tabloul clinic

Simptomatologia în uveite este dominată de durere, manifestată prin mioză (figura 1), fotofobie, blefarospasm, epiforă, enoftalmie şi evidenţierea pleoapei a treia. Acuitatea vizuală este diminuată sau absentă şi presiunea intraoculară (PIO) scade.

Ca urmare a creşterii concentraţiei de proteine şi a prezenţei celularităţii crescute, umoarea apoasă capătă un aspect tulbure, murdar (figura 1). Vasodilataţia este prezentă la nivelul conjunctivei bulbare (figura 2) şi la nivelul irisului (figura 3).

Din cauza edemului epiteliului posterior şi a prezenţei precipitatelor cheratice de la faţa posterioară a corneei, aceasta îşi pierde transparenţa şi are aspect de geam aburit.

Precipitatele cheratice (figura 4 şi figura 5) se pot organiza sub formă de depozite în camera anterioară şi posterioară a ochiului (hyphema; figura 6) sau hipopion (figura 7 şi figura 8).

În evoluţia uveitei, aceste depozite determină sinechii anterioare (între faţa posterioară a corneei şi faţa anterioară a irisului) şi/sau sinechii posterioare (între faţa posterioară a irisului şi faţa anterioară a cristalinului). În cazurile grave, se produce secluzia pupilară şi irisul are aspect de „tomată”, când toată marginea pupilară a irisului este ataşată de capsula anterioară a cristalinului, blocându-se astfel drenarea umorii apoase şi debutul glaucomului secundar.

Irisul are un aspect velutos, murdar, ca urmare a prezenţei edemului şi a exsudatului de pe suprafaţa sa (figura 9).

În uveita facolitică (figura 10), cristalinul cu cataractă pierde conţinut şi determină la nivelul ochiului o reacţie inflamatorie severă cu vasodilataţie iriană (figura 11) şi cu neovascularizaţie iriană (figura 12).

Diagnosticul uveitelor

Diagnosticul clinic este facil, dar cel etiologic este întotdeauna o provocare. De precocitatea diagnosticului şi instituirea tratamentului depinde vindecarea fără sechele, ceea ce reprezintă, de fapt, un ochi vizual. Diagnosticul se stabileşte pe baza anamnezei, a semnelor clinice, a oftalmoscopiei, tonometriei şi ecografiei oculare. Diagnosticul etiologic este dificil, fiind necesare examene suplimentare: serologice, hematologice, imunologice şi PCR.

Examenul PCR (polymerase chain reaction) din umoarea apoasă stabileşte diagnosticul etiologic în uveită. Recoltarea umorii apoase se realizează sub anestezie generală şi locală. Puncţia se realizează la nivelul limbului sclerocorneean (figura 13), utilizând o seringă de insulină cu ac 27G. Cantitatea de umoare apoasă necesară pentru diagnostic este de 0,3 ml (figura 14).

Complicaţiile uveitelor
- sinechiile anterioare, sinechiile posterioare sau secluzia pupilară;
- glaucomul secundar uveitei este urmarea exsudatului abundent care blochează unghiul iridocorneean sau a secluziei pupilare;
- cheratita posterioară cu neovascularizaţie;
- cataracta care evoluează în formele cronice;
- decolarea de retină.

Tratamentul uveitelor
Este complex, se efectuează sistemic (antibiotic şi antiiflamator) şi local (antibiotic, antiinflamator, midriatic), având următoarele obiective:
diminuarea sau suprimarea durerii prin realizarea midriazei medicamentoase cu colir cu atropină 1%, tropicamidă, mydriacil (relaxează musculatura ciliară);
- reducerea procesului inflamator (corticosteroizi administraţi sistemic şi local);
- combaterea procesului infecţios în funcţie de etiologie (antibiotice, antimicotice).

Tratamentul se efectuează câteva săptămâni şi prognosticul este în strânsă corelaţie cu precocitatea instituirii terapiei, cu etiologia şi extinderea procesului patologic. În uveita traumatică (figura 15), dacă nu apar complicaţii, pacientul se vindecă în 14-30 de zile.

Bibliografie
Constantin N. Tratat de medicină veterinară, volumul V. Editura Tehnică, Bucureşti, 2009.
Gelatt K, Gilger B, Kern T. Veterinary Ophthalmology. Wiley-Blackwell, USA, 2013.
Ionaşcu I. Atlas de oftalmologie veterinară, ediţia a doua. Editura Curtea Veche, 2021.
Ionaşcu I. Ghid terapeutic oftalmologic veterinar. Editura Curtea Veche, 2015.
Ketring, Mary Belle Glaze. Atlas of Feline Ophthalmology, Second edition. Wiley-Blackwell, Great Britain, 2012.
Maggs D, Miller P, Ofri R. Slatter’s Fundamentals of Veterinary Ophthalmology, 6th edition, Elsevier, St. Louis, Missouri, 2018.
Stades F, Wyman M, Boeve M, Neumann W, Spiess B. Ophthalmology for the Veterinary Practitioner. Schlütersche, Hannover, 2007.