Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
22 Feb 2022
Cum îngrijim scroafele în lactație
După fătare pierderile normale, din greutatea corporală a scroafelor sunt de 13-15 % din greutatea , în cazul unei lactaţii de 8 săptămâni. În cazul unor condiţii precare de furajare pierderile pot ajunge şi până la 40 % din greutate cu efect devastator asupra performanţelor productive.
Hrana scroafelor care alăptează trebuie să aibă un conținut ridicat de proteine și energie. Nivelul optim al proteinelor trebuie să fie între 25 și 30% pentru a oferi astfel purceilor, un nivel bun de proteină și energie. De asemenea, cu scopul de a produce lapte, scroafele au nevoie de suficientă apă proaspătă. Oferi-ți-i acces la apă curată zilnic, cu ajutorul adăpătorilor speciale pentru porci.
Calitatea lactației scroafelor este esențială, deoarece reprezintă hrana purcelușilor în primele zile de viață și astfel, sănătatea ulterioară a întregului efectiv. Purcelușii trebuie hrăniți cu laptele scroafei, pentru că, după cum bine se știe, este bogat în proteine, vitamine, minerale și cu o mare valoare energetică. Mai mult decât atât, colostrul, pe lângă faptul că are o calitate nutritivă foarte mare, le oferă purcelușilor și anticorpii necesari care îi va proteja în primele săptămâni de boli.
Sănătatea purceilor depinde de alimentarea adecvată a scroafelor imediat după fătare. Gestionarea atentă a hranei în perioada pre-fătare contribuie la asigurarea ca scroafele să înceapă să mănânce imediat după fătare. Dacă scroafele sunt limitate la până în 4 porții medii de hrană pe zi cu aproximativ 3-4 zile înainte de fătare, vor începe să mănânce mult mai repede și astfel vor asigura laptele pentru purceluși. Pe lângă proteină, furajul administrat scroafelor gestante trebuie să conțină și fibră, precum ovăz sau orz.
.jpg)
Nutriția în timpul alăptaării purceilor
Având în vedere că nivelul alimentaţiei este determinat de producţia de lapte, care la rândul ei este influenţată în mare măsură de numărul de purcei alăptaţi, se recomandă următoarele cantităţi de furaj combinat:
- 1 kg furaj combinat pentru fiecare 100 kg greutate vie a scroafei, necesare pentru întreţinerea funcţiilor vitale;
- 0,4-0,5 kg furaj combinat pentru fiecare purcel alăptat. În structura furajului combinat cerealele (orz, porumb, grâu) reprezintă cca. 80%; furajele proteice de origine vegetală (şrot de soia, şrot de floarea soarelui, mazăre furajeră) în jur de 16-17%.
Cantitatea de furaj administrată la scroafă va creşte progresiv, astfel ca în ziua 5 după fătare scroafa să consume 5-6 kg de hrană/zi. În cazul în care, scroafa beneficiază de îngrijiri medicale, aceasta va fi hrănită de mai multe ori pe zi pentru a grăbi procesul de recuperare. Pe lângă hrană, trebuie asigurată scroafelor și apă proaspătă la discreție.
Îngrijirea purceilor
Recomandare: în primele două săptămâni, este important ca temperatura din adăpost să se mențină între 28 și 32 de grade Celsius , astfel se va mări consumul de lapte a purcelușilor . Iar temperatura unde stau scroafele să fie între 22 și 28 de grade Celsius. Încălzirea adăpostului se face cu becuri cu infraroșu . Utilizarea surselor de căldură suplimentară se poate reduce progresiv după vârsta de 14 zile.
De asemenea, este important ca amplasarea hrănitorilor pentru purcei să nu permită murdărirea furajelor sau consumul lor de către scroafă. Se recomandă ca purceii sa aibă, în boxa de creștere, un spațiu protejat unde se pot odihni si unde pot primi hrana separat.
Este important să urmăriți cum are loc lactația purceilor, eliminarea din compartiment a scroafelor cu agalaxie (care nu au lapte) și redistribuirea purceilor la alte scroafe, tăierea colților la purcei, a cozii între vertebra a 2-a și a 3-a caudală, iar la vârsta de 10 zile se face castrarea purceilor masculi.
Trecerea de la un tip de furaj la altul se face prin amestecul de 1/5 din furajul nou în proporţie crescândă zilnic, astfel că după 5 zile înlocuirea să fie totală. Furajele vor fi depozitate în locuri uscate, răcoroase şi atenţie la termenul de valabilitate.
Animalele din rase performante pot atinge parametri de producţie foarte buni, când sunt satisfăcute toate cerinţele de nutriţie și cazare.
ATENȚIE !!!
Aceste informații sunt minuțios selecționate și scrise de medici veterinari , dar nu înlocuiesc consultația sau examinarea medicală. Pentru o diagnoză exactă rugăm sa consultați un medic veterinar în persoană sau o clinică specializată .Pentru noi este foarte important ca dumneavoastră sa dețineți informații corecte și coerente, prezentate în modul cel mai simplu si pe înțeles, pentru a vă crea o idee generală în raport cu problemele cu care vă confruntați. Aici veți găsi răspunsuri ce reflectă practicile generale cu caracter de îndrumare, dar nu de diagnoză exactă !
Nov
17
Диагностика онкологических заболеваний у животных – длительный и трудоемкий процесс. Он включает в себя практически все возможные методы исследования, в том числе – цитологическое и гистологическое, позволяющие определить клеточный состав опухоли для разработки дальнейшей тактики лечения и прогнозов. Данные методы имеют как сходства, так и различия, как преимущества, так и недостатки. В данной статье речь пойдет об одном из вышеуказанных исследований, а именно – о цитологическом.
Inscriete la noutatile noastre