Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
22 Dec 2020
Cum procedăm în cazul unei parturiţii iminente, la carnivorele domestice?
Conf. Dr. Alexandru Diaconescu Clinica de Ginecologie, Obstetrică şi Andrologie
Ca medici practicieni, ne-am confruntat cu toţii, şi nu o singură dată, cu situaţia în care ne intră în cabinet o femelă gestantă, aproape de termen, însoţită de unul sau mai mulţi proprietari panicaţi, care ne solicită asistenţă la fătare.
În atare caz, este crucial să procedăm profesionist şi metodic, pentru a distinge adevăratele urgenţe de cazurile în care alarma a fost falsă. Vom începe prin a lua o anamneză riguroasă, în cadrul căreia ne interesează în mod particular următoarele elemente:
≠ vârsta femelei, precum şi statusul acesteia (primipară / multipară), ştiut fiind faptul că primiparele sunt mai predispuse la distocii de tip obstructiv, de genul angustiilor (pelvină, vestibulo-vaginală), iar femelele multipare, în vârstă, la distocii prin hipotonie şi hipokinezie uterină;
≠ rasa şi talia masculului cu care a fost montată femela, pentru a putea intui o eventuală distocie prin exces de volum fetal total sau parţial (rase brahicefalice);
≠ antecedente medicale ginecologice, cardiologice, hepato-renale, traumatisme la nivelul bazinului, etc.;
≠ în a câta zi de gestaţie s-a declanşat parturiţia (la termen, prematur, avort, fătare întârziată); ≠ de cât timp a început travaliul şi intensitatea acestuia;
≠ care a fost efectul acestuia: s-a eliminat un fetus sau mai mulţi, doar lichide, sau nu s-a eliminat nimic. Urmează bineînţeles, examenul clinic al femelei, prilej cu care vom urmări:
≠ starea generală de întreţinere (femelele obeze, dar şi cele aflate într-o stare precară de întreţinere, fată de regulă mai greu);
≠ temperatura rectală (scade cu 1-1,5 grade Celsius cu 24-36 de ore înainte de parturiţie – numai la căţea);
≠ frecvenţa respiratorie şi cea cardiacă; ≠ mucoasele aparente (anemie, icter, cianoză), precum şi timpul de reumplere capilară (TRC);
≠ aspectul şi cantitatea secreţiilor vaginale, precum şi conformaţia vulvei şi a perineului;
≠ executarea unui tuşeu vaginal, pentru a decela eventuala prezenţă a unui himen sau a unei angustii vulvovestibulo-vaginale la primipare, precum şi pentru a preciza prezentarea fetusului angajat la acest nivel (dacă este cazul);
≠ efectuarea unei palpaţii abdominale monomanuale (la rasele de talie mică) sau bimanuale (la rasele de talie medie şi mare), în timpul căreia apreciem numărul aproximativ al fetuşilor, viabilitatea acestora (mişcări), tonusul peretelui abdominal, prezenţa unui histerocel ingvinal sau a unei eventraţii, etc.

În funcţie de dotările de care dispune clinica noastră, putem recurge la o serie de examene paraclinice:
≠ ecografia abdominală, care va certifica prezenţa gestaţiei şi viabilitatea produşilor prin evidenţierea bătăilor cardiace fetale (BCF). De asemenea, poate fi evidenţiată suferinţa fetală (BCF sub 120 bpm sau peste 180 bpm) şi poate fi efectuată fetometria, constând în măsurarea următoarelor diametre: diametrul biparietal (DBP) şi diametrul trunchiului (DT). Aceste diametre pot fi comparate cu diametrele deschiderii anterioare a bazinului, pe care le apreciem subiectiv, în urma unui tuşeu rectal. Numărul produşilor nu poate fi decât estimat, de cele mai multe ori cu o serioasă marjă de eroare, în schimb, se poate aprecia prezentarea şi conformaţia fetusului aflat cel mai aproape de deschiderea anterioară a bazinului.
≠ hemoleucograma poate evidenţia o anemie mai mult sau mai puţin severă, dacă parturiţia este însoţită de metroragie masivă.
≠ biochimia serică uzuală (AST, ALT, ALP, glucoză, uree, creatinină, calciu total ), mai ales în situaţia în care se prevede o cezariană.
≠ eventual ECG la femelele în vârstă sau la cele cu antecedente cardiologice. Coroborarea atentă a datelor anamnetice cu examenul clinic minuţios ne va conduce spre adoptarea uneia dintre următoarele cinci conduite terapeutice:
1. Dacă în momentul consultului femela are temperatura rectală peste 38 grade Celsius, nu prezintă secreţii vaginale şi mamelele prezintă secreţie colostrală, iar fetuşii sunt vii, cu BCF în limite normale, concluzia este că fătarea nu este iminentă, animalul poate fi trimis acasă, cu recomandarea pentru proprietari de a urmări semnele prodromale ale parturiţiei.
2. Când femela prezintă temperatură în jurul valorii de 37 grade Celsius, secreţii vaginale muco-sangvinolente, cu tentă verzuie (numai la căţea), iar la examenul ecografic se decelează fetuşi vii, cu BCF în limite normale, FĂRĂ ca să fi fost expulzat nici un fetus, travaliul fiind diminuat sau absent, se recomandă perfuzarea animalului cu gluconat / borogluconat de calciu 10%, 5 ml / 10 kg, glucoză 5-10% sau ser glucozat, vitamina C, la un ritm de 10- 12 ml/kg/oră. Nu recomandăm adăugarea de substanţe cu efect ocitocic în acest caz, deoarece în situaţia existenţei unei distocii de tip obstructiv, se poate produce ruptură uterină. Dacă după 1-2 ore de perfuzie nu se produce eliminarea primului produs de concepţie, recomandăm operaţia cezariană.
3. Dacă există deja un fetus angajat în conductul genital şi nu poate fi expulzat spontan, se poate efectua extracţia manuală, eventual precedată de o epiziotomie în caz de angustie vulvară sau vulvovestibulară. După extragerea fetusului, se procedează în continuare ca la punctul 2.
4. Când temperatura rectală este 37 grade Celsius şi a fost expulzat cel puţin un fetus, ceea ce înseamnă că cervixul este complet deschis (şters), iar femela prezintă un travaliu hipokinetic, în perfuzia descrisă la punctul 2 se adaugă ocitocină sintetică, 2-10 UI, ritmul de administrare a acesteia urmând a fi modulat în funcţie de intensitatea contracţiilor uterine obţinute.
5. În sfârşit, dacă femela este hipotermică (sub 36 grade Celsius), prezintă secreţii vaginale de culoare brună, fetide, mucoase palide sau cianotice, agalaxie, iar la examenul ecografic uterin se decelează fetuşi morţi, ne aflăm în faţa unei URGENŢE OBSTETRICALE ! Femela este în pericol iminent de şoc septic şi / sau peritonită prin ruptură uterină, astfel încât trebuie acţionat rapid şi cu maximă eficienţă. Se instituie iniţial tratamentul antişoc, bazat pe fluidoterapie agresivă, se încălzeşte animalul de la o sursă exterioară şi se administrează antibiotice cu spectru larg, care să cuprindă şi flora bacteriană anaerobă. Odată stabilizată femela, distocia va fi remediată chirurgical, fie prin cezariană, fie prin ovariohisterectomie, în funcţie de starea uterului şi de doleanţa proprietarului. Postoperator se recomandă tratament de susţinere şi antibioterapie cu spectru larg minimum 5-7 zile.
Dacă femela este hipotermică (sub 36 grade Celsius), prezintă secreţii vaginale de culoare brună, fetide, mucoase palide sau cianotice, agalaxie, iar la examenul ecografic uterin se decelează fetuşi morţi, ne aflăm în faţa unei URGENŢE OBSTETRICALE !
Sursă : edu-veterinar.ro
ATENȚIE !!!
Aceste informații sunt minuțios selecționate și scrise de medici veterinari , dar nu înlocuiesc consultația sau examinarea medicală. Pentru o diagnoză exactă rugăm sa consultați un medic veterinar în persoană sau o clinică specializată .Pentru noi este foarte important ca dumneavoastră sa dețineți informații corecte și coerente, prezentate în modul cel mai simplu si pe înțeles, pentru a vă crea o idee generală în raport cu problemele cu care vă confruntați. Aici veți găsi răspunsuri ce reflectă practicile generale cu caracter de îndrumare, dar nu de diagnoză exactă !
Aug
14
Когда дело доходит до нашей собаки, одним из вопросов, которому мы должны уделять наибольшее внимание, является еда. Во многих случаях у нас есть привычка снабжать их пищей, которую мы потребляем, и это ошибка.Это действие может нанести вред здоровью собаки, поскольку ее диета обычно во многих аспектах отличается от диеты человека. Тем не менее, есть некоторые продукты для потребления человеком, которые при правильном употреблении могут внести вклад в рацион нашей собаки
Aug
08
Стерилизация уже давно стала обычной процедурой в ветеринарных клиниках. Но стерилизовать собаку всегда хорошая идея? В чем разница между кастрацией и стерилизацией? Мы расскажем вам все, что вам нужно знать, а также плюсы и минусы стерилизации собаки.Любой, у кого есть собака и он не хочет, чтобы она размножалась, задается вопросом, когда ее стерилизовать. Однако не стоит принимать это решение легкомысленно и исходя исключительно из собственного комфорта.Очень выраженное сексуальное поведение у самцов
Oct
02
Аллергические реакции — распространенный среди четвероногих любимцев повод для обращения в ветеринарную клинику. Причины заболевания Аллергия — сложнейший типовой иммунопатологический процесс, выражающийся в иммунном ответе организма на воздействие опасного элемента (аллергена) с выработкой антител. Специфическая реакция проявляется при борьбе с чужеродным белком и сопровождается выбросом гистамина. «Агрессором» может выступать любое, даже безобидное вещество.
Oct
02
Почему развивается заболевание Возбудителем заболевания является вирус Feline calicivirus, представляющий собой шаровидный вирион диаметром 38-40 нм. Он долго сохраняется во внешней среде, устойчив к высоким температурам и повышенной влажности. Дезинфицирующие средства (даже хлороформ), как правило, оказываются бессильны против Feline calicivirus, вследствие чего повышается риск распространения вируса из помещения, где содержится больная кошка.
Inscriete la noutatile noastre