Crescătorii de ovine se găsesc în plin sezon al fătărilor la oi, perioadă în care femelele au nevoie de o alimentaţie specială pentru a susţine producţia de lapte.

Mulţi fermieri hrănesc oile mame fără a ţine cont de cerinţele acestora, nevoi corelate cu starea lor fiziologică. E greşit a considera că oilor poţi sa le dai de mâncare orice, întrucât ele valorifică tot. Pentru a înţelege mai bine modul în care trebuiesc hrănite oile, este important să cunoaştem câteva particularităţi de digestie ale acestora.

Deşi procesele digestive la ovine sunt asemănătoare celor de la taurine, există unele diferenţieri:

- ovinele digeră proteina cu 4% mai bine decât bovinele, substanţele extractive neazotate brute cu 12% mai mult şi grăsimea cu 15% mai bine, dar mai slab celuloza, cu 17% mai puţin decât bovinele;

- oile valorifică mai bine decât alte specii furajul verde de pe pajişti cu vegetaţie de talie mică, de pe mirişti şi din păşunile ocazionale;

- producţiile ovinelor sunt determinate în proporţie de 50-70% de condiţiile de mediu, iar alimentaţia este factorul determinant.

De asemenea, trebuie să se ţină cont de faptul că, spre deosebire de taurine, oile produc şi lână.

Cerinţele nutritive ale oilor se diferenţiază în funcţie de starea lor fiziologică, de greutatea corporală şi de producţia de lână. Pentru întreţinerea funcţiilor vitale, necesarul este de 1,3 UN şi 65-70 g PBD (proteină brută digestibilă)/100 kcorp. Pentru prima perioadă de gestaţie (primele 2,5 luni), necesarul de întreţinere se majorează cu 20%, iar pentru ultima parte a gestaţiei necesarul creşte cu încă 20% pentru energie şi cu 20-40% pentru proteină; pentru producţia de lână se asigură zilnic 20-30 g PBD. La oile în lactaţie necesarul de producţie este de 0,65 UN şi 85 g PBD/l lapte.

Alimentaţia oilor în perioada de alăptare

Perioada de alăptare poate dura 2-3 luni. Subnutriţia în această perioadă determină reducerea producţiei de lapte şi scăderea calităţii lânii.

În partea de stabulaţie a acestei perioade, în raţie se recomandă utilizarea următoarelor categorii de furaje: fibroase - 1,5-2,5 kg, grosiere - 0,5 kg, suculente (sfeclă sau siloz) - 2-3 kg, semisiloz - 1-2 kg şi amestec de concentrate - 0,4-0,8 kg.

Trecerea de la regimul de stabulaţie la păşunat se realizează în mod treptat. Premergător scoaterii pe păşune se asigură un tain de fibroase. În perioada de păşunat oile consumă furaj verde (6-8 kg) şi amestec de concentrate (0,4-0,7 kg/cap/zi).

În tabelul 1 este prezentată o raţie pentru o oaie care alăptează doi miei, a cărei producţie de lână fină este de 60 kg.

Am folosit în raţie furaje care se regăsesc în mod uzual în fermele de ovine. Fermierii trebuie să conştientizeze că, chiar dacă oile nu sunt aşa pretenţioase precum vacile, ele trebuie hrănite corespunzător pentru a menţine o producţie de lapte cât mai ridicată şi, implicit, pentru obţinerea unor miei cu greutăţi corporale mari.

ATENȚIE !!!

Aceste informații sunt minuțios selecționate și scrise de medici veterinari , dar nu înlocuiesc consultația sau examinarea medicală. Pentru o diagnoză exactă rugăm sa consultați un medic veterinar în persoană sau o clinică specializată .Pentru noi este foarte important ca dumneavoastră sa dețineți informații corecte și coerente, prezentate în modul cel mai simplu si pe înțeles, pentru a vă crea o idee generală în raport cu problemele cu care vă confruntați. Aici veți găsi răspunsuri ce reflectă practicile generale cu caracter de îndrumare, dar nu de diagnoză exactă !