.jpg)
.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
24 Dec 2020
Conf. univ. dr. Viorel Andronie - FMV Spiru Haret din București
Eritemul multiform (EM) EM este o afecțiune inflamatorie acută, rară, a pielii și/sau a membranelor mucoase, care poate determina o morbiditate semnificativă.Patogenia ei nu a fost complet elucidată, dar se propune a fi o reacție de hipersensibilitate mediată celular la diferiți antigeni. Afecțiunea a fost raportată la câini după administrarea de medicamente specifice (Tabelul nr.1),
în cazul infecției (dermatită stafilococică, parvoviroză), neoplaziei, ca urmare a contactului cu unele componente din alimentație (carne de vită și/sau soia, pui și/sau ouă) și din cauze idiopatice. La o trecere în revistă a 44 de cazuri de EM la câini, 10 (22,8%) au fost de natură idiopatică. Printre cauzele raportate la pisici putem semnala administrarea de medicamente specifice (Tabelul nr.1), infecția cu virus herpetic (herpes virus) și aplicarea șamponului pe bază de d-limonen sau antiseboreic. EM poate varia de la forma ușoară la cea severă. Termenul „eritem multiform minor“ se utilizează atunci când este afectată suprafața mucoasei, într-o proporție ≤1, și <50% din suprafața corporală totală (TBSA).
Eritemul multiform major este similar, dar în cazul său este afectată o suprafață de mucoasă >1. În ambele forme de EM poate fi prezentă detașarea epidermică, în care epiderma se separă de dermă, și cuprinde <10% TBSA. Leziunile variază ca aspect și constau în macule sau papule eritematoase care se răspândesc periferic și capătă un aspect normal în zona centrală, producând leziuni serpiginoase sau inelare („leziuni țintă“). Cu toate acestea, astfel de leziuni nu reprezintă leziuni țintă, așa cum au fost ele descrise la om, iar utilizarea acestui termen în cazurile de EM din domeniul veterinar este controversată. De asemenea, pot fi prezente, vezicule sau bule, plăci urticariene sau o combinație de leziuni.
Centrul leziunii poate deveni necrotic și cu aspect de crustă, lăsând în urmă eroziuni și ulcere eritematoase (Figura nr.1). La câini, zonele cele mai frecvent implicate includ partea ventrală, joncțiunile muco-cutanate, cavitatea bucală, pavilionul urechilor și lăbuțele. Leziunile la pisici sunt de Afecțiunile cutanate reprezintă unul dintre motivele principale pentru care proprietarii se prezintă cu un animal de companie la medicul veterinar. Semnele constau adesea în prurit și leziuni primare și secundare (de exemplu, pustule, papule, cruste, alopecie). Cu toate acestea, animalele afectate de boli grave, cum sunt eritemul multiform (EM), necroliza epidermică toxică (TEN), vasculita(CV) și erupțiile cutanate (CDE), pot de asemenea dezvolta semne sistemice.
Acești pacienți pot fi prezentați medicului veterinar în cazuri de urgență. În literatura veterinară există puține informații despre aceste dermatopatii. În plus, mulți medici veterinari nu sunt familiarizați cu aceste boli, ceea ce face dificilă identificarea lor și pot întârzia instituirea tratamentului. obicei ulcerative sau veziculobuloase și se găsesc pe trunchi și pe joncțiunile muco-cutanate. Unele animale sunt prezentate cu aceste leziuni; altele sunt evaluate pentru semne sistemice (de exemplu, pirexie, inapetență, letargie) fără implicarea inițială evidentă a pielii. Diagnosticul diferențial este prezentat mai jos. Diagnosticul definitiv necesită un istoric medical (antecedente) amănunțit, examinare fizică și biopsie cutanată.
Apoptoza monocelulară a keratinocitelor cu satelitoză limfocitară în toate straturile epidermei este caracteristică pentru EM. Tratamentul vizează îndepărtarea cauzei principale a afecţiunii, dacă este prezentă (de ex., se întrerupe administrarea medicamentului incriminat, se tratează infecția pricipală și/sau se evită antigenele alimentare suspectate).Trebuie să se evalueze o hemoleucogramă completă și un grup principal de analize din sânge, care pot ajuta la determinare cauzei principale ale afecţiunii. În cazurile severe și la pacienții cu semne sistemice, trebuie măsurate gazele sanguine venoase și nivelul lactatului din sânge.
Poate fi necesară spitalizarea si o terapie lichidiană pe cale intravenoasă (i.v.), constând în soluții cristaloide, coloide și/ sau plasmă, pentru înlocuirea fluidelor, electrolițiilor și a proteinelor pierdute prin leziuni cutanate importante. De asemenea, în cazurile severe, trebuie să se inițieze îngrijire suportivă (de susținere) suplimentară sub formă de antibiotice, analgezice, suport nutrițional și tratarea plăgilor (Tabelul nr.2).
.png)
Utilizarea agenților imunosupresori (de exemplu, glucocorticoizi, ciclosporină,azatioprină) este controversată, dar poate fi benefică în cazurile idiopatice, în care nu există contraindicații (de exemplu, infecţia). În cazurile suspectate de o formă idiopatică a bolii, care nu răspund la tratamentul convenţinal, trebuie luată în considerare o încercare alimentară cu o dietă nouă sau pe bază unei proteine hidrolizate noi. O imunoglobulină umană (Tabelul nr.2) a avut succes în tratarea CDE refractare (EM sever, TEN, sindrom
Stevens-Johnson) în cazul unei pisici și la patru câini. Cazurile ușoare de EM pot regresa în mod spontan în câteva săptămâni.
Cazurile cronice idiopatice, sau recurente pot necesita terapie pe tot parcursul vieții. Pacienți prezentând leziuni cutanate întinse sau o implicare orală și mucozală extinsă au un prognostic al afecţiunii sumbru până la rezervat, aceștia
putând muri de septicemie, coagulare intravasculară diseminată, sau din alte cauze.
Sursă : edu-veterinar.ro
Aug
01
Babesioza canină reprezintă o boală hemoparazitară frecvent întâlnită în practica medical-veterinară, caracterizată printr-un tablou clinic variabil, determinat de interacțiunea dintre agentul etiologic, statusul imun al gazdei și factorii de mediu. Infecția cu Babesia spp. determină, în principal, hemoliză intra- și extravasculară, fiind asociată cu modificări hematologice și biochimice semnificative, care pot evolua de la forme subclinice până la sindroame severe, cu afectare multiorganică. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice și includ letargie, anorexie, hipertermie, icter și hemoglobinurie, ceea ce îngreunează diagnosticul diferențial. Din punct de vedere paraclinic, se evidențiază frecvent anemie hemolitică, trombocitopenie și alterări ale parametrilor hepatici și renali. Diagnosticul se bazează pe corelarea datelor clinice cu investigațiile de laborator, incluzând examinarea frotiului sanguin și tehnici moleculare de tip PCR. Adițional, examinarea ecografică oferă, informații utile privind consecințele sistemice ale infecției, precum splenomegalia sau modificările hepatice, contribuind la evaluarea severității cazului. Acest studiu își propune să evidențieze principalele coordonate clinice și de diagnostic în babesioza la câine, prin analiza literaturii de specialitate și integrarea observațiilor clinice proprii.
Jul
18
Mucocelul biliar reprezintă o afecțiune obstructivă hepatobiliară frecvent întâlnită la canide, caracterizată prin acumularea progresivă de material mucinos și alterarea drenajului biliar. Patogeneza acestei afecțiuni este multifactorială, fiind implicate tulburările metabolismului lipidic, endocrinopatiile și modificările motilității colecistului. Diagnosticul se bazează pe corelarea semnelor clinice cu modificările biochimice și ultrasonografice specifice. Managementul terapeutic conservator urmărește reducerea colestazei, stimularea fluxului biliar și controlul tulburărilor metabolice asociate. Acidul ursodeoxicolic reprezintă una dintre principalele molecule utilizate în managementul afecțiunilor colestatice canine, datorită efectelor sale coleretice și hepatoprotectoare. Totodată, suplimentarea cu acizi grași omega-3 și instituirea unui management nutrițional hipolipidic contribuie la susținerea funcției hepatobiliare și la stabilizarea profilului lipidic. Abordarea terapeutică multimodală și monitorizarea periodică a pacienților rămân esențiale pentru limitarea progresiei modificărilor hepatobiliare și prevenirea complicațiilor severe asociate mucocelului biliar.
Jul
06
Ca entitate patologică asociată preponderent practicii medicale veterinare feline, gingivostomatita cronică reprezintă o afecțiune cu etiologie plurifactorială și tablou clinic dominat de prezența leziunilor de tip ulcerativ, dureroase și, adesea, cu dispunere bilaterală. Odată stabilit diagnosticul de certitudine, în cazul gingivostomatitei feline, urmărirea unei strategii țintite de planificare a protocolului terapeutic crește probabilitatea de a obține un rezultat pozitiv pe termen lung. Planul terapeutic este, astfel, menit să asigure o îmbunătățire netă a stării de sănătate, cu reale beneficii deopotrivă pentru pacientul felin și proprietar, și poate cuprinde, în primă fază, tratamentul medicamentos, ulterior recurgând la tratament chirurgical în cazurile refractare, de tip recidivant. În acest studiu ne propunem să evidențiem eficacitatea terapiei chirurgicale, ca ultim resort, în cazurile complexe de gingivostomatită felină, precum și o evidențiere a principalelor coordonate terapeutice de actualitate utilizate în managementul acestei patologii feline.
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
Inscriete la noutatile noastre