Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

08:00 - 17:00 022011082

Ore de lucru

08:00 - 17:00

Telefon

022011082

0

Afecțiuni neuromusculare la câini și pisici

27 Oct 2020

Afecțiuni neuromusculare la câini și pisici

Richard A. LeCouteur

Neuromuscular diseases are disorders of the motor unit (the basic functional and anatomical organization of neurons and muscle fibers).  Neuromuscular diseases involve pathologic processes that primarily are directed against, and are limited to, one or more subdivisions of the motor unit.

Each motor unit is composed of a single motoneuron, and a variable number of skeletal myofibers innervated by a single motoneuron. The essential components of each motor unit include:

1. A motoneuron consisting of its cell body (located within the CNS, either in the cranial nerve nuclei of the brainstem, or in the ventral horns of grey matter in the spinal cord) and its peripheral axon, supported by Schwann cells;

2. Neuromuscular junctions;

3. Myofibers innervated by the motoneuron.

Classification of neuromuscular disorders

A useful classification scheme of neuromuscular diseases is based on the anatomic motor unit components that are primarily involved in the pathogenesis of the muscle weakness. Using this classification, neuromuscular diseases are broadly subdivided into:

1. Neuropathies - disorders of the neuron, its cell body, axon, and/or Schwann cells (myelin)

2. “Junctionopathies” - disorders of neuromuscular junctions

3. Myopathies - disorders of muscle fibers

4. Neuromyopathies - disorders of both the neurons and muscle fibers.

Clinical signs of neuromuscular disorders

1. Generalized or localized muscular weakness

2. Functional manifestations:

            Paresis/paralysis

            Gait abnormalities

            Exercise related weakness

            Dysphagia

            Regurgitation

            Dyspnea

            Dysphonia.

3. Physical manifestations:

            Muscle atrophy/hypotrophy

            Muscle hypertrophy

            Skeletal deformities.

Cervical ventroflexion is a dramatic sign of generalized neuromuscular weakness in cats. The chin usually rests near the thoracic inlet, with the eyes positioned dorsally to maintain a straight-ahead gaze. Other common physi­cal examination findings are a slight protrusion of the dorsal aspects of the scapulae when weight is placed on thoracic limbs, and a stiff thoracic limb gait. A crouched, wide-based stance is often seen in pelvic limbs. Possible causes to consider for this posture are: subacute or chronic organophosphate toxicity, potassium-depletion myopathy, thiamine-responsive neuromuscular weakness, hyperthyroidism, immune-mediated (idiopathic) polymyositis, myasthenia gravis, polyneuropathy, hypernatremic polymyopathy, ammonium chloride toxicity, hereditary myopathies (Burmese, Devon Rex), hypocalcemia, and portosystemic encephalopathy.

Diagnosis of neuromuscular disorders

Establishing a diagnosis requires an informed and coordinated approach to defining a problem list through associations and direct observations (i.e., a diagnostic plan).

1. Signalment, history, physical and neurological examinations

Signalment: species, breed, age, sex, use.

History: congenital/acquired, course of complaint, response to treatment, exposure to toxins, etc.

Findings: presence and distribution of abnormal findings on physical and neurological examinations.

2. Minimum data base

Minimum data base: CBC, serum biochemistry panel, urinalysis, thoracic radiographs, and abdominal ultrasound.

Measurement of muscle specific serum enzymes such as creatine kinase (CK), as well as aspartate aminotransferase (AST), and lactic dehydrogenase (LDH), is very helpful in identifying neuromuscular disorders in which myonecrosis is a principal pathologic feature. Elevated serum enzyme activities help to differentiate myopathies from other neuromuscular disorders. Also immunologic procedures for the detection of myoglobin are becoming available, and should be a sensitive means of detecting myolysis in the future.

3. Specific diagnostic tests - electrodiagnostic testing

4. Specific diagnostic tests - nerve and muscle biopsy examination

Histopathological features of neuropathies

General features

Angular Atrophy. The hallmark of denervation consists of characteristic patterns of myofiber atrophy. Myonecrosis is an uncommon reaction to denervation. With minimal denervation, in which only a few myofibers are denervated, the denervated myofibers undergo atrophy and these atrophied myofibers tend to be angular in appearance. These angular atrophied type 1 and type 2 myofibers (“angular atrophy points to denervation”) tend to be scattered throughout the section and they are present in many fasciculi. It appears that this sign of denervation takes several weeks to develop after the denervating event.

Specific neuropathies

1. Motoneuron disorders

Hereditary and acquired motoneuron disorders have been described in dogs (spinal muscular atrophy of Brittany spaniels), horses (equine motoneuron disease), and cattle.

2. Peripheral neuropathies

a. Mononeuropathies

b. Multiple mononeuropathies

c. Polyneuropathies.

Polyneuropathies represent the single largest group of neuromuscular disorders. Many are idiopathic (i.e., our diagnostic skills are insufficient to establish the etiology). Disorders include: acute and recurrent polyradiculoneuritis, metabolic (diabetes, hypothyroidism, hypoadreno-corticism, hyperinsulinism), toxic, lysosomal storage disorders (e.g., Krabbe’s globoid cell leukodystrophy or galacto-cerebrosidase deficiency, and Niemann-Pick disease or sphingomyelinase deficiency).

3. Undetermined.

Histopathological features of “junctionopathies”

General features

Histopathological changes usually are absent or non-specific in disorders of the neuromuscular junction. Diagnoses usually are based on biochemical, immunological, toxicological, electrodiagnostic, and/or immunological testing.

Histopathological features of myopathies

General features

In small animals, myopathies are relatively uncommon and encountered less frequently than neuropathies and junctionopathies, while the converse generally is true in large animals.

Myopathies may be subdivided into non-inflammatory and inflammatory myopathies.

Non-inflammatory myopathies

The histopathological changes in non-inflammatory myopathies usually involve the spectrum of myonecrosis, phagocytosis, and regeneration, in which the degree of cellular infiltration is proportional to the extent of myonecrosis present, and its distribution is largely limited to necrotic fibers.

Macrophages constitute the principal cell type. Central nuclei are common.

In chronic myopathies there may be a mixture of atrophied and hypertrophied fibers, with their morphology being more “anguloid” than angular, and increased endomysial connective tissue.

Occasionally necrotic fibers may be calcified.

All these changes are relatively non-specific and secondary to agents that result in myonecrosis. In metabolic myopathies the fibers frequently contain storage products that appear as vacuoles.

Inflammatory myopathies

The inflammatory myopathies possess many of the changes described for non-inflammatory myopathies. However, in addition, they are characterized by a disproportionate number of infiltrating cells that may include lymphocytes/plasma cells, polymorphonuclear leukocytes and/or eosinophils in addition to macrophages. In these disorders, the cellular infiltrates comprise an integral part of the disorder’s pathogenesis and not merely a secondary response to cell death.

The infiltrating cells often have a perivascular distribution.

Identification and characterization of the infiltrating cell type assists in the definition and recognition of these disorders.

The use of the term “myositis” is reserved for inflammatory myopathies. Inflammatory myopathies may be caused by infectious or immune-mediated disorders.

suursă: https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/afectiuni-neuromusculare-la-caini-si-pisici-id-696-cmsid-69

Articole Similare

Aug

01

Coordonate clinice și de diagnostic în babesioza la câine

Babesioza canină reprezintă o boală hemoparazitară frecvent întâlnită în practica medical-veterinară, caracterizată printr-un tablou clinic variabil, determinat de interacțiunea dintre agentul etiologic, statusul imun al gazdei și factorii de mediu. Infecția cu Babesia spp. determină, în principal, hemoliză intra- și extravasculară, fiind asociată cu modificări hematologice și biochimice semnificative, care pot evolua de la forme subclinice până la sindroame severe, cu afectare multiorganică. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice și includ letargie, anorexie, hipertermie, icter și hemoglobinurie, ceea ce îngreunează diagnosticul diferențial. Din punct de vedere paraclinic, se evidențiază frecvent anemie hemolitică, trombocitopenie și alterări ale parametrilor hepatici și renali. Diagnosticul se bazează pe corelarea datelor clinice cu investigațiile de laborator, incluzând examinarea frotiului sanguin și tehnici moleculare de tip PCR. Adițional, examinarea ecografică oferă, informații utile privind consecințele sistemice ale infecției, precum splenomegalia sau modificările hepatice, contribuind la evaluarea severității cazului. Acest studiu își propune să evidențieze principalele coordonate clinice și de diagnostic în babesioza la câine, prin analiza literaturii de specialitate și integrarea observațiilor clinice proprii.

Jul

18

Particularităţi clinico-terapeutice în managementul mucocelului biliar la canide

Mucocelul biliar reprezintă o afecțiune obstructivă hepatobiliară frecvent întâlnită la canide, caracterizată prin acumularea progresivă de material mucinos și alterarea drenajului biliar. Patogeneza acestei afecțiuni este multifactorială, fiind implicate tulburările metabolismului lipidic, endocrinopatiile și modificările motilității colecistului. Diagnosticul se bazează pe corelarea semnelor clinice cu modificările biochimice și ultrasonografice specifice. Managementul terapeutic conservator urmărește reducerea colestazei, stimularea fluxului biliar și controlul tulburărilor metabolice asociate. Acidul ursodeoxicolic reprezintă una dintre principalele molecule utilizate în managementul afecțiunilor colestatice canine, datorită efectelor sale coleretice și hepatoprotectoare. Totodată, suplimentarea cu acizi grași omega-3 și instituirea unui management nutrițional hipolipidic contribuie la susținerea funcției hepatobiliare și la stabilizarea profilului lipidic. Abordarea terapeutică multimodală și monitorizarea periodică a pacienților rămân esențiale pentru limitarea progresiei modificărilor hepatobiliare și prevenirea complicațiilor severe asociate mucocelului biliar.

Jul

06

Elemente privind abordarea terapeutică a gingivostomatitei feline

Ca entitate patologică asociată preponderent practicii medicale veterinare feline, gingivostomatita cronică reprezintă o afecțiune cu etiologie plurifactorială și tablou clinic dominat de prezența leziunilor de tip ulcerativ, dureroase și, adesea, cu dispunere bilaterală. Odată stabilit diagnosticul de certitudine, în cazul gingivostomatitei feline, urmărirea unei strategii țintite de planificare a protocolului terapeutic crește probabilitatea de a obține un rezultat pozitiv pe termen lung. Planul terapeutic este, astfel, menit să asigure o îmbunătățire netă a stării de sănătate, cu reale beneficii deopotrivă pentru pacientul felin și proprietar, și poate cuprinde, în primă fază, tratamentul medicamentos, ulterior recurgând la tratament chirurgical în cazurile refractare, de tip recidivant. În acest studiu ne propunem să evidențiem eficacitatea terapiei chirurgicale, ca ultim resort, în cazurile complexe de gingivostomatită felină, precum și o evidențiere a principalelor coordonate terapeutice de actualitate utilizate în managementul acestei patologii feline.

Jun

01

Actualităţi privind diagnosticul gingivostomatitei la pisică – studiu bibliografic

Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<