Cetoza la nivelul întregului efectiv – diagnostic şi factori de risc (partea a-II-a)
 Conf. univ. dr. Viorel Andronie - FMV Spiru Haret - București

Cetoza de tip II

Această formă de cetoză include fosta denumire de „sindromul vacii grase“, dar cuprinde mai mult decât vaci înţărcate grase. Acest tip include orice vacă care are un bilanţ energetic negativ şi începe să mobilizeze grăsimea corporală înainte de fătare sau la fătare. Vacile grase au riscul
cel mai mare pentru această problemă întrucât sunt predispuse la scăderea consumului de SU (substanță uscată) în jurul datei fătării, dar şi vacile mai slabe au acest risc dacă managementul nutriţional înainte de fătare şi după fătare este necorespunzător. Menţinerea unui bilanţ
energetic pozitiv până la vremea fătării este dificilă întrucât consumul de SU scade în mod natural cu circa 5 zile înainte de fătare. Menţinerea consumului de energie la vacile fătate implică atât densitatea de energie a raţiei, cât şi consumul de SU.
Densităţile nutriţionale pentru loturile care urmează să fete trebuie stabilite având în vedere scăderea consumului de SU în preajma fătării. Formularea de raţii pentru vacile care vor făta pe baza consumului mediu al lotului va duce la un bilanţ energetic negativ la vacile care se apropie de data fătării.
Mutarea vacilor în alte boxe exact înaintea fătării, supraaglomerarea vacilor înainte de fătare, tulburarea frecventă a ordinii din boxe prin aducerea de vaci noi, mutarea frecventă a vacilor în alte boxe după fătare şi supraaglomerarea vacilor după fătare sunt factori importanţi de risc
pentru cetoza de tip II. Managementul necorespunzător al boxelor din maternitate de asemenea creşte riscul pentru cetoza de tip II. Vacile au nevoie de cel puţin 38 metri pătrați/ per vacă în boxa de fătare pentru acces la hrană şi apă curată. Multe boxe de fătare nu au apă şi/sau au hrănitoare
prost proiectate. Dacă vacile petrec mai mult de câteva ore într-o boxă de fătare improprie, se pierde tot efortul depus în perioada premergătoare fătării pentru evitarea cetozei de tip II.
Principala leziune a cetozei de tip II este ficatul gras. Infiltraţiile de grăsime din ficat sunt în mare parte încheiate în momentul fătării, dar se manifestă clinic numai după fătare. Aceste infiltraţii de grăsime afectează capacitatea gluconeogenică a ficatului, ceea ce măreşte foarte mult riscul vacii de a face cetoză odată cu începutul lactaţiei.
Vacile afectate fac cetoză în primele două săptămâni după fătare.
Cetoza de tip II este denumită după diabetul zaharat de tip II, corespondentul său metabolic. În ambele boli, concentraţia de insulină din sânge este ridicată iar concentraţia de glucoză din sânge este ridicată (deşi probabil numai trecător la vacile cu cetoză de tip II).
Rezistenţa la insulină poate de asemenea să caracterizeze ambele boli. Obezitatea este un factor deosebit de important la apariţia rezistenţei la insulină. Acumularea în continuare de grăsime corporală este limitată atunci când ţesuturile sunt rezistente la insulină, dar rezistenţa la insulină
are consecinţe grave odată ce vaca trece printr-o criză de energie la începutul lactaţiei şi are mare nevoie să pună glucoză în celulele sale. Se pare că rezistenţa la insulină nu este prezentă în momentul când aceste vaci fac cetoză, dar poate fi un factor pentru dezvoltarea bolii.
Vacile obeze sunt de asemenea predispuse la o sensibilitate adipoasă crescută, care este tendinţa de a mobiliza foarte repede grăsimea corporală în condiţii de stres sau bilanţ energetic negativ. Această condiţie exacerbează şi mai
mult problemele vacii, pentru că mobilizarea excesivă a grăsimii corporale măreşte gradul de infiltrare cu grăsime a ficatului, măreşte producţia de cetone şi scade şi mai mult apetitul. Vacile foarte grase cad într-o spirală metabolică descrescătoare
imediat după fătare, care duce la un nivel ridicat de mortalitate.
Obezitatea la junincile de înlocuire duce adesea la cel mai rău caz de cetoză de tip II la vacile de lapte. Acest lucru se întâmplă întrucât junincilor le este mai greu decât vacilor să ajungă la hrană atunci când încep să se simtă rău. Junincile obeze sunt de asemenea mai predispuse
la distocie, retenție placentară şi metrită decât vacile mai în vârstă.

Concentraţia de corpi cetonici din sânge nu este la fel de mare la cetoza de tip II ca la cea de tip I. Cu toate acestea, prognoza de recuperare după tratament a vacilor cu cetoză de tip II este slabă întrucât tratamentul are puţin efect asupra leziunii de bază, ficatul gras şi pierderea
de capacitate gluconeogenică. Vacile cu cetoză de tip II rămân adesea cetotice timp de 1-3 săptămâni.
În afară de afectarea potenţialului gluconeogenic, ficatul gras afectează şi funcţia imunitară prin hepatocite. Bilanţul energetic negativ sever suprimă funcţia imunitară întrucât celulele şi funcţiile imunitare sunt mari consumatoare de energie. Rezultatul net este o vacă care
nu este numai persistent cetotică, ci are şi sistemul imunitar suprimat. Multe vaci cu cetoză de tipul II mor din cauza infecţiilor (metrită, mastită, pneumonie) pe care sistemul lor imunitar le-ar fi putut în mod normal combate.
Cetoza de tipul II este diagnosticată
la efectivele de vaci de lapte prin observarea unei frecvenţe crescute a cetozei la vaci în primele două săptămâni de lactaţie, combinată cu detectarea unei frecvenţe ridicate de concentraţii ridicate de NEFA(acizi grasi nesaturati) în sânge la vacile care urmează să fete. Alţi factori care ajută la punerea diagnosticului sunt obezitatea , cetoza foarte persistentă, frecvenţă mare de abomasum deplasat şi rate ridicate ale mortalităţii în prima parte a lactaţiei.
Cetoza de tipul II poate fi prevenită printr-un management nutriţional excelent în perioada pre-fătare combinat cu prevenirea obezităţii la vacile înţărcate. Prevenirea bilanţului energetic negativ înainte de fătare presupune un bun consum de SU şi o densitate bună a energiei din raţiile acestor
vaci. La vacile fătate, creşterea consumului de SU este mai importantă decât creşterea densităţii energetice a raţiei. Supraaglomerarea boxelor cu vaci care urmează să fete sau limitarea spaţiului la hrănitoare pentru vacile care urmează să fete au aceleaşi consecinţe negative ca şi pentru vacile fătate.
Adăugarea de paie tăiate (sau de fân tăiat grosier) la raţiile pentru vacile care vor făta este un lucru obişnuit în anumite ferme. Paiele pot fi un supliment excelent la raţiile pentru vacile care urmează să fete, cu condiţia ca consumul de SU să fie deja bun (>14 kg/vacă/zi pentru vacile la
lactaţia 2 sau mai mare şi >12kg/zi pentru juninci). Nu adăugaţi paie la raţiile pentru vacile care vor făta dacă consumul de calorii este deja scăzut! Consumul total de energie trebuie să fie între 17 şi 19 Mcal pentru loturile de vaci cu paritate mixtă.
Paiele adăugate la raţiile pentru vacile care vor făta trebuie să fie curate şi tăiate foarte fin. Vacile de obicei evită particulele de paie care sunt mai mari de 30 de grame. Problemele care ar putea rezulta din cauza sortării particulelor de paie într-o raţie sunt cu mult mai importante decât potenţialul ca particulele lungi de paie să împiedice acidoza ruminală. Toate vacile care încă nu au fătat au un risc mic de acidoză ruminală din cauza consumului destul de redus de SU.

Principala leziune a cetozei de tip II este ficatul gras. Infiltraţiile de grăsime din ficat sunt în mare parte încheiate în momentul fătării, dar se manifestă clinic numai după fătare. Aceste infiltraţii de grăsime afectează capacitatea gluconeogenică a ficatului, ceea ce măreşte foarte
mult riscul vacii de a face cetoză odată cu începutul lactaţiei. Vacile afectate fac cetoză în primele două săptămâni după fătare.

Cetoza datorată acidului butiric din silozuri.

Unele loturi de animale au avut probleme persistente de cetoză din cauză că au fost hrănite cu silozuri cetogenice. Silozurile de fân care sunt tăiate atunci când sunt prea umede (timp insuficient de ofilire sau silozuri făcute imediat după
tăiere) sau care au un conţinut scăzut de hidraţi de carbon solubili în apă favorizează dezvoltarea bacteriilor Clostridium sp.
Aceste bacterii fermentează unii hidraţi de carbon în acid butiric în loc de acid lactic aşa cum ar fi bine. Silozul de porumb sau porumbul boabe însilozat rareori permite creşterea clostridiilor, probabil din cauza conţinutului lor destul de ridicat de hidraţi de carbon solubili în apă. Unele silozuri de iarbă (mai ales raigras) de asemenea sunt rezistente la fermentarea clostridiană din cauza abundenţei hidraţilor de carbon solubili în apă. Momentul din zi în care se face recoltarea de asemenea influenţează conţinutul de hidraţi de carbon solubili în apă, cea mai mare concentraţi apărând
în cea mai călduroasă parte a zilei (după masă). Silozurile care au fermentaţie clostridiană sunt uşor de recunoscut din cauza mirosului distinctiv de acid butiric şi a produşilor de degradare proteică care însoţesc această fermentaţie. Analiza fermentaţiei silozului (AciziGrașiVolatili)
poate confirma prezenţa şi cantitatea de acid butiric prezent în siloz.
Literatura ştiinţifică despre acidul butiric sugerează că doze zilnice de peste 50-100g acid butiric pot provoca cetoza, iar dacă aceste doze trec de 200g de acid butiric poate apărea o cetoză severă. Circa 450 la 950g acid butiric vor provoca cu siguranţă o cetoză severă la aproape orice
vacă aflată în prima parte a lactaţiei.
Vacile au ce le trebuie pentru a metaboliza butiratul produs de fermentaţia ruminală (circa 750g/zi), mai ales folosindu-l drept combustibil metabolic pentru musculatura ruminală. Circa 75% din butiratul ruminal suplimentar este convertit în BHBA din sânge este cauza
directă a cetozei.
Ficatul poate apoi converti BHBA în AcAc şi vice versa. Astfel, nu există o doză „sigură“ de acid butiric din raţie pentru vacile de lapte. Orice cantitate suplimentară de acid butiric din raţie poate mări riscul vacilor pentru cetoză. Dacă acidul butiric din raţie care a fost consumat produce cetoză sau nu, depinde de doza consumată de acid butiric şi de prezenţa sau absenţa unor alţi factori de risc pentru cetoză (prima parte a lactaţiei, productivitate mare, raţii sărace în energie, raţii bogate în proteină, acidoză ruminală etc.).
Fermele care au cantităţi mari de furaje cu niveluri mari de acid butiric au trei opţiuni: schimbarea destinaţiei, diluarea sau distrugerea acestor furaje. Prima opţiune este de a administra aceste furaje junincilor de înlocuire, vacilor în ultima parte a perioadei de lactaţie şi/sau vacilor înţărcate.
Oricum, şi în acest caz, nivelul concentraţie de acid butiric trebuie verificat frecvent, iar cantitatea de furaj administrată trebuie ajustată pentru a menţine doza zilnică de acid butiric sub 50 g/vacă. „Aerarea“ furajelor înainte de administrare va evapora o parte din acidul butiric
(poate 50% din total) ceea ce va face furajul mai sigur pentru furajare. Chiar şi după aerare, cantitatea de acid butiric din furaje trebuie urmărită.
Silozurile care au peste 2% acid butiric (la SU) trebuie mai bine distruse (împrăştiate pe câmp). Aceste furaje au valoare numai ca îngrăşământ.

Date clinice – tipuri de cetoză la efectivele de vaci de lapte
Experienţa clinică cu testarea BHBA la fermele cu probleme confirmă faptul că aceste trei tipuri de cetoză sunt prezente şi pot fi diagnosticate la cirezile de vaci de lapte. Numărul de zile de lactaţie în momentul identificării concentraţiilor ridicate de BHBA în sânge este foarte util pentru aceste determinări. Vacile cu concentraţii ridicate de BHBA în primele 14 zile de lactaţie au aproape sigur cetoză de tip II. Vacile care au cetoză de tip II pot avea o cetoză lentă în ultimele 30 de zile
de lactaţie, dar începutul cetozei lor este de obicei în primele 14 zile după fătare.
Atenţia la aceste vaci trebuie concentrată pe managementul boxelor înainte de fătare şi după fătare. Vacile ale căror concentraţii de BHBA încep să crească după 14-21 de zile de la fătare au probabil cetoză de tipul I. Atenţia la aceste vaci trebuie concentrată pe managementul furajării.
Efectivele de vaci care au cetoză produsă de acidul butiric din siloz par să aibă un risc mai ridicat pentru cetoză în orice moment până la ziua 50 de lactaţie. Acest tip de cetoză interacţionează probabil cu problemele date de tipul I şi de tipul II la acelaşi efectiv de animale.
Datele clinice ale investigaţiilor noastre ilustrează o distribuţie bifazică a cetozei după zilele de lactaţie. Este posibil ca să existe o perioadă de risc redus pentru cetoză între circa 15 şi 30 de zile de lactaţie (intervalul dintre perioadele de risc pentru cetoza de tipul I şi de tipul II).
Testarea vacilor pentru cetoză Sunt disponibile o varietate de teste pentru monitorizarea cetozei la efectivele de vaci de lapte. Cu toate acestea, nici unul nu are sensibilitate şi specificitate perfectă în comparaţie cu nivelul concentraţiei de BHBA din sânge. De aceea, nivelul
concentraţiei de BHBA din sânge rămâne standardul de aur, cel mai precis, pentru supravegherea efectivelor de vaci de lapte pentru cetoză. Testele pe vacă pentru determinarea cetozei sunt mai ieftine, implică mai puţină muncă şi dau rezultatele mai repede decât tehnica BHBA. Toate acestea
le fac foarte potrivite pentru determinarea cetozei la vacile individuale, bolnave.
Testarea efectivelor mari de vaci de lapte pentru determinarea cetozei presupune însă o altă strategie de testare. Testele pe urină la vaci pentru determinarea cetozei. Urina poate fi folosită pentru determinarea statutului cetozei la vacile individuale, dar este mult mai greu să colectezi
o probă de urină decât una de lapte. Uneori, cu tot efortul depus, unele vaci nu urinează într-o perioadă rezonabilă de timp şi nu pot fi testate de loc.
Acetoacetatul (AcAc) din urină poate fi evaluat cantitativ cu tablete de nitroprusiat (Acetest). Acest test are o sensibilitate excelentă, dar o specificitate slabă. Acest fapt îl face folositor pentru testarea unei vaci individuale, bolnave (pentru care un rezultat pozitiv fals este de preferat unui
rezultat negativ fals), dar nu este de prea mare folos la testarea unor efective mari de vaci de lapte.
A fost evaluată pe urină şi o sondă utilizată de obicei pentru evaluarea BHB în lapte. La fel ca şi cu tabletele pentru urină, acest test are o bună sensibilitate, dar o specificitate slabă. Costul mai mare faţă de alte teste disponibile îl face impracticabil pentru urină, deşi este excelent
pentru detectarea BHBA în lapte.
Cel mai bun test pentru detectarea corpilor cetonici din urina vacilor este o sondă semi-cantitativă care măsoară acetoacetatul (Ketostick). Testele de cetonă din urină au în general o reputaţie de specificitate slabă, ceea ce nu pare a fi valabil şi în acest caz, care a dovedit o specificitate (şi sensitivitate) bună în comparaţie cu testul BHBA din sânge.
Contactul prelungit al urinei cu reactivul poate explica unele din rezultatele pozitive false obţinute cu tabletele sau cu banda folosită la testarea laptelui pentru BHBA. Specificaţiile pentru bandă spun că rezultatul trebuie interpretat exact după 15 secunde de contact cu proba de urină.

Testele pe lapte la vaci pentru determinarea cetozei.
Testarea laptelui are marele avantaj al uşurinţei colectării de probe şi a faptului că toate vacile eligibile pot fi testate. Cu toate acestea, testele pe lapte nu sunt la fel de sensibile ca testele pe urină pentru determinarea cetozei. Pulberile de nitroprusiat pot fi folosite pentru testarea
calitativă a acetoacetatului din lapte. Aceste teste au însă în general o sensibilitate slabă pentru cetoză în comparaţie cu testul concentraţiei de BHBA din sânge şi nu pot fi recomandate ca teste pentru efectivele mari de vaci de lapte. Ele au o
oarecare valoare, limitată, pentru testarea individuală a vacilor. Cel mai promiţător test pentru determinarea corpilor cetonici din lapte este un test semi-cantitativ cu fâşii pentru determinarea concentraţiei de BHBA din lapte (KetoTest, Ketolac BHBA, şi Sanketopaper).
Sensibilitatea şi specificitatea imperfectă a testelor BHBA din sânge distorsionează prelevanţa cetozei la nivelul întregii cirezi. Adevărata frecvenţă a cetozei poate fi mai ridicată sau mai scăzută decât valoarea măsurată cu benzile pentru determinarea concentraţiei de BHBA din
lapte, în funcşie de punctul de diferenţiere ales. Gradul de disparitate dintre frecvenţa cetozei determinată cu tehnica benzilor pentru BHBA din lapte faţă de determinarea BHBA din sânge mai depinde şi de frecvenţa adevărată a cetozei. Cel mai bun nivel de diferenţiere pentru urmărirea la
nivelul cirezii, când se foloseşte tehnica benzilor pentru BHBA din lapte pare să fie ≥200 μmol/L. La acest nivel de diferenţiere, frecvenţa rezultatelor pozitive este similară cu frecvenţa reală, permiţând folosirea aceluiaşi nivel de alarmă pentru frecvenţa cetozei (10%) la ambele teste.
Din păcate, frecvenţa obţinută cu fâşiile pentru BHBA din lapte se modifică puţin pe măsură ce frecvenţa adevărată creşte, ceea ce face ca acest test să fie folositor numai la efectivele de vaci de lapte care au o incidenţă foarte crescută a cetozei.
Rezultatele cercetărilor pe efective de animale arată dificultatea folosirii tehnicii benzilor pentru BHBA din lapte pentru urmărirea cetozei la nivel de cireadă.
La 9 asemenea cirezi au fost obtinute date suficiente pentru a da diagnosticul de cetoză folosind atât tehnica benzilor pentru BHBA din lapte (≥200 μmol/L nivel de diferenţiere, 10% nivel de alarmă) cât şi tehnica BHBA din sânge (≥14.4 mg/dl nivel de diferenţiere, 10% nivel de alarmă).
Diagnosticarea a cinci cirezi a fost similară folosind oricare din cele două metode. Totuşi, două cirezi diagnosticate pozitiv cu tehnica BHBA din sânge au fost diagnosticate negative cu tehnica benzilor pentru BHBA din lapte, şi ambele cirezi aveau o frecvenţă aparent ridicată a cetozei (44%
şi 42%). Diagnosticul pentru cele două cirezi a fost diferit după ce a fost pus cu cele două metode.

Testele pe sânge la vaci pentru determinarea cetozei.
Există un test pentru determinarea concentraţiei de BHBA din sângele vacilor folosind un test pentru pacienţii umani cu diabet (Precision Xtra™). Acest sistem foloseşte un mic dispozitiv de măsurare care poate determina fie concentraţia de glucoză din sângele integral, fie
concentraţia de BHBA din sângele integral.
Sistemul glucometer/ketometer este uşor de folosit pentru vaci. Se ia o mică cantitate de sânge din vena cozii folosind un ac mic (măsura 25) şi o seringă mică (1 ml). Se introduce o banda în dispozitivul de măsurat, la capătul benzii se pune o picătură de sânge, iar rezultatele sunt afişate după circa 15 secunde. Benzile nu trebuie calibrate înainte de utilizare. Sistemul poate fi folosit aşa cum este, cu calibrările pentru oameni.

Rezultatele preliminare cu acest sistem sunt foarte promiţătoare.

Au fost comparate sute de probe de ser şi plasmă trimise la laboratoarele comerciale cu rezultatele obţinute pe sângele integral. Sistemul este mai precis ca ketometru (pentru BHBA) decât ca glucometru (glucoză). Sensibilitatea şi specificitatea pentru BHBA par să fie deosebite (peste 95%).