Sindromul diareic reprezintă creșterea frecvenței, volumului sau fluidității fecalelor ca expresie a disfuncției tractului gastrointestinal; este un simptom, nu o boală. Clinic, se clasifică în funcţie de durată (acută sau cronică) și sediu (intestin subțire sau intestin gros), delimitări care ghidează investigațiile și conduita terapeutică. Fiziopatologic, mecanismele implicate sunt osmotice, secretorii, prin permeabilitate/exsudație, prin motilitate alterată sau mixte. Abordarea terapeutică (principii): obiectivele sunt limitarea progresiei, rehidratarea rapidă, corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice/acido-bazice și tratamentul etiologic.

Sindromul diareii la câini este definit ca o creștere a frecvenței, volumului sau fluidității fecalelor și reflectă o alterare a funcționării normale a tractului gastrointestinal. Este un simptom, nu o boală în sine, și poate fi cauzat de o mare varietate de afecțiuni, de la simple indiscreții alimentare până la infecții sistemice severe.

Din punct de vedere clinic, diareea este clasificată în funcție de durata sa (acută sau cronică) și origine (intestinul subțire sau intestinul gros), ceea ce ajută la orientarea deciziilor diagnostice și terapeutice.

Diareea la câini are o origine multifactorială, iar clasificarea sa pe baza etiologiei este esențială pentru planificarea tratamentului.

Cauze virale

Parvovirusul canin este una dintre cele mai recunoscute cauze virale ale gastroenteritei hemoragice acute, în special la căței. Coronavirusul canin și virusul distemperului canin pot provoca, de asemenea, diaree atât la câinii tineri, cât și la cei adulți.

Cauze bacteriene

Bacteriile comune implicate în infecțiile enterice includ Clostridium perfringens, Salmonella spp., Escherichia coli și Campylobacter spp. Acești agenți patogeni pot fi izolați atât în cazurile acute, cât și în cele cronice și pot produce enterotoxine care afectează mucoasa intestinală.

Cauze parazitare și protozoare

Infecțiile parazitare sunt frecvente, în special la animalele tinere sau imunodeprimate. Organisme precum Giardia spp., Isospora spp., Toxocara canis și Ancylostoma caninum afectează frecvent câinii și duc adesea la diaree cronică, care răspunde slab la tratament.

Cauze toxicologice

Ingestia de substanțe toxice, cum ar fi metale grele (de exemplu, plumb sau zinc), produse chimice de uz casnic, anumite plante (de exemplu, palmierul sago) și îndulcitori artificiali, cum ar fi xilitolul, poate conduce la diaree acută la câini, adesea cu semne sistemice. Medicamentele precum AINS, antibioticele și chimioterapeuticele pot, de asemenea, perturba mucoasa intestinală sau microbiota, provocând tulburări gastrointestinale.

Cauze nutriționale

Indiscreția alimentară, cum ar fi ingestia de alimente alterate sau gunoi, poate duce la gastroenterită acută. Schimbările bruște în alimentație pot, de asemenea, perturba microbiota intestinală și duce la diaree osmotică sau secretorie. Intoleranța alimentară și hipersensibilitatea, în special la anumite proteine sau aditivi, sunt cauze din ce în ce mai des identificate ale diareii cronice a intestinului gros. Adesea sunt necesare teste diagnostice cu diete de eliminare.

Cauze neoplazice

Tumorile care afectează tractul gastrointestinal, cum ar fi limfomul alimentar, adenocarcinomul și tumorile stromale gastrointestinale (GIST), pot provoca diaree prin infiltrarea mucoasei, obstrucție sau motilitate alterată. Tumorile mastocitare sistemice pot duce, de asemenea, la diaree prin efectele mediate de histamină asupra mucoasei intestinale.

Cauze mecanice și obstructive

Blocarea fizică a tractului gastrointestinal poate duce la diaree, adesea însoțită de vărsături și dureri abdominale. Cauzele frecvente includ ingestia de corpuri străine și invaginația intestinală, în special la câinii tineri sau la cei cu enterită sau parazitism subiacent. Mai rar, volvulul sau stricturile intestinale pot afecta motilitatea și pot provoca diaree secundară.

Cauze metabolice și endocrine

Bolile sistemice, cum ar fi hipoadrenocorticismul (boala Addison), pancreatita, insuficiența hepatică și bolile renale, pot provoca diaree din cauza impactului lor asupra digestiei, metabolismului sau integrității mucoasei. Diabetul zaharat și, mai rar, hipertiroidismul pot contribui, de asemenea, la diareea osmotică sau infecțioasă secundară.

Alte cauze diverse
Stresul și schimbările de mediu pot induce colită de stres, în special la câinii predispuși la anxietate sau la schimbări recente în rutina lor (de exemplu, călătorii, cazare la pensiuni pentru câini). Tulburările mediate imunitar, cum ar fi boala inflamatorie intestinală (IBD), sunt, de asemenea, relevante. Acestea implică infiltrarea limfoplasmocitară sau eozinofilică a peretelui intestinal, necesitând adesea terapie imunosupresivă, alături de managementul alimentar. Alte cauze inflamatorii includ enteropatia sensibilă la alimente, gastroenterita eozinofilică, diareea sensibilă la antibiotice și colita granulomatoasă.

Infecții fungice
Deși rare, infecțiile fungice pot fi, de asemenea, o cauză a diareii, în special în cazurile care implică micoze sistemice sau afectarea gastrointestinală de către organisme precum Histoplasma capsulatum sau Pythium insidiosum.

Terapia cu fluide

Reechilibrarea se realizează prin cristaloizi izotonici administrați IV sau SC (Ringer lactat ori NaCl 0,9%), cu posibilă suplimentare cu soluții electrolitice complexe (de exemplu, Duphalyte®), glucoză 5% și adjuvanți cu aspartat (de exemplu, Aspatofort®), în funcție de necesarul energetic și statusul metabolic. Componentele uzuale ale soluțiilor utilizate includ: bicarbonat de sodiu 1,3-1,4%, glucoză 5%, clorură de sodiu 0,85% – formulări regăsite în preparate comerciale (Ionoser®, Rehidravit®, Electroser®, Energosol®). În absența acestora, se pot utiliza formule standard: ser fiziologic (NaCl 9 g/L), Ringer (NaCl 8,60 g/L; KCl 0,30 g/L; CaCl₂ 0,38 g/L), Ringer lactat (NaCl 6,00; KCl 0,30; CaCl₂ 0,20; lactat de Na 3,10 g/L), respectiv soluția McSherry (NaCl 4,95; acetat de Na 7,50; KCl 0,75; CaCl₂ 0,30; MgCl₂ 0,30 g/L). Soluțiile de rehidratare orală trebuie să conțină obligatoriu sodiu, glucoză și un agent alcalinizant.

Tratament antimicrobian

Antibioticele (de exemplu, metronidazol, amoxicilină-clavulanat) se rezervă cazurilor cu infecție bacteriană confirmată sau cu suspiciune clinică solidă; utilizarea empirică în gastroenteritele necomplicate nu este recomandată.

Antiparazitare

În protozooze se indică fenbendazol sau, alternativ, metronidazol; pentru nematodoze se pot utiliza combinații pe bază de pirantel și febantel, conform schemei parazitologice.

Management dietetic

Reprezintă terapia primară și de suport. În gastroenteritele acute necomplicate, se recomandă repaus alimentar scurt urmat de dietă hiperdigestibilă, monoproteică. În bolile cronice ale intestinului subțire (IS), repausul prelungit este inadecvat (exceptând controlul vărsăturilor/diareei osmotice).

Se acordă atenție compoziției (în special fracțiilor lipidică și proteică) și utilizării fibrelor solubile pentru modularea microbiotei. Enteropatia cu pierdere de proteine (PLE) și/sau vărsăturile cronice impun diete cu densitate energetică crescută, porționate în tainuri mici și frecvente; aportul proteic se adaptează comorbidităților (nefropatii, encefalopatie hepatică), dar la PLE este esențial un aport proteic de calitate superioară, foarte digestibil, pentru restabilirea proteinelor plasmatice. În general, grăsimile nu se restricționează în gastroenterita acută; în bolile cronice ale IS, restricția lipidică devine relevantă. Malabsorbția lipidică (IPE, SIBO, limfangiectazie) justifică diete hipolipidice și/sau utilizarea trigliceridelor cu catenă medie (MCT), care nu necesită săruri biliare și sunt absorbite pe cale capilară.

 

Probiotice
Pot fi recomandate pentru susținerea eubiozei; eficiența clinică este variabilă, întrucât supraviețuirea bacteriilor în mediul gastric este inconstantă.

Gastroprotectoare
Antiacide/antisecretorii (de exemplu, sucralfat, inhibitori ai pompei de protoni – omeprazol) se utilizează pentru controlul hiperacidității și protecția mucoasei.

Antiemetice
Maropitantul (efect antiemetic central) și metoclopramida (efecte antiemetice și prokinetice) se indică în controlul vărsăturilor și al stazei gastrice.

Suplimente și vitamine
Administrarea parenterală de vitamină B12 (cobalamină) este utilă în enteropatiile cu malabsorbție și în tulburările cronice ale IS.

Decontaminare/detoxifiere
În cazurile cu suspiciuni de toxice sau corp străin, se pot utiliza cărbune activ, inducerea vomei (apomorfină, în cazuri selecționate), lavaj gastric și purgative, cu respectarea indicațiilor și contraindicațiilor specifice.

Hemostatică
Etamsilatul poate fi folosit ca adjuvant în controlul hemoragiilor digestive (hematemeză, melenă, enteroragie), în contextul unui plan diagnostic și terapeutic complet.