Coordonate clinico-patogenetice în hepatopatia chistică la animalele de companie

 Clinical-pathogenetic coordinates in cystic hepatopathy in companion animals

Valerica I. Constantinescu, Maria Roşca, Alexandra Popa

First published: 23 septembrie 2022

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.37.3.2022.7011

Abstract

Liver cystic lesions are often encountered in veterinary medical pathology, and their diagnosis varies from benign formations without clinical significance to potentially fatal malignancies. Their prevalence has been described in the specialized literature in a percentage of 15-18%, most of the time their identification being incidental to the routine ultrasound examination.
 

Keywords

cyst, hepatic, echography

Rezumat

Leziunile chistice hepatice sunt deseori întâlnite în patologia medicală veterinară, iar diagnosticul acestora variază de la formaţiuni benigne fără semnificaţie clinică până la afecţiuni maligne potenţial fatale. Prevalenţa acestora a fost descrisă în literatura de specialitate ca fiind de 15-18% dintre cazuri, de cele mai multe ori identificarea lor făcându-se incidental la examenul ecografic de rutină.
 

Cuvinte cheie

chist hepatic ecografie

Chisturile hepatice sunt definite ca formaţiuni chistice, delimitate de o capsulă epitelizată, care pot fi congenitale sau dobândite, solitare sau multiple. Chisturile congenitale sunt de obicei asociate cu boala polichistică renală, având caracter genetic, iar chisturile dobândite sunt de obicei solitare (Lafuente şi col., 2017; Codreanu, 2021).

Se cunoaşte că, la mamifere, chisturile hepatice simple primare sunt congenitale şi apar consecutiv unor defecte în formarea ductusurilor (canalelor) biliare, iar cele secundare (dobândite, sau pseudochisturi) apar consecutiv unor reacţii de tip inflamator sau chiar consecutiv altor procese/fenomene de ordin lezional şi/sau mecano-traumatic (Codreanu, 2020).

Figura 1. Chist hepatic unic (pisică) (fotografie originală)

Chisturile hepatice pot evolua asimptomatic, fiind depistate la un examen clinic şi paraclinic de rutină, fără a fi acompaniate de manifestări de insuficienţă de organ, sau pot exprima forme uşoare ori severe de disfuncţie hepatică, corelate cu o patologie asociată, dependente de mărimea chistului, când manifestările de ordin compresiv sau infectarea lor iniţiază, complică sau accentuează tulburările de ordin funcţional sau senzitiv (Lafuente şi col., 2017).

Fenomenele de ordin compresiv date de aceste dilataţii chistice asupra structurilor vasculare şi/‌sau ductale pot fi responsabile şi/sau însoţite de hepatomegalie şi de acumularea de lichid liber în spaţiu retroperitoneal (Codreanu, 2020).

Figura 2. Ficat cu aspect polichistic (fotografie originală)

Tulburările fibropolichistice hepatice sunt tulburări congenitale care au fost identificate la câini şi pisici şi reflectă malformaţii embriologice, care implică placa ductală (triada portală). Malformaţiile plăcii ductale (DPM) reflectă malformaţiile embriogene datorate disfuncţiei cililor primari, cauzând tubulogeneza defectă, afectând formarea căilor biliare şi a tubulilor renali (Center, 2015).

Sindroamele fibro-polichistice sunt împărţite în şase categorii în medicina umană, iar această clasificare divizionară pare relevantă şi pentru animale:

1) chisturi hepatice simple

2) malformaţia Caroli

3) complexe von Meyenburg, reprezentând malformaţii ale plăcilor ductale izolate microscopice

4) malformaţii ale plăcilor ductale difuze, asociate cu depunerea crescută a matricei extracelulare (fibroză hepatică congenitală), care provoacă hipertensiune portală intrahepatică presinusoidală

5) chisturi coledocale, reprezentând un diverticul asemănător apendicelui din ductusul biliar extrahepatic

6) cistadenoamele biliare, care reprezintă malformaţii chistice în expansiune implicând conducte biliare mari, situate, de obicei, adiacent vezicii biliare şi canalului chistic (Enomoto şi Gusani, 2019).

Figura 3. Reprezentarea grafică a bolii polichistice hepatice – clasificarea Gigot

În acest context, datele obţinute şi centralizate pe patologia chistică hepatică pe specii, cuprind un număr de 15 canide (62,5%) şi 9 feline (37,5%), la care am remarcat o incidenţă crescută, în rândul canidelor, la rasa Metis (16,67%) şi la Bichon Maltese (12,50%), iar în cazul populaţiei feline, ca urmare a diagnosticului de PKD, se distinge o prevalenţă mărită la rasa Persană (16,67%), fiind urmată de rasa Europeană (8,33%) (graficul 1).

Distribuţia procentuală pe categoriile de vârstă afectate la canide şi feline cu chist/chisturi hepatice indică un procentaj de 70,83% în rândul pacienţilor încadraţi în grupa de vârstă 1–10 ani, 25% la grupa 11–15 ani (seniori) şi 4,17% la cei geriatrici, 16–20 de ani (graficul 2).

Categoria de vârstă 1–10 ani, la care procentajul înregistrat a fost de 70,83%, nu a recunoscut o asociere directă şi corelată a prezenţei chisturilor, cu o afectare evidentă a stării generale şi, respectiv, a simptomatologiei afectării hepatice, consecutivă apariţiei şi dezvoltării progresive a leziunilor chistice.

Graficul 1. Repartiţia pe specii şi rase la animalele diagnosticate cu chist hepatic

Exprimările clinice dominante, remarcate la animalele incluse în acest studiu, au îmbrăcat un aspect preponderent digestiv, prin exprimarea diferenţelor individuale. Astfel, vomitarea a fost prezentă la 29,17% din pacienţi (n = 7), asociată, în proporţie de 16,67% (n = 4), de sindrom diareic, alături de tulburări ale apetitului alimentar, de grade de intensitate diferită, inapetenţă la un pacient (4,16%), apetit selectiv la trei indivizi (12,50%) şi anorexie la doi dintre aceştia (8,33%).

Graficul 2. Prevalenţa în funcţie de vârstă a leziunilor chistice hepatice la canide şi feline

Dintre modificările specifice patologiei hepatice, mărirea ariei hepatice, decelată prin examenul fizic al ficatului, a fost identificată la 37,50% dintre pacienţii incluşi în acest studiu (n = 9), iar sensibilitatea la palparea abdomenului superior (reacţii dureroase) a fost înregistrată la 33,33% dintre pacienţi (n = 8).

Tulburările generale/sistemice, reprezentate în principal de apatie, au fost înregistrate la 54,17% dintre aceştia, de grade şi intensitate diferite, fiind atribuite nivelului de reactivitate individuală.

Aprecierea sintetică şi integrată a expresiei clinice înregistrate indică aspecte clinice nespecifice şi necorelabile direct cu patologia hepatică chistică, fiind necaracteristică şi irelevantă, până la obţinerea unor date paraclinice suplimentare şi imagistice, care au permis şi orientat diagnosticul de certitudine.

Graficul 3. Reprezentarea grafică a chisturilor hepatice la exemplarele investigate

Ultrasonografia, metodă de diagnostic de elecţie în patologia chistică hepatică, a permis identificarea la un număr de 24 de animale de companie (canide şi feline) de chisturi care fac obiectul integrării într-o patologie chistică complexă multisistemică exclusiv hepatică, diagnosticată la şapte pacienţi, sau chist solitar hepatic la 12 indivizi (50%) şi boală polichistică hepatică la cinci exemplare (20,83%) (graficul 3).

Bibliografie

Codreanu M. Diagnosticul ecografic în bolile interne la animale. Bucureşti: Editura Coral Sanivet. 2000.

Codreanu M. „The results of clinical, biochemical, hematological and ultrasonographic investigations in urinary diseases in dogs and cats”. International scientific and practical veterinary conference about problems of small animals: Odesa, Ukrain. 2003.

Codreanu M. Patologia medicală a animalelor domestice. Bolile aparatului urianar. Editura Printech. 2018.

Codreanu MD. Diagnosticul ecografic la animalele de companie. Ed. Coral Sanivet. Bucureşti. 2003.

Ettinger S, Feldman EC, Cote E (Eds.). Textbook of Veterinary Internal Medicine, 8th Edition, Elsevier, 2017. 

Nelson R, Couto CG. Small Animal Internal Medicine, 6th Edition, Elsevier, 2019. 

Penninck D, d’Anjou MA (Eds.). Atlas of Small Animal Ultrasonography, Second Edition, Wiley Blackwell, 2015

Sursa: www.medichub.ro