Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

Telefon

022011082

Ore de lucru

09:00 - 18:00

Telefon

022011082

0

Particularităţi de reproducţie la dihorul de crescătorie

19 Jan 2022

Particularităţi de reproducţie la dihorul de crescătorie

Păstârnac Nicolae, Dr. Puchianu Gheorghe, Dr. Coman Andrei, Dr. Coman Ioan

Pentru a avea o imagine clară asupra familiei Mustelidae, amintim că face parte din încrengătura Chordata, Clasa Mammalia, care însumează 67 de specii. Dintre toate carnivorele, cea mai diversificată familie este cea a Mustelidelor, care include cel mai mare număr de
specii. (Tabelul 1)


O privire de ansamblu scoate în evidenţă că această familie este mare şi variată, incluzând forme terestre (sconcşii), specii arboricole (jderii), unele specii care escavează şi construiesc vizuini (bursucii), specii semiacvatice (nurcile), buni alergători, căţărători şi înotători (dihorii), specii
acvatice (vidrele). Cu asemenea moduri diferite de viaţă, principala corelaţie fizică este constituită de picioarele scurte, corpul cilindric, alungit şi o extremă posibilitate de mlădiere fizică.
Dacă vorbim de speciile de dihor, se poate afirma că ele se întâlnesc în Europa, Asia, Africa şi cele două Americi. Dihorul se găseşte răspândit în toate zonele Europei cu excepţia zonei de Vest a Rusiei şi a peninsulei Scandinave. (Fig. 2)


La noi în ţară, dihorul este foarte obişnuit şi se întâlneşte în jurul locuinţelor rurale, făcându-şi cuibul în apropierea caselor şi adăposturilor de animale. El se poate întâlni şi în zone împădurite, în regiuni cu tufişuri, putându-se afirma că el este adaptat a popula aproape orice tip de habitat. Alimentaţia dihorului este extrem de diversificată, mănâncă aproape orice, inclusiv rozătoare mici, broaşte etc. În zonele rurale, dihorul este prigonit pentru că este mare amator de pui de găină, păsări adulte, ouă şi uneori chiar iepuri de casă.
Din punct de vedere al aspectului blănii, dihorii pot fi diferenţiaţi prin culoarea acesteia. Dihorul european sau Mustela putorius, este considerat ca strămoşul dihorului domestic, fiind diferenţiat prin
spic (perii lungi), de culoare galbenă închis până la negru şi cu puful (perii de sub spic) de culoare crem sau galbenă, vizibilă între ei, cu o mască pe faţă. (Tabelul 2 şi Fig. 2)
În caz că este ameninţat de un agresor, se apară prin ejectarea unor secreţii ale glandelor anale, cu un miros pestilenţial, înţepător. Asemănător multor mustelide, dihorii masculi precum şi femelele îşi apară teritoriile, care de cele mai multe ori se suprapun, aşa cum se întâmplă la nurci, comportamentul fiind însă mult mai blând la dihor. Sub aspect anatomic şi fiziologic, majoritatea mustelidelor au lobul urechilor mai scurt şi câte cinci degete la fiecare membru anterior. Animalele din clasa Carnivore, posedă numai patru degete la membrele posterioare, iar la majoritatea
speciilor predomină botul scurt, cutia craniană alungită, ghearele lungi, curbate şi retractile, o coadă alungită şi un dimorfis
sexual evident. (Tabelul. 3 şi 4)


La bursuc, forma corpului, tinde să fie zveltă ori masivă şi dreptunghiulară. O caracteristică a acestor specii este că formele mai suple au o coloană vertebrală mai flexibilă, iar mersul este alert, în salturi, pe când speciile cu forme compacte se deplasează cu un mers mai anevoios (târşăit).
În contrast cu dihorul european, Mustella putorius, dihorul nord american, Mustella nigripens sau dihorul cu labe negre este, sub aspect anatomic, puţin mai mic. Ceea ce se poate afirma este că acestă specie (Mustela nigripens) se considera la un moment dat că a dispărut, din
cauza extinderii numărului de prădători, reprezentaţi aproape exclusiv de câinii de preerie. Creşterea ei în captivitate temperamentul mai blând şi eliberarea în natură au dus oarecum la restabilirea într-o oarecare măsură a echilibrului ecologic, ca de exemplu în Wyoming
(SUA), având ca şi caracteristică vital – comportamentală, faptul că îşi vânează prada în vizuina ei şi ulterior aceasta este folosită ca şi cuib propriu. România a importat, pe lângă dihorul european, această specie din Polonia, odată cu una din mutaţiile sale – dihorul alb, cunoscut sub
numele de Fredca, în vederea producţieinde blănuri. (Fig. 4 şi 5).


Mustelidele au blana alcătuită din două straturi suprapuse de peri, primul este cel de puf (peri foarte deşi şi subţiri), iar stratul de acoperire sau spicul este format din peri mai groşi, mai rari şi mai lungi, care conferă acestor animale o foarte bună termoizolare şi o bună protecţie faţă
de umezeală. În ceea ce priveşte culoarea blănii, aceasta diferă în funcţie de specie, ori de zonă, de habitat şi variază de la culoarea brun închis la negru, pe un fond deschis cu pete sau dungi discrete, închise la culoare, poziţionate pe părţile laterale
ale capului.
Majoritatea mustelidelor din care face parte şi dihorul, au senzori de percepţie a mirosului extrem de rafinat, pentru a detecta prada sau pentru a comunica, cât şi pentru depistarea femelelor în călduri în perioada de rut. Ca o remarcă specială, mustelidele au toate glandele (de
reproducţie, protecţie, ş.a.), amplasate în zona inferioară, producând un lichid uleios, cu un miros extrem de puternic.

Aceste secreţii sunt eliminate atât prin fecale, cât şi prin urină, în vederea marcării teritoriilor revendicate de cele două sexe. În cele ce urmează, prezentăm câteva
consideraţii referitoare la regimul de alimentaţie şi reproducţie al dihorilor, asemănătoare cu al celorlalte specii de mustelide, îndeosebi cu nurca. În acest sens, reţetele alimentare ale dihorilor sunt identice cu cela ale nurcilor. (Tabelul 5)
Reproducerea la dihori, prezintă asemănări cu cea a nurcilor. Astfel, ca şi la nurcă, femelele de dihor nu ovuleaza spontan, deoarece ovulaţia este indusă de actul copulator (Fig. 6 şi 7).


Monta poate dura până la două ore sau chiar mai mult. Identic nurcilor, durata de gestaţie poate fi de 30 – 40 de zile, dar la dihor aceasta poate dura uneori mai mult şi anume 41 – 42 zile, datorită aceluiaşi fenomen de diapauză (încetare spontană a implantării, în aşteptarea condiţiilor
climatice favorabile, caracteristică faunei sălbatice).
La masculii de dihor, se constată diferenţieri ale numărului de monte efectuate şi produşilor obţinuţi în funcţie de starea testiculelor, cele mai bune rezultate obţinându-se în cazul testiculelor binem conturate, de mărimea bobului de fasole, coborâte în pungile testiculare, iar cele
mai slabe în cazul testiculelor de dimensiunim reduse (cât un bob de porumb) sau în cazul animalelor monorhide. (Tabelul 6)


În cazul femelelor de dihor, se constată de asemenea unele particularităţi şi anume faptul că indicii de fecunditate şi fertilitate, precum şi capacitatea de alăptare sunt semnificativ mai bune în cazul gestaţiei I, natalitatea este aproximativ egală în cazul ambelor gestaţii, dar
mortalitatea la tineret este mult mai mare în cazul primei gestații. (Tabelul 7) La femelele de dihor, după înţărcarea puilor care cresc foarte repede, căldurile (estrul) reapar după 7 – 10 zile, proces care la nurcă este diferit, fiind monoestrică.
La nurcă şi dihor, ovulaţia este indusă de copulaţie şi ovulul matur este eliminat din foliculul ovarian, procesul fiind stimulat şi însoţit de activarea reflexelor de împerechere. La cele două specii, nurcă şi dihor, dar şi la alte mamifere, el constă în ruperea peretelui ovarului, dehiscenţa
foliculului De Graaf şi eliminarea ovocitei secundare (ovulului) în oviduct.Ovulaţia are un caracter ciclic caracteristic şi este stimulată de hormonii sexuali (gonadotropi), secretaţi de hipofiză.În locul rămas liber din peretele ovarului se formează corpul galben, care secretă
progesteronul, cu rol în pregătirea mucoasei uterine pentru nidarea oului, inhibarea unei noi ovulaţii imediate, creşterea glandelor mamare etc., ( Fig. 8, 9).
Fecunditatea unui efectiv de dihori poate fi afectată de diverse afecţiuni ale aparatului reproducător şi poate fi considerată parţial şi în unele cazuri chiar total compromisă. Anterior, s-a amintit că la unele animale bolnave, după anestrus, căldurile reapar şi se manifestă aparent normal. Analiză histomorfologică însă, a produşilor de concepţie de pe traiectul genital femel, demonstrează că persistenţa infertilităţii şi scăderii prolificităţii la dihor sunt determinate de tulburări ale procesului de ovogeneză, de creştere, în care zigotul (oul fecundat) se află în perioada premergătoare
segmentării. Dacă aspectele anatomofiziologice sunt în general cunoscute şi descrise, nu întotdeauna s-a putut afirma despre unele diferenţe mai mari sau mai mici ale proceselor de fiziologie intimă, de reproducţie a dihorilor faţă de celelalte
specii ale mustelidelor. În acest sens, în unele boli care afectează aparatul reproducător, apar unele abateri diferite ale fecundităţii şi fertilităţii dihorilor.

(continuarea partea a 2)

 

Sursă : edu-veterinar.ro 

Articole Similare

Dec

04

Identificarea potenţialilor agenţi patogeni în produsele alimentare şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antibiotice

Identificarea agenţilor patogeni este esenţială pentru menţinerea siguranţei alimentare, ajutând la descoperirea surselor de contaminare şi la protejarea sănătăţii publice. Sursele de contaminare în alimente sunt diverse şi pot apărea pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţie la distribuţie. Rezistenţa la antibiotice observată la unii agenţi patogeni reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, subliniind nevoia unor strategii stricte pentru gestionarea utilizării antibioticelor în producţia alimentară şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antimicrobiene. Măsurile preventive bazate pe evaluarea diversităţii microbiologice şi pe identificarea riscurilor pot reduce contaminarea alimentelor şi îmbunătăţi siguranţa alimentară. Monitorizarea continuă şi adaptarea practicilor din industria alimentară la noile descoperiri microbiologice sunt esenţiale pentru a menţine un lanţ alimentar sigur şi a limita riscurile microbiologice. Respectarea normelor de igienă şi calitate trebuie îmbunătăţită constant pentru a asigura conformitatea produselor alimentare cu standardele de sănătate publică şi pentru a preveni riscurile de contaminare.

Apr

24

Diagnosticul şi terapia sindroamelor neurotoxicologice la animale

Neurotoxicitatea este efectul direct sau indirect al substanţelor chimice care perturbă sistemul nervos al oamenilor sau animalelor. Substanţele neurotoxice acţionează prin modificarea capacităţii sistemului nervos central (SNC) de a genera şi/sau transmite excitaţia către sistemul nervos periferic prin afectarea capacităţii de funcţionare normală a propriilor componente structurale fundamentale (neuroni, nervi, celule gliale şi sinapse) şi de sinteză a neurotransmiţătorilor. Cele mai importante coordonate de diagnostic în intoxicaţii sunt reprezentate de debutul brusc al semnelor clinice, compatibilitatea acestora şi, în special, sursa de expunere sau accesul la toxice/toxine. 

Apr

15

Microbiomul digestiv la animalele de companie

În ultimii ani există un interes tot mai crescut privitor la explorarea îndeaproape a microbiomului gastrointestinal al pacienţilor canini şi felini. Microbiomul este alcătuit din peste 500 de specii de bacterii, virusuri, miceţi şi archea. Acest articol are scopul de revizui şi prezenta cercetări recente şi descoperiri privind microbiomul digestiv şi rolurile sale într-o serie de funcţii ale organismului precum: homeostazia metabolismului, protecţia împotriva patogenilor, educarea răspunsului imunitar, sinteza şi/sau facilitarea sintezei unor nutrienţi-cheie pentru sănătate, menţinerea sănătăţii psihice, obezitatea, afecţiunile dermatologice, cardiologie, nefrologie.

Apr

14

Orientări clinice în patologia generală a aparatului urinar la histricomorfe

Histricomorfele crescute în captivitate dezvoltă frecvent o serie de elemente patologice centrate pe aparatul genito-urinar şi în special la nivelul rinichilor, în multe cazuri gravitatea modificărilor şi evoluţia rapidă împiedicând succesul terapeutic. Pentru a înţelege cauzele acestei patologii şi, implicit, pentru a putea diagnostica rapid şi corect, asigurând o terapie corespunzătoare, este important să cunoaştem ecobiologia acestor specii şi transformările care au survenit pentru histricomorfele domesticite. În special schimbările de ambient şi hrănirea necorespunzătoare sunt în prezent cauza principală a tulburărilor digestive care conduc, direct sau indirect, spre o patologie renală acută sau cronică. În general, specialiştii includ în grupul rozătoarelor histricomorfe: chinchilele, cobaii sau caviidele şi degusiile.

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<