Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

08:00 - 17:00 022011082

Ore de lucru

08:00 - 17:00

Telefon

022011082

0

Sindromul de hiperostoză a bolţii craniene la câine

17 Jan 2024

Sindromul de hiperostoză a bolţii craniene la câine
Calvarial hyperostosis syndrome in the dog


Niculae Tudor, Vlad‑Traian Lupu

First published: 22 noiembrie 2022

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.38.4.2022.7273

Abstract

Calvarial hyperostosis syndrome is a proliferative, non-neoplastic, self-limiting osteopathy characterized by a production of new bone at the flat bones of the skull (frontal and parietal). This condition occurs in young dogs, up to 1 year old, most of the cases presented in the literature belong to the Bullmastiff breed, but the disease also affects other breeds. Clinical signs and imaging findings, supplemented by histological examination, provide important information for establishing a diagnosis. Usually, the prognosis is favorable and the recommended treatment is symptomatic.
 

Keywords
dog, hyperostotic syndrome, cranian vault (calvaria)


Rezumat

Sindromul de hiperostoză a bolţii craniene este o osteopatie proliferativă, nonneoplazică, autolimitativă, caracterizată prin producerea de os nou la nivelul oaselor late ale craniului (frontal şi parietal). Această afecţiune se întâlneşte la câinii tineri, cu vârsta de până la un an, majoritatea cazurilor prezentate în literatura de specialitate aparţinând rasei Bullmastiff, însă boala afectează şi alte rase. Semnele clinice şi aspectele imagistice, completate cu examenul histologic oferă informaţii importante care permit stabilirea diagnosticului. Obişnuit, prognosticul este favorabil, iar tratamentul recomandat este cel simptomatic.
 

Cuvinte cheie
câine sindrom hiperostotic boltă craniană (calvaria)


Hiperostoza reprezintă proliferarea excesivă, localizată sau difuză, de os nou. Obişnuit, producţia de os apare la locul de inserţie al muşchilor, al tendoanelor şi al ligamentelor (enteze). Această tulburare se întâlneşte atât la om, cât şi la animale, prezentându-se sub diferite forme. Producţia de os nou se poate manifesta ca un proces independent sau ca un simptom al altor boli.

La câine, hiperostoza afectează diferite segmente ale scheletului, cum ar fi coloana vertebrală (hiperostoza scheletală idiopatică difuză), oasele membrelor (osteopatia hipertrofică, osteodistrofia hipertrofică) sau oasele craniului (osteopatia craniomandibulară, sindromul hiperostotic al bolţii craniene).

Sindromul hiperostotic al bolţii craniene (în latină: calvaria) este o afecţiune osoasă proliferativă rară, nonneoplazică, caracterizată prin producerea de os nou şi îngroşarea oaselor late ale craniului (frontal, parietal) (Pastor et al., 2000), fără implicarea mandibulei. Afecţiunea este întâlnită la câinii tineri, cu vârstă cuprinsă între 5 şi 10 luni. Iniţial a fost descrisă la cei din rasa Bullmastiff (Pastor et al., 2000; McConnell et al., 2006), ulterior însă, boala a fost diagnosticată şi la alte rase de câini, cum ar fi Pit Bull Terrier (Thompson DJ et al., 2011; Haktanir et al., 2018), Springer Spaniel englez (Mathes et al., 2012) şi Weimaraner (de Heer et al., 2015).

Etiologia bolii nu este pe deplin cunoscută, considerându-se a fi plurifactorială. Printre posibilii factori incriminaţi în declanşarea bolii se numără procesele infecţioase, nutriţionale, metabolice (Pastor et al., 2000) şi genetice (Letko et al., 2020).

Tabloul clinic este variabil, în funcţie de momentul evolutiv al bolii în care pacientul este prezentat pentru evaluare. La inspecţie se constată deformarea regiunii fronto-parietale, în diferite grade, iar la palpare se decelează durere pe zona respectivă, în special la debutul bolii. Uneori, se mai poate constata limfoadenopatie regională şi febră. De asemenea, s-a observat că unii pacienţi prezentau convulsii, hidrocefalie (Pastor et al., 2000), dar şi şchiopături, consecutiv afectării oaselor lungi ale membrelor (McConnell et al., 2006).

Tabloul imagistic poate evidenţia semne diferite ale hiperostozei oaselor late ale craniului, în concordanţă cu evoluţia bolii. Evaluarea craniului se poate face prin radiografiere sau scanare CT. Modificările depistate sunt reprezentate de proliferarea osoasă, de diverse grade, localizată pe partea dorsală a bolţii craniene (figura 1), afectând osul frontal şi/sau osul parietal, obişnuit cu distribuţie asimetrică, însă poate evolua şi bilateral (Thompson et al., 2011). Oasele afectate apar îngroşate şi prezintă radioopacitate crescută, uneori înregistrându-se adevărate formaţiuni care sunt proeminente la exteriorul bolţii craniene, deformând regiunea. De asemenea, scanarea CT evidenţiază îngroşarea şi creşterea densităţii oaselor implicate (figurile 1a, 1b şi 2), suprafaţa lor fiind neregulată, ceea ce sugerează formarea de os nou (Thompson et al., 2011)

Examenul histopatologic evidenţiază proliferarea periostală la nivelul oaselor late ale bolţii craniene (frontal şi parietal). Microscopic se constată prezenţa osului trabecular, compus din os primar, imatur, şi trabeculele mature cu aspect îngroşat. Spaţiile medulare apar îngustate consecutiv producerii de ţesut fibros puternic vascularizat (Haktanir et al., 2018). În jurul spiculilor osoşi apare o fibroză multifocală, iar fragmentele osoase sunt căptuşite cu un număr moderat de osteoblaste (Mathes et al., 2012).


Figura 1. Imagini CT ale capului la un câine cu hiperostoza bolţii craniene, în secţiune transversală (a) şi secţiune sagitală (b). Incidenţa transversală (a) evidenţiază formarea de os nou pe partea dorsală a bolţii craniene care a produs îngroşarea excesivă a osului frontal drept (săgeţi). Sinusul frontal stâng este uşor deformat, iar osul frontal stâng prezintă o îngroşare moderată pe linia sagitală (triunghi alb)


Figura 2. Imagine tridimensională CT a craniului la un câine cu hiperostoza bolţii craniene. Vedere frontală, care evidenţiază proliferarea de os nou pe partea dorsală a bolţii craniene (săgeţi)

Diagnostic. Prezenţa sindromului de hiperostoză a bolţii craniene se stabileşte pe baza semnelor clinice şi aspectelor imagistice (evidenţiate prin examen radiografic şi CT), completate cu examenul histopatologic. Obişnuit, modificările osoase au o distribuţie focală, unilaterală, iar producţia în exces de os nou se limitează la oasele frontal şi parietal (Pastor et al., 2000), reprezentând criterii de diferenţiere faţă de alte afecţiuni ale craniului în care hiperostoza este prezentă. Astfel că, diagnosticul diferenţial se face faţă de osteopatia craniomandibulară, osteomul oaselor craniului, traumatismul cranian sau osteomielita.

Prognosticul este favorabil. Obişnuit, evoluţia bolii este autolimitativă, remisia semnelor observându-se din momentul în care ţesutul osos ajunge la maturitate (Haktanir et al., 2018).

Tratament. Având în vedere că afecţiunea este autolimitatativă, nu există un tratament specific. Se recomandă o medicaţie simptomatică, urmărindu-se ameliorarea disconfortului cauzat de tumefierea dureroasă a regiunii craniene. 


Bibliografie
Heer N, Maltha J, van Garderen E. Calvarial Hyperostosis Syndrome in a Young Wemaraner Dog. Vlaams Diergeneeskundig Tijdschrift. 2015, 84: 154-157.

Haktanir D, Eravci Yalin E, Devecioğlu Y, Demirutku A, Gürel A. Calvarial Hyperostosis Syndrome in an American Pit Bull Terrier. Acta Vet Eurasia. 2018, 44: 49-52.

Letko A, Leuthard F, Jagannathan V, Corlazzoli D, Matiasek K, Schweizer D, Hytönen MK, Lohi H, Leeb T, Drögemüller C. Whole Genome Sequencing Indicates Heterogeneity of Hyperostotic Disorders in Dogs. Genes (Basel). 2020 Feb 4;11(2):163. doi: 10.3390/genes11020163.

Mathes RL, Holmes SP, Coleman KD, Radlinsky MA, Moore PA. Calvarial hyperostosis presenting as unilateral exophthalmos in a female English Springer Spaniel. Vet Ophthalmol. 2012 Jul;15(4):263-70.

McConnell JF, Hayes A, Platt SR, Smith KC. Calvarial hyperostosis syndrome in two bullmastiffs. Vet Radiol Ultrasound. 2006 Jan-Feb;47(1):72-7

Pastor KF, Boulay JP, Schelling SH, Carpenter JL. Idiopathic hyperostosis of the calvaria in five young bullmastiffs. J Am Anim Hosp Assoc. 2000 Sep-Oct;36(5):439-45.

Thompson DJ, Rogers W, Owen MC, Thompson KG. Idiopathic canine juvenile cranial hyperostosis in a Pit Bull Terrier. N Z Vet J. 2011 Jul;59(4):201-5.

Sursa: www.medichub.ro

Articole Similare

Apr

20

Studiu histologic asupra aparatului genital femel la canidele domestice

Studiul histologic al aparatului genital femel la canidele domestice este esențial pentru înțelegerea fiziologiei reproducerii, diagnosticarea afecțiunilor și aplicarea tehnicilor de reproducere asistată. Aparatul genital femel include ovarele, uterul și cervixul, fiecare cu structuri și funcții specifice, influențate de ciclul estral și de modificările hormonale (Evans & de Lahunta, 2013; Concannon, 2011). Ovarele canidelor sunt organe pereche cu rol în producția de ovocite și hormoni. Structura ovariană include epiteliul superficial, cortexul ovarian cu foliculi în diferite stadii de dezvoltare și medulara, bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv (Johnston et al., 2001; Concannon et al., 2009). După ovulație se formează corpul galben, care secretă progesteron, esențial pentru menținerea sarcinii (Hoffmann et al., 2004). Uterul canidelor este format din perimetru, miometru și endometru. Endometrul prezintă glande ramificate și țesut stromal bogat vascularizat, cu modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni, esențiale pentru implantarea embrionară și menținerea gestației (Evans & de Lahunta, 2013; Johnston, 2013). Cervixul prezintă epiteliu de tranziție și glande mucoase implicate în protecția tractului genital superior și transportul spermatozoizilor, modificările structurale fiind corelate cu fazele ciclului estral și cu nivelul hormonilor specifici (Reich & Fritsch, 2014). Cunoașterea detaliată a histologiei normale a aparatului genital feminin este indispensabilă pentru interpretarea modificărilor patologice, evaluarea eficienței tratamentelor hormonale și aplicarea corectă a tehnicilor de reproducere asistată la canidele domestice (Brown et al., 2001; Belu et al., 2021).

Apr

14

Injurii fiziopatologice asociate cu alterarea continenţei vezicale la câine

Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.

Apr

07

Glaucomul la câine și pisică

Glaucomul este o afecțiune oculară caracterizată prin scăderea vederii până la orbire din cauza afectării retinei și a nervului optic, ca urmare a creșterii presiunii intraoculare. Presiunea intraoculară (PIO), denumită și oftalmotonus, este presiunea exercitată de lichidele intraoculare (umoarea apoasă) asupra pereților globului ocular. Presiunea intraoculară se măsoară cu ajutorul tonometrelor digitale Tono-Pen și Tono-Vet Plus. La animalele sănătoase, valoarea PIO trebuie să fie egală la ambii ochi.

Mar

25

Infecţii ale glandei mamare la câine – mastita, o afecţiune cu potenţial fatal

Patologia infecţioasă a glandei mamare la căţea este din ce în ce mai frecvent diagnosticată, indiferent de vârsta sau rasa femelelor. De regulă, evoluţia acestora este strâns corelată cu alte patologii ale ţesutului mamar, cum ar fi neoplazia mamară. De foarte multe ori, patologia infecţioasă a glandei mamare este subestimată de către clinicieni sau diagnosticată în mod eronat. Diagnosticul convenţional se bazează pe examinarea clinică împreună cu efectuarea unor teste de sânge convenţionale și, pentru anumite cazuri, cu evaluarea citologică a secreţiei sau a parenchimului mamar. De foarte multe ori, această abordare clasică nu oferă un suport solid pentru diagnosticul formelor subclinice de evoluţie.

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<