Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
15 Feb 2023
Sindromul hematuric în afecţiunile cu etiologie neoplazică la animalele de companie
Hematuric syndrome in diseases with neoplastic etiology in companion animals
Maria Roşca, Alexandra Cristian, Ramiro Simion, Iuliana Codreanu
First published: 29 martie 2022
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.35.1.6225
Abstract
Hematuric syndrome in pets is a common pathology with complex etiology: kidney stones, bladder stones, inflammation of the bladder and, last but not least, neoplasms of the components of the urinary tract. Cases of hematuric syndrome with neoplastic causes in different segments of the urinary tract will be presented in this study to describe the diversity of clinical expression and the incidence of this pathology with intricate etiopathogenesis.
Keywords
neoplastic, anemia, hematuria
Rezumat
Sindromul hematuric la animalele de companie este o patologie frecvent întâlnită, cu etiologie complexă: litiază renală, litiază vezicală, inflamaţii ale vezicii urinare şi, nu în ultimul rând, neoplazii ale componentelor aparatului urinar. Cazurile de sindrom hematuric cu cauze de ordin neoplazic de la nivelul diferitelor segmente ale tractului urinar vor fi prezentate în acest studiu, pentru a descrie diversitatea exprimării clinice şi incidenţa acestei patologii cu etiopatogeneză intricată.
Cuvinte cheie
neoplazic anemie hematurie
Nefropatii neoplazice
Tumorile renale primare înregistrează o incidenţă redusă, de 0,3-1,7% la câinii masculi (Cocker Spaniol, Labrador, Rottweiler, Golden Retriever, Ciobănesc German, Poodle Pitic, Malamut, Springer Spaniol şi Ciobănesc de Shetland) şi de 1,5-2,5% la pisici. În funcţie de originea procesului neoplazic, au fost clasificate ca neoplazii epiteliale ale parenchimului renal, neoplazii epiteliale ale pelvisului renal, tumori nefroblastice şi tumori mezenchimale.
Neoplaziile epiteliale ale parenchimului renal, reprezentate de forma cea mai comună, carcinomul renal (figura 1), au natură chistică şi pot invada ţesuturile adiacente – pelvisul renal, ureterele şi vascularizaţia din vecinătate. Apar frecvent la vârsta medie de 8-9 ani şi sunt traduse clinic prin anorexie, depresie, scădere în greutate, masă abdominală palpabilă, dureri abdominale, vomă, disurie, polakiurie şi hematurie la aproximativ 33% dintre pacienţi.
.png)
Figura 1. Carcinomul renal. a) localizare în polul cranial; b) localizare laterală; c) localizare în sistemul pielocaliceal
Neoplasmul epitelial al pelvisului renal, descris drept carcinom tranziţional, este cel mai frecvent întâlnit la câine.
Tumorile mezenchimale la câine sunt rare, fiind de tip sarcom sau hemangiosarcom, hematuria fiind depistată la 50% din câinii diagnosticaţi conform unui studiu, leiomiosarcom şi fibrosarcom, iar la pisică cea mai frecventă tumoră este limfosarcomul (vârstă medie, frecvent la masculi, asociată cu retroviroze – FELV, FIV).
Tumorile benigne sunt rar întâlnite; la câine apare hemangiomul, iar la pisică, adenoamele renale şi leiomioamele.
Nefroblastomul, cunoscut şi ca adenocarcinom embrionar sau tumora lui Wilms, este o tumoră rară, ce apare la tineretul canin şi la adulţi. Nefroblastoamele renale sunt de obicei unilaterale, dar a fost raportată şi implicarea bilaterală. Nu au fost raportate predispoziţii de sex sau rasă, deşi câinii tineri intacţi sunt frecvent afectaţi.
Semnele cel mai frecvent raportate în neoplasmele renale includ: sindrom de retenţie azotată, distensie abdominală cu o masă palpabilă asociată, letargie, anorexie, emaciere, scădere în greutate, vomă şi hematurie microscopică.
Tumorile ureterale primare sunt foarte rare la animalele de companie şi includ aspecte histologice specifice leiomiomului, leiomiosarcomului, carcinomului tranziţional şi fibropapilomului.
Cistopatii neoplazice
Tumorile maligne vezicale ocupă locul principal al tumorilor tractului urinar la câine, cu o proporţie de 0,5%, frecvent depistate la femele, şi locul secundar, consecutiv limfosarcomului renal, la pisici.
Diversitatea tipurilor histologice ale tumorilor vezicii urinare este detaliată în tabelul 1, cu o incidenţă predominantă a carcinomului cu celule tranziţionale, cu similitudini histologice corespondentului din medicina umană.
.png)
Tabelul 1. Tumorile primare ale vezicii urinare – tipuri histologice
Carcinomul cu celule tranziţionale este generat de o combinaţie de mai mulţi factori, inclusiv predispoziţie genetică, dar agentul etiologic nu este pe deplin identificat, fiind incriminaţi factori de mediu, precum pesticidele şi insecticidele, şi terapia cu ciclofosfamidă.
O predispoziţie genetică este puternic suspectată, deoarece carcinomul este mai frecvent la rase specifice de câini (Scottish Terrierul are risc de 18-20 de ori mai mare faţă de alţi câini, iar Ciobănescul de Shetland, Beagle, West Highland White Terrierul şi Fox Terrierul de 3 până la 5 ori).
Semnele clinice raportate la ambele specii sunt de natură disurică, stranguria şi hematuria.
Carcinomul cu celule tranziţionale se localizează frecvent la nivelul trigonului vezical, la câine (figura 2) determinând o cascadă patogenetică, prin obstrucţia acestuia implicând şi uretra.
.png)
Figura 2. Reprezentarea locurilor de elecţie pentru carcinomul tranziţional la câine
Afecţiuni uretrale şi prostatice de natură neoplazică
Neoplazia uretrală primară este foarte rară, mai ales în cazul felinelor, fiind identificat cu predilecţie carcinomul cu celule tranziţionale. Alte tipuri de neoplazii ale uretrei includ: carcinomul cu celule scuamoase, leiomiosarcomul, hemangiosarcomul, fibrosarcomul şi osteosarcomul. Semnele clinice menţionate în tumorile uretrei sunt similare cu cele din cazul afectării vezicii urinare, la care se adaugă, în funcţie de gradul de obstrucţie uretrală, alterări ale stării generale, glob vezical şi, ulterior, sindromul de retenţie azotată.
.png)
Figura 3. Neoplasm vezical – îngroşare neuniformă cu pierderea stratificării specifice (original)
.png)
Figura 4. Neoplasm vezical – îngroşare neuniformă cu pierderea stratificării specifice (original)
.png)
Figura 5. Neoplasm vezical – formaţiune difuză (original)
.png)
Figura 6. Neoplasm vezical – formaţiune pediculată (original)
.png)
Figura 7. Formaţiune testiculară (original)

Figura 8. Formaţiune testiculară (original)
Carcinoamele prostatice la câine au o incidenţă scăzută (0,43%), iar la câinii Ciobănesc de Shetland şi Scottish Terrier s-a remarcat o prevalenţă crescută la o vârstă medie de 10 ani. Castrarea la o vârstă fragedă este controversată şi considerată factor de risc pentru dezvoltarea afecţiunii. Câinii castraţi pot prezenta risc de dezvoltare a adenocarcinomului prostatic, fiind de până la 2,38 de ori mai mare decât la câinii necastraţi. În plus, carcinomul prostatic la câini este independent de androgeni; astfel, orhidectomia nu reprezintă o soluţie terapeutică, cu excepţia cazurilor asociate cu hiperplazia benignă a prostatei.
Semnele clinice identificate sunt stranguria, polakiuria şi hematuria, care apar consecutiv compresiei sau invaziei uretrei de către tumora prostatică, invaziei procesului malign în vezică sau prostatitei concurente. Infecţia secundară este frecvent raportată (36% din câinii afectaţi) şi poate exacerba simptomatologia tractului urinar inferior. Dischezia, tenesmele şi constipaţia sunt determinate de obstrucţia colonului descendent de către prostata mărită şi/sau ganglionii limfatici măriţi în regiunea sublombară. Metastazarea osoasă poate conduce, de asemenea, la şchiopături şi semne neurologice (ataxia şi pareza sau paralizia membrelor posterioare).

Figura 9. Adenocarcinom prostatic (original)

Figura 10. Adenocarcinom prostatic (original)

Figura 11. Formaţiune testiculară (original)

Figura 12. Formaţiune testiculară (original)

Figura 13. Rinichi cu aspect neoplazic (original)
În plus, la examenul palpatoriu transrectal se decelează prostatomegalie asimetrică, cu/fără sensiblitate dureroasă exacerbată.
Semne sistemice precum letargie, anorexie, scădere în greutate, tuse şi intoleranţă la exerciţii fizice pot fi, de asemenea, prezente în stadiile avansate ale afecţiunii.
Bibliografie
Allard LP, Hernandez J. Hématurie rénale idiopathique: à propos d’un cas, Pratique médicale et chirurgicale de l’animal de compagnie. 2008;43:165-169.
Archer J. Urine analysis. BSAVA Manual of Canine and Feline Clinical Pathology (second edition) Editure British Small Animal Veterinary Association, Gloucester, 2016.
Bainbridge J, Elliot J. Manual of canine and feline nephrology and urology – second edition. Editure British Small Animal Veterinary Association, UK, 2007.
Bell FW, Klausner JS, Hayden DW, Feeney DA, Johnston SD. Clinical and pathologic features of prostatic adenocarcinoma in sexually intact and castrated dogs: 31 cases (1970-1987). Journal of the American Veterinary Medical Association. 1991;199:1623-1630
Codreanu M. Patologia medicală a animalelor domestice. Bolile aparatului urinar, Editura Printech, Bucureşti, 2018.
Fulkerson CM, Dhawan D, Ratliff TL, Hahn N, Knapp DW. Naturally Occurring Canine Invasive Urinary Bladder Cancer: A Complementary Animal Model to Improve the Success Rate in Human Clinical Trials of New Cancer Drugs. International Journal of Genomics. 2017;2017:6589529
Griffin MA, Culp W, Giuffrida MA, Ellis P, Tuohy J, Perry JA, Gedney A, Lux CN, Milovancev M, Wallace ML, Hash J, Mathews K, Liptak J, Selmic LE, Singh A, Palm CA, Balsa IM, Mayhew PD, Steffey MA, Rebhun RB, Burton JH, Kent MS. Lower urinary tract transitional cell carcinoma in cats: Clinical findings, treatments, and outcomes in 118 cases. Journal of Veterinary Internal Medicine. 2020;34(1):274-282.
Klein MK, Cockrell GL, Harris CK, Withrow SJ, Lulich JP, Ogilvie GK, Norris AM, Harvey HJ, Richardson RC, Fowler JD, Tomlinson J, Henderson RA. Canine primary renal neoplasms: a retrospective review of 54 cases. J Am Anim Hosp. Assoc.1988;24:443-452.
Leroy BE, Northrup N. Prostate cancer in dogs:comparative and clinical aspects. VET J. 2009;180:149-162.
Yaxley JP. Urinary tract cancers: An overview for general practice. Journal of family medicine and primary care. 2016;5(3):533–538. https://doi.org/10.4103/2249-4863.197258.
Sursă :https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/sindromul-hematuric-in-afectiunile-cu-etiologie-neoplazica-la-animalele-de-companie-id-6225-cmsid-69
Aug
01
Babesioza canină reprezintă o boală hemoparazitară frecvent întâlnită în practica medical-veterinară, caracterizată printr-un tablou clinic variabil, determinat de interacțiunea dintre agentul etiologic, statusul imun al gazdei și factorii de mediu. Infecția cu Babesia spp. determină, în principal, hemoliză intra- și extravasculară, fiind asociată cu modificări hematologice și biochimice semnificative, care pot evolua de la forme subclinice până la sindroame severe, cu afectare multiorganică. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice și includ letargie, anorexie, hipertermie, icter și hemoglobinurie, ceea ce îngreunează diagnosticul diferențial. Din punct de vedere paraclinic, se evidențiază frecvent anemie hemolitică, trombocitopenie și alterări ale parametrilor hepatici și renali. Diagnosticul se bazează pe corelarea datelor clinice cu investigațiile de laborator, incluzând examinarea frotiului sanguin și tehnici moleculare de tip PCR. Adițional, examinarea ecografică oferă, informații utile privind consecințele sistemice ale infecției, precum splenomegalia sau modificările hepatice, contribuind la evaluarea severității cazului. Acest studiu își propune să evidențieze principalele coordonate clinice și de diagnostic în babesioza la câine, prin analiza literaturii de specialitate și integrarea observațiilor clinice proprii.
Jul
18
Mucocelul biliar reprezintă o afecțiune obstructivă hepatobiliară frecvent întâlnită la canide, caracterizată prin acumularea progresivă de material mucinos și alterarea drenajului biliar. Patogeneza acestei afecțiuni este multifactorială, fiind implicate tulburările metabolismului lipidic, endocrinopatiile și modificările motilității colecistului. Diagnosticul se bazează pe corelarea semnelor clinice cu modificările biochimice și ultrasonografice specifice. Managementul terapeutic conservator urmărește reducerea colestazei, stimularea fluxului biliar și controlul tulburărilor metabolice asociate. Acidul ursodeoxicolic reprezintă una dintre principalele molecule utilizate în managementul afecțiunilor colestatice canine, datorită efectelor sale coleretice și hepatoprotectoare. Totodată, suplimentarea cu acizi grași omega-3 și instituirea unui management nutrițional hipolipidic contribuie la susținerea funcției hepatobiliare și la stabilizarea profilului lipidic. Abordarea terapeutică multimodală și monitorizarea periodică a pacienților rămân esențiale pentru limitarea progresiei modificărilor hepatobiliare și prevenirea complicațiilor severe asociate mucocelului biliar.
Jul
06
Ca entitate patologică asociată preponderent practicii medicale veterinare feline, gingivostomatita cronică reprezintă o afecțiune cu etiologie plurifactorială și tablou clinic dominat de prezența leziunilor de tip ulcerativ, dureroase și, adesea, cu dispunere bilaterală. Odată stabilit diagnosticul de certitudine, în cazul gingivostomatitei feline, urmărirea unei strategii țintite de planificare a protocolului terapeutic crește probabilitatea de a obține un rezultat pozitiv pe termen lung. Planul terapeutic este, astfel, menit să asigure o îmbunătățire netă a stării de sănătate, cu reale beneficii deopotrivă pentru pacientul felin și proprietar, și poate cuprinde, în primă fază, tratamentul medicamentos, ulterior recurgând la tratament chirurgical în cazurile refractare, de tip recidivant. În acest studiu ne propunem să evidențiem eficacitatea terapiei chirurgicale, ca ultim resort, în cazurile complexe de gingivostomatită felină, precum și o evidențiere a principalelor coordonate terapeutice de actualitate utilizate în managementul acestei patologii feline.
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
Inscriete la noutatile noastre