Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
15 Feb 2023
Sindromul hematuric în afecţiunile cu etiologie neoplazică la animalele de companie
Hematuric syndrome in diseases with neoplastic etiology in companion animals
Maria Roşca, Alexandra Cristian, Ramiro Simion, Iuliana Codreanu
First published: 29 martie 2022
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.35.1.6225
Abstract
Hematuric syndrome in pets is a common pathology with complex etiology: kidney stones, bladder stones, inflammation of the bladder and, last but not least, neoplasms of the components of the urinary tract. Cases of hematuric syndrome with neoplastic causes in different segments of the urinary tract will be presented in this study to describe the diversity of clinical expression and the incidence of this pathology with intricate etiopathogenesis.
Keywords
neoplastic, anemia, hematuria
Rezumat
Sindromul hematuric la animalele de companie este o patologie frecvent întâlnită, cu etiologie complexă: litiază renală, litiază vezicală, inflamaţii ale vezicii urinare şi, nu în ultimul rând, neoplazii ale componentelor aparatului urinar. Cazurile de sindrom hematuric cu cauze de ordin neoplazic de la nivelul diferitelor segmente ale tractului urinar vor fi prezentate în acest studiu, pentru a descrie diversitatea exprimării clinice şi incidenţa acestei patologii cu etiopatogeneză intricată.
Cuvinte cheie
neoplazic anemie hematurie
Nefropatii neoplazice
Tumorile renale primare înregistrează o incidenţă redusă, de 0,3-1,7% la câinii masculi (Cocker Spaniol, Labrador, Rottweiler, Golden Retriever, Ciobănesc German, Poodle Pitic, Malamut, Springer Spaniol şi Ciobănesc de Shetland) şi de 1,5-2,5% la pisici. În funcţie de originea procesului neoplazic, au fost clasificate ca neoplazii epiteliale ale parenchimului renal, neoplazii epiteliale ale pelvisului renal, tumori nefroblastice şi tumori mezenchimale.
Neoplaziile epiteliale ale parenchimului renal, reprezentate de forma cea mai comună, carcinomul renal (figura 1), au natură chistică şi pot invada ţesuturile adiacente – pelvisul renal, ureterele şi vascularizaţia din vecinătate. Apar frecvent la vârsta medie de 8-9 ani şi sunt traduse clinic prin anorexie, depresie, scădere în greutate, masă abdominală palpabilă, dureri abdominale, vomă, disurie, polakiurie şi hematurie la aproximativ 33% dintre pacienţi.
.png)
Figura 1. Carcinomul renal. a) localizare în polul cranial; b) localizare laterală; c) localizare în sistemul pielocaliceal
Neoplasmul epitelial al pelvisului renal, descris drept carcinom tranziţional, este cel mai frecvent întâlnit la câine.
Tumorile mezenchimale la câine sunt rare, fiind de tip sarcom sau hemangiosarcom, hematuria fiind depistată la 50% din câinii diagnosticaţi conform unui studiu, leiomiosarcom şi fibrosarcom, iar la pisică cea mai frecventă tumoră este limfosarcomul (vârstă medie, frecvent la masculi, asociată cu retroviroze – FELV, FIV).
Tumorile benigne sunt rar întâlnite; la câine apare hemangiomul, iar la pisică, adenoamele renale şi leiomioamele.
Nefroblastomul, cunoscut şi ca adenocarcinom embrionar sau tumora lui Wilms, este o tumoră rară, ce apare la tineretul canin şi la adulţi. Nefroblastoamele renale sunt de obicei unilaterale, dar a fost raportată şi implicarea bilaterală. Nu au fost raportate predispoziţii de sex sau rasă, deşi câinii tineri intacţi sunt frecvent afectaţi.
Semnele cel mai frecvent raportate în neoplasmele renale includ: sindrom de retenţie azotată, distensie abdominală cu o masă palpabilă asociată, letargie, anorexie, emaciere, scădere în greutate, vomă şi hematurie microscopică.
Tumorile ureterale primare sunt foarte rare la animalele de companie şi includ aspecte histologice specifice leiomiomului, leiomiosarcomului, carcinomului tranziţional şi fibropapilomului.
Cistopatii neoplazice
Tumorile maligne vezicale ocupă locul principal al tumorilor tractului urinar la câine, cu o proporţie de 0,5%, frecvent depistate la femele, şi locul secundar, consecutiv limfosarcomului renal, la pisici.
Diversitatea tipurilor histologice ale tumorilor vezicii urinare este detaliată în tabelul 1, cu o incidenţă predominantă a carcinomului cu celule tranziţionale, cu similitudini histologice corespondentului din medicina umană.
.png)
Tabelul 1. Tumorile primare ale vezicii urinare – tipuri histologice
Carcinomul cu celule tranziţionale este generat de o combinaţie de mai mulţi factori, inclusiv predispoziţie genetică, dar agentul etiologic nu este pe deplin identificat, fiind incriminaţi factori de mediu, precum pesticidele şi insecticidele, şi terapia cu ciclofosfamidă.
O predispoziţie genetică este puternic suspectată, deoarece carcinomul este mai frecvent la rase specifice de câini (Scottish Terrierul are risc de 18-20 de ori mai mare faţă de alţi câini, iar Ciobănescul de Shetland, Beagle, West Highland White Terrierul şi Fox Terrierul de 3 până la 5 ori).
Semnele clinice raportate la ambele specii sunt de natură disurică, stranguria şi hematuria.
Carcinomul cu celule tranziţionale se localizează frecvent la nivelul trigonului vezical, la câine (figura 2) determinând o cascadă patogenetică, prin obstrucţia acestuia implicând şi uretra.
.png)
Figura 2. Reprezentarea locurilor de elecţie pentru carcinomul tranziţional la câine
Afecţiuni uretrale şi prostatice de natură neoplazică
Neoplazia uretrală primară este foarte rară, mai ales în cazul felinelor, fiind identificat cu predilecţie carcinomul cu celule tranziţionale. Alte tipuri de neoplazii ale uretrei includ: carcinomul cu celule scuamoase, leiomiosarcomul, hemangiosarcomul, fibrosarcomul şi osteosarcomul. Semnele clinice menţionate în tumorile uretrei sunt similare cu cele din cazul afectării vezicii urinare, la care se adaugă, în funcţie de gradul de obstrucţie uretrală, alterări ale stării generale, glob vezical şi, ulterior, sindromul de retenţie azotată.
.png)
Figura 3. Neoplasm vezical – îngroşare neuniformă cu pierderea stratificării specifice (original)
.png)
Figura 4. Neoplasm vezical – îngroşare neuniformă cu pierderea stratificării specifice (original)
.png)
Figura 5. Neoplasm vezical – formaţiune difuză (original)
.png)
Figura 6. Neoplasm vezical – formaţiune pediculată (original)
.png)
Figura 7. Formaţiune testiculară (original)

Figura 8. Formaţiune testiculară (original)
Carcinoamele prostatice la câine au o incidenţă scăzută (0,43%), iar la câinii Ciobănesc de Shetland şi Scottish Terrier s-a remarcat o prevalenţă crescută la o vârstă medie de 10 ani. Castrarea la o vârstă fragedă este controversată şi considerată factor de risc pentru dezvoltarea afecţiunii. Câinii castraţi pot prezenta risc de dezvoltare a adenocarcinomului prostatic, fiind de până la 2,38 de ori mai mare decât la câinii necastraţi. În plus, carcinomul prostatic la câini este independent de androgeni; astfel, orhidectomia nu reprezintă o soluţie terapeutică, cu excepţia cazurilor asociate cu hiperplazia benignă a prostatei.
Semnele clinice identificate sunt stranguria, polakiuria şi hematuria, care apar consecutiv compresiei sau invaziei uretrei de către tumora prostatică, invaziei procesului malign în vezică sau prostatitei concurente. Infecţia secundară este frecvent raportată (36% din câinii afectaţi) şi poate exacerba simptomatologia tractului urinar inferior. Dischezia, tenesmele şi constipaţia sunt determinate de obstrucţia colonului descendent de către prostata mărită şi/sau ganglionii limfatici măriţi în regiunea sublombară. Metastazarea osoasă poate conduce, de asemenea, la şchiopături şi semne neurologice (ataxia şi pareza sau paralizia membrelor posterioare).

Figura 9. Adenocarcinom prostatic (original)

Figura 10. Adenocarcinom prostatic (original)

Figura 11. Formaţiune testiculară (original)

Figura 12. Formaţiune testiculară (original)

Figura 13. Rinichi cu aspect neoplazic (original)
În plus, la examenul palpatoriu transrectal se decelează prostatomegalie asimetrică, cu/fără sensiblitate dureroasă exacerbată.
Semne sistemice precum letargie, anorexie, scădere în greutate, tuse şi intoleranţă la exerciţii fizice pot fi, de asemenea, prezente în stadiile avansate ale afecţiunii.
Bibliografie
Allard LP, Hernandez J. Hématurie rénale idiopathique: à propos d’un cas, Pratique médicale et chirurgicale de l’animal de compagnie. 2008;43:165-169.
Archer J. Urine analysis. BSAVA Manual of Canine and Feline Clinical Pathology (second edition) Editure British Small Animal Veterinary Association, Gloucester, 2016.
Bainbridge J, Elliot J. Manual of canine and feline nephrology and urology – second edition. Editure British Small Animal Veterinary Association, UK, 2007.
Bell FW, Klausner JS, Hayden DW, Feeney DA, Johnston SD. Clinical and pathologic features of prostatic adenocarcinoma in sexually intact and castrated dogs: 31 cases (1970-1987). Journal of the American Veterinary Medical Association. 1991;199:1623-1630
Codreanu M. Patologia medicală a animalelor domestice. Bolile aparatului urinar, Editura Printech, Bucureşti, 2018.
Fulkerson CM, Dhawan D, Ratliff TL, Hahn N, Knapp DW. Naturally Occurring Canine Invasive Urinary Bladder Cancer: A Complementary Animal Model to Improve the Success Rate in Human Clinical Trials of New Cancer Drugs. International Journal of Genomics. 2017;2017:6589529
Griffin MA, Culp W, Giuffrida MA, Ellis P, Tuohy J, Perry JA, Gedney A, Lux CN, Milovancev M, Wallace ML, Hash J, Mathews K, Liptak J, Selmic LE, Singh A, Palm CA, Balsa IM, Mayhew PD, Steffey MA, Rebhun RB, Burton JH, Kent MS. Lower urinary tract transitional cell carcinoma in cats: Clinical findings, treatments, and outcomes in 118 cases. Journal of Veterinary Internal Medicine. 2020;34(1):274-282.
Klein MK, Cockrell GL, Harris CK, Withrow SJ, Lulich JP, Ogilvie GK, Norris AM, Harvey HJ, Richardson RC, Fowler JD, Tomlinson J, Henderson RA. Canine primary renal neoplasms: a retrospective review of 54 cases. J Am Anim Hosp. Assoc.1988;24:443-452.
Leroy BE, Northrup N. Prostate cancer in dogs:comparative and clinical aspects. VET J. 2009;180:149-162.
Yaxley JP. Urinary tract cancers: An overview for general practice. Journal of family medicine and primary care. 2016;5(3):533–538. https://doi.org/10.4103/2249-4863.197258.
Sursă :https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/sindromul-hematuric-in-afectiunile-cu-etiologie-neoplazica-la-animalele-de-companie-id-6225-cmsid-69
Sep
05
Nefrolitiaza reprezintă o formă particulară de urolitiază, care poate evolua izolat sau asociată altor afecțiuni ale tractului urinar. Acest studiu a urmărit evaluarea aspectelor clinice, imagistice și terapeutice ale nefrolitiazei singulare la feline. Dintre cele 11 cazuri investigate, majoritatea pacienților au prezentat modificări clinice minime sau absente, diagnosticul fiind stabilit în principal prin examinare ultrasonografică. Opt cazuri (72,7%) au fost gestionate conservator, prin monitorizare clinică, imagistică și biochimică periodică, fără deteriorarea semnificativă a funcției renale. Trei pisici (27,3%) au necesitat nefrectomie, ca urmare a instalării sindromului de retenție azotată de gradul IV. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, cu ameliorarea parametrilor biochimici și stabilizarea funcției renale. Rezultatele obținute susțin faptul că majoritatea cazurilor de nefrolitiază singulară pot beneficia de management conservator, intervenția chirurgicală fiind rezervată cazurilor complicate, asociate cu afectare renală severă.
Aug
31
Ficatul reprezintă un organ vital pentru carnivorele domestice, având multiple funcții în cadrul organismului, prin intervenția în realizarea digestiei (secreția de bilă), înmagazinarea energiei sub formă de glicogen, filtrarea toxinelor de la nivelul circulației sanguine, sinteza de hormoni și proteine sau rol imunitar. Având în vedere capacitatea acestui organ de a se regenera, chiar și în condițiile unor leziuni extinse, semnele clinice manifestate de animale sunt deseori atipice sau apar în stadiile tardive ale evoluției diferitelor afecțiuni. Din aceste considerente, diagnosticul hepatopatiilor este adesea dificil de realizat și necesită o abordare integrată, care să includă date ale istoricului medical al pacientului, rezultatele examenului clinic, dar și o serie de investigații paraclinice – cum ar fi analizele de sânge (hematologie și biochimie), ecografie și radiografie abdominală, însoțite de puncție hepatică și examen citologic. Acest articol include patru cazuri ale unor pacienți (doi câini și două pisici) diagnosticați cu hepatopatii de etiologii diverse, în cadrul unui cabinet privat din București (Biji’s Animal Vet) în anul 2025, printr-un protocol de examinare care a inclus integrarea datelor rezultate din anamneză, examen clinic, analize de sânge, ecografie, radiografie și, pentru o parte din cazuri, examen citologic. Datele obținute au fost analizate și comparate cu cele furnizate de alte studii similare.
Aug
01
Babesioza canină reprezintă o boală hemoparazitară frecvent întâlnită în practica medical-veterinară, caracterizată printr-un tablou clinic variabil, determinat de interacțiunea dintre agentul etiologic, statusul imun al gazdei și factorii de mediu. Infecția cu Babesia spp. determină, în principal, hemoliză intra- și extravasculară, fiind asociată cu modificări hematologice și biochimice semnificative, care pot evolua de la forme subclinice până la sindroame severe, cu afectare multiorganică. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice și includ letargie, anorexie, hipertermie, icter și hemoglobinurie, ceea ce îngreunează diagnosticul diferențial. Din punct de vedere paraclinic, se evidențiază frecvent anemie hemolitică, trombocitopenie și alterări ale parametrilor hepatici și renali. Diagnosticul se bazează pe corelarea datelor clinice cu investigațiile de laborator, incluzând examinarea frotiului sanguin și tehnici moleculare de tip PCR. Adițional, examinarea ecografică oferă, informații utile privind consecințele sistemice ale infecției, precum splenomegalia sau modificările hepatice, contribuind la evaluarea severității cazului. Acest studiu își propune să evidențieze principalele coordonate clinice și de diagnostic în babesioza la câine, prin analiza literaturii de specialitate și integrarea observațiilor clinice proprii.
Jul
18
Mucocelul biliar reprezintă o afecțiune obstructivă hepatobiliară frecvent întâlnită la canide, caracterizată prin acumularea progresivă de material mucinos și alterarea drenajului biliar. Patogeneza acestei afecțiuni este multifactorială, fiind implicate tulburările metabolismului lipidic, endocrinopatiile și modificările motilității colecistului. Diagnosticul se bazează pe corelarea semnelor clinice cu modificările biochimice și ultrasonografice specifice. Managementul terapeutic conservator urmărește reducerea colestazei, stimularea fluxului biliar și controlul tulburărilor metabolice asociate. Acidul ursodeoxicolic reprezintă una dintre principalele molecule utilizate în managementul afecțiunilor colestatice canine, datorită efectelor sale coleretice și hepatoprotectoare. Totodată, suplimentarea cu acizi grași omega-3 și instituirea unui management nutrițional hipolipidic contribuie la susținerea funcției hepatobiliare și la stabilizarea profilului lipidic. Abordarea terapeutică multimodală și monitorizarea periodică a pacienților rămân esențiale pentru limitarea progresiei modificărilor hepatobiliare și prevenirea complicațiilor severe asociate mucocelului biliar.
Inscriete la noutatile noastre