Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
23 Nov 2020
Tratamentul chirurgical al şunturilor portosistemice: un caz clinic
Surgical treatment of extrahepatic portosystemic shunts: a clinical case
Raluca Mădălina Munteanu, Conf. dr. Alexandru Diaconescu
First published: 18 decembrie 2018
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.33.4.2018.2106
Abstract
The surgical treatment of extrahepatic portosystemic shunts is performed to restore the portal blood flow into the liver and to attain normal liver function. Cellophane banding is an effective method which slowly determines the occlusion of portosystemic shunts.
Keywords
surgical treatment, cellophane, portosystemic shunt
Rezumat
Tratamentul chirurgical al şunturilor portosistemice extrahepatice se efectuează pentru a restabili fluxul sangvin portal la nivelul ficatului şi pentru a obţine o funcţie hepatică normală. Utilizarea benzii de celofan este o metodă eficientă, care determină în timp ocluzia şunturilor portosistemice.
Cuvinte cheie
tratament chirurgical celofan şunt portosistemic
Şunturile portosistemice sunt vase anormale ce permit sângelui portal să ajungă în circulaţia sistemică, fără a traversa ficatul în prealabil. Acestea pot fi de natură extrahepatică, când anomaliile vasculare se află în afara ficatului, sau intrahepatice, când se află în interiorul parenchimului hepatic. Când sângele portal nu traversează ficatul, multe substanţe care în mod normal ar fi metabolizate sau excretate de către ficat ajung în circulaţia sistemică. De asemenea, prin imposibilitatea ajungerii la nivelul ficatului a unor substanţe hepatotropice de la nivelul pancreasului şi intestinelor, rezultă o atrofie hepatică. Ca un rezultat al insuficienţei hepatice care se instalează din această cauză, funcţia sistemului nervos central este alterată, manifestându-se clinic printr-o encefalopatie hepatică.
O femelă Bichon, în vârstă de 5 luni, s-a prezentat cu semne clinice de vomă şi apatie. Câinele prezenta o talie mai mică în comparaţie cu cea corespunzătoare rasei şi o greutate sub limita optimă. În urma anamnezei, s-a evidenţiat faptul că semnele de apatie şi depresie erau mult mai accentuate postprandial. Un examen biochimic şi hematologic al sângelui a fost realizat, constatându-se o modificare a următorilor parametri: ureea=2 mmol/L (3,6-10,4), fosfataza alcalină=195 UI/L (0-140), ALT (alaninaminotransferaza)=382 UI/L (10-120), AST (aspartataminotransferaza)=142 UI/L (10-40).
S-a suspicionat posibilitatea existenţei unui şunt portosistemic, solicitându-se astfel examene suplimentare. A fost determinat amoniacul sangvin, al cărui rezultat de 334 µmol/L depăşea limita maximă (99 µmol/L). Pentru confirmarea existenţei unei anomalii vasculare extrahepatice, s-au realizat o ecografie abdominală şi un examen CT (computer tomograf).
.png)
Figura 1. Şuntul portosistemic extrahepatic detectat prin examen ecografic
Atât la examenul ecografic (figura 1), cât şi la examenul CT (figura 2), s-a pus în evidenţă comunicarea vasculară anormală între vena portă şi vena cavă caudală.

Figura 2. Şuntul portosistemic extrahepatic detectat prin examenul CT (prin bunăvoinţa clinicii 4Vet)
După ce pacientului i s-a instituit un tratament de susţinere ce a inclus fluidoterapie, antibioterapie şi o dietă alimentară în care principala sursă de calorii o reprezentau carbohidraţii, acesta a fost programat pentru intervenţia chirurgicală de remediere a şuntului portosistemic.
S-a realizat anestezia pacientului şi, fiind aşezat în decubit dorsal, s-a efectuat o laparatomie retroxifoidiană ventromediană. Urmărind anatomia vaselor portă şi cavă caudală, s-a decelat locul unde exista legătura anormală a acestora. Pentru remedierea şuntului, s-a optat pentru varianta aplicării unei benzi de celofan la nivel vasului anormal, bandă care, prin hidratare progresivă, va determina în timp ocluzia vasului (figura 3).

Figura 3. Aplicarea benzii de celofan la nivelul şuntului portosistemic
Continuarea unei diete sărace în proteine a fost recomandată după intervenţia chirurgicală până la închiderea vasului şi regenerarea parenchimului hepatic. Pacientul a fost reevaluat la o săptămână după operaţie, acesta prezentând semne vizibile de îmbunătăţire a stării generale.
Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.
Bibliografie
Kummeling A. Surgical attenuation of congenital portosystemic shunts in dogs. Techniques, complications and prognosis. Utrecht University, 2009.
Tobias KM. Portosystemic shunts. Current veterinary therapy, 14th edition. 2009; St Louis (MO): Saunders Elsevier, 581-6.
Vermote K et al. Surgical management of congenital extrahepatic portosystemic shunts in dogs and cats. Vlaams Diergeneeskundig Tijdschrift. 2007; 76(6): 401-409.
Sursă : www.medichub.ro
Aug
31
Ficatul reprezintă un organ vital pentru carnivorele domestice, având multiple funcții în cadrul organismului, prin intervenția în realizarea digestiei (secreția de bilă), înmagazinarea energiei sub formă de glicogen, filtrarea toxinelor de la nivelul circulației sanguine, sinteza de hormoni și proteine sau rol imunitar. Având în vedere capacitatea acestui organ de a se regenera, chiar și în condițiile unor leziuni extinse, semnele clinice manifestate de animale sunt deseori atipice sau apar în stadiile tardive ale evoluției diferitelor afecțiuni. Din aceste considerente, diagnosticul hepatopatiilor este adesea dificil de realizat și necesită o abordare integrată, care să includă date ale istoricului medical al pacientului, rezultatele examenului clinic, dar și o serie de investigații paraclinice – cum ar fi analizele de sânge (hematologie și biochimie), ecografie și radiografie abdominală, însoțite de puncție hepatică și examen citologic. Acest articol include patru cazuri ale unor pacienți (doi câini și două pisici) diagnosticați cu hepatopatii de etiologii diverse, în cadrul unui cabinet privat din București (Biji’s Animal Vet) în anul 2025, printr-un protocol de examinare care a inclus integrarea datelor rezultate din anamneză, examen clinic, analize de sânge, ecografie, radiografie și, pentru o parte din cazuri, examen citologic. Datele obținute au fost analizate și comparate cu cele furnizate de alte studii similare.
Aug
01
Babesioza canină reprezintă o boală hemoparazitară frecvent întâlnită în practica medical-veterinară, caracterizată printr-un tablou clinic variabil, determinat de interacțiunea dintre agentul etiologic, statusul imun al gazdei și factorii de mediu. Infecția cu Babesia spp. determină, în principal, hemoliză intra- și extravasculară, fiind asociată cu modificări hematologice și biochimice semnificative, care pot evolua de la forme subclinice până la sindroame severe, cu afectare multiorganică. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice și includ letargie, anorexie, hipertermie, icter și hemoglobinurie, ceea ce îngreunează diagnosticul diferențial. Din punct de vedere paraclinic, se evidențiază frecvent anemie hemolitică, trombocitopenie și alterări ale parametrilor hepatici și renali. Diagnosticul se bazează pe corelarea datelor clinice cu investigațiile de laborator, incluzând examinarea frotiului sanguin și tehnici moleculare de tip PCR. Adițional, examinarea ecografică oferă, informații utile privind consecințele sistemice ale infecției, precum splenomegalia sau modificările hepatice, contribuind la evaluarea severității cazului. Acest studiu își propune să evidențieze principalele coordonate clinice și de diagnostic în babesioza la câine, prin analiza literaturii de specialitate și integrarea observațiilor clinice proprii.
Jul
18
Mucocelul biliar reprezintă o afecțiune obstructivă hepatobiliară frecvent întâlnită la canide, caracterizată prin acumularea progresivă de material mucinos și alterarea drenajului biliar. Patogeneza acestei afecțiuni este multifactorială, fiind implicate tulburările metabolismului lipidic, endocrinopatiile și modificările motilității colecistului. Diagnosticul se bazează pe corelarea semnelor clinice cu modificările biochimice și ultrasonografice specifice. Managementul terapeutic conservator urmărește reducerea colestazei, stimularea fluxului biliar și controlul tulburărilor metabolice asociate. Acidul ursodeoxicolic reprezintă una dintre principalele molecule utilizate în managementul afecțiunilor colestatice canine, datorită efectelor sale coleretice și hepatoprotectoare. Totodată, suplimentarea cu acizi grași omega-3 și instituirea unui management nutrițional hipolipidic contribuie la susținerea funcției hepatobiliare și la stabilizarea profilului lipidic. Abordarea terapeutică multimodală și monitorizarea periodică a pacienților rămân esențiale pentru limitarea progresiei modificărilor hepatobiliare și prevenirea complicațiilor severe asociate mucocelului biliar.
May
26
Examinarea histopatologică pancreatică este metoda de referință pentru confirmarea pancreatitei și diferențierea între formele acute și cronice la câine și pisică, existând sisteme de scor propuse pentru standardizarea leziunilor. Totuși, în medicina veterinară persistă variații de terminologie și criterii de clasificare, ceea ce poate îngreuna comparabilitatea studiilor și interpretarea clinică. Distincția acut-cronic se bazează pe leziuni recente (edem, inflamație neutrofilică, necroză) versus remodelare permanentă (fibroză, atrofie acinară) și poate fi complicată de tablouri mixte (acut pe fond cronic). Histopatologia nu este un „standard de aur” perfect, deoarece leziunile pot fi subclinice și/sau focale, iar eșantionarea limitată poate rata zonele afectate. Biopsia pancreatică este invazivă și se face rar exclusiv în scop diagnostic, dar poate fi sigură în condiții adecvate și este utilă mai ales când se corelează cu datele clinice și biopsii concomitente (ficat/intestin), în special la pisici.
Inscriete la noutatile noastre