Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

08:00 - 17:00 022011082

Ore de lucru

08:00 - 17:00

Telefon

022011082

0

Beneficiile usturoiului pentru găini

27 Aug 2020

 În acest articol dorim să expunem plusurile unui aliment, ușor de găsit în orice gospodărie, pentru prietenele noastre înaripate. Usturoiul este benefic pentru sănătatea găinilor și, după cum bine știți, a oamenilor. Fără doar și poate, cei mai mulți consideră că această plantă este un remediu natural.

Usturoiul a fost folosit în Egiptul antic în scopuri medicinale. Chiar și astăzi, bătrânii ne spun să mâncăm usturoi pentru a ne feri de răceală. Este însă bun usturoiul pentru găini? Foarte mulți crescători răspund afirmativ la aceastră întrebare. Detaliem în rândurile de mai jos.

Usturoiul ajută la întărirea sistemului imunitar, îmbunătățește funcționarea aparatului respirator și reduce mirosul excrementelor de găină. De asemenea, usturoiul este benefic împotriva viermilor, iar la exterior este recunoscut pentru că ține la distanță de adăpost insectele și căpușele. În plus, puteți folosi apa cu usturoi pentru a pulveriza pe găinile care au probleme cu păduchii.

Cum hrănim găinile cu usturoi?

Aceasta plantă poate fi introdusă în alimentația găinilor în mai multe feluri

În apă
Adăugați câțiva căței de usturoi în apa de băut a găinilor, după ce i-ați zdrobit. Nu uitați să schimbați apa la câteva zile;

În hrană
Adăugați praf de usturoi în furajele păsărilor (nu mai mult de 2% din totalul hranei oferite);

La liber
Puteți să le oferiți găinilor și usturoi proaspăt, zdrobit sau tocat, într-un vas redus ca dimensiuni.

Observație: Dacă doriți ca păsările să prindă gustul usturoiului, oferiți-le această plantă în cantități reduse încă de când sunt mici.

Deși face parte din aceeași familie de plante cu ceapa și conține o toxină care poate cauza anemie în cazul în care găinile primesc prea mult usturoi, păsările se pot bucura de beneficii dacă sunteți atenți la cantitatea pe care le-o oferiți. Într-un final, orice exces, când vine vorba de alimentație mai ales, nu este bun.

Voi cum procedați? Le oferiți găinilor usturoi? Povestiți-ne la secțiunea de comentarii.

 

 

 

ATENȚIE !!!

Aceste informații sunt minuțios selecționate și scrise de medici veterinari , dar nu înlocuiesc consultația sau examinarea medicală. Pentru o diagnoză exactă rugăm sa consultați un medic veterinar în persoană sau o clinică specializată .Pentru noi este foarte important ca dumneavoastră sa dețineți informații corecte și coerente, prezentate în modul cel mai simplu si pe înțeles, pentru a vă crea o idee generală în raport cu problemele cu care vă confruntați. Aici veți găsi răspunsuri ce reflectă practicile generale cu caracter de îndrumare, dar nu de diagnoză exactă !

 

Articole Similare

Jul

06

Alimentația rățuștelor – baza unei dezvoltări sănătoase și armonioase

Primele săptămâni de viață ale rățuștelor reprezintă una dintre cele mai importante etape din dezvoltarea lor. În această perioadă, organismul crește într-un ritm accelerat, iar necesarul de nutrienți este considerabil mai mare decât la păsările adulte. O alimentație corectă influențează nu doar viteza de creștere, ci și dezvoltarea sistemului osos, a musculaturii, a penajului, a sistemului imunitar și rezistența la boli.

Mar

21

De ce ouăle la găini au coaja subțire și cum putem corecta problema

Ouăle cu coajă subțire sau fragilă sunt o problemă frecventă atât în gospodăriile mici, cât și în fermele avicole. Pe lângă faptul că sunt greu de manipulat și se sparg ușor, aceste ouă pot indica dezechilibre nutriționale sau probleme de sănătate la păsări. Înțelegerea cauzelor este esențială pentru a interveni eficient și a restabili calitatea producției.

Mar

12

Cum pregătim cotețul pentru puișori – ghid veterinar pentru o creștere sănătoasă

Creșterea puilor de găină începe cu pregătirea corectă a adăpostului. Primele săptămâni de viață sunt critice pentru dezvoltarea sistemului imunitar, digestiv și osos al puilor, iar condițiile din coteț pot influența direct rata de supraviețuire și performanțele de creștere. Din punct de vedere veterinar, un coteț pregătit corespunzător trebuie să asigure temperatură optimă, igienă, ventilație, lumină și protecție împotriva bolilor.

Jul

09

Cum ne protejăm animalele de companie în perioada de caniculă

Canicula nu afectează doar oamenii, ci și animalele de companie, care sunt chiar mai sensibile la căldură decât ne imaginăm. Câinii, pisicile, iepurii, păsările exotice și rozătoarele resimt disconfortul termic intens și pot suferi de insolație, deshidratare sau șoc termic – afecțiuni cu potențial letal dacă nu sunt tratate la timp. Spre deosebire de oameni, multe animale nu transpiră eficient. De exemplu, câinii elimină excesul de căldură în special prin gâfâit și pernițele plantare, iar pisicile folosesc linsul pentru răcorire. Aceste mecanisme sunt limitate și ineficiente în condiții extreme.

Mai multe sfaturi
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<