Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

Telefon

022011082

Ore de lucru

09:00 - 18:00

Telefon

022011082

0

Abordarea clinico-terapeutică în litiaza urinară la câine

30 Jan 2025

Urolitiaza canină reprezintă o afecţiune frecventă a tractului urinar care necesită un diagnostic de certitudine rapid în vederea abordării terapeutice etiotrope, atât medicamentoasă, cât şi chirurgicală. În general, pacienţii canini ulterior diagnosticaţi cu urolitiază se prezintă iniţial cu condiţii clinice grave, cum ar fi hematuria şi obstrucţia uretrală parţială sau completă. Hematuria, polakisuria, stranguria şi disuria sunt semne clinice comune ale afecţiunilor tractului urinar inferior care nu sunt neapărat specifice calculilor vezicali. În rândul pacienţilor canini care prezintă uroliţi, apariţia acestora este greu de identificat, deoarece calculii sunt dificil de palpat, iar rezultatele examenului fizic sunt adesea normale, cu excepţia obstrucţiei uretrale, unde putem presupune cu uşurinţă diagnosticul obstrucţiei din anamneză şi examenul clinic. Într-o altă ordine de idei, hemoleucograma şi analiza biochimică serică sunt de obicei normale, iar semnele clinice nu sunt definitorii. Datele din literatura ştiinţifică indică faptul că hematuria poate apărea la mai mult de 50% dintre pacienţii cu neoplazii ale vezicii urinare, dar şi neoplazii renale sau alte tulburări care pot afecta suprafaţa mucoasei tractului urogenital, cum ar fi infecţiile, inflamaţiile, traumatismele, bolile vasculare şi coagulopatiile. Deşi hematuria este descrisă ca fiind unul dintre cele mai frecvente semne clinice prezente în cazul câinilor cu urolitiază, aceasta poate duce la un diagnostic etiologic greşit ca urmare a cauzelor sale multiple.
Astfel, diagnosticul definitiv al urolitiazei nu poate fi pus pe baza istoricului, a semnelor clinice, a hematologiei, a analizei urinei şi a altor constatări decât prin complementarea celor menţionate anterior cu diagnosticul imagistic, în special cel ecografic. Prin urmare, în cazul câinilor cu semne ale tractului urinar inferior, ecografia este esenţială când semnele clinice persistă sau reapar – pe lângă aceasta, unele rase sunt mai susceptibile la urolitiază. Radiografia abdominală cu substanţă de contrast, precum şi ultrasonografia sunt adesea utilizate pentru un diagnostic de certitudine, dar şi pentru localizarea uroliţilor. Radiografia şi/sau ultrasonografia reprezintă etapa iniţială în evaluarea secvenţială a problemelor sistemului urinar. Evaluarea ultrasonografică a sistemului urinar canin s-a dovedit valoroasă în diagnosticarea uroliţilor renali, vezicali şi uretrali şi a defectelor de umplere vezicală cauzate de neoplazii, excepţie făcând afecţiunile uretrei distale. Astfel, totalitatea examenelor paraclinice, clinice, precum şi imagistice cumulate ajută la obţinerea unui diagnostic de certitudine complex, care permite iniţierea unui protocol terapeutic etiotrop şi eficient pentru fiecare caz în parte.

Pacienţii canini care prezintă urolitiază adesea exprimă semne clinice nespecifice de afectare a tractului urinar, care necesită efectuarea mai multor teste de diagnostic. Uroliţii pot cauza obstrucţia parţială sau completă a uretrei, făcând-o astfel o urgenţă care necesită detectarea şi remedierea obstrucţiei pentru a evita afecţiunile care pun în pericol viaţa, cum ar fi azotemia postrenală, ruptura vezicii urinare şi uroabdomenul. În acest sens, radiografia şi ultrasonografia sunt instrumente de diagnostic excelente pentru detectarea calculilor urinari, fiecare având propriile aspecte complementare superioare, dar şi limitări. Adiţional examenelor imagistice care au un caracter imperativ în diagnosticul de certitudine al afecţiunilor litiazice, examenele clinice, fizice, hematologice şi biochimia urinară şi sedimentul urinar sunt, de asemenea, extrem de valoroase pentru detectarea proceselor patologice concomitente subiacente care apar odată cu urolitiaza şi/sau ca urmare a acesteia, dar şi pentru a putea opta pentru un management terapeutic etiotrop care prezintă o eficacitate crescută în funcţie de tipul de calculi prezenţi (figura 1 şi figura 2).

Grupa de vârstă adult-senior prezintă o incidenţă crescută în cazul litiazogenezei, dar atât talia, cât şi rasa pot influenţa determinismul genetic şi/sau metabolic care poate provoca apariţia calculilor, asemenea taliei mici şi toy, unde prevalenţa apariţiei litiazei este mai crescută faţă de rasele mari/gigant. Un factor determinant în apariţia calculilor este pH-ul urinar. Astfel, la câinii sănătoşi, pH-ul urinei este de obicei cuprins între 6,5 şi 7, orice acidifiere sau alcalinizare a urinei putând înlesni litiazogeneza. Manifestările clinice decelabile în urolitiază sunt hematuria macroscopică, aceasta nefiind definitorie în diagnosticul litiazei, deoarece poate apărea în diferite afecţiuni atât ale tractului urinar inferior, cât şi ale celui superior. Următorul cel mai frecvent semn clinic este disuria sau chiar anuria în cazul obstrucţiilor, apoi apetitul redus, vezica urinară destinsă, scurgeri de urină şi stări de nelinişte. Astfel, în biochimia urinară putem decela prezenţa proteinelor, dar şi a hematiilor. Examinarea microscopică a urinei relevă prezenţa litiazei, cel mai adesea struviţi şi oxalaţi; pe lângă aceasta, putem evidenţia prezenţa hematiilor. În cazul în care litiaza vezicală determină lezarea peretelui vezical, putem identifica celule vezicale, umbeliforme şi în rachetă, alături de leucocite (figura 3 şi figura 4).

Examenul ecografic al tractului urinar inferior ne oferă informaţii importante legate de prezenţa, localizarea şi chiar numărul calculilor aflaţi la nivel vezical. Astfel, calculii, din punct de vedere ecografic, se caracterizează ca fiind mase hiperecogene aflate la nivelul vezicii urinare, care determină umbrire posterioară; adiţional, calculii vezicali respectă gravitaţia.

Alte complicaţii secundare ce pot apărea sunt cistita, care este reprezentată printr-o îngroşare parietală uniformă, iar conţinutul vezical poate fi modificat, identificând particule libere în suspensie (hematii, coaguli).

O altă complicaţie secundară litiazei vezicale, cu caracter de urgenţă, este obstrucţia uretrală. Aceasta prezintă o incidenţă crescută în rândul masculilor, la care uretra este îngustă şi scurtă, ceea ce face calculii de dimensiuni mici să se blocheze la nivelul osului penian. Ecografic putem observa destinderea de conţinut a uretrei, anterior obstrucţiei, iar posterior de calcul, calibrul uretrei este nemodificat faţă de cel fiziologic. În cazul obstrucţiei totale, vezica urinară este destinsă de conţinut – glob vezical.

Îndepărtarea uroliţilor nu va schimba condiţiile de bază responsabile pentru formarea acestora. Prin urmare, prevenţia formării uroliţilor presupune strategii terapeutice suplimentare pentru a preveni reapariţia acestora (figura 5 şi figura 6).

Nutriţia este un factor-cheie în litiazogeneză, alături de creşterea aportului hirdic. Acestea rămân un subiect de mare interes clinic şi de dezbatere în gestionarea urolitiazei. Pentru unele tipuri de uroliţi, prevenirea nutriţională joacă un rol principal, asemenea struviţilor sterili. Pentru toate tipurile de uroliţi, hrana cu alimente cu un conţinut ridicat de apă este una dintre pietrele de temelie ale strategiilor de prevenire a uroliţilor. Prevenirea cu succes a struviţilor presupune o dietă cu conţinut scăzut de magneziu şi proteine şi care prezintă un conţinut crescut de metionină. În cazul oxalaţilor, dieta trebuie să conţină cantităţi mici de proteine şi se urmăreşte alcalinizarea urinei.

Diagnosticul complex şi complet al litiazei vezicale este important în stabilirea unei abordări terapeutice medicamentoase, dietetice sau chiar chirurgicale. Atât testele paraclinice, cât şi cele imagistice facilitează diagnosticarea etiotropă a litiazei. Ca urmare a semnelor clinice specifice afecţiunilor tractului urinar inferior, ecografia reprezintă cea mai facilă cale de identificare a calculilor, care permite începerea investigaţiilor suplimentare şi stabilirea unui tratament eficient pentru fiecare caz.

 

Bibliografie
Bartges JW, Kirk C, Lane IF. Update: Management of calcium oxalate uroliths in dogs and cats. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 2004 Jul;34(4):969-87, vii. doi: 10.1016/j.cvsm.2004.03.011. 
 Bellwood B, Andrasik-Catton M. Veterinary Technician’s Handbook of Laboratory Procedures. Iowa, US: John Wiley & Sons Inc; 2014.
 Codreanu MD. Tratat de ultrasonografie veterinară. Editura Medicală, Bucureşti, 2021.
de Lima CS, Cintra CA, Meirelles AEWB, et al. Sensitivity of urolithiasis detection using urinary, radiography and ultrasound parameters [In: Portuguese]. Semina Ciências Agrárias Londrina. 2017;38:3599-3604. doi: 10.5433/1679-0359.2017v38n6p3599.
 Forrester SD. Diagnostic approach to hematuria in dogs and cats. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 2004 Jul;34(4):849-66. doi: 10.1016/j.cvsm.2004.03.009. 
 Harvey JW. Atlas of Veterinary Hematology: Blood and Bone Marrow of Domestic Animals. Philadelphia, US: Saunders; 2001.
 Hesse A, Neiger R. Urinary Stones in Small Animal Medicine: A Colour Handbook. Boca Raton, Florida: CRC Press; 2009. 4.
Houston DM, Moore AE, Favrin MG, Hoff B. Canine urolithiasis: a look at over 16 000 urolith submissions to the Canadian Veterinary Urolith Centre from February 1998 to April 2003. Can Vet J. 2004 Mar;45(3):225-30.
 Houston DM, Weese HE, Vanstone NP, Moore AE, Weese JS. Analysis of canine urolith submissions to the Canadian Veterinary Urolith Centre, 1998-2014. Can Vet J. 2017 Jan;58(1):45-50.
 Hunprasit V, Osborne CA, Schreiner PJ, Bender JB, Lulich JP. Epidemiologic evaluation of canine urolithiasis in Thailand from 2009 to 2015. Res Vet Sci. 2017 Dec;115:366-370. doi: 10.1016/j.rvsc.2017.07.008.
Johnston GR, Walter PA, Feeney DA. Radiographic and ultrasonographic features of uroliths and other urinary tract filling defects. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 1986 Mar;16(2):261-92. doi: 10.1016/s0195-5616(86)50030-9.
 Léveillé R. Ultrasonography of urinary bladder disorders. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 1998 Jul;28(4):799-821. doi: 10.1016/s0195-5616(98)50079-4. 
O’Brien TR. Normal radiographic anatomy of the abdomen. In: O’Brien TR, ed. Radiographic Diagnosis of Abdominal Disorders in Dog and Cat. Philadelphia, US:Saunders; 1978. 
Osborne CA, Clinton CW, Bamman LK, Moran HC, Coston BR, Frost AP. Prevalence of canine uroliths. Minnesota Urolith Center. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 1986 Jan;16(1):27-44. doi: 10.1016/s0195-5616(86)50003-6. 
 Tion MT, Dvorska J, Saganuwan SA. A review on urolithiasis in dogs and cats. Bulg J Vet Med. 2015;18:1-18. doi: 10.15547/bjvm.806 7.

Articole Similare

Feb

05

Coordonate clinice şi de diagnostic în sindromul Cushing la câine

Etiologic, sindromul Cushing poate fi clasificat în două forme principale, cea hipofizo-dependentă, provocată de tumori la nivelul glandei pituitare (adenoame sau adenocarcinoame), şi cea nonhipofizo-dependentă, care poate fi cauzată de hiperplazia bilaterală sau chiar de procese neoplazice suprarenale. De asemenea, forma iatrogenă poate apărea secundar tratamentelor prelungite cu antiinflamatoare steroidiene. Manifestările clinice includ polidipsie, poliurie, polifagie, distensie abdominală, slăbiciune musculară şi alopecie, acompaniate de modificări hematologice specifice, precum neutrofilie, limfopenie şi monocitoză. Diagnosticul se bazează pe teste endocrine, cum ar fi testul de suprimare cu dexametazonă şi testul de stimulare cu ACTH, alături de evaluarea ultrasonografică a glandelor suprarenale.

Jan

24

Tabloul clinic şi diagnosticul uveitelor la pisică

Uveitele sunt afecţiuni oculare frecvente la pisică, au etiologie variată şi determină orbire. Uveitele traumatice produse de gheara de pisică sunt unilaterale. În afecţiunile sistemice, uveitele sunt bilaterale. Tabloul clinic este dominat de durere şi diagnosticul clinic este facil, însă diagnosticul etiologic rămâne o provocare.

Jan

10

Anemia în insuficienţa renală cronică la câine

Anemia normocitară normocromă neregenerativă este frecvent întâlnită la pacienţii cu boală renală cronică (BRC) şi devine o constatare obişnuită în stadiile avansate ale bolii (stadiile 3 şi 4 conform clasificării International Renal Interest Society), având un impact negativ asupra calităţii vieţii câinilor. Atât la oameni, cât şi la câinii cu BRC, anemia are multiple cauze, principala fiind hipoproliferarea eritropoietică determinată de producţia insuficientă de eritropoietină (EPO) din rinichi. Factori suplimentari includ deficitul funcţional de fier, dezechilibrele nutriţionale asociate cu hiporexia sau anorexia, precum şi sângerările gastrointestinale, fie evidente, fie ascunse.

Jan

02

Abordarea ecografică a retenţiei urinare la câine

Prevalenţa afecţiunilor urinare, în special a retenţiei urinare în cazul pacienţilor canini, impune necesitatea unui protocol, dar şi management terapeutic optim în vederea depistării afecţiunii într-o etapă incipientă, unde complicaţiile sunt minime sau chiar inexistente. Astfel, examenul ecografic reprezintă standardul de aur în depistarea retenţiei urinare atât mecanice, cât şi paralitice, datorită acurateţei, facilităţii, dar şi prin caracterul neinvaziv al procedurii, oferind posibilitatea utilizării prompte a unui management terapeutic optim fiecărui tip de retenţie urinară.

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<