Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
08 Jun 2025
Diagnosticarea anemiei cronice necesită un algoritm riguros, care să garanteze identificarea corectă a cauzelor subiacente ale acestei afecțiuni. Acest algoritm trebuie să fie bine structurat, pentru a reduce riscul de omisiuni și erori în procesul de diagnostic. De asemenea, evaluările periodice clinice și paraclinice sunt esențiale în detectarea afecțiunilor latente sau asimptomatice, care pot fi greu de identificat fără un control sistematic. Aceste evaluări nu doar contribuie la prevenirea erorilor, dar ajută și la monitorizarea eficienței tratamentului și la prevenirea complicațiilor suplimentare.
Acest studiu, realizat la un lot de 117 animale, dintre care 41 de câini și 76 de pisici, a urmărit diagnosticul și gestionarea anemiei cronice, cu o atenţie specială acordată insuficienței renale și hemoragiilor cronice, două dintre cele mai frecvente cauze ale acestei afecțiuni.
Cercetarea a avut loc în perioada 2020-2024, la Clinica Facultății de Medicină Veterinară din București și la cabinetele veterinare Canivet și VetMedical Consulting SRL. Pacienții au fost selectați pe baza unor criterii precise: specie, rasă, vârstă și sex. Astfel, animalele au fost împărțite în patru categorii, iar datele colectate au permis o analiză detaliată a prevalenței anemiei cronice în funcție de acești factori.
La câinii examinați, speciile cele mai frecvente au fost metișii, urmate de rase precum Labrador Retriever, Bichon și Ciobănesc German, iar vârsta pacienților a variat de la 1 la 20 de ani. În cazul pisicilor, rasele dominante au fost cele Europeană, Persană, Birmaneză și altele. Cele mai multe cazuri au fost detectate la pisici de vârstă medie (6-10 ani).
Metodologia diagnosticării anemiei cronice
Diagnosticul anemiei cronice a fost abordat printr-o combinație de evaluări clinice și paraclinice. În prima fază s-a colectat anamneza detaliată de la proprietari, pentru a identifica posibilele simptome și istoricul medical al animalului. Aceasta a fost urmată de o consultație clinică amănunțită, în care s-au observat semnele vitale ale animalului și s-au căutat indicii ale unor comorbidități care ar putea afecta starea de sănătate generală.
Pe lângă examenul clinic, au fost efectuate analize hematologice și biochimice, pentru a evalua statusul general al animalului și pentru a orienta diagnosticul. Analizele hematologice au fost realizate cu ajutorul unor aparate moderne, precum IDEXX VetAutoread Hematology Analyzer, care au permis identificarea tulburărilor în formarea celulelor sanguine și evaluarea nivelului de eritropoietină, hormonul principal implicat în producerea globulelor roșii.
Evaluarea biochimică a fost esențială pentru a identifica eventualele disfuncționalități renale. Printre parametrii analizați s-au numărat creatinina, ureea, proteinele, albumina și altele. Aceste date au fost completate de ecografii, care au permis o vizualizare detaliată a structurilor renale și evaluarea funcționalității rinichilor.
Rezultate și discuție
Câinii incluși în studiu au provenit din mai multe rase și au fost distribuiți pe categorii de vârstă, cuprinzând opt metiși, un Cavalier King Charles Spaniel, patru Golden Retriever, patru Bichoni (Havanez și Maltez), doi Labradori Retriever, trei Shih-Tzu, doi Malinois, patru Pekinezi, trei Beagle, un Lup Cehoslovac, doi West Highland White Terrier, un Presa Canario și patru Ciobăneşti Germani. Aceștia au fost împărțiți pe vârste astfel: doi câini între 16-20 de ani, patru câini între 11 și 15 ani, opt câini între 6 și 10 ani și opt câini între 1 și 5 ani (detalii în figura 1).
Felinele incluse în studiu au fost reprezentate în mare parte de rasa Europeană (32 de pacienți), urmate de Persane (15), Birmaneze (nouă), Scottish Fold (opt), Albastru de Rusia (trei), Maine Coon (două) și British Short-hair (şapte), cu o distribuție aproape egală între masculi și femele (37 de masculi și 39 de femele). În ceea ce privește vârsta, 29 de pisici aveau între 16 și 20 de ani, 24 între 11 și 15 ani, 20 între 6 și 10 ani și trei între 1 și 5 ani (detalii în figura 2).
Modificările clinice semnalate de proprietari și înregistrate în anamneză au fost organizate pentru a evidenția simptomele frecvent întâlnite în insuficiența renală cronică. Astfel, au fost identificate următoarele simptome:
sindrom digestiv – 53,84% (n = 63);
mucoase anemice – 64,95% (n = 76);
halenă – 80,34% (n = 94);
oboseală după efort minim – 76,06% (n = 89);
lipsa apetitului alimentar – 88,03% (n = 103).
În cursul examenului clinic, temperatura corporală a fost măsurată prin termometrie rectală, iar rezultatele au variat semnificativ. De asemenea, starea generală a pacienților a fost evaluată astfel:
modificări ale stării generale – 92,3% (n = 108);
fără modificări ale stării generale – 7,69% (n = 9);
hipertermie – 12,82% (n = 15);
normotermie – 71,78% (n = 84);
hipotermie – 15,38% (n = 18).
Aceste date subliniază prevalența ridicată a simptomelor gastrointestinale, a anemiei și a alterării stării generale la pacienții cu insuficiență renală cronică, ceea ce indică necesitatea unei monitorizări constante și a unui tratament adecvat.
Rezultatele cercetării noastre referitoare la constantele eritrocitare au evidențiat diferite tipuri de anemie în cazul anemiei cronice. Am identificat anemie normocromă și normocitară la 99 de cazuri, normocitară și hipocromă la cinci cazuri, microcitară și hipocromă la şapte cazuri și microcitară normocromă la şase pacienți. Aproximativ 84,61% dintre subiecți prezentau anemie normocromă și normocitară, ceea ce sugerează că insuficiența de eritropoietină nu afectează semnificativ dimensiunea și concentrația hemoglobinei în eritrocite.
Metoda de diagnostic folosită pentru confirmarea anemiei cronice a implicat analiza profilului hematologic și biochimic. Această abordare a permis observarea creșterii parametrilor renali, cum ar fi creatinina și ureea, și scăderea nivelurilor de proteine totale și albumină. De asemenea, au fost înregistrate scăderi ale numărului de eritrocite, hematocritului și hemoglobinei, ceea ce a oferit o imagine clară a stării pacientului.
Evaluarea ecografică
Ecografia a jucat un rol important în diagnosticarea anemiei cronice, deoarece a oferit o metodă neinvazivă de a evalua structura renală. Ecografele utilizate (ESAOTE Veterinary MyLab 60, MyLab X7vet) au oferit imagini clare ale cortexului renal și ale medularei, esențiale în evaluarea stării de sănătate a rinichilor. Ecogenitatea cortexului renal, comparativ cu medulara, a fost un indicator valoros al stării acestora. De asemenea, examinările au permis observarea dilatării pelvisului renal, un semn al posibilelor depuneri de grăsime sau al altor anomalii structurale. Dimensiunile rinichilor au fost, de asemenea, un punct de referință important. Rinichii normali ai pisicilor măsoară între 3,6 și 4,2 cm în lungime, iar cei ai câinilor variază în funcție de talie, cu dimensiuni de 6-9 cm lungime. Orice abatere de la aceste valori poate indica prezența unei afecțiuni renale cronice.
Studiul a demonstrat importanța unui protocol diagnostic structurat, care combină evaluările clinice detaliate cu analizele paraclinice și ecografiile, pentru un diagnostic corect și o gestionare adecvată a anemiei cronice la animale. În urma acestor cercetări s-a putut observa o prevalență semnificativă a insuficienței renale cronice în rândul pacienților diagnosticați, iar utilizarea ecografiei a oferit o metodă eficientă pentru evaluarea stării morfologice a rinichilor. Aceste proceduri, împreună cu analizele de sânge și evaluările hormonale, au permis stabilirea unui plan terapeutic personalizat, destinat îmbunătățirii calității vieții animalelor afectate de anemie cronică.
Bibliografie
Codreanu MD. Patologie şi clinică medicală veterinară. Editura Printech. Bucureşti, 2020.
Ettinger SJ, Feldman EC. Texbook of Veterinary Internal Medicine. Elsevier Saunders (eds.), Philadelphi, 2005..
Fournel-Fleury C. Anémies centrales et périphériques à médiation immune. In: CNVSPA (eds.). Congrès annuel, Lyon, 6-8 décembre 1996, vol. 3, 509-51.4
Hillman R, Ault K, Rinder H. Hématologie en pratique clinique: guide de diagnostic et de traitement. Flammarion Médecine-Science (eds.), 1997, 471 p.
Ruaux CG. Cobalamin in companion animals: diagnostic marker, deficiency states and therapeutic implications. Vet J. 2013 May;196(2):145-52. doi: 10.1016/j.tvjl.2013.01.025.
Apr
27
Acest studiu a urmărit evaluarea impactului manifestărilor stereotipe asupra profilului hematologic și biochimic la viței cu stereotipii orale, motorii și de contact, crescuți în sistem intensiv. Analiza integrată a parametrilor fiziologici și comportamentali a evidențiat faptul că stereotipiile pot fi interpretate ca expresii ale unei adaptări incomplete la stresul cronic generat de mediul restrictiv. Parametrii eritrocitari s-au menținut în limite fiziologice, sugerând mecanisme compensatorii eficiente, însă profilul leucocitar a indicat o „leucogramă de stres”, caracterizată prin creșterea raportului N/L peste 1. La vițeii luați în studiu, nivelurile cortizolului seric au fost semnificativ crescute, indiferent de tipul de stereotipie manifestată de aceștia, confirmând astfel activarea axei hipotalamo-hipofizo-adrenale și prezența stresului cronic. Valorile activității creatinkinazei și AST-ului au fost mai ridicate la vițeii cu stereotipii motorii, reflectând o solicitare musculară repetitivă, în timp ce stereotipiile orale au fost asociate cu modificări biochimice nesemnificative. Glicemia a prezentat variații moderate, corelate indirect cu creșterea cortizolului seric. În ansamblu, rezultatele susțin utilitatea markerilor hematologici și biochimici ca indicatori obiectivi ai bunăstării și evidențiază necesitatea optimizării condițiilor de creștere pentru reducerea factorilor de stres la vițeii crescuți în sistem intensiv.
Apr
20
Studiul histologic al aparatului genital femel la canidele domestice este esențial pentru înțelegerea fiziologiei reproducerii, diagnosticarea afecțiunilor și aplicarea tehnicilor de reproducere asistată. Aparatul genital femel include ovarele, uterul și cervixul, fiecare cu structuri și funcții specifice, influențate de ciclul estral și de modificările hormonale (Evans & de Lahunta, 2013; Concannon, 2011). Ovarele canidelor sunt organe pereche cu rol în producția de ovocite și hormoni. Structura ovariană include epiteliul superficial, cortexul ovarian cu foliculi în diferite stadii de dezvoltare și medulara, bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv (Johnston et al., 2001; Concannon et al., 2009). După ovulație se formează corpul galben, care secretă progesteron, esențial pentru menținerea sarcinii (Hoffmann et al., 2004). Uterul canidelor este format din perimetru, miometru și endometru. Endometrul prezintă glande ramificate și țesut stromal bogat vascularizat, cu modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni, esențiale pentru implantarea embrionară și menținerea gestației (Evans & de Lahunta, 2013; Johnston, 2013). Cervixul prezintă epiteliu de tranziție și glande mucoase implicate în protecția tractului genital superior și transportul spermatozoizilor, modificările structurale fiind corelate cu fazele ciclului estral și cu nivelul hormonilor specifici (Reich & Fritsch, 2014). Cunoașterea detaliată a histologiei normale a aparatului genital feminin este indispensabilă pentru interpretarea modificărilor patologice, evaluarea eficienței tratamentelor hormonale și aplicarea corectă a tehnicilor de reproducere asistată la canidele domestice (Brown et al., 2001; Belu et al., 2021).
Apr
14
Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.
Apr
07
Glaucomul este o afecțiune oculară caracterizată prin scăderea vederii până la orbire din cauza afectării retinei și a nervului optic, ca urmare a creșterii presiunii intraoculare. Presiunea intraoculară (PIO), denumită și oftalmotonus, este presiunea exercitată de lichidele intraoculare (umoarea apoasă) asupra pereților globului ocular. Presiunea intraoculară se măsoară cu ajutorul tonometrelor digitale Tono-Pen și Tono-Vet Plus. La animalele sănătoase, valoarea PIO trebuie să fie egală la ambii ochi.
Inscriete la noutatile noastre