Diagnosticarea anemiei cronice necesită un algoritm riguros, care să garanteze identificarea corectă a cauzelor subiacente ale acestei afecțiuni. Acest algoritm trebuie să fie bine structurat, pentru a reduce riscul de omisiuni și erori în procesul de diagnostic. De asemenea, evaluările periodice clinice și paraclinice sunt esențiale în detectarea afecțiunilor latente sau asimptomatice, care pot fi greu de identificat fără un control sistematic. Aceste evaluări nu doar contribuie la prevenirea erorilor, dar ajută și la monitorizarea eficienței tratamentului și la prevenirea complicațiilor suplimentare.
Acest studiu, realizat la un lot de 117 animale, dintre care 41 de câini și 76 de pisici, a urmărit diagnosticul și gestionarea anemiei cronice, cu o atenţie specială acordată insuficienței renale și hemoragiilor cronice, două dintre cele mai frecvente cauze ale acestei afecțiuni.

Cercetarea a avut loc în perioada 2020-2024, la Clinica Facultății de Medicină Veterinară din București și la cabinetele veterinare Canivet și VetMedical Consulting SRL. Pacienții au fost selectați pe baza unor criterii precise: specie, rasă, vârstă și sex. Astfel, animalele au fost împărțite în patru categorii, iar datele colectate au permis o analiză detaliată a prevalenței anemiei cronice în funcție de acești factori.

La câinii examinați, speciile cele mai frecvente au fost metișii, urmate de rase precum Labrador Retriever, Bichon și Ciobănesc German, iar vârsta pacienților a variat de la 1 la 20 de ani. În cazul pisicilor, rasele dominante au fost cele Europeană, Persană, Birmaneză și altele. Cele mai multe cazuri au fost detectate la pisici de vârstă medie (6-10 ani).

Metodologia diagnosticării anemiei cronice

Diagnosticul anemiei cronice a fost abordat printr-o combinație de evaluări clinice și paraclinice. În prima fază s-a colectat anamneza detaliată de la proprietari, pentru a identifica posibilele simptome și istoricul medical al animalului. Aceasta a fost urmată de o consultație clinică amănunțită, în care s-au observat semnele vitale ale animalului și s-au căutat indicii ale unor comorbidități care ar putea afecta starea de sănătate generală.

Pe lângă examenul clinic, au fost efectuate analize hematologice și biochimice, pentru a evalua statusul general al animalului și pentru a orienta diagnosticul. Analizele hematologice au fost realizate cu ajutorul unor aparate moderne, precum IDEXX VetAutoread Hematology Analyzer, care au permis identificarea tulburărilor în formarea celulelor sanguine și evaluarea nivelului de eritropoietină, hormonul principal implicat în producerea globulelor roșii.

Evaluarea biochimică a fost esențială pentru a identifica eventualele disfuncționalități renale. Printre parametrii analizați s-au numărat creatinina, ureea, proteinele, albumina și altele. Aceste date au fost completate de ecografii, care au permis o vizualizare detaliată a structurilor renale și evaluarea funcționalității rinichilor.

Rezultate și discuție

Câinii incluși în studiu au provenit din mai multe rase și au fost distribuiți pe categorii de vârstă, cuprinzând opt metiși, un Cavalier King Charles Spaniel, patru Golden Retriever, patru Bichoni (Havanez și Maltez), doi Labradori Retriever, trei Shih-Tzu, doi Malinois, patru Pekinezi, trei Beagle, un Lup Cehoslovac, doi West Highland White Terrier, un Presa Canario și patru Ciobăneşti Germani. Aceștia au fost împărțiți pe vârste astfel: doi câini între 16-20 de ani, patru câini între 11 și 15 ani, opt câini între 6 și 10 ani și opt câini între 1 și 5 ani (detalii în figura 1).

Felinele incluse în studiu au fost reprezentate în mare parte de rasa Europeană (32 de pacienți), urmate de Persane (15), Birmaneze (nouă), Scottish Fold (opt), Albastru de Rusia (trei), Maine Coon (două) și British Short-hair (şapte), cu o distribuție aproape egală între masculi și femele (37 de masculi și 39 de femele). În ceea ce privește vârsta, 29 de pisici aveau între 16 și 20 de ani, 24 între 11 și 15 ani, 20 între 6 și 10 ani și trei între 1 și 5 ani (detalii în figura 2).

Modificările clinice semnalate de proprietari și înregistrate în anamneză au fost organizate pentru a evidenția simptomele frecvent întâlnite în insuficiența renală cronică. Astfel, au fost identificate următoarele simptome:
sindrom digestiv –  53,84% (n = 63);
mucoase anemice – 64,95% (n = 76);
halenă – 80,34% (n = 94);
oboseală după efort minim – 76,06% (n = 89);
lipsa apetitului alimentar – 88,03% (n = 103).

În cursul examenului clinic, temperatura corporală a fost măsurată prin termometrie rectală, iar rezultatele au variat semnificativ. De asemenea, starea generală a pacienților a fost evaluată astfel:

modificări ale stării generale – 92,3% (n = 108);
fără modificări ale stării generale – 7,69% (n = 9);
hipertermie – 12,82% (n = 15);
normotermie – 71,78% (n = 84);
hipotermie – 15,38% (n = 18).

Aceste date subliniază prevalența ridicată a simptomelor gastrointestinale, a anemiei și a alterării stării generale la pacienții cu insuficiență renală cronică, ceea ce indică necesitatea unei monitorizări constante și a unui tratament adecvat.

Rezultatele cercetării noastre referitoare la constantele eritrocitare au evidențiat diferite tipuri de anemie în cazul anemiei cronice. Am identificat anemie normocromă și normocitară la 99 de cazuri, normocitară și hipocromă la cinci cazuri, microcitară și hipocromă la şapte cazuri și microcitară normocromă la şase pacienți. Aproximativ 84,61% dintre subiecți prezentau anemie normocromă și normocitară, ceea ce sugerează că insuficiența de eritropoietină nu afectează semnificativ dimensiunea și concentrația hemoglobinei în eritrocite.

Metoda de diagnostic folosită pentru confirmarea anemiei cronice a implicat analiza profilului hematologic și biochimic. Această abordare a permis observarea creșterii parametrilor renali, cum ar fi creatinina și ureea, și scăderea nivelurilor de proteine totale și albumină. De asemenea, au fost înregistrate scăderi ale numărului de eritrocite, hematocritului și hemoglobinei, ceea ce a oferit o imagine clară a stării pacientului.

Evaluarea ecografică

Ecografia a jucat un rol important în diagnosticarea anemiei cronice, deoarece a oferit o metodă neinvazivă de a evalua structura renală. Ecografele utilizate (ESAOTE Veterinary MyLab 60, MyLab X7vet) au oferit imagini clare ale cortexului renal și ale medularei, esențiale în evaluarea stării de sănătate a rinichilor. Ecogenitatea cortexului renal, comparativ cu medulara, a fost un indicator valoros al stării acestora. De asemenea, examinările au permis observarea dilatării pelvisului renal, un semn al posibilelor depuneri de grăsime sau al altor anomalii structurale. Dimensiunile rinichilor au fost, de asemenea, un punct de referință important. Rinichii normali ai pisicilor măsoară între 3,6 și 4,2 cm în lungime, iar cei ai câinilor variază în funcție de talie, cu dimensiuni de 6-9 cm lungime. Orice abatere de la aceste valori poate indica prezența unei afecțiuni renale cronice.

Studiul a demonstrat importanța unui protocol diagnostic structurat, care combină evaluările clinice detaliate cu analizele paraclinice și ecografiile, pentru un diagnostic corect și o gestionare adecvată a anemiei cronice la animale. În urma acestor cercetări s-a putut observa o prevalență semnificativă a insuficienței renale cronice în rândul pacienților diagnosticați, iar utilizarea ecografiei a oferit o metodă eficientă pentru evaluarea stării morfologice a rinichilor. Aceste proceduri, împreună cu analizele de sânge și evaluările hormonale, au permis stabilirea unui plan terapeutic personalizat, destinat îmbunătățirii calității vieții animalelor afectate de anemie cronică.

Bibliografie
Codreanu  MD.  Patologie şi clinică medicală veterinară.  Editura  Printech. Bucureşti, 2020.
Ettinger  SJ,  Feldman  EC.  Texbook  of  Veterinary  Internal  Medicine. Elsevier Saunders (eds.), Philadelphi, 2005.. 
Fournel-Fleury  C.  Anémies  centrales  et  périphériques  à  médiation immune. In: CNVSPA (eds.). Congrès annuel, Lyon, 6-8 décembre 1996, vol. 3, 509-51.4
Hillman R, Ault K, Rinder H. Hématologie en pratique clinique: guide de diagnostic et de traitement. Flammarion Médecine-Science (eds.), 1997, 471 p.
Ruaux CG. Cobalamin in companion animals: diagnostic marker, deficiency states and therapeutic implications. Vet J. 2013 May;196(2):145-52. doi: 10.1016/j.tvjl.2013.01.025.