Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

Telefon

022011082

Ore de lucru

09:00 - 18:00

Telefon

022011082

0

Dermatita atopică canină, diagnosticarea şi identificarea alergenilor

21 Jan 2022

Dermatita atopică canină, diagnosticarea şi identificarea alergenilor
 Conf. univ. dr. Viorel Andronie - FMV Spiru Haret din București

Informaţii generale
Dermatita atopică canină (DAC) a fost definită ca o afecţiune cutanată alergică inflamatorie și pruriginoasă cu predispoziţie genetică şi trăsături clinice caracteristice. Cel mai frecvent aceasta este asociată cu anticorpi IgE faţă de aeroalergeni.Deși această definiție cuprinde multe
aspecte ale patogenezei și ale aspectelor clinice ale afecțiunii, este important să ne reamintim că această boală nu prezintă semne clinice patognomonice care să permită punerea unui diagnostic definitiv la interviul inițial cu proprietarul și la examenul clinic. Acest lucru se datorează
diversității tabloului clinic, care poate depinde de factori genetici (fenotipuri asociate rasei), întinderii leziunilor (localizate versus generalizate), stadiului bolii (acută versus cronică) și prezenței infecțiilor microbiene secundare sau a altor factori exacerbanţi. Mai mult, unele aspecte ale bolii se pot
asemăna cu alte afecțiuni cutanate care nu au nicio legătură cu DA canină. Din motivele menționate mai sus, diagnosticarea definitivă a DA canine poate fi dificilă.
Un subgrup al Comitetului Internațional pentru Bolile Alergice la Animale (ICADA) a elaborat, pe baza căutărilor extinse în bazele de date online și a rezumatelor de la reuniunile internaționale, un set de ghiduri practice care pot fi utilizate pentru a ajuta medicii veterinari practicieni
și cercetătorii în diagnosticarea DA canine.


Aceste ghiduri oferă o imagine de ansamblu asupra diagnosticului de DA canină care implică trei tipuri de abordări distincte, dar complementare. Acestea sunt:
1. Eliminarea altor afecțiuni cutanate ce prezintă semne clinice care se pot asemăna sau se pot suprapune cu cele ale DA canine. Acest lucru este denumit în mod tradițional „examinare medicală completă“.
2. Interpretarea detaliată a caracteristicilor clinice și antecedentelor afecțiunii. Un nou instrument în sprijinul interpretării acestor descoperiri îl constituie aplicarea criteriilor clinice cunoscute sub numele de „criteriile Favrot“.
3. Evaluarea reactivității cutanate prin testare intradermică (IDT) sau testare serică a IgE prin teste serologice pentru dozarea IgE specifice alergenului (ASIS).
Aceasta este denumită în mod tradițional „testare alergologică“. Utilizarea oricăreia dintre aceste abordări în mod izolat poate duce la o diagnosticare greșită, de aceea este important să nu se pună bază pe niciuna dintre aceste abordări ca principiu unic de diagnosticare.
 

Eliminarea altor afecțiuni cutanate ce prezintă semne clinice care se pot asemăna sau se pot suprapune cu cele ale DA canine
Evaluarea unui câine ce prezintă prurit necesită un proces de gândire pas cu pas și o abordare care trebuie să conducă la un punerea unui diagnostic definitiv. Diagnosticele diferențiale și rolul factorilor favorizanţi în apariţia unor complicaţii (Tabelul 1) trebuie să fie restrânse folosind
informațiile obținute pe baza antecedentelor bolii, a rezultatelor examinării fizice, a testelor diagnostice (acolo unde sunt necesare) și a răspunsului la tratament. Metodele de probare de bază și testele diagnostice care pot fi necesare pentru a exclude majoritatea diagnosticelor
diferențiale comune sunt pieptănarea pentru evidențierea puricilor, raclarea pielii, smulgerea părului și examinarea citologică a probelor de piele și a celor provenite din ureche. În funcție de complexitatea cazului, următoarele etape pot fi parcurse într-o serie de vizite succesive sau toate simultan.
Etapa 1 – Luarea în considerare a posibilităţii existenţei puricilor
În timp ce semnele clinice la un câine infestat cu purici sunt variabile, locurile de apariţie a leziunilor cutanate și a pruritului  asociat cu dermatita alergică la purici (DAP) se găsesc cel mai frecvent la nivelul zonei lombosacrale, la baza cozii și a zonelor caudo-mediale ale coapsei (Fig. 1).
O infestare cu purici este asociată cu creşterea numărului acestora, în timp ce la câinii cu DAP nu poate fi constatat acest aspect. În plus, clinicienii trebuie să fie conștienți de faptul că mulți câini atopici pot suferi de DAP concurentă, ceea ce poate complica diagnosticul clinic.
Pentru a exclude DAP sau infestarea cu purici ca posibilă cauză a pruritului într-un anumit caz, clinicienii trebuie să aplice următoarele recomandări ale ghidurilor:
Prevalența puricilor și hipersensibilitatea asociată depind de zona geografică în care trăiește animalul. Puricii pot fi o problemă permanentă în zonele cu climă tropicală și subtropicală, o problemă sezonieră în zonele cu climă mai temperată și o problemă practic inexistentă în
zonele cu climat arid, în cele aflate la altitudini ridicate sau în cele cu climă rece.
Chiar dacă puricii sunt consideraţi absenţi dintr-o anumită zonă, clinicienii trebuie să ia în considerare orice istoric de călătorie recentă în zone unde puricii sunt endemici, sau orice contact cu animale din astfel de zone. La câinii cu prurit și/sau leziuni în zonele corpului care nu sunt afectate în
general de purici (de exemplu, lăbuțe sau canal auditiv extern), DAP poate să nu reprezinte singura cauză a pruritului. Clinicienii trebuie să verifice toţi câinii care prezintă prurit pentru a pune în evidenţă prezenţa puricilor sau a fecalelor de purici prin examinare directă sau prin periajul blănii (pieptănarea puricilor). Pentru a exclude DAP atunci când nu pot fi puşi în evidenţă puricii sau fecalele de purici, trebuie inițiat un program eficient de control al puricilor. Clinicienii trebuie să fie conștienți de faptul că niciuna dintre substanţele preventive de protecţie contra puricilor nu are un
efect repelent eficient și că puricii în stadiul pupal pot supraviețui până la 174 de zile. Pe baza duratei de supraviețuire, se recomandă menținerea coerentă a măsurilor de prevenire a puricilor în zonele în care aceştia sunt endemici. De asemenea, este recomandată utilizarea substanţelor adulticide sistemice cu acțiune rapidă, deoarece acestea pot fi mai eficiente în ceea ce priveşte reducerea pruritului în raport cu alte substanţe preventive de protecţie contra puricilor aplicate local.


Cazurile care sunt intrate într-un studiu privind DA canină trebui să fie supuse unui control eficient al infestării cu purici înainte de înscrierea în studiu. Deoarece durata controlului puricilor, înainte de includerea în studiu, poate influența rezultatul unor astfel de cercetări, o cercetare recentă sugerează că animalele trebuie să se afle într-un program de prevenire a infestării cu purici timp de cel puțin 3 luni înainte de înscrierea în studiul privind DA canină. În plus, toate celelalte animale de companie (câini și pisici) din gospodărie trebuie să fie supuse unui control eficient al infestării cu purici.
Etapa 2 - Luarea în considerare a posibilităţii existenţei altor ectoparaziţi
În afară de purici, alţi ectoparaziţi pot fi asociaţi cu prurit (de ex., cei care provoacă râia sarcoptică, cheiletieloza, pediculoza, trombiculoza, otoacarioza) sau pot fi puşi în evidenţă ca o boală concurentă (de exemplu, demodicoza).
Deși majoritatea acestor paraziți preferă anumite zone ale corpului, aceştia pot fi dificil de pus în evidenţă clinic. Înaintea unei investigații alergologice, trebuie să se încerce excluderea potențialelor boli ectoparazitare cutanate. Pentru colectarea specimenelor pot fi utilizate diferite metode de examinare, cum ar fi raclarea pielii, pieptănarea părului, smulgerea părului, badijonarea canalului auditiv extern și amprentarea pielii cu bandă de scotch. Pentru identificarea acestor paraziți, trebuie efectuat un examen microscopic cu un obiectiv cu grad de mărire scăzut (4x sau 10x) și o intensitate redusă a luminii. Următoarea listă indică ce metode de examinare sunt utilizate în mod eficient pentru diverşi ectoparaziți: Sarcoptes scabiei var. canis: Examinarea microscopică a raclatelor cutanate superficiale multiple și, acolo unde este disponibil, serul sanguin pentru testare
serologică (test indirect de imunoadsorbție cu anticorpi marcați enzimatic - ELISA).
Demodex spp.: examinarea microscopică a raclatelor cutanate profunde multiple și a materialului rezultat ca urmare a amprentării pielii „stoarse“ (strânsă între două degete, pentru a forţa paraziţii să iasă) cu bandă de scotch, ca și a părului smuls. De obicei, acarienii Demodex sunt ușor de pus în evidenţă dacă sunt prelevate probe din mai multe zone afectate ale corpului. Cu toate acestea, probele prelevate de la nivelul picioarelor infectate sau de la rasele de câini cu pielea groasă (de exemplu, Shar-Pei) pot să nu fie întotdeauna corespunzătoare și uneori este
necesară efectuarea unei biopsii cutanate. Cheyletiella spp., Trombicula spp. (acarieni chigger) și păduchi: examinarea microscopică a materialului rezultat în urma periajului blănii, a amprentării cu bandă de scotch și a raclatelor cutanate superficiale. De asemenea, Cheyletiella
spp. și păduchii produc ouă care sunt atașate de firele de păr și care pot fi identificate prin trichografie.
Otodectes cynotis: examinarea microscopică a secreţiei auriculare. Secreţia apare adesea de culoare maroniu închisă și are aspect sfărâmicios (de cafea măcinată), iar acarienii sunt albi și foarte mobili. Ocazional, acarienii auriculari se găsesc pe raclatele cutanate superficiale
ce provin din alte locuri de pe corp.


Sarcoptes scabiei var. canis și Cheyletiella spp. poate fi puşi în evidenţă cu dificultate. Din această cauză, pentru a exclude acești paraziți, poate fi necesar un răspuns la un tratament antiparazitar de încercare (de exemplu, selamectină, moxidectină, ivermectină, amitraz etc.). Un reflex pozitiv
pino-podal a fost asociat cu prezenţa genu- lui Sarcoptes și justifică instituirea unei terapii de încercare. Mai ales în condițiile în care acarienii sarcoptici sunt capabili să reacționeze în crucișat cu acarienii de praf din casă (APC) la testarea alergologică, la pacienții cu prurit intens este recomandată insistent o terapie de încercare.
Etapa 3 - Luarea în considerare a posibilitaţii unei infecții stafilococice și a piodermitei de proliferare cu Malassezia
Piodermita
Infecțiile bacteriene ale pielii cauzate de Staphylococcus pseudintermedius (SP) sunt frecvente la câinii cu DA. Leziunile tipice piodermitei superficiale, cum ar fi erupția papulopustulară și coleretele epidermice, sunt adesea suficient de caracteristice pentru a putea pune un diagnostic clinic doar pe baza aspectului macroscopic. Cu toate acestea, diagnosticul inițial trebuie confirmat prin examinarea probelor citologice, colorate cu Diff-Quik®, prelevate de pe piele prin frotiuri de impresie sau cu ajutorul benzilor de scotch. Cel mai probabil, probele provenite din pustulele înţepate
vor avea rezultate definitive, în timp ce probele recoltate din papule și colerete epidermice pot fi mai puțin satisfăcătoare.
Cultura bacteriilor aerobice și testarea sensibilității nu este indicată în fiecare caz, dar dacă sunt îndeplinite condiții particulare (de exemplu, antecedente de tratament cu antibiotice, tratamentul inițial antibacterian adecvat nu a fost eficient, prevalență ridicată a SP meticilinrezistent
în zonă etc.), trebuie efectuată o cultură bacteriană cu antibiogramă .
Culturile bacteriene pot fi efectuate în timp ce câinele se află sub tratament cu antibiotice sistemice. În cele mai multe cazuri, piodermita stafilococică reprezintă o problemă secundară asociată bolilor pruriginoase și neprurigioase de bază, cum ar fi DA
canină, dar și altor alergii, precum și endocrinopatii.
Piodermita produce adesea o modificare a nivelului general sau a modelului de distribuție a pruritului. În aceste cazuri, eliminarea piodermitei va determina dacă boala primară este în sine una pruriginoasă și care poate fi gravitatea acesteia, ca și modelul de distribuție
al pruritului. În plus față de leziunile tipice ale piodermitei, câinii cu DA pot dezvolta o proliferare bacteriană care poate complica alte tipuri de leziuni. Prin urmare, pentru a caracteriza gradul de implicare bacteriană și pentru a gestiona infecția în mod corespunzător, este înțelept să se probeze
o varietate de leziuni. Cu siguranță acest lucru trebuie să fie făcut ori de câte ori cazurile nu reacţionează bine la terapiile „antialergice“ sau atunci când sunt efectuate studii asupra DA canină.


Dermatita cu Malassezia
Cel mai eficient test diagnostic pentru identificarea organismelor Malassezia este testul citologic din zonele cutanate afectate, cum ar fi pliurile cutanate, zonele cu lichenificare și seboree uleioasă (Fig. 7). Malassezia pachydermatis este un organism format din levuri înmugurite (cu diametru de 3–5 μm) prezentând o formă caracteristică ovală, de arahidă sau „păpușă rusească - Matrioska“, care permite identificarea sa ușoară. În general, semnele clinice asociate cu prezența citologică a levurilor reflectă o proliferare a acestora sau o infecție. Cu toate acestea, la câinii cu hipersensibilitate la Malassezia, puține organisme pot provoca prurit și leziuni cutanate asociate. Din acest motiv, un diagnostic de dermatită cu Malassezia trebuie să se bazeze pe constatări clinice și citologice și să fie confirmat printr-un răspuns la tratamentul antifungic. Cultura fungică
poate fi şi ea efectuată, dar aceasta nu este folosită în mod obișnuit pentru diagnosticarea dermatitei cu Malassezia, deoarece au fost raportate rezultate fals negative ale culturilor. Prin urmare, în studiile realizate având ca subiect DA canină, prezența unui număr de organisme
Malassezia trebuie să mandateze o terapie de testare pentru a determina ce rol joacă un număr scăzut de organisme Malassezia în provocarea pruritului la câine, sau dacă joacă vreun astfel de rol.
Etapa 4 – Se ia în considerare rolul reacţiilor cutanate de origine alimentară (RCA)
Pruritul legat de alimente poate fi produs prin două mecanisme diferite: unul reprezentat de o reacție mediată neimunitar (intoleranță alimentară), celălalt reprezentat de o reacţie mediată imunitar, care include hipersensibilitate IgE mediată (alergie alimentară). Deoarece reacțiile la componentele alimentare se pot prezenta din punct de vedere clinic ca o DA canină, sau pot servi drept factor de exacerbare a DA canine, câinii cu RCA nu se pot diferenţia clinic de cei cu DA canină.
Prezența semnelor gastro-intestinale, cum ar fi diaree, vomă, tenesme, scaune moi, flatulență și un număr crescut de mișcări intestinale este observată mai frecvent în cazul DA canine indusă de alimente. În toate cazurile de DA canină care prezintă semne clinice pe parcursul întregului
an, existenţa RCA poate fi exclusă doar prin teste eficiente de dietă de eliminare strictă, deoarece niciun test diagnostic comercial precis nu este disponibil în prezent. Acest lucru este important în special în studiile care evaluează medicamentele pentru tratamentul DA canine,
deoarece DA indusă de alimente poate să nu răspundă bine la aceste medicamente, așa cum s-a prezentat în cazul corticosteroizilor.
Din păcate, nu există diete care să-şi fi dovedit eficicacitatea în toate cazurile de RCA. Prin urmare, în unele cazuri, mai ales atunci când sunt prezente semne gastro-intestinale, pot fi necesare multiple teste de dietă până când se obține un control suficient al semnelor clinice.
În mod ideal, testul de dietă trebuie să fie efectuat printr-un regim alimentar având o sursă unică de proteină din care animalul nu a mai consumat. Din păcate, majoritatea dietelor comerciale disponibile conțin o gamă largă de ingrediente și subproduse, ceea ce face dificilă alegerea unui
regim alimentar adecvat. Cele mai multe diete eliberate fără prescripţie medicală, precum și unele diete de eliminare eliberate pe bază de prescripţie medicală pot fi contaminate cu urme ale altor componente alimentare. Deși dietele hidrolizate sunt prezentate ca o opțiune alternativă,
sursa lor de proteine se bazează fie pe pui, fie pe soia. Din acest motiv, unii câini alergici la carnea de pui și/sau la soia pot să nu răspundă la astfel de diete. Cei mai frecvenţi trofoalergeni la câini sunt: carnea de vită, lactatele, produsele din pui și grâul, și într-un grad mai redus, soia, mielul,
carnea de porc, peștele și porumbul.
Un test de dietă se realizează prin instituirea unui regim strict, cu o dietă comercială sau cu hrană menajeră care să conțină ca ingrediente o proteină hidrolizată sau nouă (de exemplu, carne de iepure, cangur, vânat, cal etc.). Utilizarea acestor proteine noi devine din ce în ce mai problematică, deoarece multe dintre acestea sunt acum disponibile în dietele comerciale care se eliberează fără prescripţie medicală. De asemenea, un studiu efectuat pe oameni a prezentat cum carnea de vânat reacționează încrucișat în vitro cu IgG bovin, în timp ce un alt studiu a raportat că până la 85% dintre câinii alergici la alimente pot reacționa negativ la carnea de vânat. Orice regim alimentar de eliminare trebuie să fie menţinut exclusiv timp de cel puțin 8 săptămâni pentru a obține remisia clinică completă în majoritatea cazurilor. Dacă starea pacientului se îmbunătățește, regimul alimentar trebuie să continue pentru a determina dacă există un control complet sau doar unul parțial al semnelor clinice. Dacă un câine nu răspunde la un regim alimentar de eliminare comercial, trebuie să se efectueze a doua încercare, cu o dietă alcătuită din hrană menajeră. Dacă sunt corect alcătuite, regimurile alimentare alcătuite din hrană menajeră sunt considerate a fi cele mai restrictive diete din punctul de vedere al ingredientelor.


Toate testele de dietă trebuie continuate până când medicul veterinar examinează câinele. Acest lucru este important, deoarece unii proprietari pot să nu recunoască un răspuns doar parțial sau să nu fie conștienți de prezenţa în continuare a leziunilor, atunci când starea câinelui pare să se îmbunătățească. Implicarea regimului alimentar este confirmată dacă există o recidivă a bolii clinice la reintroducerea regimului alimentar inițial. Clinicienii trebuie să fie conștienți de faptul că o complianţă scăzută a proprietarului/ pacientului reprezintă o problemă obişnuită. Obstacolele tipice în timpul unui test de dietă sunt: hrănirea cu alimente de la masa proprietarului, recompensele fabricate din piele presată, tratamentele, medicația „ascunsă“ în alimente, folosirea pastei de dinți aromate, administrarea medicamentelor în capsule de gelatină, utilizarea medicamentelor aromate (de
exemplu, AINS, antibiotice, comprimate masticabile contra dirofilariozei sau pentru prevenirea infestării cu purici) și câinii care mănâncă fecalele altor animale. Clienții trebuie să conștientizeze că şi cantități foarte mici de alte alimente sau aditivi alimentari ingeraţi, chiar intermitent, pot
împiedica un răspuns favorabil. Firimiturile de pe podea și chiar lingerea bolului gol folosit de alt animal de companie pot duce la un rezultat slab. Responsabilitatea clientului constă în a se asigura că animalul său de companie nu ingeră altceva, decât dieta
și apa prescrise.
Dacă pruritul este încă prezent după finalizarea etapelor 1-4 ale diagnosticării, trebuie avut în vedere un diagnostic clinic de DA canină.
Interpretare detaliată a caracteristicilor clinice și a antecedentelor DA canine
Caracteristica clinică inițială a DA canine este pruritul, care poate include gratajul, frecarea, mestecarea, scărpinatul sau linsul, și/sau scuturarea capului. În funcție de alergenii implicați, pruritul poate fi sezonier (de exemplu, polen) sau non-sezonier (de exemplu, acarieni de praf, alimente). La început pruritul poate fi nelezional sau asociat cu leziuni primare ale pielii, cum ar fi eritem și ocazional
papule (Tabelul 2).
În DA canină, cel mai frecvent afectate sunt fața, partea concavă a pavilionului urechii, zona ventrală, axilele, zona inghinală, zona perineală și extremitățile distale (Fig. 8), dar au fost identificate variații privind zonele corporale afectate de DA canină legate de anumite rase
(tabelul 3, fig. 9). În stadiile mai cronice vor apărea leziuni cutanate secundare (tabelul 2) cauzate de auto-traumatism, inflamație cronică și infecții secundare. Leziunile cutanate secundare tipice sunt reprezentate de excoriații, alopecie, lichenificare, hiperpigmentare, formare de
crustă și seboree (Fig. 10a-c).
Un nou instrument care ajută la interpretarea concluziilor clinice atunci când medicul veterinar se confruntă cu un câine care prezintă prurit îl reprezintă aplicarea unor criterii clinice cunoscute sub numele de „criteriile Favrot“ (tabelul 4). Acestea includ un set de criterii care au fost elaborate
ca urmare a studierii unei serii numeroase de cazuri confirmate de DA canină. Utilizarea analizei statistice complexe a permis identificarea unui set de caracteristici clinice care au fost asociate cel mai frecvent cu DA canină. Analiza a relevat două seturi de criterii, care oferă diferite
niveluri de sensibilitate și specificitate ale afecțiunii. Clinicienii pot folosi oricare dintre seturile care le satisfac cel mai bine nevoile. De exemplu, utilizarea unui set de criterii care oferă cea mai înaltă specificitate asigură, cu o mai mare probabilitate, posibilitatea ca un anumit caz să reprezinte
de fapt DA canină. Cu toate acestea, setul ar exclude unii câini cu prurit care suferă totuşi de boală. Un set care asigură cea mai mare sensibilitate este mai probabil să surprindă cazurile de DA canină, dar ar putea permite ca unii câini cu alte afecțiuni să fie clasificaţi drept atopici atunci când,
de fapt, nu sunt. Indicații suplimentare privind aplicarea acestor seturi de criterii sunt prezentate în tabelul 4. Este esențial să ne amintim că aceste criterii nu trebuie utilizate în mod izolat ca
„test de diagnostic“ pentru DA canină.
Acestea trebuie aplicate alături de celelalte linii directoare prezentate în această trecere în revistă. Cu alte cuvinte, acuratețea utilizării acestor criterii va fi mult îmbunătățită atunci când câinele a fost supus unei examinări minuţioase, așa cum este descrisă în secțiunea anterioară.
 

Testare alergologică
După ce s-a pus un diagnostic clinic de DA canină, în luarea deciziei dacă este necesar sau nu un test alergologic, mai mulți factori pot juca un anumit rol. Semnele clinice severe, durata semnelor clinice mai mult de 3 luni pe an și administrare insuficientă a terapiei simptomatice,
datorită efectelor secundare a medicamentele utilizate și/ sau a complianţei scăzute a proprietarului, justifică în majoritatea cazurilor testarea alergologică. Testele alergologice pot fi efectuate prin IDR (intradermoreacția) și
ASIS (determinarea de IgE specific fiecărui alergen). Ambele teste nu sunt recomandate ca teste de screening și trebuie utilizate numai pentru confirmarea diagnosticului clinic de DA canină. Rezultatele acestor teste sunt, de asemenea, utilizate pentru identificarea celor mai incriminaţi
alergeni pentru a formula o imunoterapie specifică alergenului (ASIT). Deși, în rândul dermatologilor, IDR este considerată metoda de diagnostic preferată, ASIS prezintă mai multe avantaje față de IDR, cum ar fi: nu prezintă risc pentru pacient (nu necesită sedare), este mai puțin
traumatizantă (nu este necesară repetarea injecției), este mai convenabilă (nu este nevoie de tuns, consumând mai puțin timp) și prezintă un risc mai scăzut de interferenţă a medicamentelor cu rezultatele testelor (terapie antiinflamatorie/ antipruriginoasă concomitentă). Cu toate
acestea, ASIS măsoară doar IgE specifice alergenului circulant, nu ia în considerare alte căi alergice și prezintă adesea reacții pozitive la câinii care nu sunt alergici.


IDR și ASIS încă nu sunt standardizate și se suspectează că pot apărea rezultate fals pozitive și fals negative. Se estimează că între 10 și 30% dintre câinii cu o DA canină confirmată clinic pot prezenta un rezultat negativ al IDR . Acest procent ridicat de rezultate fals negative se poate datora
mai multor factori, incluzând tehnica necorespunzătoare, concentrația prea mică a alergenilor din teste, interferența medicamentelor, factorii gazdă intrinseci, selecția incorectă a alergenilor, IDR efectuat la prea mult timp după (> 60 de zile) sau în perioada de vârf a alergiei sezoniere
și prezența unei afecțiuni numită „atopiclike dermatitis“ (dermatită atopică făra alergie demonstrată).
Dermatita atopică făra alergie demonstrată este, din punct de vedere clinic, identică cu DA canină, dar răspunsul IgE la aeroalergeni sau la alte tipuri de alergeni nu poate fi documentat. Cu toate acestea, într-un studiu recent, afecţiunea a fost asociată cu o reacție la alimente
mediată de limfocite. Deși este cunoscut faptul că la oameni vârsta și anotimpul pot influența ASIS, aceste constatări nu au fost bine puse în evidenţă la câini. Ambele metode de testare sunt foarte diferite și nu sunt standardizate, ceea ce duce inevitabil la o corelație slabă între
ambele teste. Cu toate acestea, rata de succes a ASIT bazată pe ASIS vs. IDR nu este semnificativ diferită. În cele din urmă, este important să ne amintim că, deși există puține informații, au fost raportate reacții încrucișate între alergenii asociaţi, de exemplu, praful de casă și acarienii de
depozitare. Pe baza acestei probleme, este important să se stabilească dacă un câine este într-adevăr expus la alergenul/alergenii la care a reacționat.
Interpretarea adecvată a acestor rezultate ale testului, împreună cu antecedentele clinice și prezentarea clinică, poate fi complexă și necesită mult timp. Din acest motiv se recomandă o trimitere către un veterinar experimentat în dermatologie.


 

Testare intradermică
IDR reprezintă o măsură indirectă a reactivității mastocitare cutanate datorată prezenței IgE. Selecția corespunzătoare a alergenilor pentru testare este fundamentală pentru a obține rezultate fiabile ale IDR. De fapt, alergenii, în principal polenurile, sunt supuși unei mari variabilități
geografice. Astfel, este important ca medicii veterinari care efectuează IDR să identifice alergenii prezenţi în regiunea în care trăiesc pacienții. Informații despre alergenii relevanţi pot fi obținute contactând dermatologii veterinari, școlile veterinare și medicale, laboratoarele
specializate în alergii, manualele, alergologii umani locali etc. Din când în când, rezultatele globale ale IDR trebuie evaluate și alergenii care nu prezintă o reacție, pot fi înlocuiţi cu alţi alergeni importanţi.

De faptul că la oameni vârsta și anotimpul pot influența ASIS, aceste constatări nu au fost
bine puse în evidenţă la câini. Ambele metode de testare sunt foarte diferite și nu sunt standardizate, ceea ce duce inevitabil la o corelație slabă între ambele teste. Cu toate acestea, rata de succes a ASIT bazată pe ASIS vs. IDR nu este semnificativ diferită. În cele din urmă,
este important să ne amintim că, deși există puține informații, au fost raportate reacții încrucișate între alergenii asociaţi, de exemplu, praful de casă și acarienii de depozitare. Pe baza acestei probleme, este important să se stabilească dacă un câine este într-adevăr expus la alergenul/alergenii
la care a reacționat. Interpretarea adecvată a acestor rezultate ale testului, împreună cu antecedentele clinice și prezentarea clinică, poate fi complexă și necesită mult timp. Din acest motiv se recomandă o trimitere către unveterinar experimentat în dermatologie.

De asemenea, concentrația testului intradermic poate fi ajustată, deoarece de-a lungul timpului, au fost sugerate diferite concentrații de testare (tabelul 5). Odată diluaţi, alergenii sunt relativ stabili și pot fi depozitaţi în flacoane de sticlă până la 8 săptămâni și în seringi din plastic până la 2 săptămâni, la 4ºC. Soluțiile de testare trebuie scoase din frigider chiar înainte de efectuarea IDR, dar cu timp suficient de lung înainte, pentru ca aceastea să atingă temperatura camerei. Așa cum am mai menționat, selectarea alergenilor pentru testare trebuie să se facă pe baza prevalenței alergenilor într-o regiune geografică specifică. Cu toate acestea, selectarea alergenilor pentru testare se bazează adesea pe preferința și experiența personală și poate varia semnificativ de la un dermatolog la altul, chiar și în cadrul aceleiași regiuni
geografice. Injecțiile intradermice pentru IDR sunt efectuate cel mai frecvent în zona toracală laterală, după ce părul a fost ușor tuns și au fost marcate locurile de injectare (la o distanță minimă de 2 cm una de alta). În mod obișnuit, un volum de 0,05 - 0,1 ml din fiecare concentrație
pentru testare este injectat intradermic și evaluat după 15-20 minute. Reacția la fiecare loc de injectare va fi comparată cu cea de control pozitivă (fosfat de histamină) și negativă (ser fiziologic cu fenol). Reacția poate fi citită subiectiv și/sau obiectiv. În primul caz, se va lua în calcul evaluarea
intensității și/ sau a mărimii eritemului, a turgescenței și/sau a formării de papule, în timp ce pentru evaluarea obiectivă se măsoară diametrul mediu al zonei de eritem sau a formării de papule. Cu toate acestea, nu au fost observate diferențe semnificative în cazul în care cele două metodologii au fost comparate între ele. Prin convenție, o reacție la un alergen este considerată a fi pozitivă atunci când papula formată este cel puțin egală sau mai mare decât media dintre reacția martorului negativ și cel pozitiv. Dacă se utilizează evaluarea subiectivă, reacţia de martorului pozitiv
va presupune un grad convențional de 4, în timp ce reacţia martorului negativ va fi notată cu 0. O reacție la un alergen este considerată a fi pozitivă dacă este notată cu 2 sau mai mult.


Mulţi martori pozitivi au fost testaţi pentru IDR la câini; dintre aceştia, cel mai fiabil s-a dovedit a fi fosfatul de histamină. În Europa, histamina a fost utilizată la o diluţie de 1: 10.000 w/v (0,1 mg/ml) în timp ce în SUA, la o diluţie de 1: 100.000 w/v (0,01 mg/ml); cu toate acestea, s-a sugerat
că soluția mai concentrată (1: 10.000) poate produce o reacție cutanată pozitivă mai puternică. Martorul negativ trebuie să conțină soluția care este utilizată pentru a dilua alergenii pentru IDR; în general, aceasta este soluția de ser fiziologic având fenolul drept conservant.

Testarea serologică pentru punerea în evidenţă a IgE specifice alergenului
Mai multe teste, bazate în mare parte pe faza solidă a testului ELISA, au fost analizate pentru IgE seric atât în medicina umană cât și în cea veterinară. Aceste teste sunt utilizate pentru a detecta anticorpi IgE specifici împotriva unei palete de alergeni (de exemplu, polen, mucegai, HDM și alergeni epidermici) considerată relevantă pentru pacient. În ultimele decenii, detecta- rea IgE seric s-a făcut folosind IgE anti-canini monoclonal, monoclonal mixt sau policlonal.
Cu toate acestea, datorită sensibilității și specificității mai mari a unui anticorp monoclonal, utilizarea anticorpilor policlonali anti-IgE canini a scăzut semnificativ. Un alt test veterinar care folosește un fragment recombinant unic din porțiunea extracelulară a subunității alfa a receptoruluinuman de înaltă afinitate pentru IgE (FcεRIα) a demonstrat o afinitate înaltă pentru IgE canină și o lipsă de reactivitate încrucișată cu IgG. Două versiuni ale testului imunodot utilizat în clinică, Allercept Escreen © au fost validate pentru detectarea IgE specifice alergenului în seruri canine.
Acest test a fost utilizat ca test de screening pentru a ghida medicul veterinar să determine posibilitatea efectuării unei palete complete de ASIS sau IDR folosind amestecuri de alergeni la purici, acarieni de casă și polen. Testul imunodot Allercept E-screen© a fost capabil să prezică cu o mare probabilitate dacă o IDR şi/sau ASIS va fi negativă sau pozitivă. Cu toate acestea, testul este unul de screening care utilizează un alergen mixt, ce nu permite identificarea alergenului cauzal și, în consecință, nu înlocuiește complet testarea prin IDR sau ASIS. În prezent, multe alte companii oferă teste serologice specifice alergenului, dar un studiu recent prezintă faptul că rezultatele testelor nu sunt puse de acord între laboratoare.


 

IDR și ASIS reprezintă teste de încredere pentru identificarea reacțiilor adverse alimentare canine?
Multe laboratoare oferă o paletă de IgE specifice trofoalergenilor, în ciuda faptului că mai multe studii au sugerat că IDR și ASIS nu sunt de încredere în diagnosticarea RCA. IDR, de exemplu, are o sensibilitate foarte scăzută (10–33%) și o specificitate variabilă ridicată (50–95%).
Astfel, merită să întărim conceptul potrivit căruia IDR și ASIS nu ar trebui utilizate pentru a pune un diagnostic de RCA. Unele rezultate promițătoare au fost obținute prin teste epicutanate (patch test) pentru componentele alimentare, dar în acest moment, metoda de testare
se află într-un stadiu experimental și va necesita o evaluare mai aprofundată.
 

O rice medicament interferează cu IDR și / sau ASIS?
Atunci când se efectuează o IDR, trebuie să fie luată în considerare cu atenție administrarea medicamentelor care pot inhiba eliberarea histaminei și, eventual, a altor mediatori inflamatori, care determină rezultate fals negative. De fapt, antihistaminicele, glucocorticoizii, compușii progestativi, agoniștii adrenergici β2, bronhodilatatoarele, antidepresivele triciclice pot interfera cu
IDR. Dimpotrivă, ketoconazolul, acizii grași esențiali, ciclosporina și oclacitinibul par să interfereze mai puțin cu IDR. În mod similar, unele sedative nu trebuie utilizate pentru tranchilizarea pacientului, cum ar fi oxymorfona, ketamina/diazepamul, acepromazina și morfina. Dimpotrivă,
clorhidratul de xilazină, medetomidina (dexmedetomidina), tiletamina/zolazepamul, tiamilalul, halotanul, izofluoranul și metoxifluoranul pot fi utilizate în siguranță. Recomandările privind utilizarea propofolului pentru IDR sunt încă controversate. Într-un studiu, propofolul a redus
reacția la histamină, în timp ce într-un studiu mai recent, efectuat pe câini atopici, reacțiile IDR au fost ameliorate. O trecere în revistă recentă, bazată pe dovezi, a evaluat timpul de aşteptare pentru IDR și ASIS a medicamentelor antiinflamatoare utilizate frecvent. Deși
timpii de aşteptare pot varia în funcție de durata tratamentului, de dozare și de tipul de medicamente, pentru medicamente antiinflamatoare obișnuite au fost sugerate următoarele perioade de aşteptare:
IDT: antihistaminice (7 zile), glucocorticoizi orali cu durată scurtă de acţiune (14 zile), glucocorticoizi injectabili cu durată lungă de acţiune (cel puţin 28 zile), glucocorticoizi topici (14 zile), ciclosporină (probabil nu este necesar), pentoxifilină (nu este necesar).
ASIS : antihistaminice (probabil nu este necesar), glucocorticoizi orali cu durată scurtă de acţiune (nu este necesar), glucocorticoizi injectabili cu durată lungă de acţiune (<28 zile), glucocorticoizi topici (nu este necesar), ciclosporină (nu este necesar).
Această revizuire prezintă faptul că DA canină este o boală complexă, care poate fi adesea asociată cu alte boli pruriginoase.
Din cauza lipsei unui test alergologic comercial precis pentru diagnosticarea DA canine, este necesar un diagnostic clinic bazat pe excluderea altor posibile dermatoze pruriginoase și de aplicarea criteriilor Favrot. Deoarece RCA adesea nu se poate diferenţia de DA canină, sunt necesare
încercări/teste alimentare de eliminare efectuate în mod corespunzător, ori de câte ori există prurit peren și/sau semne gastrointestinale concurente. Testele alergologice trebuie utilizate numai după ce a fost pus un diagnostic clinic de DA canină, cu scopul principal de identificare
a potențialelor alergene cauzale care pot fi evitate sau tratate prin ASIT. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a evalua în continuare variațiile fenotipice ale DA canină printre alte rase, pentru a evalua alergenele care implică anumite zone ale corpului și pentru a îmbunătăți metodele de testare. (Traducere și adaptare după articolul scris de Patrick Hensel, Domenico Santoro, Claude Favrot, Peter Hill and Craig Griffin - BMC Veterinary Research,2015,11:196)

 

 

Sursă : edu-veterinar.ro 

Articole Similare

Sep

26

Cetoza la nivelul întregului efectiv – diagnostic şi factori de risc (partea a-II-a)

De la sfârşitul anilor 1990 cetoza a devenit cea mai importantă boală metabolică la efectivele de vaci de lapte, întrecând acidoza ruminală şi „febra laptelui“ din punct de vedere al semnificaţiei clinice. Din fericire au apărut noi metode de testare care permit acum diagnosticarea cetozei la nivel de fermă. Au fost de asemenea identificaţi mulţi factori cheie ai acestei boli la vacile de lapte. Este greu de evaluat subiectiv gradul problemelor legate de cetoză

Sep

26

Cetoza la nivelul întregului efectiv din fermă, diagnostic şi factori de risc (partea I)

De la sfârşitul anilor 1990 cetoza a devenit cea mai importantă boală metabolică la efectivele de vaci de lapte, întrecând acidoza ruminală şi „febra laptelui“ din punct de vedere al semnificaţiei clinice. Din fericire au apărut noi metode de testare care permit acum diagnosticarea cetozei la nivel de fermă. Au fost de asemenea identificaţi mulţi factori cheie ai acestei boli la vacile de lapte. Este greu de evaluat subiectiv gradul problemelor legate de cetoză

Sep

19

Mecanismele de apărare imună în perioada peri- și post-partum la vacă

această perioadă femela este supusă unor modificări fiziologice care pot determina supresia mecanismelor de apărare celulară și umorală ale gazdei crescând susceptibilitatea la infecțiile uterine și ale glandei mamare. Dintre factorii care pot influența gradul de imunosupresie la fătare, pot fi amintite: modificările de nutriție, creșterea nivelului de cortizol (inclusiv cel fetal) și fluctuațiile hormonilor sexuali. Relaxarea vulvei și dilatarea cervixului în timpul parturiției și după aceasta, permite accesul bacteriilor în uter, cauzând infecții în procent

Sep

19

Dehelmintizarea rumegătoarelor, operațiune de mare responsabilitate

Pentru a obține rezultatele scontate, este necesar ca acțiunea terapeutică să fie precedată de un diagnostic parazitologic corect, atât când este vorba de un singur animal cât și atunci când avem de a face cu o turmă (cireadă) sau fermă. Pentru a putea pune un diagnostic corect este nevoie să ținem cont de datele epidemiologice, datele clinice, examenele de laborator și eventual, de necropsiile care se fac după moartea sau sacrificarea animalelor.

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<