Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

Telefon

022011082

Ore de lucru

09:00 - 18:00

Telefon

022011082

0

Gestionarea simptomatică a gastroenteritei acute primare

17 Nov 2022

Gestionarea simptomatică a gastroenteritei acute primare

Gastroenterita acută este un termen utilizat pentru a descrie un sindrom caracterizat prin apariţia bruscă a vomei și/sau a diareei cauzate de o inflamație a mucoasei gastrointestinale. Acest diagnostic este rareori confirmat prin evaluare histopatologică; în locul acesteia, diagnosticul se bazează pe o prezentare clinică substanţială și pe excluderea altor potențiale cauze ale semnelor clinice. Este presupusă o inflamație a mucoasei, da prezenţa ei nu a fost dovedită. Prin urmare, poate este mai potrivită denumirea de gastroenteropatie acută.

Conf. univ. dr. Viorel Andronie - FMV Spiru Haret din București

Evaluare diagnostică
Gastroenterita acută se numără printre multiplele cauze potențiale ale vomei și diareei acute (Tabelul 1). Totuși, în multe cazuri, cauza gastroenteritei acute primare nu este determinată. Rezolvarea rapidă a semnelor clinice înseamnă adesea că o evaluare diagnostică profundă este inutilă.

Examinarea fizică
Niciun rezultat specific al examinării fizice nu este patognomonic pentru gastroenterita acută şi unii câini nu prezintă nicio anomalie semnificativă. Semnele compatibile cu gastroenterita acută includ letargie, ptialism (salivaţie excesivă) și disconfort abdominal. Este deosebit de important să se evalueze starea de hidratare a pacientului și să se palpeze cu atenție abdomenul, verificând rezultatele examenului fizic care ar justifica o evaluare diagnostică mai aprofundată (adică, anomalii care sugerează că problema este mai importantă decât o gastroenterită acută
simplă) (Tabelul 2).

Semnele care indică deshidratare includ membranele mucoase orale uscate, un timp prelungit de reumplere a capilarelor și pliu cutanat persistent. Tahicardia, pulsul slab și extremitățile reci sunt compatibile cu hipovolemia.Analize de laborator Pacienții cu răspuns normal la examenul fizic și semne clinice ușoare pot să nu necesite analize de laborator la prezentarea inițială. Cu toate acestea, testele de laborator pot fi indicate pentru a exclude cauzele extra gastrointestinale ale semnelor gastrointestinale acute, cum ar fi leziuni renale acute, hepatită acută, pancreatită și complicații metabolice ale gastroenteritei acute, pecum anomalii electrolitice și acidobazice. Analizele de laborator trebuie să includă hemoleucograma completă, un profil biochimic seric și o analiză de urină.
De asemenea, măsurarea concentrației serice de lipază specifică pancreasului canin poate fi indicată pentru a diagnostica o pancreatită, iar concentrația serică de cortizol bazal poate fi măsurată pentru a exclude hipoadrenocorticismul. Trebuie luate în considerare teste suplimentare de laborator pentru boli infecțioase în funcţie de amplasarea geografică și de semnalmente (specie, rasă, vârstă, sex). La câinii cu diaree, trebuie efectuate analiza de flotare fecală și examinarea directă a frotiului pentru a depista parazitismul primar sau concomitent.
La pacienții prezentând semne clinice (Tabelul 2) sau rezultate de laborator care sugerează o cauză subiacentă gravă sau cei care nu răspund la tratament, este indicată o evaluare diagnostică aprofundată. Identificarea precoce este deosebit de importantă la pacienții care
necesită o intervenție chirurgicală, cum ar fi cei care prezintă un corp străin intestinal obstructiv.

Imagistică
Ecografia abdominală și/sau radiografia abdominală sunt insistent recomandate pacienților care prezintă dureri abdominale pentru a depista bolile care necesită o intervenție chirurgicală. Este important de reținut cum concentrațiile de lipaze specifice pancreasului pot fi crescute la câini și pisici care prezintă corpi străini gastrointestinali. Prin urmare, este esențial să se excludă prezenţa corpilor străini gastrointestinali cu ajutorul radiografiilor abdominale și, eventual, a ecografiei abdominale înainte de diagnosticarea pancreatitei. Dacă există o suspiciune puternică asupra prezenţei unui corp străin gastrointestinal care ar fi putut fi ascuns de un lichid sau gaz, diagnosticul imagistic trebuie repetat.

Abordare terapeutică
Când gastroenterita acută este cauza principală a vomitarilor și/sau a diareei, tratamentele simptomatice descrise în acest articol sunt adecvate pentru terapie. Cu toate acestea, dacă gastroenterita survine secundar unei boli de bază, cum ar fi hipoadrenocorticismul, este esențial să se trateze afecţiunea primară în plus față de furnizarea unei terapii simptomatice și de susținere. Acest articol pune accent pe tratamentul simptomatic al gastroenteritei acute primare, mai degrabă decât să detalieze tratamentul specific al bolilor subiacente grave care pot provoca semne clinice similare.

Medicamente antiemetice
Pentru gastroenterita acută, o terapie antiemetică este adesea utilizată în primele 24 până la 48 de ore, când vomitările sunt un semn clinic important (Tabelul 3). Avantajele includ:
Ameliorarea confortului pacientului;                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              Scăderea pierderilor continue de fluide și electroliți;
Reintroducerea precoce a nutriției enterale;
Riscul redus de esofagită și de formare a stricturilor esofagiene.
Este necesar să nu se mascheze boala în curs de desfășurare printr-o terapie antiemetică prelungită (adică, mai mare de 3 zile).

În plus, pentru a reduce riscul de perforare gastrointestinală și pentru a evita întârzierea intervenției chirurgicale prin mascarea semnelor clinice de obstrucție intestinală, nu se administrează terapie medicamentoasă antiemetică sau procinetică atunci când este suspicionată
sau confirmată prezenţa unui corp străin.
Mai multe clase de medicamente antiemetice sunt utilizate în medicina animalelor mici. Ocazional, cazurile refractare necesită utilizarea a mai mult de unul dintre aceste medicamente în același timp.

Ondansetronul & Dolasetronul
Ondansetronul și dolasetronul sunt antagoniști ai serotoninei (5-HT3) dotaţi cu o activitate antiemetică puternică, care sunt utilizați în mod obișnuit off-label (în afara indicaţiei terapeutice specificate de către producător) pentru a controla nauseea la câini și pisici. Această clasă de medicamente
blochează zona de stimulare a chemoreceptorilor și căile aferente vagale implicate în emeză. Aceste medicamente sunt foarte eficiente pentru a controla vomitările la câini și pisici.

Maropitantul
Substanța P este un neurotransmițător care se leagă de receptorii neurokininei- 1 (NK-1) și poate provoca voma. Prin urmare, antagoniştii receptorilor NK-1 sunt antiemetice puternice, eficiente atât în tratarea cauzelor periferice cât şi a celor centrale ale vomitarilor. Maropitantul, un antagonist al receptorului NK-1, este în prezent singurul antiemetic autorizat pentru utilizare la câini și pisici și este foarte eficient. Acest medicament poate avea, de asemenea, un efect analgezic și, prin urmare, este utilizat pe scară largă la pacienții cu vomă și dureri abdominale, cum ar fi cei cu
pancreatită. Eficacitatea maropitantului pentru controlul presupus al nauseii este controversat, deoarece unele studii au arătat un beneficiu în timp ce altele nu au documentat niciun beneficiu.
Deși maropitantul nu este autorizat pentru utilizare i.v., clinicienii îl administrează pe această cale - la o doză de 1 mg/ kg la 24 ore - fără efecte adverse aparente.
Producătorul recomandă ca după 5 zile de administrare continuă, medicamentul să fie întrerupt timp de 24 de ore pentru a evita acumularea sa; apoi, dacă este necesar, tratamentul poate fi reluat.

Metoclopramidul
Agenții antidopaminergici, cum ar fi metoclopramidul, au efecte antiemetice atât centrale, cât și periferice și sunt utilizați la câini și pisici. De asemenea, metoclopramidul stimulează eliberarea de acetilcolină din nervii postganglionari din sistemul nervos periferic, ceea ce antrenează creșterea contracțiilor gastrice și o creștere a tonusului sfincterului gastroesofagian. Acest efect de promotilitate poate contribui, de asemenea, la proprietățile sale antiemetice.
Metoclopramidul poate provoca reacții adverse neurologice, inclusiv excitare și neliniște. Timpul scurt de înjumătățire al acestui medicament necesită o dozare frecventă. Este cel mai eficient atunci când este administrat printr-o perfuzie i.v. cu viteză constantă, dar nu este la fel de eficient ca maropitantul, ondansetronul sau dolasentronul. Este posibil ca metoclopramidul să nu aibă un efect antiemetic central direct și este un agent antiemetic mai puțin eficient la pisici decât la câini.

Fenotiazinele
Fenotiazinele, cum ar fi clorpromazina și proclorperazina, sunt antidopaminergice puternice cu acțiune centrală care inhibă centrul vomei și zona de stimulare a chemoreceptorilor. De asemenea, această clasă de medicamente are și proprietăți antihistaminice și anticolinergice.
Nu sunt recomandate pacienților hipovolemici din cauza potențialului de hipotensiune arterială, iar aceste medicamente nu sunt autorizate pentru utilizare la câini și pisici. Fenotiazinele pot provoca sedare ușoară și nu mai sunt utilizate în mod obișnuit datorită disponibilității altor
medicamente antiemetice eficiente.

Gastroprotectoare
Sucralfatul
Sucralfatul este o dizaharidă sulfatată care se leagă de fragmentele acide ale colagenului expus din mucoasa deteriorată, creând o barieră de protecție împotriva deteriorării acide ulterioare. De asemenea, stimulează eliberarea de prostaglandine și proliferarea celulară la locurile de ulcerație
și crește producția de mucus și secreția de bicarbonat. Sucralfatul este recomandat numai în cazurile de suspiciune de eroziune sau ulcerație gastrointestinală, precum cele care se prezintă cu o hematemeză sau cu o melenă. Poate interfera cu absorbția altor medicamente și de obicei, se
administrează cu cel puțin 2 ore înainte sau după alte medicamente.

Famotidina & Ranitidina
Famotidina și ranitidina sunt antagoniști ai receptorilor pentru histamină-2 (H2) care inhibă competitiv secreția acidă produsă de celulele parietale gastrice, indusă de histamină. Famotidina este mai eficientă pentru creșterea pH-ului gastric canin în comparație cu ranitidina, dar ranitidina
are de asemenea și o activitate anticolinesterazică. Această activitate poate antrena o anumită acțiune prokinetică, dar în cadrul studiilor famotidina a fost la fel de eficientă pentru creșterea pH-ului gastric la câini și pisici ca şi un placebo salin; prin urmare, nu este recomandată pentru efectele sale de suprimare a acidităţii.
Antagoniștii receptorilor H2 sunt mai puțin eficienți in vivo decât inhibitorii pompei de protoni (IPP), dar gradul de inhibare a acidului gastric necesar pentru efectul terapeutic este necunoscut. Antagoniştii receptorilor H2 pot, de asemenea, avea şi proprietăţi citoprotectoare.

Omeprazolul & Pantoprazolul
Omeprazolul și pantoprazolul sunt inhibitorii pompei de protoni (IPP) care inhibă ireversibil producerea de acid către celulele parietale gastrice. Această clasă de medicamente este mai eficientă și are o durată mai lungă de activitate decât antagoniștii receptorilor H2; acestea pot exercita și un efect citoprotector, prin sporirea sintezei de prostaglandine. La câini și pisici, o doză de două ori pe zi de omeprazol este mai eficientă pentru reducerea secreției de acid gastric decât administrarea acesteia o dată pe zi. Administrarea concomitentă de famotidină și pantoprazol nu pare
să fie mai eficientă decât terapia cu pantoprazol singur (în monoterapie) și, prin urmare, nu există niciun avantaj în utilizarea unui antagonist al receptorilor H2 în primele 24 de ore de terapie.

Din aceast motiv, utilizare inhibitoriilor pompei de protoni (IPP) reprezintă tratamentul preferat pentru câinii și pisicile cunoscute sau suspicionate că au o ulcerație esofagiană sau gastroduodenală. Fără dovezi ştiinţifice, unii câini și unele pisici cu gastroenterită acută, dar fără nici un alt semn care să indice o ulcerație gastroduodenală, cum ar fi hematemeză sau melenă, par să răspundă favorabil la medicamentele supresoare de aciditate. Cu toate acestea, utilizarea acestor medicamente nu s-a dovedit benefică la câinii și pisicile cu gastroenterită necomplicată
în niciun studiu; astfel, aceste medicamente nu sunt recomandate în mod obișnuit pentru episoade scurte.
La oameni, utilizarea pe termen lung a inhibitorilor pompei de protoni (IPP) a fost asociată cu reacții adverse precum o carenţă în cobalamină, o carenţă în fier, o hipomagnezemie, o susceptibilitate crescută la pneumonie, infecții enterice, fracturi, hipergastrinemie și cancer.
Cu excepţia hipergastrinemiei, reacțiile adverse descrise mai sus nu au fost raportate la câinii și pisicile care au primit un tratament pe termen lung cu inhibitori ai pompei de protoni (IPP).

Misoprostolul
Misoprostolul este o prostaglandină sintetică E1 care acționează asupra celulelor parietale pentru a inhiba secreția de acid gastric. În plus, acesta are un efect citoprotector prin creșterea secreției de mucus a celulelor caliciforme gastrice, creșterea fluxului sanguin al mucoasei gastrice și prin sporirea reînnoirii celulare a mucoasei gastrice. Inhibitorii pompei de protoni (IPP) și antagoniștii receptorilor H2 sunt considerați a fi mai eficienți pentru tratarea ulcerelor gastrointestinale, iar misoprostolul poate provoca vomă, diaree și dureri abdominale. Prin urmare, utilizarea misoprostolului nu este recomandată la câinii cu gastroenterită acută, cu excepția cazului în care se consideră că o ulcerație gastroduodenală asociată cu utilizarea medicamentelor antiinflamatoare neste- roidiene (AINS) este cauza acestor ulcere.

Terapia antidiareică
Majoritatea cazurilor de gastroenterită acută necomplicată care se manifestă cu diaree a intestinului subțire sau a intestinului gros care se rezolvă fără intervenție terapeutică. Cazurile care prezintă o diaree trebuie să facă obiectul unei examinări a materiilor fecale și să fie luată în considerare deparazitarea empirică cu un antihelmintic cu spectru larg. Totuşi, există câteva opțiuni pentru tratamentul simptomatic al diareei.

Loperamidul
Loperamidul, un medicament opioid antimotilitate, a fost utilizat off-label la câinii cu diaree. Acesta diminuează motilitatea intestinală și reduce secrețiile mucoasei. Dozele utilizate pentru tratarea diareei pot provoca toxicitate neurologică la câinii cu mutația ABCB1 (fostă MDR1); în consecinţă, evitați acest medicament la toți câinii purtători ai acestei gene alele și la rasele de câini cu risc (de exemplu, Ciobănesc australian, Ciobanesc de Shetland, Whippet cu păr lung, Collie, Ciobănesc englezesc, Ciobănesc german) care au un statut necunoscut. Nu se recomandă utilizarea acestui
medicament pentru tratarea câinilor sau a pisicilor cu gastroenterită acută din cauza acestei potențiale toxicități și deoarece diareea asociată cu gastroenterita este de obicei autolimitată.

Probioticele
Probioticele sunt microorganisme vii care conferă un beneficiu asupra sănătății gazdei. Aceste efecte asupra sănătății sunt exercitate prin inhibarea directă a colonizării de către microorganisme patogene sau prin efecte de ameliorare a imunității țesutului limfoid asociat intestinului.
Probioticele sunt uneori utilizate pentru a trata câinii și pisicile cu diaree acută. Fiecare probiotic are o formulă diferită de bacterii și nu se poate aprecia estimarea corectă a celor mai utile pentru tratarea gastroenteritei acute, cu diaree rezultată. Prin urmare, este necesar un studiu suplimentar
al acestor produse înainte de a putea fi făcute recomandări definitive. Eficacitatea unor probiotice pentru tratarea diareei cronice la câini și pisici a fost evaluată, dar, există doar 2 studii care evaluează eficacitatea probioticelor la câinii cu diaree acută; ambele au descoperit că probioticele au redus durata diareei la câinii cu diaree idiopatică acută.
Atunci când se alege un probiotic, este important să se aleagă un produs care a fost supus unui control adecvat al calității în timpul procesului de fabricație.

Palmitoiletanolamida (PEA) Dovezi ample arată că sistemul endocannabinoid joacă un rol esențial în sănătatea gastrointestinală. În acest sens, PEA a fost denumit un „păzitor al porții“, ale cărui niveluri crescute contribuie la blocarea barierei intestinale și la reducerea inflamației intestinale. Într-adevăr, s-a demonstrat că inhibarea NAAA crește nivelurile de PEA și reduce inflamația într-un model experimental pe șoarece cu boală inflamatorie intestinală (IBD), susținând astfel funcția de „deținător al porții“ de catre PEA. În timpul tulburărilor intestinale, nivelurile de PEA suferă
modificări importante. În special, acestea cresc în colonul câinilor cu diaree, în timp ce scad semnificativ în timpul tulburărilor de absorbție intestinală acute și în cursul dietelor dezechilibrate.

Efectul enteroprotector al PEA trece prin activarea directă sau indirectă a receptorilor PPAR-α și CB2, a căror expresie a fost confirmată și în tractul gastrointestinal canin și felin. De asemenea, s-a descoperit recent că PEA restabilește permeabilitatea barierei intestinale prin reglarea joncțiunilor
intercelulare și reduce recrutarea celulelor inflamatorii, adică macrofagele și neutrofilele, în timpul leziunilor intestinale experimentale. Administrarea PEA a scăzut, de asemenea, diareea indusă de virusuri și a normalizat motilitatea intestinală într-un model de tranzit accelerat post-inflamator. Mai mult, un studiu preliminar la câini afectați de diaree cronică a demonstrat că suplimentarea dietetică cu PEA a redus indicele de activitate a IBD canin (CIBDAI), în conformitate cu constatările lui Esposito și colegii, care
au arătat o îmbunătățire semnificativă a indicelui de activitate a colitei (greutatea corporală), prezența sângelui brut în fecale și consistența scaunului) la șoarecii tratați cu PEA cu colită indusă experimental.
În cele din urmă, un studiu clinic a concluzionat că suplimentarea alimentară cu PEA este capabilă să minimizeze durerea abdominală la pacienții umani afectați de sindromul colonului iritabil.

Aproape toate studiile raportate au folosit PEA în formă ultra-micronizată, care, după cum s-a spus mai devreme, se caracterizează printr-o biodisponibilitate mai bună și un efect enteroprotector superior. Un aspect incipient și foarte interesant al sistemului endocannabinoid în homeostazia gastrointestinală este că interacționează cu microbiota intestinală, recent s-a demonstrat că aceasta din urmă influențează tonusul sistemului endocannabinoid. La rândul său, ștergerea în țesutul adipos a genei care codifică una dintre enzimele cheie din căile biosintetice NAEs (Napepld) schimbă profund compoziția microbiotei intestinale, oferind astfel un sprijin puternic pentru funcția PEA și congeneri în menținerea homeostaziei microbiotei.
Într-adevăr, administrarea PEA s-a dovedit a contracara modificările specifice ale taxoniilor bacteriene intestinale induse de deficitul de vitamina D. O tendință de normalizare a profilului microbiotei intestinale a fost observată și de Cristiano și colegii săi în urma tratamentului cu PEA într-un model murin de tulburări din spectrul autist. În mod similar, modularea compoziției microbiotei intestinale a fost observată și în urma tratamentului subcronic cu congenerul PEA, OEA. În mod intrigant, o lucrare recentă a raportat niveluri crescute de NAE în scaunul pacienților cu IBD și al șoarecilor cu colită indusă experimental. În mod surprinzător, autorii au descoperit, de asemenea, un efect de stimulare a creșterii al NAE asupra bacteriilor intestinale, susținând astfel capacitatea microbiotei, cel puțin unii taxoni, de a cataboliza (și se presupune că chiar sintetiza) NAE. Deși au fost făcute unele eforturi preliminare, rolul NAE și endocannabinoidelor în homeostazia gazdă-microbiota este departe de a fi clar și sunt necesare studii suplimentare pentru a aborda acest domeniu provocator și, de asemenea, pentru a obține noi cunoștințe despre potențialele sinergii
dintre PEA și probiotice.

Terapia antimicrobiană
Terapia antimicrobiană cu metronidazol sau tilozină este uneori utilizată empiric la câinii și pisicile cu gastroenterită acută idiopatică care prezintă fie diaree  de intestin subțire sau de intestin gros. Ambele antibiotice sunt utilizate pentru a trata potențial bacterii specifice care pot provoca gastroenterită acută (de exemplu, Clostridium perfringens). Cu toate acestea, un studiu care evaluează eficacitatea amoxicilinei / acidului clavulanic la câinii cu sindrom de diaree hemoragică acută (numit anterior gastroenterită hemoragică) nu a demonstrat niciun beneficiu la câinii
tratați față de câinii din lotul martor. Prin urmare, terapia antibiotică de rutină (inclusiv utilizarea metronidazolului) nu este recomandată la câinii sau pisicile cu gastroenterită acută. Terapia cu antibiotice poate avea un rol la câinii și pisicile la care se suspicionează o translocare
bacteriană printr-o barieră mucoasă gastrointestinală deteriorată și acest lucru este potențial mai probabil în cazurile de sângerare gastrointestinală. Cu toate acestea, rezervăm terapia antimicrobiană pacienților care prezintă: Dovezi mai definitive de translocare, cum ar fi leucocitoză, număr crescut de globule albe imature și o pirexie Leucopenie sau la cei care sunt imunodeprimaţi Un enteropatogen bacterian specific izolat prin coprocultura (de exemplu, cel care produce campilobacterioza) Diaree cronică (ca un test terapeutic pentru a exclude disbioza).

Gestionarea nutriţională Postul / înfometarea Conceptul de post complet a fost pus sub semnul întrebării în ultimii ani pentru câinii cu gastroenterită acută.

Restricția completă a alimentelor poate fi rezonabilă pentru o perioadă scurtă, dar se recomandă revenirea rapidă la un aport oral adecvat, cu excepția cazului în care acesta este contraindicat, cum ar fi în cazurile în care se suspicionează prezenţa unor corpi străini. Considerații legate de dietă
O mare varietate de diete disponibile în comerţ este comercializată pentru câinii și pisicile cu gastroenterită. Fiecare este formulată cu surse de proteine și carbohidrați și cu un conținut de grăsimi ușor diferite; unele conțin alți constituenți potențial benefici, cum ar fi fructooligozaharide
sau acizii grași omega-3. Pisicile trebuie să primească o nutriție enterală cât mai curând posibil pentru a evita malnutriția calorică proteică, care poate conduce la o lipidoză hepatică felină. Se recomandă o dietă cu un grad înalt de digestibilitate, disponibilă în comerț. Scopul hrănirii cu o astfel de dietă este de a reduce riscul de malabsorbție.

Fibrele alimentare

Pentru pacienții ce prezintă diaree de la nivelul intestinului gros, fibrele alimentare sunt o componentă importantă a gestionării alimentare. Deși cantitatea și tipul optim de fibre alimentare pentru tratamentul câinilor și pisicilor cu gastroenterită acută nu sunt cunoscute, există un acord general în privinţa faptului că, la câini și pisici: Fibrele alimentare fermentescibile îmbunătățesc funcția normală a colonului, prin oferirea unei surse de combustibil pentru colonocite; Fibrele alimentare nefermentescibile măresc masa fecală, ceea ce favorizează funcția motrică normală a colonului și
defecarea.
Sursele potențiale includ dovleac la conservă, orez brun, mazăre și morcovi. Nu există linii directoare stabilite pentru suplimentarea cu fibre în cazurile de diaree de la nivelul intestinului subțire. Un studiu a arătat cum câinii cu colită care au primit un adaos de fibre alimentare
au înregistrat o îmbunătățire clinică semnificativă în comparație cu câinii hrăniți cu diete fără adaos de fibre.

Terapia cu fluide
Gastroenterita acută poate duce la pierderea de fluide și dezechilibre electrolitice ce necesită terapie cu fluide.

Terapia subcutanată
Terapia cu fluide SC poate fi adecvată pentru deshidratarea ușoară sau atunci când terapia ambulatorie este aleasă din motive financiare; cu toate acestea, este nepotrivită în caz de deshidratare semnificativă sau hipovolemie. Lichidele SC nu trebuie suplimentate cu dextroză, deoarece se poate dezvolta contaminarea bacteriană și celulita. Acolo unde este necesară suplimentarea cu dextroză, este de preferat administrarea i.v.

Terapia orală
Soluțiile electrolitice orale pot fi utilizate în cazuri de deshidratare ușoară. Într-un studiu recent, această cale de administrare a fost sigură și eficientă la câinii cu diaree hemoragică.

Terapia intravenoasă
Pentru deshidratare moderată până la severă sau hipovolemie este recomandată terapia i.v. cu fluide, direcționată pentru a corecta un procent estimat de deshidratare într-un interval de timp specific și pentru a obține o normovolemie. Soluțiile cristaloide echilibrate de înlocuire, cum ar fi soluția Ringer lactat, sunt o alegere potrivită pentru majoritatea pacienților. Se recomandă monitorizarea continuă a concentrațiilor serice de electroliți, deoarece uneori este necesară o suplimentare. NK-1 = neurokinina-1; AINS = antiinflamator nesteroidian; PPI = inhibitor al pompei de protoni

 

 

ATENȚIE !!!

Aceste informații sunt minuțios selecționate și scrise de medici veterinari , dar nu înlocuiesc consultația sau examinarea medicală. Pentru o diagnoză exactă rugăm sa consultați un medic veterinar în persoană sau o clinică specializată .Pentru noi este foarte important ca dumneavoastră sa dețineți informații corecte și coerente, prezentate în modul cel mai simplu si pe înțeles, pentru a vă crea o idee generală în raport cu problemele cu care vă confruntați. Aici veți găsi răspunsuri ce reflectă practicile generale cu caracter de îndrumare, dar nu de diagnoză exactă !

Articole Similare

Sep

07

Aspecte practice ale recoltării şi transfuziei de sânge la câine

Datorită cererii tot mai crescute în medicina veterinară din prezent, precum şi prin prisma evoluţiei anumitor patologii din medicina veterinară, hemotransfuzia ocupă un loc important în terapia curentă, în special în cazul anemiilor la câine. Acest articol prezintă un aspect practic al transfuziei privind standardele actuale, majoritatea dintre acestea fiind bazate pe practicile curente din medicina veterinară şi din medicina umană. Transfuzia este definită ca terapia intravenoasă cu sânge integral sau cu produse din sânge.

Oct

26

Rabia: încă o provocare pentru medicina veterinară și umană? / Rabies: still a challenge for veterinary and human medicine?

Rabia rămâne la nivel mondial o problemă dificilă, fiind una dintre cele mai vechi zoonoze virale cunoscute de către om. Este o boală care evoluează pe toate continentele, cu excepția Antarcticii și se estimează faptul că în jur de 70.000 de oameni mor anual, în special în Asia, Africa și America Latină. Toate speciile de animale homeoterme sunt susceptibile la infecția cu virusul rabic, dar numai câteva dintre acestea reprezentă un rezervor important al bolii în funcție și de regiunea geografică. Virusul se găsește în saliva animalului infectat

Aug

02

EFICACITATEA TERAPEUTICĂ A PREPARATULUI ENOXIL 5%-SOLUŢIE APOASĂ ÎN DERMATITA ALERGICĂ ŞI ÎN MICROSPORIA NATURALĂ LA CÂINE

În ultimele decenii, la nivel global se constată o creştere a incidenţei bolilor de piele, atât la om cât şi la animalele receptive. În mediul urban, în principiu carnivorele domestice, infectate cu dermatofiţi, reprezintă o sursă periculoasă de infecţie pentru om (Gh. S., 2003; V. M. 2003). Infecţia cu Microsporum canis este des înregistrată la câini, pisici, cai, porci, oi , iepuri, maimuţe. Dermatitele deţin o pondere mare în patologia veterinară, provocând practicienilor probleme serioase, atât prin prisma dificultăţilor deaplicarea unui tratament eficace şi rapid, cât şi prin stabilirea unui diagnostic

Nov

06

Elemente de farmacoterapia urgenţelor în practica medicală veterinară

Prezentul material este structurat ca un ghid util pentru practicianul veterinar, în ceea ce privește identificarea și aplicarea unei stategii farmacoterapeutice potrivite în cazul șocului la animale. Sunt prezentate în mod sintetic: definiția și clasificarea tipurilor de șoc (hematogen, vasogen, car­dio­gen, neurogen, mixt), descrierea și modul de iden­ti­fi­care a acestora, principalele surse ale patogenezei șo­­cului, analiza principalilor parametri clinici în starea de șoc (culoarea mucoaselor, timpul de reumplere ca­pi­­la­­ră, frecvența cardiacă

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<