Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

08:00 - 17:00 022011082

Ore de lucru

08:00 - 17:00

Telefon

022011082

0

Малассезия или «что за гриб»?

27 Nov 2020

Малассезия или «что за гриб»?

Дрожжевые грибы рода Malassezia в норме обитают на коже кошек, собак и человека. Если рассматривать их под микроскопом на увеличении Х 1000, они напоминает по виду матрешку, так как размножается путем почкования. Основной вид – Malassezia pachydermatis, заселяет поверхностные слои кожи (наружный слуховой проход, межпальцевое пространство, подбородок, складки кожи) и слизистые оболочки (рот, прямая кишка, влагалище, параанальные железы). В качестве среды обитания предпочитает места с повышенной секрецией сальных желез.

Патогенез

Сама по себе малассезия не вызывает никаких кожных поражений, но при определенных условиях, способна сыграть свою роль в развитии патологического процесса. Существует ряд предрасполагающих факторов, способствующих возникновению малассезиозного дерматита:

повышенная влажность окружающей среды (частые купания), а так же влажность, связанная с анатомическими особенностями организма (складки кожи, висячие уши) и гиперсекрецией сальных желез

повышение температуры окружающей среды (лето, весна)

рН кожи от 4.0 до 8.0

некоторые заболевания: атопический дерматит, пищевая аллергия, эндокринные заболевания; вирусный лейкоз и иммунодефицит у кошек

повышение размножения стафилококков (данный гриб находится в симбиотических отношениях со стафилококками кожи)

Так же на малассезию может развиваться аллергическая реакция (гиперчувствительность I типа).

Важно помнить, что малассезиозный дерматит не является заразным заболеванием.

Возрастной и половой предрасположенности у животных не наблюдается, однако есть породы, генетически предрасположенные к появлению малассезиозного дерматита: немецкие овчарки, бассеты, вест – хайленд- вайт терьеры, ши-тцу, таксы, боксеры, пудели. У некоторых пород кошек (сфинксы, девон рексы), данная проблема возникает чаще, чем у других.

Клинические признаки:

Клинические признаки разнобразны, но наиболее часто малассезиозный дерматит сопровождается зудом (хотя он может быть проявлением основного заболевания). Кожа приобретает специфический сладковатый запах. Когти и когтевые ложа приобретают коричневый оттенок. Коричневое окрашивание характерно для выделений из наружных слуховых проходов, кожи и/ или шерсти. Кожа становится «сальной», утолщенной.

Поражения могут быть локализованными и генерализованными. Наиболее часто поражаются складки на губах, межпальцевые пространства и когтевые ложа, уши, подмышечные впадины и пах.

Диагностика

Диагностика малассезиозного дерматита основана на наличии клинических признаков у животного, цитологическом исследовании (нахождении более одной малассезии в поле зрения при исследовании материала под микроскопом) и ответе на противогрибковую терапию.

Цитологическое исследование включает в себя:

взятие материала с поверхности кожи при помощи клейкой ленты или прижатия стекла к коже, окрашивание препарата специальными красителями ( Лейкодиф, Diff-Quik), исследования под микроскопом на увеличении Х1000.

Важно помнить, что данное заболевание почти всегда является вторичной проблемой. Даже после исчезновения клинических признаков, рекомендуется провести диагностику патологии, лежащей в основе малассезиозного дерматита, во избежание рецидивов.

Лечение

В большинстве случаев для лечения малассезиозного дерматита достаточно использование наружных средств. В зависимости от локализации процесса и площади поражения используют:

шампуни, ушные капли, мази, гели, спреи содержащие 2 – 4% хлоргексидин, 2% миконазол, кетоконазол

раствор 2 – 3% уксуса

лайм сульфур (сернистая известь)

Системное лечение используется в тех случаях, когда местные обработки не привели к желаемому результату или площадь поражения слишком велика. Обычно врачи дерматологи отдают предпочтение азолам и тербинафину.

Длительность лечения составляет в среднем 2 – 4 недели.

Во избежание нанесения вреда любимому питомцу, рекомендуем Вам не заниматься лечением самостоятельно, а пройти обследование у врача – специалиста. Здоровья Вам и вашим питомцам!

Sursă : www.svoydoctor.ru

Articole Similare

Jun

01

Actualităţi privind diagnosticul gingivostomatitei la pisică – studiu bibliografic

Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.

May

26

Diagnosticul histopatologic în pancreatopatii la câine

Examinarea histopatologică pancreatică este metoda de referință pentru confirmarea pancreatitei și diferențierea între formele acute și cronice la câine și pisică, existând sisteme de scor propuse pentru standardizarea leziunilor. Totuși, în medicina veterinară persistă variații de terminologie și criterii de clasificare, ceea ce poate îngreuna comparabilitatea studiilor și interpretarea clinică. Distincția acut-cronic se bazează pe leziuni recente (edem, inflamație neutrofilică, necroză) versus remodelare permanentă (fibroză, atrofie acinară) și poate fi complicată de tablouri mixte (acut pe fond cronic). Histopatologia nu este un „standard de aur” perfect, deoarece leziunile pot fi subclinice și/sau focale, iar eșantionarea limitată poate rata zonele afectate. Biopsia pancreatică este invazivă și se face rar exclusiv în scop diagnostic, dar poate fi sigură în condiții adecvate și este utilă mai ales când se corelează cu datele clinice și biopsii concomitente (ficat/intestin), în special la pisici.

Apr

20

Studiu histologic asupra aparatului genital femel la canidele domestice

Studiul histologic al aparatului genital femel la canidele domestice este esențial pentru înțelegerea fiziologiei reproducerii, diagnosticarea afecțiunilor și aplicarea tehnicilor de reproducere asistată. Aparatul genital femel include ovarele, uterul și cervixul, fiecare cu structuri și funcții specifice, influențate de ciclul estral și de modificările hormonale (Evans & de Lahunta, 2013; Concannon, 2011). Ovarele canidelor sunt organe pereche cu rol în producția de ovocite și hormoni. Structura ovariană include epiteliul superficial, cortexul ovarian cu foliculi în diferite stadii de dezvoltare și medulara, bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv (Johnston et al., 2001; Concannon et al., 2009). După ovulație se formează corpul galben, care secretă progesteron, esențial pentru menținerea sarcinii (Hoffmann et al., 2004). Uterul canidelor este format din perimetru, miometru și endometru. Endometrul prezintă glande ramificate și țesut stromal bogat vascularizat, cu modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni, esențiale pentru implantarea embrionară și menținerea gestației (Evans & de Lahunta, 2013; Johnston, 2013). Cervixul prezintă epiteliu de tranziție și glande mucoase implicate în protecția tractului genital superior și transportul spermatozoizilor, modificările structurale fiind corelate cu fazele ciclului estral și cu nivelul hormonilor specifici (Reich & Fritsch, 2014). Cunoașterea detaliată a histologiei normale a aparatului genital feminin este indispensabilă pentru interpretarea modificărilor patologice, evaluarea eficienței tratamentelor hormonale și aplicarea corectă a tehnicilor de reproducere asistată la canidele domestice (Brown et al., 2001; Belu et al., 2021).

Apr

14

Injurii fiziopatologice asociate cu alterarea continenţei vezicale la câine

Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<