.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
11 Jan 2022
Afecțiunile cutanate reprezintă unul dintre motivele principale pentru care proprietarii se prezintă cu un animal de companie la medicul veterinar. Semnele constau adesea în prurit și leziuni primare și secundare (de exemplu, pustule, papule, cruste, alopecie). Cu toate acestea, animalele afectate de boli grave, cum sunt eritemul multiform (EM), necroliza epidermică toxică (TEN), vasculita(CV) și erupțiile cutanate (CDE), pot de asemenea dezvolta semne sistemice. Acești pacienți pot fi prezentați medicului veterinar în cazuri de urgență. În literatura veterinară există puține informații despre aceste dermatopatii. În plus, mulți medici veterinari nu sunt familiarizați cu aceste boli, ceea ce face dificilă identificarea lor și pot întârzia instituirea tratamentului.
Conf. univ. dr. Viorel Andronie - FMV Spiru Haret din București
TEN reprezintă o tulburare mucocutanată rară care afectează câinii, pisicile și oamenii. Cauzele raportate la câini și pisici includ administrarea de medicamente specifice (Tabelul nr.1), infecții bacteriene, hepatopatie, neoplazie și idiopatie. Deși fiziopatologia exactă este necunoscută, se
suspectează un rol imunologic. În mod tipic, pacienții prezintă inițial semne sistemice (pirexie, letargie, inapetență) cu implicare dermică redusă. Eritemul timpuriu este urmat de vezicule, bule, necroză și ulcerație. Leziunile pot afecta pielea corpului de manieră difuză, deși implicate mai frecvent sunt fața și extremitățile. De asemenea, pot fi afecte,joncțiunile muco-cutanate, mucoasele
(de exemplu, cele orale, gastrointestinale, rectale, conjunctivale, traheale) și labuţele. Este de obicei prezentă o durere semnificativă și un semn Nikolsky pozitiv (separarea stratului superficial de cel bazal al epidermei la presarea digitală ușoară a pielii).Pentru stabilirea diagnosticului
definitiv este necesară biopsia cutanată; histopatologia relevă o necroză de coagulare pe toată grosimea epidermei cu o inflamație dermică minimală. Tratamentul este similar cu cel al EM (Tabelul nr.2) și vizează cauza principală. Implicarea extensivă a dermului are ca rezultat pierderi masive de lichid, electroliți și proteine plasmatice. Sunt necesare îngrijire suportivă (de susținere) asemănătoare cu cea a pacienților cu arsuri (înlocuirea agresivă a fluidului, terapie antimicrobiană, îngrijirea rănilor, analgezie, suport nutrițional). Secundar pierderilor de lichide este posibilă o
scădere a volumului circulant efectiv, și parametrii de perfuzare (gazele sanguine venoase, concentraţia lactatului, tensiunea arterială, cantitate de urină, ritmul cardiac) trebuie monitorizați. Utilizarea glucocorticoizilor este controversată. Imunoglobulina umană a fost utilizată cu succes. Dispariția semnelor poate dura 2 până la 3 săptămâni dacă este corectată cauza pricipală. Cu toate acestea prognosticul este adesea rezervat și depinde de gravitatea leziunilor. Ratele mortalității la om pot fi la fel de mari, fiind cuprise între 30% până la 50%, sepsisul reprezentând cauza primară a decesului.
.png)
.png)
Vasculita cutanată (CV)
Vasculita este o afecțiune mai puțin frecventă care provoacă inflamație în pereții vaselor de sânge, antrenând întreruperea arhitecturii vaselor, modificarea fluxului sanguin și leziunea ischemică a țesuturile finale. În majoritatea cazurilor, fiziopatologia propusă implică o reacție de hipersensibilitate de tip III cu depunerea de complexe imune de-a lungul endoteliului. O reacție de tip I poate fiimportantă în timpul stadiilor inițiale ale bolii. Activarea cascadei complementului are ca rezultat necroza endotelială, tromboza, ocluzia vasculară, hemoragia și ischemia țesuturilor recipientului. Pot fi afectate pielea și organele viscerale. Cauzele vasculitei cutanate includ administrarea de medicamente specifice (Tabelul nr.1), vaccinuri (cel mai frecvent este cel de combatere a rabiei), de combatere a infecțiilor (virale [virusul imunodeficienței feline, virusul leucemiei feline, peritonitei infecțioase feline] ricketiale [al febrei pătate Rocky Mountain, ehrlichioszei, boreliozei], bacteriene, parazitare [al dirofilariozei]), hipersensibilitate alimentară, mușcături de insecte și neoplazie.Cel puțin 50% din cazurile veterinare sunt idiopatice. Semnele cutanate sunt variabile: eroziuni, ulcerații, cruste, purpură palpabilă, edem, plăci, alopecie și necroză. În mod obișnuit sunt afectate extremitățile, vârful urechii, coada, laba picioarelor, mucoasa orală și planul nazal(Figurile nr. 2 și 3). Se pot dezvolta manifestări sistemice cum ar fi pirexia, letargia, anemia, gastroenterita,glomerulonefrita, miopatia și artropatia.
Diagnosticul diferențial include bolile autoimune și alte urgențe dermatologice. Diagnosticul definitiv se bazează pe biopsia cutanată și o puternică suspiciune clinică. Leziunile precoce (în decurs de 8 până la 24 de ore de la debut) sunt cele mai diagnosticate și constituie baza suspiciunii clinice puternice. Leziunile precoce (în decursul a 8 până la 24 de ore de la debut) sunt cel mai diagnosticabile, deoarece leziunile cronice pot prezenta numai vasele rămase cu puțină inflamație activă. Un istoric medical amănunțit este important pentru aprecierea administrării medicamentului sau a vaccinului și expunerea la agenți infecțioși. Pentru a evalua etiologiile specifice, ar trebui să se efectueze o serie minimă de analize (hemoleucogramă completă, parametrii chimici serologici, analiza urinei). Pot fi necesare teste speciale pentru bolile autoimune, coagulopatie și boli infecțioase (serologia și testarea antigenului ADN).
.png)
Terapia se centrează pe îndepărtarea sau tratamentul cauzei principale și imunomodulare (Tabelul nr.2). Pentru cazuri rezistente sau idiopatice poate fi necesară administrarea glucocorticoizilor siste-mici. Pentoxifilina a avut succes, probabil datorită proprietăților sale hemoreologice, imunomodulatorii, antiinflamatorii și antitrombotice. De asemenea, au fost utilizate dapsona, sulfasalazina, tetraciclina/niacinamida, ciclofosfamida, clorambucilul și azatioprina. Prognosticul depinde de amploarea extinderii viscerale ca și de etiologia principală. Au fost raportate cazuri de vasculită indusă de vaccinul antirabic. Ea este caracterizată de o vasculită cutanată focală la locul vaccinării și apare în principal la rasele de câini „toy“, cu cicluri lungi de creștere a părului. Semnele clinice includ zone inelare de alopecie variabililă, hiperpigmentare și - mai puțin frecvent -
scalarea sau eritemul care acoperă zonele dermice și subcutanate indurate variabil. De obicei sunt afectate coapsa caudală sau laterală, regiunea cervicală sau umărul. În general, leziunile apar la 2 până la 6 luni după administrarea subcutanată a vaccinului și persistă timp de câteva luni
până la câțiva ani. De asemenea, leziunile se pot dezvolta în alte zone clasice de dezvoltare a vasculitei, dar totuși pot fi asociate cu procesul localizat tipic. Leziunile pot răspunde la terapia cu pentoxifilină printr-o reducere de până la 75% a dimensiunii leziunii; adesea, acestea se
pot rezolva în mod spontan. Alte vasculopatii specifice includ dermatomiozita juvenilă, vasculopatia cutanată familială a Ciobanestilor germani, vasculopatiaglomerulară renală și cutanată a cânilor din rasa Greyhounds, arterita proliferativă a filtrului nazal, necroza trombovasculară
proliferativă a pavilionului urechii și vasculopatia solară.
.png)
Sursă : edu-veterinar.ro
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
May
26
Examinarea histopatologică pancreatică este metoda de referință pentru confirmarea pancreatitei și diferențierea între formele acute și cronice la câine și pisică, existând sisteme de scor propuse pentru standardizarea leziunilor. Totuși, în medicina veterinară persistă variații de terminologie și criterii de clasificare, ceea ce poate îngreuna comparabilitatea studiilor și interpretarea clinică. Distincția acut-cronic se bazează pe leziuni recente (edem, inflamație neutrofilică, necroză) versus remodelare permanentă (fibroză, atrofie acinară) și poate fi complicată de tablouri mixte (acut pe fond cronic). Histopatologia nu este un „standard de aur” perfect, deoarece leziunile pot fi subclinice și/sau focale, iar eșantionarea limitată poate rata zonele afectate. Biopsia pancreatică este invazivă și se face rar exclusiv în scop diagnostic, dar poate fi sigură în condiții adecvate și este utilă mai ales când se corelează cu datele clinice și biopsii concomitente (ficat/intestin), în special la pisici.
Apr
20
Studiul histologic al aparatului genital femel la canidele domestice este esențial pentru înțelegerea fiziologiei reproducerii, diagnosticarea afecțiunilor și aplicarea tehnicilor de reproducere asistată. Aparatul genital femel include ovarele, uterul și cervixul, fiecare cu structuri și funcții specifice, influențate de ciclul estral și de modificările hormonale (Evans & de Lahunta, 2013; Concannon, 2011). Ovarele canidelor sunt organe pereche cu rol în producția de ovocite și hormoni. Structura ovariană include epiteliul superficial, cortexul ovarian cu foliculi în diferite stadii de dezvoltare și medulara, bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv (Johnston et al., 2001; Concannon et al., 2009). După ovulație se formează corpul galben, care secretă progesteron, esențial pentru menținerea sarcinii (Hoffmann et al., 2004). Uterul canidelor este format din perimetru, miometru și endometru. Endometrul prezintă glande ramificate și țesut stromal bogat vascularizat, cu modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni, esențiale pentru implantarea embrionară și menținerea gestației (Evans & de Lahunta, 2013; Johnston, 2013). Cervixul prezintă epiteliu de tranziție și glande mucoase implicate în protecția tractului genital superior și transportul spermatozoizilor, modificările structurale fiind corelate cu fazele ciclului estral și cu nivelul hormonilor specifici (Reich & Fritsch, 2014). Cunoașterea detaliată a histologiei normale a aparatului genital feminin este indispensabilă pentru interpretarea modificărilor patologice, evaluarea eficienței tratamentelor hormonale și aplicarea corectă a tehnicilor de reproducere asistată la canidele domestice (Brown et al., 2001; Belu et al., 2021).
Apr
14
Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.
Inscriete la noutatile noastre