Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
31 Jul 2020
CZU 637.5’64.05(478+100)
PRODUCEREA ŞI CONSUMUL CĂRNII DE SUINE PE PLAN NAŢIONAL ŞI MONDIAL
Ilie ROTARU
Universitatea Agrară de Stat din Moldova
Abstract.
This paper presents the evolution of swine livestock numbers, pork production, and annual pork consumption (total and per capita) during the years 2002-2016 on a global scale. Based on the obtained data a continuous growth of world swine numbers and pork production was established. In 2016 compared to 2002, the
swine numbers increased by 9,98% and the pork production increased by 26,82%, what proves that production processes were organized using intensive husbandry methods and the increase in pork production was based on the increase of animal productivity. The world pork consumption increased by 12,5%.
Key words:Swine; Livestock numbers; Pork; Production data; World.
Rezumat.
În lucrare se prezintă evoluţia efectivului de suine, a producţiei de carne, a consumului de carne total pe an şi pe cap de locuitor în perioada anilor 2002–2016 la nivel mondial. În baza datelor obţinute s-a identificat o creştere continuă a efectivelor mondiale de suine şi a producţiei de carne. Astfel, în anul 2016, comparativ cu anul 2002, efectivele de suine s-au mărit cu 9,98%, iar producţia de carne – cu 26,82%, fapt ce demonstrează că procesele de producere au fost organizate folosind metode intensive, iar creşterea producţiei de carne s-a realizat în mare măsură în baza măririi productivităţii animalelor. Consumul total de carne de porc la nivel mondial a crescut cu 12,5 %.
Cuvinte-cheie: Suine; Efectiv de animale; Carne de porc; Producție mondială; Date statistice.
INTRODUCERE
În dezvoltarea procesului de producţie, consumatorul este factorul principal care contribuie la creşterea cantităţii şi calităţii cărnii. Valoarea nutritivă superioară, inofensivitatea şi costurile reduse ale cărnii sunt indicatorii principali pentru asigurarea cererii de carne de calitate conform cerinţelor pieţei interne şi externe. Astfel de cerinţe îl impun pe crescătorul de animale să identifice metode intensive de producere a cărnii de porc (Dinu, I. et.al. 2002.; Edwards, T. 2012). Fiind o sursă decisivă de hrană, carnea de porc continuă să ocupe o poziţie de frunte în topul produc ţiei de carne ce provine de la speciile de animale atât în ţara noastră, cât şi la nivel mondial. În aceste condiţii, competitivitatea devine sarcina principală în dezvoltarea creşterii suinelor, aspectele privind productivitatea acestei specii de animale fiind, în mare măsură, condiţionate de capacităţile fermierilor de a produce carne cu calităţi gustative şi tehnologice superioare. Pentru a menţine nivelul sporit de productivitate al fermelor, producătorii trebuie să se adapteze la condiţiile economiei de piaţă, precum şi la noile reglementări ale ştiinţei şi societăţii, care, de multe ori, sunt destul de dure. Aici se plasează protecţia mediului, calitatea cărnii şi siguranţa alimentelor, precum şi asigurarea rentabilităţii fermelor
(Găureanu, M E. et al. 2017; Edwards, T. 2012).
MATERIAL ŞI METODĂ
În cadrul cercetărilor s-au folosit rezultatele prezentate de Food and Agriculture Organization (FAO) pentru perioada 2002–2016. S-a studiat evoluţia efectivelor de suine, producţia de carne, consumul de carne total şi pe cap de locuitor pe plan mondial, pe continente, în anumite ţări, precum şi în Republica
Moldova. Aprecierea rezultatelor s-a efectuat în baza calculelor destinate evaluării diferenţelor dintre continente şi ţări, obţinute în perioada de investigaţie şi activitate a producătorilor de carne.
REZULTATE ŞI DISCUŢII
Suinicultura are un rol deosebit în rezolvarea problemelor privind asigurarea populaţiei cu carne şi proteină de origine animală, carnea de porc fiind printre cele mai solicitate produse alimentare. Anume din aceste considerente pe glob se atestă o creştere constantă a efectivelor de suine (tab. 1). În ţările din
Europa de Est sporeşte efectivul numeric de suine de rasele specializate Yorkshire, Pietrain, Landrace (Edwards, T. 2012; FAOSTAT 2002-2016).
.png)
Se observă că efectivul de suine în lume a crescut în perioada anilor 2002–2016 cu aproape 10%, atingând cifra de 981,797 mii capete, în Africa – cu 66%, în America Centrală şi de Nord – cu 13-14%, iar în America de Sud – cu 41%. O creştere mai modestă se atestă în Asia (7,8%), iar în Europa şi Oceania
se poate vorbi chiar despre scăderea numărului de suine – cu 3,75% şi, respectiv, cu 6,56%.
.png)
Rezultatele prezentate relevă o diferenţă substanţială privind producerea cărnii de porc în lume şi pe continente. Din totalul producţiei obţinute în anul 2007 în lume, 53,74% provin din Asia, pe când în America de Nord şi Europa valoarea relativă a producţiei de carne a variat de la 11,98% până la 26,66%. Pe aceste continente se atestă o scădere a producţiei de carne. În America Centrală şi de Sud, Asia şi Oceania producerea cărnii de porc a crescut în perioada anilor de studiu treptat cu până la 2,19%. Esteinteresant de urmărit cum s-au format efectivele de suine şi cum a evoluat producţia de carne în anumite perioade de timp în principalele ţări ale lumii. Putem astfel determina cei mai influenţi factori şiparticipanţi în ceea ce priveşte producţia de carne de porc la nivel mondial. În acelaşi timp, comparând efectivele şi cantitatea de carne produsă, se poate identifica în ce măsură creşterea producţiei depinde de
efectivul numeric de animale sacrificate sau de nivelul productivităţii suinelor (tab. 3). Analiza rezultatelor în dinamică demonstrează că efectivul de animale în multe ţări, cum ar fi Austria, Lituania, Suedia, Ungaria, s-a micşorat în perioada cercetată cu 17,3–35,22%, pe când în România şi Indonezia
s-a mărit cu 10,79–36,91%. La nivel mondial se observă o creştere permanentă a efectivului numeric de suine, care în anul 2016 s-a egalat cu 9,98%, producţia de carne mărindu-se cu 26,82%. În Republica Moldova se constată o stabilitate a acestui indicator. Producţia de carne în Bulgaria, Regatul Unit, Irlanda, Ucraina, Republica Moldova s-a mărit cu 17,72–61,8%. În Elveţia, Estonia, Islanda, Letonia, România s-a produs cu 1–6% mai multă carne de porc în anul 2016 comparativ cu anul 2002. Este important de menţionat că în aceste ţări efectivele de suine s-au micşorat, pe când producţia de carne s-a mărit, fapt ce confirmă folosirea metodelor intensive de producere şi crearea condiţiilor de eficacitate în proces (FAOSTAT 2002-2016). În ţările cu un înalt nivel de dezvoltare a suiniculturii se atestă o creştere atât a efectivelor de suine, cât şi a producţiei de carne, cu excepţia Canadei, unde efectivul de porcine s-a micşorat, iar producţia de carne s-a mărit cu 10,87% în perioada anilor de investigaţie. Aceasta demonstrează că producţia de carne s-a mărit în special datorită implementării metodelor intensive de creştere şi îngrăşare a suinelor.Producerea şi consumul cărnii de suine pe plan naţional şi mondial (91-98) În China, Germania, SUA, Spania cantitatea de carne produsă în perioada anilor 2002–2016 s-a mărit cu26–35%, în Federaţia Rusă – cu 109,42%, iar la nivel mondial – cu 26,82%.
.png)
Conform datelor existente, se constată o creştere a producţiei de carne de porc pe glob din an în an. Astfel, dacă în anul 2002 cantitatea de carne produsă a constituit 93173504 tone, în 2016 volumul ei s-a egalat cu 118168709 tone, creşterea fiind de 26,82% la suine şi de 16,85% la bovine. Din volumul total,
carnea de porc constituie mai mult de 100 mln. tone sau 37,06%. În Republica Moldova producţia de carne este asigurată prin creşterea bovinelor, suinelor, păsărilor şi ovinelor (tab. 7).
.png)
Astfel, producţia de carne provenită de la bovine, suine, păsări şi ovine s-a mărit în perioada anilor 2002–2016 cu peste 50 mii tone. În acelaşi timp, cantitatea de carne de porc a crescut cu 27788 tone. Din volumul total de carne obţinută de la majoritatea speciilor de animale, cărnii de porc îi revin, în
diferiţi ani, de la 52 până la 56%, cărnii de pui broiler – de la 24,16 până la 38,47%. Producţia de carne de bovine ocupă 6,95%, semnalând o micşorare cu aproape 50%. O altă preocupare a specialiştilor în producţia de porcine, pe lângă sporirea productivităţii, este identificarea calităţii cărnii, în funcţie de
preferinţele consumatorului. Progresele ştiinţifice şi tehnice realizate, mai ales în ultimul timp, crearea unor rase, linii sau hibrizi performanţi în diferite ţări, organizarea unor unităţi de tip intensiv industrial – toate acestea au dus la creşterea producţiei totale şi a consumului de carne de porc pe cap de locuitor.
În acelaşi timp cresc şi pretenţiile consumatorilor faţă de acest produs, care trebuie să satisfacă gusturidin ce în ce mai rafinate şi să asigure sănătatea consumatorilor (tab. 8).

Conform datelor, în anul 2002 consumul cărnii de porc, în plan global, a constituit 14,24 kg, în anul 2016 marcându-se o creştere de până la 16,02 kg sau de 12,5%. Consumul cărnii de porc pe continente şi în diferite ţări este foarte variabil. El depinde atât de condiţiile climaterice pentru creşterea şi valorificarea
porcinelor, de posibilităţile de asigurare a hranei animalelor, cât şi de obiceiurile şi tradiţiile religioase. Astfel, constatăm faptul că, în perioada anilor 2002–2016, cea mai mare cantitate de carne s-a consumat în Europa – de la 33,29 kg până la 34,61 kg anual, pe cap de locuitor, înregistrându-se o creştere
a consumului cu 1,32 kg sau cu aproape 4%. Cel mai mic consum se atestă în Africa – de la 1,08 până la 1,47 kg anual, în acelaşi timp constatându-se o creştere a consumului pe cap de locuitor/an cu 0,39 kg sau cu 36,1%. În America de Nord, Centrală şi de Sud consumul de carne de porc pe cap de locuitor în anul 2002 a constituit 9,48–29,99 kg, iar în anul 2016 – 12,78–27,16 kg. În America de Nord se constată o scădere a consumului cu 9,44%. În aceeaşi perioadă în America Centrală se remarcă o creştere a consumului de carne cu 24,4%, iar în America de Sud – cu 19,7%. Modernizarea şi intensificarea creşterii
porcinelor în unele ţări au contribuit la schimbări fundamentale în practica producţiei de carne în ceea ce priveşte mediul, metodele de alimentaţie, tehnologia de creştere şi exploatare. În structura consumului de carne pe cap de locuitor, carnea de porc şi-a păstrat proporţia în Germania, Estonia, Polonia, România,
iar în majoritatea ţărilor s-a manifestat tendinţa de creştere a acesteia (FAOSTAT 2002-2016).

Un consum mai mare de carne de porc în Europa, în anul 2016, s-a înregistrat în Austria – 52,56 kg pe cap de locuitor anual, apoi urmează Germania cu 51,81 kg, Spania cu 48,92 kg, Polonia cu 46,19 kg, Lituania cu 46,19 kg, China cu 38,60 kg, Suedia cu 37 kg, Olanda cu 36,36 kg, Ungaria cu 34,93 kg, Irlanda
cu 32,0 kg. Mai puţin de 30 kg se consumă în Estonia, SUA, Bulgaria, Canada, Australia, România. În Republica Moldova, în anii 2012–2016 consumul de carne a fost de aproape 20 kg pe cap de locuitor anual, însă de-a lungul perioadei 2002–2016 se observă o creștere a consumului de carne cu 70%.
Rezultatele prezentate relevă faptul că producţia de carne pe cap/animal în America de Nord, Centrală şi de Sud a crescut anual cu 6-16,5%, cel mai mare volum fiind atins în 2016 în America de Nord – 960 hg/an. Pe alte continente se constată o micşorare a producţiei de carne conform acestui parametru
cu 1-7%. În Oceania modificări nu se remarcă.
.png)
În multe ţări producţia de carne pe cap/animal în perioada de referinţă a crescut cu 1-26%, iar în Spania nu s-au constatat schimbări esenţiale. În Islanda producţia de carne pe cap/animal s-a mărit cel mai mult, cu circa 26,83%, ocupând la această poziţie locul de frunte, apoi urmează Canada cu 16,32%,
Irlanda cu 15,42%, Regatul Unit cu 14,20%. O creştere cu peste 3% se atestă în Australia, Austria, Federaţia Rusă, iar în Ungaria, Letonia, Suedia, SUA – cu peste 7%. În mare măsură aceasta se explică prin faptul că masa corporală a animalelor livrate spre sacrificare a fost diferită. Importul cărnii de porc în diferite ţări este foarte variabil de la an la an sau de la ţară la ţară. Dacă în Austria, de exemplu, în anul 2007 s-au importat 56842 tone de carne, atunci în anul 2013 s-a renunţat la această activitate. Astfel s-a procedat în Islanda şi Indonezia. Un volum mai mare de carne a fost importat în Germania, în anul 2007 şi în anii următori acesta constituind peste 600 mii tone.

De asemenea multe ţări au exportat o anumită cantitate de carne de porc. Astfel, cele mai mari exporturi se atestă în Olanda – peste 300 mii tone, Germania – peste 200 mii tone. În 2012–2013 peste 600 mii tone s-au exportat de către Spania, iar SUA a exportat peste 400 mii tone. O creştere substanţială
a volumului de carne pentru export s-a înregistrat în Canada, Regatul Unit, SUA şi alte ţări. Analiza rezultatelor relevă faptul că o tendinţă de creştere relevantă a exportului nu se manifestă, unele ţări doar periodic livrând carne în carcasă.
CONCLUZII
Problema asigurării populaţiei cu proteină poate fi soluţionată prin dezvoltarea suiniculturii, carnea de porc ocupând un loc de frunte în obţinerea produselor alimentare, fapt demonstrat de creşterea continuă a efectivului de suine şi producţiei de carne la nivel naţional şi mondial. Din volumul total de carne
produs în lume în perioada 2002–2016, cărnii de porc îi revin 37,06–40,18 % , iar în Republica Moldova – 52–56%. În ţări precum China, Germania, Spania, SUA efectivele de suine s-au mărit cu 26–35%, iar în Olanda, Rusia şi Canada – cu 5–10 %. Din totalul cantității de carne de porc produse în anul 2016 pe glob, 56,26 % îi revin Asiei, 24,54% Europei, aproape 13 % Americii de Nord şi Centrale, 4,84 % Americii de Sud. În perioada anilor 2002– 2016, în Bulgaria, Regatul Unit, Irlanda, Ungaria, Republica Moldova producția de carne de porc s-a mărit cu 17,72–61,80%, iar în Elveția, Estonia, Islanda, Letonia, România – cu 1–6%. Aceste tari au folosit metode intensive de producere, fapt argumentat de micșorarea efectivelor de suine . Consumul anual al cărnii de porc pe cap de locuitor înregistrează pe glob o creştere de 12,5%, în Europa – 4,0%, America Centrală – 24,4%, America de Sud – 19,7%. În America de Nord se constată
o scădere a consumului cu 9,44 %, în SUA, Elveţia, Polonia – cu 4,2–8,78 %, iar în Canada, Ungaria, Olanda şi Spania – cu 24–28%. În acelaşi timp, în Bulgaria, China, Indonezia, Lituania, Republica Moldova, Federaţia Rusă şi Ucraina s-a atestat o creştere a consumului de carne cu 30,84–72,60%. Datele privind importul şi exportul cărnii de porc variază mult de la o ţară la alta. Conform datelor statistice, în anul 2013 în Germania exportul a depăşit importul cu 107087 tone, în SUA cu 356250 tone, în Olanda cu 415943 tone, în Canada cu 161706 tone, în Irlanda cu 45279 tone, în Spania cu 557316
tone. În multe alte ţări, dimpotrivă, importul cărnii de porc a fost mult mai mare decât exportul .
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. DINU, Ion et al. (2002) Suinicultură. Tratat de creştere a suinelor. Bucureşti: Coral Sanivet. 925 p, ISBN 973-8237-14-9.
2. GĂUREANU, Monica Esperance, CĂRĂTUŞ STANCIU, Mirela, COCÎRCĂ, Dan Ioan, VIDU, Livia, VLAD, Iulian. (2017). Technical aspects regarding the classification of pig carcasses in Romania. In: Scientific Papers, UASVM Bucharest. Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development,
vol. 17(3), pp. 139-145. ISSN 2284-7995.
3. EDWARDS, T. (2012). Noting average about feed and production costs. In: Australian Pork Nwspaper, vol.16, nr 4, 5 p.
4. ROTARU, Ilie (2013). Creşterea şi producţia de carne la suine. Chişinău: Print-Caro. 203 p. ISBN 978-9975- 56-093-1.
5. FAOSTAT 2002-2016. Available: http://faostat.fao.org
Data prezentării articolului: 17.03.2018
Data acceptării articolului: 28.04.2018
May
10
Această lucrare sintetizează caracteristicile histostructurale ale intestinului, ficatului și vezicii biliare, subliniind adaptările care permit digestia eficientă, absorbția nutrienților și apărarea imună. Intestinul subțire prezintă vilozități lungi, glande Lieberkühn profunde și plăci Peyer extinse (Young et al., 2020). Ficatul se remarcă prin lobuli bine conturați, triade portale proeminente și hepatocite active metabolic, iar vezica biliară se caracterizează prin pliuri mucoase care permit stocarea și evacuarea bilei (Trautmann & Fiebiger, 2015). Aceste caracteristici le permit suinelor să digere eficient o dietă variată, cu o detoxificare hepatică eficientă şi un sistem imunitar robust. Informațiile prezentate sunt esențiale pentru interpretarea modificărilor fiziologice și patologice induse de factori nutriționali, toxici sau microbieni și oferă un cadru pentru cercetare aplicată în medicină veterinară și nutriție animală (Moeser, 2007).
Apr
16
Sănătatea animalelor de fermă – o provocare permanentă pentru medicii veterinari
Apr
06
Erysipelothrix rhusiopathiae este un microorganism Gram-labil care afectează o gamă largă de vertebrate. Deşi porcul este principala specie infectată, literatura de specialitate raportează o incidenţă crescută şi în rândul păsărilor şi rumegătoarelor, mai frecvent în sistem de creştere de tip free-range. Imunoprofilaxia cu tulpini atenuate sau cu vaccinuri subunitare este principalul mijloc de prevenire a erizipelului, vaccinarea preventivă fiind o practică curentă în fermele de suine, păsări şi rumegătoare. În schimb, pentru terapia infecţiei, se impune reconsiderarea utilizării serurilor hiperimune, având în vedere emergenţa fenomenului de rezistenţă la antimicrobiene semnalat şi în cazul Erysipelothrix rhusiopathiae.
Mar
24
Pentru controlul epidemiilor de pestă porcină africană (PPA) au fost realizate studii şi au fost testate numeroase formule vaccinale încă din a doua jumătate a secolului XX, la prima incursiune a virusului în afara continentului african. Formulele de vaccinuri inactivate, preparate din extract tisular sau virus de cultură şi adjuvantate, nu au oferit satisfacţie în ceea ce priveşte efectul protector şi limitarea circulaţiei tulpinilor sălbatice. Studiile au fost reluate după debutul epidemiei, în 2007. Cercetările au investigat efectul protector al unor produse preparate din tulpini virale vii atenuate spontan sau prin manipulare genetică, vaccinuri subunitare, cu ARNm, cu ADN sau cu vector viral; formulele testate până în prezent nu au oferit o protecţie eficientă şi fiabilă, numai câteva rapoarte indicând o oarecare protecţie faţă de infecţia de control. Dificultăţile înregistrate în realizarea acestui vaccin sunt în mare măsură cauzate de incompleta cunoaştere a factorilor de virulenţă şi a relaţiei lor cu cei imunogeni, precum şi a cunoştinţelor limitate asupra relaţiei virus-animal-gazdă. Experienţa primei epidemii europene de pestă porcină africană a generat noi standarde pe care trebuie să le îndeplinească un vaccin destinat controlului PPA: vaccinul trebuie să satisfacă cerinţele de siguranţă faţă de doza vaccinală, administrările repetate ale dozei vaccinale, administrarea de multiple doze (supradozare), să prezinte stabilitate genetică, să împiedice excreţia virală şi să asigure efectul protector.
Inscriete la noutatile noastre