Relevanţa examenelor imagistice în diagnosticul retenţiei urinare mecanice la câine

Relevance of imaging examinations in the diagnosis of mechanical urinary retention in dogs

Andrei‑Mario Codreanu, Niculae Tudor

First published: 31 mai 2023

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.40.2.2023.8090

Abstract

The pathology of the urinary tract in dogs take on different aspects, urolithiasis and prostate lesions representing the most frequent causes for the presentation to the veterinary specialist. Urolithiasis refers to the development of uroliths along the urinary tract, which can be found in the kidneys, urethra, urinary bladder and/or ureters. The aim of this article is to describe the clinical signs and diagnostic imaging of urolithiasis and prostatic pathology in a group of dogs evaluated in the hospital of the Faculty of Veterinary Medicine, Bucharest.
Urolithiasis and the prostatic pathology are the result of complex disorders at the level of the urinary tract, but also at the level of the whole body. In practice, a complete clinical evaluation is necessary in order to apply an appropriate therapeutic approach.

Keywords

urinary, obstruction, dog

Rezumat

Patologia tractului urinar la câini îmbracă aspecte diferite, leziunile prostatei şi urolitiaza reprezentând cele mai frecvente cauze de prezentare la medicul veterinar. Urolitiaza se referă la dezvoltarea uroliţilor de-a lungul tractului urinar, care pot fi găsiţi la nivel renal, uretral, vezical şi/sau ureteral. Scopul acestui articol este de a descrie semnele clinice şi diagnosticul imagistic ale urolitiazei şi patologiei prostatice, la un grup de câini evaluaţi în spitalul Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti.
Urolitiaza şi patologia prostatică sunt rezultatul unor tulburări complexe la nivelul tractului urinar sau genital, dar şi la nivelul întregului organism. În practică, este necesară o evaluare clinică exhaustivă pentru a aplica o abordare terapeutică adecvată.
 

Cuvinte cheie

urinar obstrucţie câine

Introducere

Retenţia urinară de tip mecanic este caracterizată prin imposibilitatea evacuării conţinutului vezicii urinare, din cauza unor obstrucţii sau ocluzii realizate la nivelul uretrei. Obstrucţia uretrală poate fi identificată ca obstrucţie parţială, care permite unei cantităţi infime de conţinut vezical să fie exteriorizat, precum în cazul prostatitelor sau al unor neoformaţiuni ale trigonului vezical; şi obstrucţia completă intralumenală, precum cea determinată de litiază, cheaguri de sânge sau prin compresiuni periuretrale determinate de diferite afecţiuni prostatice, precum chisturile paraprostatice şi chiar în cazul tumorilor cu localizare în apertura pelviană.

Diagnosticul precoce este vital în cazul obstrucţiilor mecanice, deoarece consecinţele acestora pot pune în pericol viaţa pacientului. Rinichii, nefiind iniţial afectaţi, produc urină în cantităţi normale, obstrucţia uretrală blocând astfel eliminarea urinei, putând determina destinderea exagerată a vezicii urinare, cu formarea globului vezical. Astfel că staza urinară prelungită şi repetată poate determina refularea urinei înapoi către uretre şi mai apoi în rinichi, cauzând hidronefroză. Un alt factor de risc al globului vezical îl constituie atonia muşchiului detrusor, care, în urma înlăturării obstrucţiei, va determina o contracţie foarte slabă a vezicii în momentul urinării, animalul micţionând numai când presiunea intravezicală depăşeşte pragul de rezistenţă al uretrei. În final, cea mai gravă complicaţie a globului vezical este reprezentată de ruptura de perete vezical, cu revărsarea urinei intraperitoneal, condiţionând exitusul datorat peritonitei septicemice.

Astfel, diagnosticul şi monitorizarea pacienţilor care se prezintă cu o simptomatologie concretizată prin agitaţie, anurie, tenesme sau adoptarea prelungită a poziţiei de urinare poate fi esenţială pentru pacient. Diagnosticul se poate pune pe baza examenului clinic prin palparea vezicii urinare, care este destinsă, a prezenţei durerii abdominale la palpaţie şi a lipsei evacuării urinei la palparea vezicii.

În urma examenului clinic, este necesară identificarea cauzei retenţiei urinare, astfel încât tehnicile imagistice reprezintă un real ajutor. Atât ecografia, cât şi radiografia pacientului pot fi decisive în evoluţia acestuia, stabilind un gold standard în diagnosticul retenţiei urinare de tip mecanic.

În acest articol vor fi prezentate aspectele ecografice ale diferitelor cauze ale obstrucţiei de tip mecanic. Astfel, hipertrofia de prostată prezintă una dintre principalele cauze ale retenţiei urinare de tip mecanic la masculii nesterilizaţi care nu se află în sistemul de reproducţie. Din punct de vedere anatomo-ecografic, se poate decela caudal de trigonul vezicii urinare, particularitatea care diferenţiază anatomia animalelor de companie de anatomia oamenilor în cazul prostatei fiind faptul că, în cazul animalelor de companie, prostata înconjoară uretra în porţiunea proximală, aderând intim la aceasta. Din această cauză, hipertrofia de prostată produce o strangulare a uretrei, care iniţial determină disurie şi hematurie incipientă, care dacă nu este abordată terapeutic/chirurghical (orhidectomie), poate avansa, determinând blocaj uretral prin compresiune.

Din punct de vedere ecografic, la nivel prostatic se poate constata o hiperplazie glandulară care poate ajunge la dimensiuni de 2-4 ori mai mari decât cea normală, în funcţie de rasă şi greutate. Aceasta afectează în general animalele din segmentul de vârstă senior-geriatric; prostata se poate prezenta ca fiind simetrică sau asimetrică, ecogenitatea acesteia variind de la hipo- la hiperecogen, dar păstrându-şi arhitectura omogenă. De asemenea, pot apărea modificări de ecostructură observabile, precum chisturi prostatice parenchimatoase, chisturi para-prostatice, care reprezintă canalele medulare dilatate secundar hiperplaziei. Aceste procese patologice evoluează concomitent, necesitând un diagnostic diferenţial între hiperplazia benignă şi neoplazii; puncţia ecoghidată este metoda de elecţie pentru recoltarea probelor în vederea examinării. În general, hiperplazia benignă de prostată nu determină limfadenomegalie sublombară, care ar putea fi identificată uşor ecografic, prin baleierea sondei ventrodorsal de la nivelul vezicii.

Chisturile paraprostatice sunt formaţiuni cu conţinut de natură lichidiană, localizate adiacent prostatei. Acestea se întâlnesc în special în cazul masculilor necastraţi, aflaţi la vârsta adultă. Chisturile paraprostatice care se formează din cauza acumulării secreţiilor prostatice pot exercita presiune asupra canalelor excretoare. La momentul examinării clinice, la palpare în zona aparatului genital se poate identifica o formaţiune de dimensiuni mari şi cu o consistenţă moale.

La examenul ecografic se observă prezenţa unei formaţiuni chistice de formă rotund-ovoidă, cu un perete fin, uniform, care înconjoară formaţiunea, delimitată de restul structurilor, în interiorul căruia se găseşte un lichid omogen, anecogen, care generează întărire posterioară.

În cazul obstrucţiei uretrale care produce retenţie urinară, principalul factor determinant este prezenţa în vezica urinară a sedimentului sau a calculilor urinari de diferite dimensiuni, care respectă gravitaţia. Odată cu eliminarea urinei se poate evacua şi sedimentul vezicii urinare, însă, în momentul evacuării unui calcul de dimensiuni crescute, acesta poate rămâne blocat la nivelul osului penian, determinând astfel blocaj uretral parţial sau total.

Din punct de vedere radiologic, prezenţa calculilor la nivel vezical sau uretral poate fi identificată numai când aceştia sunt radioopaci sau prin distensia consecutivă a vezicii urinare.

Proprietarii observă de cele mai multe ori absenţa urinării, adoptarea poziţiei de urinare frecventă fără eliminarea urinei şi colică. Ecografic se poate observa vezica urinară destinsă, plină de conţinut şi sediment. Baleind sonda ventrodorsal, în poziţie paralelă cu axul lung al corpului, putem observa distal de trigonul vezical un ureter destins, fiind decelabil conţinutul lumenal. În dreptul obstrucţiei se identifică o formaţiune hiperecogenă care emite conuri de umbră, lateral de aceasta observându-se că segmentul postobstructiv îşi păstrează dimensiunile normale, fără modificări ale diametrului lumenal.

Indiferent dacă sunt radioopaci sau radiotransparenţi din punct de vedere ecografic, uroliţii apar ca mase hiperecogene mobile (respectând gravitaţia) care conduc la fenomenul de umbrire acustică posterioară, un con de umbră care variază în funcţie de compoziţia şi omogenitatea pietrei. Cheagurile de sânge pot avea origini şi dimensiuni diferite şi pot fi punctul de plecare pentru formarea uroliţilor. Prezenţa lor în stare liberă poate crea probleme de diagnostic ecografic, în comparaţie cu calculii (sunt însoţiţi de umbrire posterioară).

Figura 1. Prostată (secţiune longitudinală). Aspect hipertrofic (mărire importantă a dimensiunii, cu structură neomogenă şi dilatare a uretrei)

Figura 2. Vezică urinară şi prostată (secţiune longitudinală). Distensie importantă a vezicii urinare şi dilatare a uretrei prostatice (prin conţinut)

Figura 3. Litiază uretrală (uretră în secţiune longitudinală). În lumenul uretral pot fi identificaţi mai mulţi calculi (infracentimetrici) – săgeţi – cu dilatarea antegradă a uretrei. Calculii uretrali apar ca structuri hiperecogene cu umbrire distală

Figura 4. Hipertrofie de prostată şi chisturi multiple. Prostată mărită (42/38 mm), cu prezenţa mai multor zone neomogene anechoice (chisturi)

Figura 6. Litiază la nivelul uretrei peniene – imagine radiografică obţinută din incidenţă latero-laterală

Figura 7. Chist paraprostatic (secţiune longitudinală a prostatei). Prezenţa în deschiderea pelviană a unui chist paraprostatic uriaş cu conţinut anechoic şi intensificare distală. Prostată de dimensiuni relativ normale cu aspect discret neomogen (microchisturi)

Concluzii

Examenul imagistic (care include ecografia şi radiografia) permite determinarea facilă a etiologiei retenţiei urinare prin obstrucţie mecanică, constituind un factor determinant şi de elecţie în diagnosticul diferenţial dintre cele două, dar, cel mai important, permite prevenţia apariţiei uroliţilor, abordând profilactic acest tip de afecţiuni prin terapie de tip medicamentos şi, respectiv, nutriţional. Imagistic, putem monitoriza uşor şi neinvaziv evoluţia în dinamică a pacientului sub tratament, evitând astfel complicaţiile neplăcute. 

 

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.


Sursa: www.medichub.ro