.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
02 Dec 2020
Токсические заболевания печени
являются результатом воздействия на организм гепатотоксических веществ, а также резких расстройств регионарного кровообращения при экзотоксическом шоке, токсического поражения центральной нервной системы и перенесенных гепаторенальных заболеваний.
Существует очень широкий диапазон токсических веществ, которые животные могут проглатывать с развивающейся в результате гепатотоксичностью ( токсичность для печени — это свойство химических веществ, действуя на организм немеханическим путём, вызывать структурно-функциональные нарушения печени). Не существует породных, половых или возрастных предрасположений, хотя более молодые животные чаще подбирают такие вещества. При сборе анамнеза выявляют легкий доступ к токсинам (бытовая химия, косметика, лекарственные препараты), случайное или намеренное введение препаратов.
Виды токсинов разнообразны, от домашнего детергента (вещество или смесь, помогающее отмывать что-либо от грязи, моющее средство), до известного яда (мышьяк, хлор и т.д.) Так же может наблюдаться передозировка или идиосинкразическая реакция (болезненная реакция, возникающая в ответ на определённые неспецифические раздражители) на лекарственные средства.
Проявления токсичности обычно бывают сильными и внезапными в начале с острой печеночной недостаточностью. В случае меньшей токсичности препарата или попадания меньшего его количества в организм, токсические изменения развиваются без явных симптомов. Токсикоз у кошек более тяжелый, поскольку они хуже конъюгируют (обезвреживают) ядовитые вещества, чем собаки, так как у них более низкий уровень глюкуронида (соединения глюкуроновой кислоты, образующиеся в организме при обезвреживании и выделении токсических веществ).
Клинические симптомы бывают разными, в зависимости от вида и характера токсина, и некоторых средств (приманки для слизняков вызывают преимущественно неврологические признаки в дополнение к дисфункции печени, особенно у кошек). Общий симптом - острое начало желтухи с абдоминальной болью (боль в области живота) и депрессией. Если вещество не вызывает раздражение, как фосфор например, рвота наблюдается не часто. Если токсичные вещества обладают раздражающим или коррозивным (разъедающим) действием, у больных животных наблюдают полидипсию (неутолимая жажда). Вещества с пониженной токсичностью вызывают нарастающую вялость, анорексию (расстройство приема пищи), потерю веса, желтуху. При попадании в организм родентицидов (яды для грызунов) развивается ДВС - синдром: (диссеминированное внутрисосудистое свертывание)— нарушение свертываемости крови по причине массивного освобождения из тканей тромбопластических веществ.
Диагностика. Биохимические анализы крови не очень информативны. При остром обширном повреждении печени может наблюдаться сильное повышение уровня щелочной фосфатазы, однако начало токсикоза может быть острейшим и состояние животного на момент взятия крови крайне тяжелым. Очень важно взять клинический анализ крови и оценить качественное и количественное состояние красных и белых элементов крови, для дальнейших действий по спасению животного.
Лечение зависит от вида и характера токсина и заключается в интенсивной терапии, введении антидота (лекарственное средство, прекращающее или ослабляющее действие яда на организм), снятии интоксикации и восстановлении функций печени. Прогноз зависит не только от вида токсина, но и от времени, прошедшего после попадания токсина в организм. Рекомендовано срочно доставить животное в ветеринарную клинику и по возможности поместить в отделение реанимации и интенсивной терапии (для проведения всех требуемых диагностических мероприятий, мониторинга пациента и проведения интенсивной терапии).
Главный ветеринарный врач СВК Свой доктор
филиал "Дзержинский"
Матвеева Д.В.
Sursă : www.svoydoctor.ru/
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
May
26
Examinarea histopatologică pancreatică este metoda de referință pentru confirmarea pancreatitei și diferențierea între formele acute și cronice la câine și pisică, existând sisteme de scor propuse pentru standardizarea leziunilor. Totuși, în medicina veterinară persistă variații de terminologie și criterii de clasificare, ceea ce poate îngreuna comparabilitatea studiilor și interpretarea clinică. Distincția acut-cronic se bazează pe leziuni recente (edem, inflamație neutrofilică, necroză) versus remodelare permanentă (fibroză, atrofie acinară) și poate fi complicată de tablouri mixte (acut pe fond cronic). Histopatologia nu este un „standard de aur” perfect, deoarece leziunile pot fi subclinice și/sau focale, iar eșantionarea limitată poate rata zonele afectate. Biopsia pancreatică este invazivă și se face rar exclusiv în scop diagnostic, dar poate fi sigură în condiții adecvate și este utilă mai ales când se corelează cu datele clinice și biopsii concomitente (ficat/intestin), în special la pisici.
Apr
20
Studiul histologic al aparatului genital femel la canidele domestice este esențial pentru înțelegerea fiziologiei reproducerii, diagnosticarea afecțiunilor și aplicarea tehnicilor de reproducere asistată. Aparatul genital femel include ovarele, uterul și cervixul, fiecare cu structuri și funcții specifice, influențate de ciclul estral și de modificările hormonale (Evans & de Lahunta, 2013; Concannon, 2011). Ovarele canidelor sunt organe pereche cu rol în producția de ovocite și hormoni. Structura ovariană include epiteliul superficial, cortexul ovarian cu foliculi în diferite stadii de dezvoltare și medulara, bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv (Johnston et al., 2001; Concannon et al., 2009). După ovulație se formează corpul galben, care secretă progesteron, esențial pentru menținerea sarcinii (Hoffmann et al., 2004). Uterul canidelor este format din perimetru, miometru și endometru. Endometrul prezintă glande ramificate și țesut stromal bogat vascularizat, cu modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni, esențiale pentru implantarea embrionară și menținerea gestației (Evans & de Lahunta, 2013; Johnston, 2013). Cervixul prezintă epiteliu de tranziție și glande mucoase implicate în protecția tractului genital superior și transportul spermatozoizilor, modificările structurale fiind corelate cu fazele ciclului estral și cu nivelul hormonilor specifici (Reich & Fritsch, 2014). Cunoașterea detaliată a histologiei normale a aparatului genital feminin este indispensabilă pentru interpretarea modificărilor patologice, evaluarea eficienței tratamentelor hormonale și aplicarea corectă a tehnicilor de reproducere asistată la canidele domestice (Brown et al., 2001; Belu et al., 2021).
Apr
14
Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.
Inscriete la noutatile noastre