Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

Telefon

022011082

Ore de lucru

09:00 - 18:00

Telefon

022011082

0

Telazioza – conjunctivita verminoasă / Thelasiosis - chronic parasitic conjunctivitis

20 Oct 2020

Telazioza – conjunctivita verminoasă / Thelasiosis - chronic parasitic conjunctivitis

Alexandru Vărdău

First published: 01 august 2017

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

 

Abstract

Thelasiosis is a nematodosis located in the eye and produced by species of the genus Thelazia worms. This condition is seen in various species of animals, especially pigs, ruminants, horses, birds and carnivores, and humans. Thelazia worms are parasites equally body calibrated, with white color and ribbed cross. These parasites are located mostly in the conjunctival sac under third eyelid, and in lacrimal ducts.

Keywords

worms, parasites, thelazia

Rezumat

Telazioza este o nematodoză localizată la nivel ocular și produsă de speciile de viermi din genul Thelazia. Această afecțiune este întâlnită la diverse specii de animale, mai ales suine, rumegătoare, cabaline, păsări și animale carnivore, dar și la om. Telaziile sunt paraziți cu corpul egal calibrat, de culoare albicioasă și cu striații transversale. Acești paraziți sunt localizați cel mai adesea în sacul conjunctival, sub pleoapa a treia, și în canalele lacrimale.

Cuvinte cheie

viermi paraziți telazii

Telazioza

Telazioza este o nematodoză localizată la nivel ocular și produsă de speciile de viermi din genul Thelazia. Această afecțiune este întâlnită la diverse specii de animale, mai ales suine, rumegătoare, cabaline, păsări și animale carnivore, dar și la om. Alte animale la care se întâlnește această boală sunt ovinele, caprinele, căprioarele, iepurii, dromaderii și bivolii de apă. Telazioza este prezentă în țările cu climă caldă și temperată din întreaga lume. Boala are o prevalență mai scăzută în cadrul șeptelurilor unde se folosesc în mod comun ivermectina și doramectina pentru tratarea diverselor afecțiuni.

Etiologie

Telaziile sunt paraziți cu corpul egal calibrat, de culoare albicioasă și cu striații transversale. Acești paraziți sunt localizați cel mai adesea în sacul conjunctival, sub pleoapa a treia, și în canalele lacrimale.

Există mai multe specii de Thelazia, fiecare parazitând animale diferite:

Thelazia gulosa, întâlnită în sacul conjunctiv și în canalele glandei lacrimare la bovine.

Thelazia rhodesi, răspândită mai ales în rândul bovinelor, dar și la oaie, cal și capră. Thelazia rhodesi este localizată în sacul conjunctival, sub pleoapa a treia, în canalele și glandele lacrimare, în camera anterioară a ochiului.

Thelazia alfortensis, întâlnită la bovine, în canalele glandei lacrimare.

Thelazia skrjabini, care se găsește în canalele Harder, în conductul lacrimal și în corpul vitros al bovinelor din Europa, Africa, America și Asia.

Thelazia lacrimalis, care parazitează cabalinele. Se întâlnește în sacii conjunctivali, sub pleoapa a treia și în canalele glandei lacrimare.

Thelazia californiensis, răspândită în America la câine, om și pisică.

Thelazia callipaeda, răspândită în Asia și Europa la câine și la om. Ocazional a fost raportată și la lup, enot, vulpe și la iepurele european. Peste 250 de cazuri au fost înregistrate până în prezent. Gazda intermediară este drosofila (musculița de oțet).

Thelazia leesei, prezentă la dromader și la cămilă, în India. Gazda intermediară este Musca lucidulus.

Thelazia erschowi, care afectează suinele.

Oxyspirura mansoni, o telazie tropicală localizată la galiforme, pe conjunctiva oculară și uneori și în sinusurile și cavitățile nazale. Femelele de Oxyspirura mansoni sunt ovovivipare.

Ciclu biologic

Femelele își depun larvele în secrețiile lacrimare, însă este nevoie de prezența unor gazde intermediare din familia Muscidae. Muștele preiau larvele hrănindu-se cu lacrimi, iar larvele se dezvoltă în corpul muștelor până la stadiul al III-lea, pe o perioadă de 15-30 de zile. În continuare, larvele migrează în aparatul bucal, pe care îl părăsesc atunci când musca se hrănește cu lacrimi. Astfel, telazia ajunge în cavitatea oculară a animalului-gazdă definitivă, unde evoluează la stadiul de adult.

Perioada prepatentă este de 3-11 săptămâni. Larvele ating stadiul de adult mai repede în cazul telaziilor care parazitează bovine (1-4 săptămâni), iar în cazul speciei Thelazia lacrimalis, stadiul de adult este atins în 10-11 săptămâni.

Epizootologie

Telazioza are o evoluție sezonieră în țările cu climă temperată, unde muștele, gazda intermediară, sunt prezente doar în sezonul cald. Sursa paraziților este reprezentată de animalele bolnave. Boala este mai frecventă la animalele care pasc în turme, în comparație cu cele izolate. Perioadele calde, cu puțin vânt, sunt cele mai propice pentru răspândirea telaziozei, deoarece activitatea muscidelor este mai intensă în aceste condiții. Alți factori favorizanți sunt bălegarul și substanțele organice, biotopuri propice larvelor de muște.

Vectorii sau purtătorii transmit boala de la focar la alte animale, iar telaziile supraviețuiesc peste iarnă din cauza localizării oculare. Acest fapt trebuie reținut și luat în considerare când se face controlul parazitologic al bolii.

Patogeneză

Thelazia lacrimalis și Thelazia gulosa se întâlnesc mai ales în glandele pleoapei a treia și mai puțin în canalul nazo-lacrimal. 

Viermii pot fi localizați și pe firele de păr și pe pielea din zona ochilor în timpul anesteziei sau la animalele decedate. 

Acțiunea telaziilor este mecanică și iritativă, din cauza striațiilor și a mișcărilor acestora. Acțiunea patogenă este direct proporțională cu intensitatea infestației. Complicații ale telaziozei, cauzate și de acțiunea toxică a paraziților, sunt cheratite, blefarite, congestii, hemoragii, ulcere, eroziuni și conjuctivită foliculară. Leziunile se constituie în porți de intrare pentru alte bacterii și se pot produce în cele din urmă supurații. O altă complicație a telaziozei o reprezintă epitelioamele oculare la bovine.

Paraziții adulți se pot identifica prin examinarea sacului conjunctival, a pleoapei a treia, a canalului lacrimo-nazal, a glandei lacrimale și a camerei anterioare a ochiului.

Simptomatologie

Incidența telaziozei este mai mare în iulie-septembrie. La bovinele intens parazitate, simptomele apar la 3-4 zile de la infestare: tulburări oculare la ambii ochi, lăcrimare, fotofobie, sensibilitate crescută, conjunctivă tumefiată și congestionată, prurit cauzat de mișcările viermilor și conjunctivită foliculară.

Simptomele pot diferi în funcție de specia de telazie care a infestat animalul. În cazul infestației cu Thelazia rhodesi se pot observa nematozi de culoare albicioasă mișcându-se rapid pe conjunctiva oculară. Adulții nu pot fi identificați în cazul altor specii de telazii, deoarece paraziții se află în interiorul canalelor lacrimale, fără a cauza leziuni vizibile.

Complicațiile telaziozei în lipsa intervenției terapeutice sunt cheratite, panoftalmie, ulcere corneene și pierderea vederii. Evoluția bolii este de 1-2 luni, timp în care animalele au o poftă de mâncare scăzută, slăbesc, iar producția de lapte scade.

Diagnosticare

Examenul clinic duce la un potențial diagnostic de telazioză, în timp ce confirmarea este dată de evidențierea adulților în sacul conjunctival și de examenul microscopic al secrețiilor lacrimale.

Diagnosticul diferențial se face în raport cu conjunctivitele banale, cu cheratoconjunctivita contagioasă cu virusuri, sau alte parazitoze care pot avea o localizare eratică în camera oculară a animalului.

Tratament

Local: instilații sau spălături oculare în cantitate de 50 ml pentru fiecare ochi cu:

soluție cu 0,5% iod și 0,75% iodură de potasiu pentru T. gulosa și T. skrjabini (posibil și pentru T. lacrimalis la bovine);

soluție de 0,025% de floropryl pentru T. lacrimalis la cai.

Soluțiile se administrează sub presiune, prin conductul lacrimo-nazal.

Tratament specific:

Levamisol - 5 mg/kg, timp de 5 zile.

Pirantel pamoat - 6,6 mg/kg.

Ivermectin - 0,2 mg/kg, subcutanat, cu vindecare după 9 zile și acțiune asupra gazdelor intermediare.

Leziunile produse de viermi se tratează cu unguente sau colire cu antibiotice, antiinflamatorii și cicatrizante. Îndepărtarea mecanică cu ajutorul unei pensete, după instilație și sub acțiunea unui anestezic local, este benefică în cazul infestării cu Thelazia rhodesii. Acest tratament poate fi încercat și pentru formele mai invazive de T. gulosa și T. skrjabini la bovine sau T. lacrimalis la cabaline.

Profilaxia

Profilaxia include dehelmintizarea animalelor din focarele enzootice. Se recomandă aplicarea unui tratament unic iarna, când parazitul se află în gazda definitivă. Un singur tratament este suficient pentru a elimina toate telaziile adulte.

Altă măsură de profilaxie o reprezintă dezinsectizările în perioada caldă, cu scopul de a reduce populațiile de muște și de a scădea posibilitatea de evoluție enzootică a parazitozei, alături de diminuarea biotopurilor favorabile muscidelor. Animalele care pasc în zone mai uscate și deschise sunt mai puțin predispuse la îmbolnăviri față de animalele aflate pe pășuni mai umede și umbroase.

Diagnosticarea și managementul terapeutic în cazul conjunctivitei cronice datorate factorilor parazitari

Există situaţii în practică în care ajungem să ne întrebăm de ce o banală conjunctivită nu se poate trata cu picături oftalmice sau unguente şi se transformă într-o adevărată provocare. Factorii fizici, chimici sau infecţiile bacteriene sunt de obicei principalele cauze determinante în conjunctivită, fie ea acută sau cronică, dacă aceste cauze determinante ale conjunctivitei sunt destul de răspândite, factorul parazitar este mai puţin răspândit şi mai cu seamă când vorbim de animale de companie, câine sau pisică.

În ceea ce priveşte factorul parazitar, sunt puţini paraziţi care pot avea localizare oculară sau mai exact în conjunctiva oculară, şi majoritatea acestora se găsesc în acele zone datorită unei migrări larvare eratice, localizarea lor fiind de cele mai multe ori în alte zone.

Telazia este parazitul care are ca localizare sacul conjunctival şi care poate crea probleme animalului dacă acesta este infestat.

Acest parazit este destul de des întâlnit la animalele de rentă cum ar fi suine, rumegătoare mici şi mari, cabaline, păsări, dar mai puţin întâlnit la câine şi pisică. Cu toate acestea am avut câteva situaţii în practica de zi când m-am întâlnit cu acest parazit şi la căţei.

Trebuie să ştim că există mai multe specii de telazia, toate având localizare în sacul conjunctival, dar se mai pot localiza şi la nivelul glandei lacrimale anexe sau în canalul lacrimal.

Ciclul biologic are în centrul atenţiei familia Muscidae, acestea fiind vectori ai parazitului. Musca se va hrăni cu lacrimi de la un animal parazitat, va prelua de la acesta larvele şi mai departe se va muta la un alt animal neparazitat şi îl va infecta şi pe acesta, având aceeaşi localizare şi se va dezvolta până la stadiul de adult.

Telazioza are o evoluție sezonieră în țările cu climă temperată, unde muștele, gazda intermediară, sunt prezente doar în sezonul cald. Sursa paraziților este reprezentată de animalele bolnave. Boala este mai frecventă la animalele care pasc în turme, în comparație cu cele izolate. Perioadele calde, cu puțin vânt, sunt cele mai propice pentru răspândirea telaziozei, deoarece activitatea muscidelor este mai intensă în aceste condiții. Alți factori favorizanți sunt bălegarul și substanțele organice, biotopuri propice larvelor de muște.

Vectorii sau purtătorii transmit boala de la focar la alte animale, iar telaziile supraviețuiesc peste iarnă din cauza localizării oculare. Acest fapt trebuie reținut și luat în considerare când se face controlul parazitologic al bolii.

Ca simptomatologie putem să observăm la început că animalul prezintă doar o secreţie lacrimală uşor crescută pe timpul nopţii, fapt care de multe ori trece neobservat de proprietar. Această creştere a secreţiei lacrimale este dată de cauza iritantă pe care o conferă adultul de telazia. Acesta, prin mişcările pe care le are, va irita glanda lacrimală, care în răspuns va secreta mai multe lacrimi. Odată cu înmulţirea numărului de paraziţi, şi semnele clinice se vor accentua, astfel vom observa o înroşire a mucoasei, secreţii lacrimale abundente, aglutinări ale secreţiilor lacrimale, inflamări ale pleoapelor şi chiar, în cazuri grave, leziuni corneene puternice, care se pot suprainfecta şi pot duce la pierderea vederii.

În cazurile în care nu există o infestare abundentă cu paraziţi, este foarte greu de pus un diagnostic, deoarece aceşti paraziţi în momentul examinării se vor retrage foarte rapid în sacul conjunctival şi astfel nu vor putea fi observaţi; sunt mult mai uşor de observat dacă animalul este anesteziat.

Este recomandat ca în situaţia în care se suspicionează o astfel de infestare cu telazia la un animal de companie, să se facă examinarea dimineaţa devreme, când animalul deschide ochii pentru prima dată în acea zi sau pe un animal foarte liniştit. Pe un animal agitat sau care clipeşte foarte des este greu să observaţi adulţii acestui parazit, deoarece aceştia se vor retrage foarte repede în sacul conjunctival, unde sunt foarte greu de distins.

Caz clinic

Specia: canină

Rasa: copoi ardelenesc

Vârsta: 5 ani

Sexul: mascul

Simptomatologie

Inițial, animalul a prezentat secreții lacrimale abundente timp de două luni, după care proprietarul a observat că zona conjunctivală nu mai are culoarea normală, roz, ci a devenit roșie. În același timp, secrețiile lacrimale au devenit tot mai abundente. Proprietarul a aplicat timp de o lună tratamente locale pe bază de antibiotice și antiinflamatorii locale.

În momentul prezentării pacientului la cabinet, acesta avea secreții lacrimale abundente, puternic aglutinate și care nu îi permiteau să deschidă pleoapele. Pe lângă conjunctivita puternică, corneea prezenta mici zone de eroziune. După spălarea secrețiilor aglutinate cu ser fiziologic, s-au observat o multitudine de larve ascunse în sacul conjunctival.

Protocolul de tratament

Anesteziere.

Extragerea larvelor din sacul conjunctival.

Administrare de soluții oftalmice. Am preferat să folosesc soluția oftalmică Optican, datorită consistenței uleioase și efectului analgezic pe care producătorul susține că îl are.

Prazicest injectabil, 3 administrări la interval de o lună.

Picături antiparazitare Stronghold administrate spot on.

Am ales să extragem formele larvale existente în sacul conjunctival sub anestezie, deoarece am observat la un caz anterior, caracterizat printr-o infestare majoră, că larvele exercită mișcări accentuate în momentul aplicării tratamentului, ceea ce duce la o accentuare a semnelor clinice în prima parte a tratamentului. Prin anestezierea și îndepărtarea larvelor cu pensa chirurgicală, pacientul a prezentat o îmbunătățire a semnelor clinice imediat după intervenție și s-a redus riscul apariției ulcerului cornean.

În cazul în care apar complicații (ulcere corneene, hemoragii, cheratite), se vor trata ca atare.

Recomandarea noastră în cazul animalelor predispuse la infecții cu astfel de paraziți este efectuarea profilaxiei cu Stronghold, Advocate sau cu alte produse care pot preveni infecțiile cu telazia.

Articole Similare

Mar

14

Principii active şi mecanism de acţiune al toxinei epsilon de Clostridium perfringens

Toxina epsilon (ETX) este sintetizată de tulpinile Clostridium perfringens de tip B şi D, care cauzează enterotoxemie, o afecţiune letală cu un efect semnificativ asupra dezvoltării sectorului zootehnic, în special în rândul ovinelor. Toxina epsilon aparţine grupului toxinelor formatoare de pori de tip aerolizină. Deşi ETX prezintă similitudini cu toxinele din această familie, efectul letal este indus de doze mai mici, respectiv DL50 pentru şoareci fiind de 100 ng/kg. ETX este considerată un potenţial agent de bioterorism şi a fost clasificată ca agent biologic de categoria B de către Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite. Protoxina este convertită într-o toxină activă prin scindare proteolitică efectuată de proteaze specifice. ETX este absorbită şi acţionează local în intestine, iar ulterior se leagă şi induce leziuni în alte organe, inclusiv rinichi, pulmoni şi sistemul nervos central. Relevanţa acestei toxine pentru medicina veterinară, precum şi potenţialul utilizării ETX ca armă biologică au captat interesul cercetătorilor, generând un volum considerabil de studii dedicate investigării ETX.

Mar

10

Mamitele la vacă – tehnici de diagnostic actuale şi direcţii viitoare

Mamita la vacile de lapte reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni care periclitează sănătatea animalelor şi producţia de lapte, fiind cauzată de o varietate de agenţi patogeni şi influenţată de factori de management şi de mediu. Studiile recente au evidenţiat o creştere semnificativă a incidenţei mamitelor nespecifice, cauzate de bacterii din mediul înconjurător, cum ar fi Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae şi Streptococcus uberis. Mamitele pot fi clasificate în clinice, subclinice şi cronice, fiecare tip având caracteristici specifice ale inflamaţiei şi modificări ale laptelui. Controlul eficient al mamitei include implementarea unui plan de gestionare în cinci puncte şi utilizarea unor metode de diagnostic eficiente. Printre tehnicile de diagnostic disponibile se numără ultrasonografia, analiza gazelor sanguine, testul California Mastitis Test (CMT) şi termografia infraroşie (IRT), toate acestea având avantaje şi limitări specifice. Analiza gazelor sanguine, deşi utilă pentru evaluarea stării clinice, poate fi influenţată de factori externi şi nu poate înlocui metodele de diagnostic microbiologic. Testele on-farm, cum ar fi CMT şi IRT, permit detectarea rapidă a mamitelor subclinice, în timp ce testele de laborator, cum ar fi cultura bacteriologică şi PCR, oferă o identificare precisă a patogenului. În cercetările viitoare, se pune accent pe dezvoltarea de tehnologii inovatoare pentru diagnosticarea timpurie a mamitei, identificarea biomarkerilor moleculari şi reducerea utilizării antibioticului prin tratamente personalizate şi bazate pe teste de sensibilitate. Aceste direcţii vor contribui la o gestionare mai eficientă a mamitelor şi la îmbunătăţirea sănătăţii şi productivităţii vacilor de lapte.

Mar

03

Modificări clinico-anatomice în cardiomiopatiile degenerative la câini

Cardiomiopatia dilatativă (DCM) la câini se caracterizează prin extinderea ventriculară şi atrială, precum şi prin disfuncţie sistolică şi diastolică, cu insuficienţă cardiacă congestivă (ICC) care apare adesea într-un anumit stadiu. Cardiologia veterinară recunoaşte rolul fundamental al remodelării cardiace în evoluţia nefavorabilă a afecţiunilor cardiace. Aceasta a desfăşurat un obiect de studiu pentru terapiile ulterioare menite să restabilească cadrul cardiac la starea sa naturală. Prin urmare, studiul clinico-anatomic este menit să coroboreze date morfometrice ale ventriculului stâng şi ale inelului atrioventricular stâng la câinii cu cardiomiopatii degenerative, utilizate şi aplicate atât de des în ecocardiografie şi RX pentru a descrie valorile de referinţă în această afecţiune. În domeniul veterinar există o disponibilitate redusă a studiilor morfometrice în cazul unui cord normal şi remodelat; în plus, geometria ventriculară acţionează ca un indicator al funcţiei cardiace. Este un domeniu de cunoaştere extrem de necesar pentru dezvoltarea protocoalelor terapeutice, în special a celor chirurgicale.

Feb

26

Discospondilită lombosacrală la un Ciobănesc German

Discospondilita este o infecţie bacteriană sau fungică a discurilor intervertebrale şi a oaselor vertebrale adiacente. Aceasta poate apărea într-un singur loc la nivelul coloanei vertebrale sau poate avea multiple localizări. Din acest motiv, semnele neurologice sunt extrem de diferite, în funcţie de zona afectată a coloanei vertebrale, dar şi în funcţie de întinderea leziunii. Această patologie este mult mai frecventă la câini faţă de pisici. Protocolul terapeutic este însoţit de fizioterapie, pentru a avea rezultate favorabile.

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<