Anemia normocitară normocromă neregenerativă este frecvent întâlnită la pacienţii cu boală renală cronică (BRC) şi devine o constatare obişnuită în stadiile avansate ale bolii (stadiile 3 şi 4 conform clasificării International Renal Interest Society), având un impact negativ asupra calităţii vieţii câinilor. Atât la oameni, cât şi la câinii cu BRC, anemia are multiple cauze, principala fiind hipoproliferarea eritropoietică determinată de producţia insuficientă de eritropoietină (EPO) din rinichi. Factori suplimentari includ deficitul funcţional de fier, dezechilibrele nutriţionale asociate cu hiporexia sau anorexia, precum şi sângerările gastrointestinale, fie evidente, fie ascunse. 

Anemia asociată cu o boală cronică de lungă durată este, de obicei, clasificată drept uşoară până la moderată şi neregenerativă, fiind cel mai frecvent întâlnită formă de anemie la animale. Aceasta poate apărea ca urmare a inflamaţiilor sau infecţiilor persistente, tumorilor, bolilor hepatice sau tulburărilor hormonale, precum hiper- sau hipocorticismul (disfuncţii ale glandei suprarenale), sau hipotiroidismul (activitate redusă a glandei tiroide). Citokinele, proteine produse de celulele inflamatorii, contribuie la reducerea disponibilităţii fierului, scurtarea duratei de viaţă a eritrocitelor şi la inhibarea regenerării măduvei osoase, ceea ce duce la anemie. Tratamentele pentru boala de bază corectează de obicei anemia, însă există şi medicamente care stimulează producţia de eritrocite, deşi acestea pot avea efecte secundare.

Boala renală cronică este o cauză comună a anemiei neregenerative la animale. Animalele afectate produc o cantitate redusă de eritropoietină, un hormon renal esenţial pentru stimularea formării globulelor roşii în măduva osoasă, ceea ce duce la apariţia anemiei. Tratamentul implică administrarea unei forme sintetice de eritropoietină, iar suplimentarea cu fier este necesară pentru susţinerea producţiei de globule roşii.

Algoritmul de diagnostic pentru anemia cronică, valabil pentru ambele sexe, urmăreşte un plan logic de investigare, constând într-o serie de paşi secvenţiali ce facilitează identificarea diagnosticului final şi minimizează riscul de erori umane prin evitarea omisiunii unei etape esenţiale. Evaluările clinice şi paraclinice periodice au rolul de a detecta afecţiuni izolate sau asimptomatice, care nu prezintă semne clinice evidente sau ale căror modificări morfologice şi funcţionale sunt subtile sau inexistente.

Într-un grup de 41 de câini (tabelul 1), diagnosticaţi cu insuficienţă renală cronică, au fost determinate mai multe coordonate în ceea ce priveşte prevalenţa de sex, specie, vârstă şi, nu în ultimul rând, a semnelor clinice apărute.

Câinii incluşi în studiu au fost reprezentaţi de opt Metişi, un Cavalier King Charles Spaniel, patru Golden Retrieveri, patru Bichoni (Havanez şi Maltez), doi Labradori Retrieveri, trei Shih-Tzu, doi Malinois, patru Pekingese, trei Beagle, un Lup cehoslovac, doi West Highland White Terrieri, un Presa Canario şi patru Ciobăneşti Germani.

În ceea ce priveşte predispoziţia în funcţie de vârstă, aşa cum era de aşteptat, cel mai mare procentaj este reprezentat de categoria geriatrică (16-20 de ani) - 44%, din cauza asocierii cu îmbătrânirea globală a sistemelor de organe din corp (graficul 2).

În ceea ce priveşte sexul, cea mai afectată categorie din studiul nostru a fost cea a masculilor, care au reprezentat 60,97%, în timp ce femelele au constituit doar 34,14%, evidenţiind astfel o predispoziţie a acestei patologii în rândul masculilor (graficul 3).

Modificările clinice raportate de proprietari şi menţionate în anamneză au fost consemnate şi sistematizate, evidenţiindu-se faptul că în cazurile de insuficienţă renală cronică au fost identificate următoarele manifestări:

sindrom digestiv la un procentaj de 78,04 (n=32);

mucoase anemice în procentaj de 70,73 (n=29);

halenă – 87,8% (n=36);

oboseală la efort minim – 97,56% (n=40);

lipsa apetitului – 60,97% (n=25).

În cadrul examenului clinic, temperatura corporală a fost măsurată prin termometrie rectală, rezultând valori variate. Totodată, a fost evaluată starea generală a pacienţilor din studiu, care a fost clasificată astfel:

cu modificări ale stării generale – 85,36% (n=35);

fără modificări ale stării generale – 14,36% (n=6);

hipertermie – 2,4% (n=1);
normotermie – 43,9% (n=18);
hipotermie – 53,65% (n=22).

Aceste date subliniază prevalenţa ridicată a simptomelor gastrointestinale, anemiei şi alterării stării generale la pacienţii cu insuficienţă renală cronică, evidenţiind importanţa monitorizării atente şi a tratamentului adecvat (graficul 4).

Studiul a inclus o diversitate de rase canine, constând în opt exemplare de Metis, un Cavalier King Charles Spaniel, patru Golden Retriever, patru Bichoni (Havanezi şi Maltezi), doi Labradori Retriever, trei Shih-Tzu, doi Malinois, patru Pekinezi, trei Beagle, un Lup cehoslovac, doi West Highland White Terrier, un Presa Canario şi patru Ciobăneşti Germani. Acestea au fost repartizate pe categorii de vârstă, astfel: doi câini între 16 şi 20 de ani, patru câini între 11 şi 15 ani, opt câini între 6 şi 10 ani şi opt câini între 1 şi 5 ani.

Analiza modificărilor clinice semnalate de proprietari şi menţionate în anamneză a relevat faptul că insuficienţa renală cronică s-a manifestat printr-o frecvenţă semnificativă a sindromului digestiv, prezent la 78,04% dintre pacienţi, şi a mucoaselor anemice, întâlnite în 70,73% dintre cazuri. Halenă a fost observată la 87,8% dintre pacienţi, oboseala după efort minim a afectat 97,56% dintre aceştia, iar lipsa apetitului alimentar a fost raportată la 60,97% dintre pacienţi.

În concluzie, rezultatele studiului indică o predispoziţie clară a masculilor pentru dezvoltarea acestei patologii, aceştia reprezentând 60,97% din cazuri, comparativ cu femelele, care au însumat doar 34,14%. Această diferenţă semnificativă sugerează o influenţă a sexului asupra incidenţei bolii şi subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare pentru a înţelege mai bine factorii ce contribuie la această predispoziţie în rândul masculilor.   

 

Bibliografie
Căpuşă C, Mircescu G. Oxidative stress, renal anemia, and its therapies: is there a link? Journal of Renal Nutrition. 2010;20(5):S71-S76.
Codreanu M. The results of clinical, biochemical, hematological and ultrasonographic investigations in urinary diseases in dogs and cats. International scientific and practical veterinary conference about problems of small animals: Odesa, Ukrain, 2003.
Codreanu M. Patologia medicală a animalelor domestice. Bolile aparatului urianar. Editura Printech, 2018.
Ettinger SFE. Textbook of Veterinary Internal Medicine, 8th Edition. Elsevier, 2017.
Nelson RCG. Small Animal Internal Medicine, 6th Edition. Elsevier, 2019.
Codreanu M. Consideraţii clinice şi terapeutice în sindromul de insuficienţă renală acută. Buletin Informativ - Asociaţia Medicilor Veterinari pentru Animale de Companie din România (Certificat ISO 9001/2000), vol 1, nr. 4, pp. 24-27, Bucureşti, 2003.
Lazaretti P, Kogika MM, Hagiwara MK, Lustoza MD, Mirandola RMS. Concentração sérica de paratormônio intacto em cães com insuficiência renal crônica. Arquivo Brasileiro de Medicina Veterinária e Zootecnia. 2006;58:489-494.