Aspecte practice ale recoltării şi transfuziei de sânge la câine

Datorită cererii tot mai crescute în medicina veterinară din prezent, precum  şi prin prisma evoluţiei anumitor patologii din medicina veterinară, hemotransfuzia ocupă un loc important în terapia curentă, în special în cazul anemiilor la câine. Acest articol prezintă un aspect practic al transfuziei privind standardele actuale, majoritatea dintre acestea fiind bazate pe practicile curente din medicina veterinară şi din medicina umană.

 Drd. Ivaşcu Cătălin Constantin, Facultatea de Medicină Veterinară București

Transfuzia este definită ca terapia intravenoasă cu sânge integral sau cu produse din sânge. Produsele din sânge pot fi reprezentate de anumite componente, cum ar fi plasma şi concentratul eritrocitar.

Donatorul de sânge

În funcţie de necesităţile fiecărei clinici, donatorii de sânge se împart în trei categorii: donatori ai clinicii, donatori de la proprietari şi donatori din adăposturi. Donatorii deţinuţi de clinică sunt în general reprezentaţi de animale păstrate în cadrul clinicii, al cărui număr variază în funcţie de necesităţile fiecărei clinici sau cabinet.
Donatorii proveniţi de la proprietari pot fi donatori de necesitate. Câinii din adăposturi pot reprezenta o sursă de donatori foarte bună, dezavantajul acestora fiind istoricul necunoscut şi dificultatea efectuării testelor minime necesare.
Programul donatorului este reprezentat de înrolarea unui număr de căţei în programul de donare, aceştia fiind recompensaţi cu diverse beneficii. Donatorul ideal este considerat un câine care cântăreşte cel puţin 25 kg, este blând, este clinic sănătos, vaccinat şi deparazitat la zi, ce are o grupă de sânge universală (DEA 1.1 negativ) şi a fost investigat prin teste de laborator împotriva parazitozelor şi bolilor infecţioase în funcţie de zona din care provin, şi nu au avut transfuzii anterioare.

Grupele de sânge
Grupele de sânge sunt prin definiţie reprezentate de antigenii de pe suprafaţa eritrocitelor şi sunt de o deosebită importanţă în transfuzie în principal datorită reacţiilor hemolitice când există anticorpi împotriva unei anumite grupe. Antigenul poate activa complementul mediat prin Ig M şi Ig G.
Principala clasificare a grupelor de sânge este făcută după standardul DEA (Dog Etrytrocyte Antigen) şi conform standardizării curente este reprezentată de şapte grupe: DEA 1.1, DEA 1.2, DEA 3, DEA 4, DEA 5, DEA 6 şi DEA 7.

Compatibilitatea între donatori şi receptori la prima transfuzie este foarte mare şi de obicei, se poate face printr-un test rapid de hemoaglutinare pe lamă.
Transfuzia se poate realiza atunci când reacţia de hemoaglutinare nu este prezentă, iar riscul de hemoliză este scăzut. În cazul transfuziilor repetate se recomandă efectuarea testării de grupă, care se face cu ajutorul testelor rapide, unde se testează grupa DEA 1.1, având
importanţă majoră în transfuziologie.

Etapele premergătoare donării
Înainte de orice donare de sânge, animalul necesită să fie investigat clinic, să aibă statutul de clinic sănătos, să fie vaccinat polivalent, deparazitat intern şi extern, la zi, urmat de un examen citomorfologic al sângelui, negativ pentru hemoparaziţi, hemoleucogramă completă şi să nu prezinte sau să nu fie purtător de boli infecţioase. În cazul în care câinele îndeplineşte aceste minime condiţii, poate fi capabil să doneze sânge. Volumul estimat ce poate fi donat în siguranţă este cuprins între 15-20 % din volumul total de sânge circulant, şi poate fi calculat cu formula:

Volum total sânge (litri) = 0.08-0.09 x greutatea corporală (kg).

Conform acestei formule, volumul maxim acceptat pe kg este de 16-18 ml, iar standardul este reprezentat de 450 ml, fiind denumită generic „o unitate de sânge canină“. Câinii pot dona lunar doar dacă primesc alimentaţie corespunzătoare suplimentată cu macro- şi micro-elemente, iar cei care au o dietă suplimentată pot dona sânge la interval de două luni.
Sistemul de colectare este reprezentat standard de punga de recoltare sânge, atât de uz uman, cât şi de uz veterinar, acestea având un sistem închis şi neavând acces la potenţiali factori de mediu. În caz de urgenţă, unde nu sunt disponibile pungi de colectare a sângelui, se pot
folosi seringi de 50 ml cu anticoagulant (heparină) şi se pot administra printr-un kit de administrare.

Procedura de recoltare
Procedura de recoltare necesită un minim de patru persoane, un cântar, kit de recoltare şi instrumente crearea condiţiilor de asepsie. Se poziţionează animalul, preferabil, în decubit lateral, contenţionat de minim două persoane, o persoană va manevra punga de recoltare, acţionând prin mişcări de balansare continue, pe toată durata recoltării, şi va monitoriza greutatea pungii de sânge, iar cea de-a patra persoană va menţine staza şi va executa puncţia venoasă, imobiliazând acul kit-ului pe toată durata recoltării.

Procedura de recoltare se face printr-o puncţie venoasă la nivelul venei jugulare sau la rasele mari, vena cefalică sau safenă externă, în prealabil realizându- se condiţiile de asepsie (tundere, badijonări cu alcool sau clorhexidină minim de trei ori).

Se recoltează punga de sânge, se va efectua stază la locul puncţiei minim 5 minute şi se va aplica un bandaj compresiv. După recoltare, se va monitoriza cel puţin 30 minute donatorul, pentru a se observa eventuale scăderi ale tensiunii, slăbire, paloarea mucoaselor sau
puls slab. După recoltare, în cazul depozitării, punga va fi cântărită final, se va face conversia în mililitri, se va trece data recoltării, data expirării, tipul produsului şi caracteristicile donatorului, această procedură se face atât pe punga de sânge în sine, cât şi pe un document doveditor,
ce va însoţi punga la administrare.

Sângele va fi răcit treptat către temperatura de refrigerare (aprox. 4oC), după refrigerare, când temperatura va fi constantă. Se recomandă ca punga să fie întoarsă cel puţin zilnic de pe o parte pe alta pentru a se evita separarea straturilor şi formarea de conglomerate.

Hemotransfuzia este o metodă necesară şi actuală de tratament în cazul anemiei acute,
hemoragiei acute, înlocuirii intraoperatorii a pierderilor de sânge, dar şi în deficit de factori
de coagulare sau terapie preoperatorie.

Transfuzia
Înainte de procedura de transfuzie se va executa testul rapid de aglutinare pe lamă, în cazul primilor receptori, şi/sau testul rapid de determinare a grupei, în cazul receptorilor cu transfuzii multiple, fiind necesar sânge cu grupa DEA 1.1 negativ.
Produsul de transfuzat refrigerat trebuie inspectat vizual, pentru a se observa eventualii coaguli sau hemoliză, apoi adus gradual la o temperatură de 35o-37oC şi manevrat cu grijă pentru a se evita hemoliza, se recomandă reîncălzirea produsului în baie de apă caldă ce nu va depăşi 37oC.

A nu se încălzi la microunde!

La pacienţii care primesc multiple transfuzii sau la pacienţii alergici, se recomandă administrarea de Hidrocortizon
Hemisuccinat 2,5-5 mg/kg I.V. sau Dexametazonă 0,5-1 mg/kg I.V./ I.M. cu 15, respectiv 30 de minute înainte de transfuzie.

Indicaţiile pentru transfuzie la canide sunt reprezentate de nivelul de hematocrit (Hct) şi hemoglobină (Hgb), exprimate clinic prin anemie acută, hemoragie acută, înlocuirea intraoperatorie a pierderilor de sânge, dar şi în deficit de factori de coagulare sau terapie preoperatorie. Valorile trebuie sa fie, în cazul Hct-ului, sub 20-25% şi Hgb sub 7-8 g/dl. Necesarul de sânge se poate stabili prin formula:

Volum de administrat = 80 x kg x (Hct dorit – Hct receptor) / Hct donator.
Rata de administrare a sângelui la canide diferă în funcţie de statusul general al animalului, de existenţa anumitor patologii cu etiologie cardiacă sau de gradul de anemie şi se calculează după indicaţiile: rata iniţială este de 0,25 ml/ kg/oră pentru primele 30-45 minute,

 

Rata generală de transfuzie este între 5-10 ml/kg/oră în funcţie de necesar şi de gravitate, iar la pacienţii cardiaci nu se va depăşi 3 ml/ kg/oră. Rata maximă de transfuzie care se poate folosi în situaţii de urgenţă este de 22 ml/kg/oră. Durata maximă a transfuziei nu poate depăşi patru
ore în condiţii normale, dar se poate prelungi la pacienţii cu diferite afecţiuni, până la 6-8 ore şi nu se amestecă cu nici o altă substanţă, cu excepţia serului fiziologic.

În timpul perfuziei se recomandă ca sângele să fie amestecat uşor, periodic, pe toată durata transfuziei, pentru a se evita separarea componentelor, şi monitorizarea constantă a pacientului, urmărindu-se apariţia reacţiilor adverse de tip imunologic şi non-imunologic.

Reacţii adverse de tip imunologic care pot fi întâlnite în timpul sau după transfuzie sunt reprezentate de reacţia de hemoaglutinare, reacţii la proteinele plasmatice, leucocite şi plachete.

Reacţiile non-imunologice constau în reacţii anafilactice, hipovolemie, hipotermie, tromboză, coagulopatii, contaminare cu microbi, hiperamonemie, hipofosfatemie, acidoză, hipercalemie. Cel mai adesea se întâlnesc: slăbire, tremurături, agitaţie, vociferări, polipnee, dispnee, bradipnee, prurit,
aritmii, stop cardiorespirator (poate fi singurul semn în cazul pacienţilor sedaţi sau anesteziaţi), hipersalivaţie, crize epileptiforme, stare precomatoasă sau chiar comatoasă (a se avea în vedere starea generală iniţială), edeme vasculare, reacţii inflamatorii vasculare şi perivasculare.

Tratamentul reacţiilor adverse se face prin diminuarea ratei de administrare, iar dacă simptomatologia persistă se recurge la întreruperea imediată a transfuziei şi administrarea tratamentului simptomatic pentru afecţiunea în cauză.

Grupele de sânge sunt prin definiţie reprezentate de antigenii de pe suprafaţa eritrocitelor şi sunt de o deosebită importanţă în transfuzie în principal datorită reacţiilor hemolitice când există anticorpi împotriva unei anumite grupe.

Concluzii
Recoltarea de sânge poate deveni o manoperă uzuală pentru medicii practicieni, necesară şi uşor de realizat în caz de necesitate, şi în lipsa unei alternative profesionale, care nu necesită materiale costisitoare sau pregătire profesională specializată şi poate fi efectuată în orice locaţie cu specific sanitar-veterinar.
Hemotransfuzia este o metodă necesară şi actuală de tratament în cazul anemiei acute, hemoragiei acute, înlocuirii intraoperatorii a pierderilor de sânge, dar şi în deficit de factori de coagulare sau terapie preoperatorie. Aceasta poate fi soluţia unor multitudini de probleme din practica medical
veterinară.

Bibliografia

Abrams-Ogg, Anthony. 2000. BSAVA Manual of Canine and Feline Haematology and Transfusion Medicine. Hampshire : British Small Animal  Veterinary Association, 2000.
2. Beth, Davidow. 2013. Transfusion Medicine in Small Animals. Veterinary Clinics of North America: Small Animal Practice. July 2013, pp. 735-756.
3. Blais, MC, et al. 2007. Canine Dal blood type: A red cell antigen lacking in some Dalmatians. Journal of Veterinary Internal Medicine. 2007, pp. 281-286.
4. Chervier, C, et al. 2012. Causes of anaemia other than acute blood loss and their clinical significance in dogs. Journal of Small Animal Practice. 2012, pp. 223-227.
5. Corato, A., et al. 1997. Biochemical characterization of canine blood group antigens: immunoprecipitation of DEA 1.2, 4 and 7 and identification of a dog erythrocyte membrane antigen homologous to human Rhesus. Immunology and Immunopathology. s.l. : Elsevier, 1997.
6. Gibson, Gillian. 2007. BSAVA Manual of Canine and Feline Emergency and Critical Care. Hampshire : British Samll Animal Veterinary Association, 2007. Vol. II.
7. Hackner, G. Susan. 2015. Bleeding Disorders. Small Animal Critical Care Medicine. s.l. : Elsevier, 2015, pp. 554-567.
8. Horgan, JE, Roberts, BK and Schermerhorn, T. 2009. Splenectomy as an adjunctive treatment for dogs with immune-mediated hemolytic anemia. Journal of Veterinary Emergency and Critical Care. 2009, pp. 254-261.
9. Jutkowitz, L. Ari. 2015. Massive Transfusion. Small Animal Critical Care Medicine. s.l. : Elsevier, 2015, pp. 337-341.
10. Lynel, J. Tocci and Patty, J. Ewing. 2009. Increasing Patient Safety in veterinary Transfusion Medicine: an Overview of Pretransfusion Testing. Journal of Veterinary Emergency and Critical Care. 2009, pp. 66-73.
11. McMichael, Maureen. 2015. Prevention and Treatment of Transfusion reactions. Small Animal Critical Care Medicine. s.l. : Elsevier, 2015, pp. 333-337.
12. Mollison, PL. 2000. The introduction of citrate as an anticoagulant for transfusion and of glucose as red cell preservative. British Journal of Haematology. 2000, pp. 13-18.
13. Palmer, Lee and Martin, Linda. 2014. Traumatic Coagulopathy - Part 2: Resuscitative Stategies. Journal of Veterinary Emergency and Critical Care. 2014, pp. 75-92.
14. Slichter, SJ., et al. 1986. Canine platelet alloimmunization: The role of donor selection. British Journal of Haematology. 1986, pp. 713-727.
15. Wardrop, K. Jane, et al. 2005. Canine and Feline Blood Donor Screening for Infectious Disease. Journal of Veterinary Internal Medicine. 2005, pp. 135-142.