Diagnosticul și tratamentul epilepsiei la câine / Diagnosis and treatment of epilepsy in dogs

Mihai Musteață

First published: 22 iunie 2017

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.27.2.2017.851

Abstract

Epilepsy represents the alteration of the balance between excitatory activity and cerebral inhibitory activity, which finally results in increased excitability. This imbalance may be the expression of increased neuronal excitability, or of the loss of inhibitory capacity of nerve cells. In this con­text, epilepsy is defined as a cerebral parenchymal di­sease characterized by an increased predisposition to develop epileptic seizures. The objectives/targets of me­di­cation are the decrease in the intensity and frequency of epileptic seizures. Approximately 75% of cases respond fa­vo­rably to the following anticonvulsants: phenobarbital, po­tas­sium bromide, gabapentin, levetiracetam, imepitoin.

Keywords

epilepsy, convulsive attacks, neuronal excitability, anticonvulsant

Rezumat

Epilepsia reprezintă alterarea balanței dintre activitatea excitatorie și activitatea inhibitorie cerebrală, având ca re­zultat final creșterea excitabilității. Acest dezechilibru poate fi expresia creșterii excitabilității neuronale sau a pierderii capacității inhibitorii a celulelor nervoase. În acest context, epilepsia este definită ca o boală a pa­ren­chimului cerebral, caracterizată printr-o pre­dis­po­ziție crescută de a dezvolta atacuri convulsive epi­lep­tice. Scopul medicației este scăderea în in­ten­si­tate și frecvență a crizelor epileptice. În jur de 75% dintre cazuri răspund favorabil la administrarea ur­mă­toarelor anticonvulsivante: fenobarbital, bromura de potasiu, gabapentin, levetiracetam, imepitoină.
 

Cuvinte cheie

epilepsie atacuri convulsive excitabilitate neuronală anticonvulsivante

 

Epilepsia este definită ca o boală a parenchimului cerebral, caracterizată printr-o predispoziție crescută de a dezvolta atacuri convulsive epileptice. Epilepsia presupune existența a cel puțin două crize neprovocate la o distanță mai mare de 24 de ore. 
În cea mai simplă explicație, epilepsia este rezultatul alterării balanței dintre activitatea excitatorie și activitatea inhibitorie cerebrală. Acest dezechilibru poate fi expresia ori a creșterii excitabilității neuronale, ori a pierderii relative a capacității inhibitorii a celulelor nervoase. În final, rezultatul va fi creșterea excitabilității. 
Diagnosticul epilepsiei la câine este unul de excludere. Pozitivarea unuia dintre indicatorii urmăriți va duce la încadrarea pacienților în pacienți cu epilepsie reactivă sau structurală. În cazul în care, după toate mijlocele de investigare, pacientul nu are niciun indicator pozitiv, el va fi încadrat ca epileptic idiopatic. 
Conform consensului International Veterinary Epilepsy Task Force, diagnosticul epilepsiei poate fi încadrat în trei niveluri de încredere.
Nivelul 1 de diagnostic al epilepsiei presupune:

două sau mai multe atacuri neprovocate pe o perioadă mai mare de 24 de ore; 

vârsta la primul atac: de obicei cuprinsă între 6 luni și 6 ani;

examinare fizică și neurologică interictală normală (sunt excluse deficitele induse de medicația anticonvulsivă, precum și deficitele postictale);

fără simptomatologie clinică și paraclinică (hemoleucogramă, biochimie serică hepatică, renală, ionogramă, glicemie și biochimie urinară); 

prezența în arborele genealogic a altor animale diagnosticate cu epilepsie idiopatică (criteriu adjuvant).

Nivelul 2 de diagnostic al epilepsiei cuprinde, pe lângă criteriile de la nivelul 1:

acizi biliari negativi, imagine RMN negativă 

LCR negativ.

Nivelul 3 de diagnostic presupune: 

identificarea anomaliilor ictale sau interictale la examinarea EEG caracteristice pentru epilepsie, conform criteriilor din medicina omului. 

Tratamentul epilepsiei idiopatice 

image001

image002

Practica Veterinara 27 (2) 2017 mic-23-1

Practica Veterinara 27 (2) 2017 mic-24

Vindecarea completă nu este posibilă decât în cazurile de epilepsie cu origine necunoscută, unde în perioada tratamentului cu anticonvulsivante factorul cauzal a dispărut. În general, obiectivele medicației sunt scăderea în intensitate și frecvență a crizelor epileptice. Un răspuns clinic eficient este considerat scăderea cu 50% a numărului crizelor odată cu instituirea unui tratament. Terapeutic, se urmărește apariția crizelor la un interval mai mare de trei luni, în cazurile ideale, sau mai mare de o lună, în cele mai multe cazuri. De menționat este faptul că în jur de 75% dintre cazuri răspund favorabil la administrarea de anticonvulsivante. 
Tratamentul poate fi făcut cu un singur agent anticonvulsivant (monomedicație), cu două substanțe anticonvulsivante (bimedicație) sau cu mai mult de trei substanțe anticonvulsivante (plurimedicație), în funcție de răspunsul pacientului. 
Principalele anticonvulsivante folosite în tratamentul cronic al epilepsiei sunt: fenobarbitalul, bromura de potasiu, gabapentinul, levetiracetamul, imepitoina.
Alegerea unui anticonvulsivant este determinată în principal de statusul hepatic. Pentru câinii cu funcție hepatică normală, tratamentul este de preferat a fi început cu fenobarbital sau imepitoină, la care pot fi adăugate celelalte în bi-/multimedicație. În cazul în care funcția hepatică este afectată, este instituit tratamentul cu levetiracetam, la care poate fi adăugată în bimedicație doar bromura de potasiu.  
Atunci când este folosită bimedicația, se va urmări ca mecanismele de acțiune ale moleculelor să fie diferite, astfel încât să se obțină efectul terapeutic maxim. Doza inițială și perioada de încărcare până la obținerea concentrației serice terapeutice sunt prezentate în tabelul 1.
În cazul în care se dorește schimbarea dozei după determinarea concentrației substanței active în sânge se poate aplica formula:

MAE1 (mg) = (conc. serică dorită: conc. serică actuală) x MAE0 (mg)
unde: MAE1 (mg) = doza dorită de medicament antiepileptic și 
MAE0 (mg) = doza actuală de medicament antiepileptic.

Înlocuirea medicamentelor anticonvulsivante se face după analiza efectelor secundare induse de prima medicație și se ține cont de faptul că este de preferat ca medicamentele noi incluse să aibă un mecanism de acțiune diferit față de primul folosit. 
Caracteristicile principalelor medicamente folosite în tratamentul epilepsiei la câine, inclusiv interacțiunile cu alte medicamente, sunt prezentate în tabelul 2. 
Indiferent însă de abordarea terapeutică și de eficiența tratamentului, trebuie să conștientizăm faptul că, de regulă, proprietarii vor considera atacurile ulterioare inerente drept un insucces al terapiei, indiferent de cât de rare și de intense vor fi episoadele convulsive. 
Includerea proprietarului în „echipă” este vitală pentru obținerea complianței terapeutice. În final, fără a nega valoarea terapiei în sine, comunicarea frecventă cu proprietarii (mai ales în absența atacurilor convulsive) și mai ales empatia arătată acestora au un rol hotărâtor în obținerea succesului terapeutic în epilepsia la câine.  

Bibliografie

1. De Risio L, Bhatti S, Munana K, Penderis J, Stein V, Tipold A, et al., International veterinary epilepsy task force consensus proposal: diagnostic approach to epilepsy in dogs. BMC veterinary research. 2015;11:148. Epub 2015/09/01.
2. De Risio Luisa, Platt S., Canine and Feline Epilepsy: Diagnosis and Management, Ed. Wallingford, Oxfordshire: CABI, 2014, 591 p.p.
3. Bhatti SF, De Risio L, Munana K, Penderis J, Stein VM, Tipold A, et al. International Veterinary Epilepsy Task Force consensus proposal: medical treatment of canine epilepsy in Europe. BMC veterinary research. 2015;11:176. Epub 2015/09/01.

Sursă : https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/diagnosticul-si-tratamentul-epilepsiei-la-caine-id-851-cmsid-69