Diagnosticul diferenţiat al parvovirozei , rotavirozei şi coronavirozei la câini

Nicolae Naforniţa, Ilie Cercel
Universitatea Agară de Stat din Moldova

Abstract. The aim of this study was to investigate the clinical and anatomicopathological modifications in
canids suspected to be infected with parvovirus, rotavirus, and coronavirus. For this purpose living animals were
examined and common and specific clinical signs of the diseases mentioned above were identified. Dead bodies
of recently died dogs suspected of these diseases were also examined. For necropsy the method of complex
organ evisceration proposed by Shor was used with the maintenance of anatomico-physiological integrity of the
eviscerated organs. For accurate and differential diagnosis, in addition to the data from necroscopic examinations,
Antigen tests which rely on immunoassay reaction (sandwich technique) were also performed. The analysis of data
collected after performing these diagnostic methods (clinical, necropsy, Antigen test) gives us the possibility to
determine the accurate diagnosis and to differentiate these three infectious diseases in dogs.
Key words: Dog; Parvovirus; Rotavirus; Coronavirus; Antigen test; Anatomicopathologic modifications; Differentialdiagnosis.

Rezumat. Cercetările efectuate s-au axat pe studierea manifestărilor clinice şi anatomopatologice la canidele
suspecte de parvoviroză, rotaviroză și coronaviroză. În acest scop au fost examinate animale în viață şi au fost
identificate semnele clinice comune și particulare ale bolilor infecțioase enumerate. De asemenea au fost examinate
cadavre de câini recent decedați și suspectaţi a fi infectaţi. Pentru necropsia cadavrelor s-a utilizat metoda de
eviscerare complexă a organelor propusă de Șor, cu păstrarea legăturilor anatomofiziologice ale organelor eviscerate.
Pentru confirmarea și diferențierea diagnosticului, pe lângă datele oferite de necropsie s-au mai utilizat și
teste-expres, care au la bază reacţia imunocromatografică de tip sandvici cu flux lateral. Analiza datelor colectate
în urma aplicării acestor metode de diagnostic (clinică, necropsică și testul expres) ne oferă posibilitatea de a stabili
corect diagnosticul și de a diferenția aceste trei boli infecțioase la câini.
Cuvinte-cheie: Câine; Parvoviroză; Rotaviroză; Coronaviroză; Test expres; Modificări anatomopatologice;
Diagnostic diferențiat.

INТRODUCERE

Pentru prima dată parvoviroza la câini a fost semnalată în 1977 în Canada, de către Sheffield, ca mai
apoi să fie înregistrată şi în SUA (acelaşi an), Japonia (1978), Ungaria (1980).
În ţările fostei URSS, parvoviroza s-a răspândit rapid după desfășurarea Jocurilor Olimpice de la
Moscova (1980) din cauza imunității slabe a câinilor la infecție.
Boala provoacă pagube economice şi morale considerabile, precum moartea şi rebutul animalelor
bolnave, pierderea calităţilor de serviciu, cheltuieli pentru măsurile profilactice, antiepizootice şi curative
etc. (Бонагур, Дж. 2005; Жаров, А. 2003; Кудряшов, А. 2011; Белкин, Б. 2013).
Virusul parvovirozei (PCV) este cauza unei enteropatii şi cardiomiopatii grave la tineretul canin,
având o origine nedeterminată şi fiind răspândit pe tot globul cu variantele CPV-2a şi CPV-2b. Tineretul
canin întreţinut în condiţii casnice este expus îmbolnăvirii în proporţie de 25%, iar la crescătoriile
specializate morbiditatea atinge cote de până la 90%. Virusul este foarte rezistent la condiţiile mediului,
păstrându-se până la 6 luni pe obiectele înconjurătoare. Sursa de infecţie o constituie câinii infectaţi
şi purtători. Calea principală de infectare este cea digestivă, căile transplancentară şi aeriană neavând
însemnătate majoră în procesul epizootologic (Сулимов, А. 2006; Pop, M. 2012; Кудряшов, А. 2011;
Прудников, В. 2018).
Coronaviroza canină (CCV) este o viroză severă, care afecteaza câinii de toate vârstele şi rasele, cu
răspândire pe tot mapamondul, capabilă să producă epizootii. Viroza poate afecta până la 54% din câinii
casnici şi până la 80% din cei de la crescătoriile specializate. Agentul patogen se transmite prin intermediul
maselor fecale şi pe cale digestivă. Îşi reduce substanţial concentraţia în masele fecale eliminate la
un interval de 48 ore.
Rotaviroza canină (RCV) reprezintă o infecţie foarte patogenă, cu afectarea tractului gastrointestinal,
fiind cunoscută în literatură şi ca „gripa intestinală”. Boala afectează toate rasele de câini, de toate vârstele,
dar preponderent tineretul canin, animalele bătrâne sau slăbite. Mai sensibili sunt câinii din rasele
mici, decorative. Examenele serologice arată că, la moment, majoritatea câinilor sunt infectaţi cu RCV,
iar infectarea se face prin intermediul contactului direct cu masele fecale infectate (Бонагур, Дж. 2005;
Сулимов, А. 2006; Кудряшов, А. 2011; Pop, M. 2012).
Studiile efectuate de noi în anii 2015–2017 pe un un eşantion de 1424 de câini din sectoarele Botanica
și Buiucani (Sculeanca) ale municipiului Chișinău indică faptul că parvoviroza, coronaviroza și rotaviroza
sunt răspândite atât printre canidele domestice, cât și printre cele fără stăpân (vagabonde). S-a constatat că,
din numărul total de animale examinate, 213 câini au manifestat semne clinice clare de infecție cu parvoviroză,
coronaviroză și rotaviroza, iar alte 44 de capete au pierit. Totodată, pe durata desfășurării studiului
nostru, s-a observat că la unele exemplare este greu de stabilit clar diagnosticul diferențiat.
Scopul studiului de faţă constă în determinarea unor procedee veridice în stabilirea şi diferenţierea
diagnosticului la câini în cazul PCV, CCV şi RCV pe baza studierii modificărilor patomorfologice ale
infecţiilor. Pentru aceasta au fost stabilite următoarele direcţii de cercetare:
- examinarea modificărilor macroscopice la diferite organe şi ţesuturi ale animalelor suspectate a fi
infectate cu parvoviroză, coronaviroză şi rotaviroză;
- diferenţierea modificărilor patomorfologice depistate pe cadavrele suspecte;
- diferenţierea PCV, CCV, RVC cu ajutorul semnelor clinice prezentate de animale şi prin aplicarea
testelor exprese.

MATERIAL ŞI METODĂ

Cercetările s-аu efectuat în Laboratorul de morfopatologie, diagnostic necropsic şi medicină veterinar-legală
din cadrul Fасultăţii de Medicină Veterinară, Catedra Clinici II, în perioada septembrie 2017–mai 2018.
Drept material de studiu аu servit câinii decedaţi şi suspecţi de infectare cu parvoviroză, coronaviroză
şi rotaviroză canină. În total s-au format şi examinat 3 grupe a câte 3 câini. Metoda utilizată la necropsie
a fost cea propusă de Şor, care constă în eviscerarea complexă a organelor din toate cavităţile, fără a
deteriora legăturile anatomo-fiziologice şi patologice. Metoda indicată se foloseşte în cazul necropsiei
animalelor mici şi mijlocii (Жаров, А. 2003; Olariu-Jurcă, I. 2013; Кудряшов, А. 2011).
La animalele în viaţă suspecte de infecţiile sus-indicate, pentru depistarea semnelor clinice s-a
utilizat examenul clinic şi, paralel, s-au folosit testele exprese de identificare a bolilor virotice studiate
(Бонагур, Дж. 2005; Сулимов, А. 2006; Bellwod, B. 2016).
Maravet Canin Parvovirus, Coronavirus, Rotavirus Ag Rapid Test are la bază reacţia imunocromatografică
de tip sandvici cu flux lateral. Dispozitivul are 3 ferestre de testare, fiecare cu câte o zonă
invizibilă T (test) şi o zonă C (control). Când proba este aplicată în fereastra pentru probă a dispozitivului,
lichidul va curge prin flux lateral pe suprafaţa benzii de testare. Dacă sunt suficienţi antigeni de
parvovirus, coronavirus sau rotavirus în probă, banda T va apărea vizibilă. Banda C trebuie să apară
întotdeauna după aplicarea unei probe, aceasta indicând un rezultat valabil. Astfel, dispozitivul poate
indica cu precizie prezenţa de antigeni de parvovirus, coronavirus sau rotavirus canin în probă (Линева,
А. 2008; Bellwod, B. 2016).

 

Mod de lucru: Tamponul cu vată inclus în kit se introduce în anusul câinelui, dacă se colectează din
fecale, sau proba se preia direct de pe jos, dacă este din vomă. Ulterior, tamponul umed se introduce în
tubul cu soluţie inclus în kit. Agităm pentru a asigura o bună extracţie a probei. Se scoate un dispozitiv
de testare din punga de protecţie şi se aşază pe o suprafaţă orizontală. În fiecare fereastră pentru probe se
pun, treptat, cu pipeta, câte 3 picături din proba extrasă. Rezultatul se citeşte în 5-10 minute, cel obţinut
după 10 minute este considerat invalid (Бонагур, Дж. 2005; Bellwod, B. 2016).

 

REZULTAТE ŞI DISCUŢII

Enterita parvovirotică la câini este o boală infectocontagioasă care provoacă mari pierderi crescătorilor de câini,
exprimate prin cheltuielile legate de măsurile de tratament şi profilaxie, precum şi prin mortalitatea ridicată a tineretului
canin. Virusul se transmite prin toate secreţiile corpului, dar se propagă numai prin contact direct între animale
sau prin contactul cu un animal bolnav. Perioada de incubaţie a bolii este de 1-4 săptămâni de la contact. Boala poate
evolua la orice vârstă, dar cei mai receptivi sunt căţeii. În unele cazuri se pot îmbolnăvi şi câinii adulţi.
Rotaviroza afectează mai multe categorii de animale, dar şi omul. Virusul practic nu atacă animalele adulte,
dar la tineret se manifestă prin diaree gravă şi intoxicaţie, care pot dura 8-10 zile. Se întâlneşte la toate rasele
de câini, în special la puii tineri, cu sisteme imunitare fragile, neformate, la animalele slăbite, la câinii
întreţinuţi în condiţii nefavorabile. Un pericol deosebit este infecţia cu rotavirus pentru căţeii cu vârsta
cuprinsă între 2 şi 4 luni. Câinii adulţi sunt diagnosticaţi cu rotavirus mai rar.
Coronaviroza canină este o afecţiune intestinală extrem de contagioasă, care se întâlneşte la câinii
din întreaga lume. Coronavirusul este specific câinilor, atât celor domestici, cât şi celor sălbatici. Acest
virus se înmulţeşte în intestinul subţire. Coronaviroza este considerată o afecţiune uşoară, cu simptome
sporadice. Dacă însă coronaviroza apare în acelaşi timp cu infecţia cu parvovirus, consecinţele pot fi
dramatice. Adesea finalul este tragic, în special pentru puii de câine. Virusul CCV afectează intestinele
câinelui şi cauzează diaree intensă, ceea ce duce la deshidratare. Se transmite prin contact cu fecalele
infectate şi se răspândeşte de la câine la câine. Animalul infectat cu coronavirus va prezenta simptomele
bolii în decurs de câteva zile.
În cazul acestor infecţii, diagnosticul se pune pe baza examenului epizootologic, clinic şi de laborator.
Examenul epizootologic se axează pe studierea situaţiei în teritoriu privind bolile indicate, măsurile antiepizootice
şi sanitar-veterinare întreprinse etc.
În urma examenului hematologic al sângelui se constată reducerea numărului de eritrocite până la mai puţin
de 5 milioane/ml, parelel cu evidenţierea unei leucopenii accentuate (sub 6 mii/ml), care se manifestă
la a 3-a sau a 4-a zi de boală la căţeii de 2-3 sau 5-7 luni de viaţă. Totuşi examenul hematologic poate fi
utilizat doar ca o metodă auxiliară de diagnostic.
Cu mult mai informativă este studierea semnelor clinice. Evoluţia parvovirozei la câini debutează
cu o diaree acută, care perturbează funcţia de absorbţie şi digestie a tractului gastrointestinal. În cazul
contactului cu agenţi microbieni este afectată şi funcţia secretorie a intestinului. În cazul evoluţiei bolii
la câinii de casă, indicele mortalităţii atinge, după unii autori, cote de 7-10% la căţei şi de circa 1% la
adulţi. Datele prezentate de alţi cercetători arată că mortalitatea la tineret poate fi şi de 45-50%. În acelaşi
timp, în cadrul azilurilor de câini, cifra mortalităţii tineretului de câteva luni poate ajunge la 92%.
Semnele clinice cu care a debutat parvoviroza canină în cazurile examinate au fost:
– perioada de incubaţie de 4-7 zile;
– debut acut, cu vomă accentuată şi de durată;
– diaree apoasă, urât mirositoare, în multe cazuri hemoragică, instalată la 6-24 ore ;
– hipertermie, la marea majoritate a căţeilor;
–leucopenie şi majorarea hematocritului cu 60-65%;
– scădere bruscă a masei corporale;
– moarte intervenită în 72 de ore de la debutul bolii.
La căţeii de 6-8 săptămâni forma cardiacă s-a depistat rar, această categorie de vârstă fiind protejată
într-o oarecare măsură de anticorpii materni. Semne clare de miocardită s-au întâlnit la tineretul mai
mare de 2 luni, când boala decurge subacut, foarte rar cu diaree. Căţeii bolnavi mor rapid, în câteva
minute, prin colaps şi dispnee gravă (70% din cazuri). După vârsta de 8 săptămâni se constată dispnee,
apatie, slăbire, paloarea sau cianoza mucoaselor, tulburări hepatice, decubit prelungit, tahicardie, aritmie,
puls slab. Animale care au supraveţuit formei cardiace (30%) vor deceda în următoarele luni cu
semne de insuficienţă cardiacă, acută sau cronică, întrucât virusul s-a multiplicat în muşchiul cardiac,
provocând miocardite alterative sau miocardoze.
Infecţia cu coronavirus debutează la canide cu o diaree uşoară şi decurge asimptomatic la animalele
adulte, pe când la tineretul de 12 săptămâni boala se manifestă mai acut.
Semnele clinice observate în studiu au fost :
– perioada de incubaţie de 1-5 zile;
– voma şi diareea ca simptome de bază;
– în unele cazuri, o stare de rău: depresie, abatere, anorexie;
– consistenţa de la păstoasă până la apoasă a maselor fecale. S-a depistat un caz cu diaree hemoragică;
– hipertermie şi leucopenie;
– însănătoşire spontană la 7-10 zile după debutul bolii, dar cu menţinerea, la unii indivizi, a diareii
până la 4 săptămâni.
Rotaviroza canină debutează cu diaree după o perioadă de incubare de 1-6 zile şi afectează în special
tineretul canin.
Semnele clinice observate au fost:
– perioada de incubaţie de 2-3-7 zile;
– simptome uşoare de gastroenterită cu diaree apoasă, vomă repetată, mase fecale având miros fetid,
culoare galbenă sau verde, cu abundenţă de mucus;
– stare de rău: depresie, abatere, lipsa poftei de mâncare, deshidratare;
– tineretul de 6-7 luni afectat în special, adulţii fiind sursa de infecţie. La adulţi boala evoluează
subclinic;
– hipertermie bruscă, febră, frisoane.
După efectuarea unui tratament specific simptomatic, însănătoşirea animalelor a survenit la a 7-a zi.
Un mijloc sigur de diagnosticare şi diferenţiere a infecţiilor îl constituie testul expres Maravet Canin Parvovirus,
Coronavirus, Rotavirus Ag Rapid Test, fiind rapid şi sigur. În toate cazurile în care a fost utilizat în
studiul nostru, metoda de test expres a demonstrat rezultate pozitive, confirmând diagnosticul presupus.
Un moment important în stabilirea diagnosticului şi diferenţierea lui l-a constituit deschiderea cadavrelor
a 9 câini la care, în prealabil, reieşind din datele furnizate de studiul situaţiei epizootologice, din interpretarea
semnelor clinice şi utilizarea testelor exprese, s-a presupus parvoviroza, rotaviroza şi coronaviroza canină.
În urma necropsiilor efectuate s-au depistat un şir de modificări anatomopatologice. Astfel, în cazul
parvovirozei canine, forma intestinală a bolii, în plan macroscopic s-au evidenţiat îngroşarea şi tumefierea
pereţilor intestinului datorită congestiei pasive sangvine şi acumularea de exudat între straturile
peretelui intestinal, de o consistenţă apoasă, cu conţinut hemoragic. Nodulii limfatici mezenteriali sunt
măriţi, edemaţi, mustoşi, cu hemoragii. La un căţel s-a depistat şi atrofia timusului. Mucoasa intestinală
este edemaţiată, cu hemoragii punctiforme sau peteșiale, pe unele sectoare ale mucoasei observându-se
o denudare ce pune în evidenţă eroziuni acoperite cu pseudomembrane fibrinoase. Plăcile lui Peyer şi foliculii
solitari pe de o parte sunt edemaţi, uşor proeminenţi în lumenul intestinal, pe de altă parte prezintă
zone de necroză şi atrofie a ţesutului limfoid. Conţinutul intestinal are mult mucus şi bilă, cu miros fetid.
Splina este mărită, pe suprafaţă observându-se infarcte, iar în profunzime având depuneri fibrinoase pe
capsulă. Ficatul este mărit, având culoarea roşu-vişinie, marginile rotunjite, consistenţa friabilă, cu zone
de culoare galben-ruginie situate în centrul lobilor.
În cazul formei cardiace a parvovirozei s-a depistat congestia pasivă generalizată, provocată de
insuficienţa cardiacă, manifestată prin edem pulmonar, congestia ficatului (ficat muscad), mărirea volumului
şi consistenţa flască a cordului, ascită şi hidrotorax. Pe suprafaţa şi în profunzimea muşchiului
cardiac se observă zone de culoare alb-gălbuie, friabile, ce denotă dezvoltarea unei miocardite alterative
şi prezenţa unei infiltraţii limfocitare.
În literatura de specialitate sunt descrise cazuri de parvoviroză în formă mixtă – la câinii cu imunitate
scăzută, primiţi de la femele nevaccinate, sau la infectarea asociată cu coronavirus, rotavirus şi adenovirus.
În aceste cazuri, modificările descrise sunt însoţite şi de semnele de inflamare catarală a organelor
superioare şi inferioare ale sistemului respirator.

În coronaviroza canină cadavrul este deshidratat, părul lipsit de luciu; se atestă enoftalmie, mucoasele
aparente fiind uscate, palide. Masele fecale au consistenţă apoasă, culoare verzuie şi miros neplăcut;
cadavrul prezintă semne de slăbire generală. Iniţial, masele fecale sunt de consistenţă semipăstoasă, apoi
devin apoase (indiciu important în diferenţierea diagnosticului). Mucoasa intestinală este tumefiată,
lucioasă, hiperemiată pe unele porţiuni, cu abundenţă de exudat mucos, tulbure. Pe mucoasa TGI se
observă erozii şi ulcere profunde, mai ales în colon şi rect, unde se găsesc şi zone cu depuneri de fibrină.
Peretele intestinului este subţiat, slab hiperemiat din partea stratului seros. Nodulii limfatici mezenterici
sunt edemaţi, tumefiaţi şi hiperemiaţi.
În cazul rotavirozei canine s-au depistat următoarele modificări anatomopatologice: partea posterioară
a corpului este murdară de mase fecale, cadavrul şi masele musculare au aspect uscăţiv, mucoasele
aparente sunt uscate, palide, cianotice. În stomac se găsesc coaguli de hrană nedigerată. Mucoasa este
hiperemiată şi congestionată, edemată şi tumefiată, acoperită cu un strat de mucus, iar pe unele porţiuni
se atestă hemoragii punctiforme sau peteşiale cu erozii. Nodulii portali şi mezenterici sunt edemaţi, la
secţionare mustoşi. Splina este fără modificări vizibile macroscopic sau slab atrofiată, iar ficatul şi rinichii
prezintă semne de congestie pasivă.

СОNСLUZП

Parvoviroza canină debuteză cu vomă, care persistă pe toată durata infecţiei, diaree, mase fecale
apoase cu conţinut sangvin şi miros fetid, lipsa poftei de mâncare. Boala decurge în formele intestinală,
cardiacă şi mixtă. Tractul gastrointestinal prezintă semne de gastroenterită cataralo-hemoragică, limfonodulită
hemoragică, cu urme de infarcte hemoragice pe suprafaţa splinei. Dintre afecţiunile adiacente se
remarcă edemul pulmonar şi miocardită alterativă.
Coronaviroza şi rotaviroza canină decurg cu afectarea catarală a tractului gastrointestinal, edemarea mucoasei,
cu hemoragii punctiforme, erozii şi ulcere. Nodulii mezenterici sunt edemaţi, tumefiaţi. În cazul parvovirozei,
inflamaţia TGI este de natură cataralo-hemoragică alterativă, cu afectarea formaţiunilor limfoide ale
intestinului şi necroze la nivelul lor, cu modificări hemoragice şi alterative la nivelul nodulilor mezenterici.
În coronaviroză, fecalele iniţial sunt de consistenţă semipăstoasă, apoi devin apoase, iar ulcerele şi eroziile
sunt localizate, de regulă, în colon şi rect, fapt ce diferenţiază boala de parvoviroză şi rotaviroză.
Mortalitatea cea mai înaltă este în cazul parvovirozei, în rotaviroză şi coronaviroză semnalându-se
şi cazuri de însănătoşire spontană. În cazul parvovirozei fără tratament specific, boala se termină cu
moartea animalului.
Maravet Canin Parvovirus, Coronavirus, Rotavirus Ag Rapid Test este un mijloc sigur de stabilire şi
diferenţiere a diagnosticului în cazul bolilor studiate.
La stabilirea diagnosticului diferenţiat se iau în calcul semnele clinice, tabloul anatomopatologic şi
rezultatul testului expres.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. BELLWOOD, B., ANDRASIK-CATTON, Melissa (2016). Veterinary Technician’s Handbook of Laboratiry
Procedures. USA. Wiley Blackwell. 142 p. ISBN 978-1-1183-4193-3.
2. CĂTOI, C.(2006). Anatomia patologică specială. Cluj-Napoca. 287 p. ISBN 973-744-026-9.
3. OLARIU-JURCĂ, I. et al. (2013). Morfopatologie specială veterinară. Timişoara: Eurobit. 232 p. ISBN
978-973-132-062-5.
4. POP, M. (2012). Diagnostic epidemiologic şi morfoclinic în bolile la animale. Timişoara: Eurobit. 629 p.
ISBN 978-973-132-007-6.
5. БЕЛКИН, Б.Л., ЖАРОВ, А.В., ПРУДНИКОВ, В.С. (2013). Патоморфологическая диагностика
болезней животных. Атлас-альбом. 232 с. ISBN 978-5-4238-0242-4.
6. БОНАГУРА, Ж. (2005). Современный курс ветеринарной медицины Кирка. Москва. 1370 s. ISBN
5-98435-250-8.
7. ЖАРОВ, А.В., ИВАНОВ, И.В., СТРЕЛЬНИКОВ, А.П. (2003). Вскрытие и патоморфологическая
диагностика болезней животных : учебник. Москва: КолосС. 397 с. ISBN 5-9532-0092-7.
8. КУДРЯШОВ, А., БАЛАБАНОВА, В. (2011). Патологоанатомическая диагностика болезней собак и
кошек. Москва. 220 с. ISBN 978-5-9902656-2-2.
9. ЛИНЕВА, А. (2008). Физиологические показатели нормы животных. 2-e изд. Москва. 257 с. ISBN
978-5-9934-0088-4.
10. МЕЙЕР, Д., ХАРВИ, Д. (2007). Ветеринарная лабораторная медицина : интерпретация и диагностика.
470 с. ISBN 5-9668-0016-2.
11. ПРУДНИКОВ, В.С. и др. (2018). Патологическая анатомия сельскохозяйственных животных.
Практикум : учеб. пособие. Минск. 384 с. ISBN 978-985-7168-94-1.
12. СУЛИМОВ, А.А. УЛАСОВ В.И. (2006). Вирусные болезни собак. Москва: Колосс. ISBN 5-9532-0438-8.

Data prezentării articolului: 09.07.2018
Data acceptării articolului: 14.09.2018