Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
03 Mar 2024
Ionela Sîrbu, Constantin-Vasile Ifteme, Vasile Vulpe
First published: 31 mai 2023
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.40.2.2023.8092
Abstract
Obstructive esophageal pathology is often seen in veterinary practice, both in cats and dogs. In many cases, it is caused by foreign bodies, but the oncological neoplasia is not excluded, caused by either intra- or extraluminal formations, strictures, stenosis or parasite cysts. The stages of a certain diagnosis are represented by the time between the moment when the esophageal swallowing impairment appears and the moment when the medical evaluation is taken. According to the patient’s health status, the clinical and paraclinical investigations results, but also to radiological investigations with un uncertain diagnosis which do not explain the patient’s disease status, the endoscopic examination must be taken. The histopathological examination is performed for detecting profound lesions. Symptomatic treatment is given to the patient according to the obstruction grade and type, until the histopathological result. All these stages imply a differential diagnosis, by excluding the pathologies with common signs.
Keywords
obstruction, esophagus, endoscopy, histopathology, differential diagnosis
Rezumat
Patologia obstructivă esofagiană este des întâlnită în practica medicală veterinară, atât la câini, cât şi la pisici. De cele mai multe ori, este cauzată de blocarea unor corpi străini, însă nu se exclud neoplaziile date de formaţiuni cancerigene intra- şi extraluminale, stricturi, stenoze sau de chisturi parazitare. Etapele unui diagnostic de certitudine depind de perioada dintre apariţia semnelor deprecierii de deglutiţie esofagiană până la momentul evaluării medical-veterinare.
În funcţie de starea pacientului şi de rezultatele investigaţiilor clinice şi paraclinice, radiologice, cu diagnostic incert, care nu explică starea de sănătate a pacientului, se va avea în vedere evaluarea endoscopică. Examinarea histopatologică se va efectua pentru detectarea unor leziuni mai profunde. Până la diagnosticul histopatologic se va institui un tratament simptomatic, în concordanţă cu gradul şi tipul de obstrucţie. Toate etapele constituie un diagnostic diferenţial, prin excluderea multiplelor patologii cu semne clinice comune.
Cuvinte cheie
obstrucţie esofag endoscopie histopatologie diagnostic diferenţial
Introducere
Patologia obstructivă esofagiană la animalele de companie face parte din provocările zilnice în practica veterinară. Etiologia factorilor include corpii străini blocaţi în diferite porţiuni esofagiene, formaţiuni neoplazice de tip canceros sau parazitar, stricturi sau stenoze.
De cele mai multe ori, simptomatologia esofagiană se confundă sau se ascunde în multitudinea de simptome digestive; de aceea, de multe ori, patologiile esofagiene de tip obstructiv nu sunt evaluate radiologic, pentru că afectează restul compartimentului digestiv şi, implicit, pacientul. Astfel, evaluarea endoscopică a esofagului este metoda cea mai apropiată de un diagnostic cert; acest compartiment digestiv este evaluat în orice endoscopie a stomacului şi duodenului şi, astfel, se poate schimba traseul de identificare a cauzei primare de afectare digestivă.
Imaginile endoscopice în esofagoscopie oferă date importante despre natura obstrucţiei. Neoplaziile intraluminale apar ca neoformaţii ataşate de peretele esofagian, sunt de diferite forme şi mărimi şi ocupă în proporţii mai mari sau mai mici spaţiul de trecere a bolului alimentar. În momentul în care se observă acest tip de obstrucţie, se impune prelevarea de probe biopsice pentru încadrarea şi stadializarea formaţiunii. Până la diagnosticul histopatologic se includ în planul de tratament diferite opţiuni, pentru a stabiliza şi a îmbunătăţi starea de sănătate a pacientului evaluat.
Aspectul neoplaziilor cancerigene (adenocarcinom, carcinom, polip) este mai des întâlnit în cazuistica veterinară. Pe de altă parte, neoplazia chistică parazitară dată de Spirocerca lupi este o suspiciune în diagnosticul medical; de aceea, până la obţinerea diagnosticului histopatologic, se va iniţia schema de dehelmintizare periodică.
Materiale şi metodă
În acest studiu de caz este inclus un pacient canin, de rasă Pomeranian, castrat, de 4 ani, cu greutatea de 8,3 kg, cu întreruperea schemei de deparazitare internă şi externă de peste nouă luni. A fost evaluat clinic şi imagistic pentru manifestări digestive: hipersalivaţie, apetit capricios, selectiv pentru hrană, slăbire progresivă, moderată, mioclonii frontale intermitente(3). Nu au fost observate modificări semnificative în cazul analizelor sangvine.
Examinarea radiologică în incidenţa latero-laterală dreaptă a scos în evidenţă o zon[ cu radioopacitate de ţesut moale pe aria de proiecţie a esofagului, în porţiunea intratoracică. De asemenea, s-a observat şi un osteofit ventral de mici dimensiuni, de grad 2, cu localizare T13-L1(5).
Evaluarea endoscopică a evidenţiat un granulom neoplazic în peretele dorsal esofagian, desprins din mucoasa esofagiană, cu baza şi corpul de aceeaşi culoare ca a mucoasei lumenului evaluat, dar cu extremitatea liberă cu zonă roşiatică, intens colorată. S-a recurs la prelevarea de probă biopsică superficială, pentru a evita pierderile de sânge şi eventuale delacerări.
Având în vedere excluderea corpilor străini stagnanţi, strictura şi stenoza esofagiene, dar şi aspectul uniform al neoplaziei, până la rezultatul histopatologic s-a decis administrarea terapiei cu milbemycin oxime, minim 0,5 mg/kg, în zilele 0, 7, 14 şi 28, apoi lunar, timp de şase luni(1,2); ulterior se va menţine schema de dehelmintizare periodică, la interval de trei luni. Examenul coproparazitologic nu a evidenţiat nicio formă de dezvoltare a Spirocerca lupi.

Figura 1. Imagine radiologică – incidenţă latero-laterală dreaptă a esofagului intratoracic (radioopacitate de ţesut moale – săgeţi albastre). Articulaţie intervertebrală T13-L1 cu osteofit ventral de grad 2

Figura 2. Aspecte endoscopice ale esofagului în ziua zero

Figura 3. Aspecte endoscopice al esofagului la 133 de zile de la debutul tratamentului împotriva Spirocerca lupi
Rezultate
Întrucât rezultatul histopatologic a fost neconcludent, din cauza probelor biopsice prelevate superficial, observându-se un epiteliu scuamos cu aspect hiperplazic, s-a reevaluat endoscopic pacientul după patru luni de la diagnosticul prezumtiv de infestare esofagiană cu Spirocerca lupi.
Imaginile endoscopice au relevat aplatizarea pereţilor granulomului anterior vizualizat, cu reducerea volumului în proporţie de 90%. Lumenul esofagian era permeabil, fără modificări adiacente.
La un an distanţă de prima endoscopie, s-a reluat legătura cu proprietarul pacientului, pentru a actualiza datele şi starea acestuia. Informaţiile primite au atestat faptul că tratamentul cu mylbemycin oxime a fost eficace, pacientul nu mai prezintă semne digestive, starea lui de sănătate fiind una normală.
Discuţie
În cazul simptomatologiei de tip obstructiv esofagian, metoda minim invazivă de diagnostic este endoscopică. Prin intermediul acesteia se pot evalua culoarea mucoasei, leziunile adiacente, gradul de obstrucţie, precum şi tipul leziunii din punct de vedere macroscopic; este posibilă, de asemenea, şi prelevarea de probe biopsice, în vederea examenului histopatologic. Până la rezultatul histopatologic se aplică diagnosticul diferenţial în funcţie de suspiciuni şi, implicit, un tratament simptomatic.
Aspectul macroendoscopic al neoplaziei esofagiene, dar şi al osteofitului ventral de gradul 2 cu localizare T13-L1 a condus la decizia instituirii unui tratament pentru dehelmintizare împotriva granulomului parazitar de Spirocerca lupi, excluzând pentru moment neoplazia de tip cancerigen. În cazul prezentat, rezultatul histopatologic a fost neconcludent, din cauza probelor biopsice prelevate superficial, dar terapia antiparazitară, coroborată cu investigaţiile radiologice, a avut efect pozitiv prin administrarea protocolului specific împotriva infestării cu Spirocerca lupi.
Concluzii
Orice tip de disfagie esofagiană presupune coroborarea datelor anamnestice şi clinice, completate cu investigaţii paraclinice şi imagistice. Până la metoda endoscopică, se au în vedere evaluarea parametrilor sangvini şi evaluarea radiologică. Hipersalivaţia, vomituriţia, episoade repetate de vomă, apetit capricios şi pierderea în greutate sunt simptome care impun examinarea endoscopică a esofagului, dar şi cea histopatologică. Până la aflarea rezultatului histopatologic, pentru menţinerea stării de sănătate a pacientului, se administrează tratament simptomatic în funcţie de suspiciunea diagnosticului endoscopic. Se aplică, astfel, etapele diagnosticului diferenţial. De cele mai multe ori, granuloamele neoplazice induse de infestarea cu Spirocerca lupi sunt diagnosticate în urma examenului necropsic, întrucât simptomele digestive nu sunt marcante sau sunt tratate ca atare; există posibilitatea de a exista un nivel mic sau mediu de infestare, fără manifestări marcante. Indiferent de grad, studiile au demonstrat, ca şi în cazul prezentat, că tratamentul de dehelmintizare cu mylbemycin oxime, în protocol de administrare cu doză de minimum 0,5 mg/kg, în zilele 0, 7, 14 şi 28, apoi lunar, timp de şase luni, este eficient. Se va avea în vedere păstrarea protocolului de deparazitare internă periodică o dată la trei luni.
Conflict de interese: niciunul declarat
Suport financiar: niciunul declarat
Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.
.png)
Bibliografie
Marchiando AL, Cruthers L, Fourie J. Parasiticide Screening, Volume 2. Elsevier, 2019.
Kelly PJ, Fisher M, Lucas H, Krecek RC. Treatment of esophageal spirocercosis with milbemycin oxime. Vet Parasitol. 2008 Oct 1;156(3-4):358-60.
Marks SL. Dysphagia and Regurgitation in Dogs – More common than you think! Canine Medicine Symposium, 2008.
Ullal TV, Marks SL, Belafsky PC, Conklin JL, Pandolfino JE. A Comparative Assessment of the Diagnosis of Swallowing Impairment and Gastroesophageal Reflux in Canines and Humans. Front Vet Sci. 2022 Jun 9;9:889331.
Peregrine AS. Spirocerca lupi in Small Animals, 2022. https://www.merckvetmanual.com/digestive-system/gastrointestinalparasites-of-small-animals/spirocerca-lupi-in-small-animals.
Sursa: www.medichub.ro
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
May
26
Examinarea histopatologică pancreatică este metoda de referință pentru confirmarea pancreatitei și diferențierea între formele acute și cronice la câine și pisică, existând sisteme de scor propuse pentru standardizarea leziunilor. Totuși, în medicina veterinară persistă variații de terminologie și criterii de clasificare, ceea ce poate îngreuna comparabilitatea studiilor și interpretarea clinică. Distincția acut-cronic se bazează pe leziuni recente (edem, inflamație neutrofilică, necroză) versus remodelare permanentă (fibroză, atrofie acinară) și poate fi complicată de tablouri mixte (acut pe fond cronic). Histopatologia nu este un „standard de aur” perfect, deoarece leziunile pot fi subclinice și/sau focale, iar eșantionarea limitată poate rata zonele afectate. Biopsia pancreatică este invazivă și se face rar exclusiv în scop diagnostic, dar poate fi sigură în condiții adecvate și este utilă mai ales când se corelează cu datele clinice și biopsii concomitente (ficat/intestin), în special la pisici.
Apr
20
Studiul histologic al aparatului genital femel la canidele domestice este esențial pentru înțelegerea fiziologiei reproducerii, diagnosticarea afecțiunilor și aplicarea tehnicilor de reproducere asistată. Aparatul genital femel include ovarele, uterul și cervixul, fiecare cu structuri și funcții specifice, influențate de ciclul estral și de modificările hormonale (Evans & de Lahunta, 2013; Concannon, 2011). Ovarele canidelor sunt organe pereche cu rol în producția de ovocite și hormoni. Structura ovariană include epiteliul superficial, cortexul ovarian cu foliculi în diferite stadii de dezvoltare și medulara, bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv (Johnston et al., 2001; Concannon et al., 2009). După ovulație se formează corpul galben, care secretă progesteron, esențial pentru menținerea sarcinii (Hoffmann et al., 2004). Uterul canidelor este format din perimetru, miometru și endometru. Endometrul prezintă glande ramificate și țesut stromal bogat vascularizat, cu modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni, esențiale pentru implantarea embrionară și menținerea gestației (Evans & de Lahunta, 2013; Johnston, 2013). Cervixul prezintă epiteliu de tranziție și glande mucoase implicate în protecția tractului genital superior și transportul spermatozoizilor, modificările structurale fiind corelate cu fazele ciclului estral și cu nivelul hormonilor specifici (Reich & Fritsch, 2014). Cunoașterea detaliată a histologiei normale a aparatului genital feminin este indispensabilă pentru interpretarea modificărilor patologice, evaluarea eficienței tratamentelor hormonale și aplicarea corectă a tehnicilor de reproducere asistată la canidele domestice (Brown et al., 2001; Belu et al., 2021).
Apr
14
Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.
Inscriete la noutatile noastre