.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
05 Sep 2026
Nefrolitiaza reprezintă o formă particulară de urolitiază, care poate evolua izolat sau asociată altor afecțiuni ale tractului urinar. Acest studiu a urmărit evaluarea aspectelor clinice, imagistice și terapeutice ale nefrolitiazei singulare la feline. Dintre cele 11 cazuri investigate, majoritatea pacienților au prezentat modificări clinice minime sau absente, diagnosticul fiind stabilit în principal prin examinare ultrasonografică. Opt cazuri (72,7%) au fost gestionate conservator, prin monitorizare clinică, imagistică și biochimică periodică, fără deteriorarea semnificativă a funcției renale. Trei pisici (27,3%) au necesitat nefrectomie, ca urmare a instalării sindromului de retenție azotată de gradul IV. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, cu ameliorarea parametrilor biochimici și stabilizarea funcției renale. Rezultatele obținute susțin faptul că majoritatea cazurilor de nefrolitiază singulară pot beneficia de management conservator, intervenția chirurgicală fiind rezervată cazurilor complicate, asociate cu afectare renală severă.
Nefrolitiaza reprezintă o formă distinctă de urolitiază, care poate evolua fie izolat, sub forma litiazei renale, fie asociată cu alte afecțiuni ale tractului urinar. În forma sa singulară, nefrolitiaza determină frecvent modificări clinice reduse sau absente și poate fi identificată incidental în urma investigațiilor imagistice sau a altor examinări paraclinice, fără a produce repercusiuni semnificative asupra celorlalte segmente ale aparatului urinar.
În cadrul prezentului studiu, urolitiaza renalăsingularăa fost interpretatăca prezența unor nefroliți inactivi, fărăefect obstructiv semnificativși fărărepercusiuni evidente asupra funcției renale. În aceste situații, conduita terapeuticăa fost predominant conservatoare, bazatăpe monitorizare clinică, ecograficăși biochimicăperiodică, învederea identificării precoce a eventualelor modificări evolutive. Aceastăabordare este susținutăde literatura de specialitate, care evidențiazăfaptul cămajoritatea nefroliților diagnosticați la felineși canide sunt reprezentați de oxalați de calciu, pentru care dizolvarea medicamentoasăsau dieteticănu constituie o opțiune terapeuticăeficientă (Adams, 2010).
Din punct de vedere terapeutic, nefrectomia rămâne intervenția de elecție în cazurile complicate, caracterizate prin afectare renală severă sau sindrom de retenție azotată. În lotul investigat, dintre cele 11 cazuri de nefrolitiază singulară, doar trei pisici (27,3%) au necesitat nefrectomie, acestea prezentând sindrom de retenție azotată de gradul IV. Celelalte opt cazuri (72,7%) au fost gestionate conservator, prin monitorizare clinică, imagistică și biochimică, în absența unor semne de deteriorare semnificativă a funcției renale (tabelul 1).
La felina 1, examenul macroscopic al rinichiului secționat longitudinal a evidențiat congestie difuză accentuată a parenchimului renal, predominant la nivel medular și corticomedular, cu menținerea diferențierii corticomedulare. Corticala a prezentat o colorație mai palidă comparativ cu medulara, iar suprafața de secțiune a fost umedă și lucioasă. Pelvisul renal a fost vizibil, fără dilatație semnificativă, fiind identificați și calculi renali de dimensiuni milimetrice. Aspectul macroscopic este compatibil cu modificări congestive renale asociate nefrolitiazei (figura 1).
La felina 1, examenul macroscopic al rinichiului secționat longitudinal a evidențiat congestie difuză accentuată a parenchimului renal, predominant la nivel medular și corticomedular, cu menținerea diferențierii corticomedulare. Corticala a prezentat o colorație mai palidă comparativ cu medulara, iar suprafața de secțiune a fost umedă și lucioasă. Pelvisul renal a fost vizibil, fără dilatație semnificativă, fiind identificați și calculi renali de dimensiuni milimetrice. Aspectul macroscopic este compatibil cu modificări congestive renale asociate nefrolitiazei (figura 1).
La felina 2, examenul macroscopic al rinichiului secționat longitudinal a evidențiat menținerea diferențierii corticomedulare, cu o corticală discret palidă și o zonă medulară/corticomedulară moderat congestivă, de colorație roșu-violacee. Pelvisul renal a fost vizibil, fără dilatație semnificativă, iar suprafața de secțiune a prezentat un aspect umed și lucios. Au fost identificați calculi renali de dimensiuni milimetrice, aspectul macroscopic fiind compatibil cu modificări congestive renale moderate asociate nefrolitiazei (figura 2).
La felina 3, examenul macroscopic al rinichiului secționat longitudinal a evidențiat modificări anatomopatologice severe, caracterizate prin dilatarea accentuată a sistemului pielocaliceal și reducerea marcantă a grosimii parenchimului renal, aspect compatibil cu hidronefroza cronică avansată. Corticala și medulara au fost comprimate periferic, cu alterarea profundă a arhitecturii renale normale. La nivelul pelvisului renal au fost identificați calculi de consistență dură, culoare gălbuie-albicioasă și suprafață neregulată, corespunzători nefroliților. Parenchimul renal adiacent a prezentat congestie intensă și multiple zone hemoragice difuze, conferind suprafeței de secțiune un aspect neuniform, roșu-violaceu. Aspectul macroscopic a fost compatibil cu nefrolitiaza obstructivă asociată cu hidronefroză avansată și atrofie parenchimatoasă severă (figura 3).
În cazurile gestionate conservator, evoluția a fost favorabilă, fărăapariția unor repercusiuni renale semnificative. Monitorizarea clinică, ecograficăși biochimicăperiodicăa evidențiat menținerea unei funcții renale stabileși absența progresiei leziunilor. La pacienții supuși intervenției chirurgicale, monitorizarea postoperatorie a urmărit recuperarea funcției renale, reducerea retenției azotateși ameliorarea stării generale, evoluția fiind favorabilă, prinîmbunătățirea parametrilor biochimici, remiterea semnelor cliniceși stabilizarea funcției renale.
Postoperatoriu, pacienții supuși nefrotomiei au fost monitorizați clinic, imagistic și biochimic, cu accent pe evaluarea recuperării funcției renale, reducerea retenției azotate și ameliorarea stării generale. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, fiind caracterizată de îmbunătățirea parametrilor biochimici, remisiunea progresivă a semnelor clinice și stabilizarea funcției renale.
Bibliografie
Adams LG. Urinary obstruction or functional urinary retention. DVM360, 1, 2010, pp. 807–809.
Bainbridge J, Elliot J. Manual of canine and feline nephrology and urology - second edition. Editura British Small Animal Veterinary Association, Anglia, 2007.
Codreanu MD. Tratat de ultrasonografie clinică veterinară. Editura Printech. București, 2021.
Codreanu M. Diagnosticul ecografic al urolitiazei la carnivore. Sesiune ştiinţifică, FMV Bucureşti, 2000.
Codreanu M. Diagnosticul ecografic în bolile interne la animale. Editura Coral-Sanivet, Bucureşti, 2000.
Mateescu C, Cristian AM, Mateescu A, Vlăgioiu C. Lower urinary tract urolithiasis in cats: prevalence, clinical and paraclinical diagnostic features. Multidisciplinary Conference on Sustainable Development,
Timișoara, 21-22 mai 2026.
Vlăgioiu C, Tudor N. Semiologie veterinară şi tehnici de examinare. Editura Sitech, Craiova, 2005.
Vulpe V. Diagnostic imaging of the urinary system of dog and cat, Open Acces Journal, 2022.
Aug
31
Ficatul reprezintă un organ vital pentru carnivorele domestice, având multiple funcții în cadrul organismului, prin intervenția în realizarea digestiei (secreția de bilă), înmagazinarea energiei sub formă de glicogen, filtrarea toxinelor de la nivelul circulației sanguine, sinteza de hormoni și proteine sau rol imunitar. Având în vedere capacitatea acestui organ de a se regenera, chiar și în condițiile unor leziuni extinse, semnele clinice manifestate de animale sunt deseori atipice sau apar în stadiile tardive ale evoluției diferitelor afecțiuni. Din aceste considerente, diagnosticul hepatopatiilor este adesea dificil de realizat și necesită o abordare integrată, care să includă date ale istoricului medical al pacientului, rezultatele examenului clinic, dar și o serie de investigații paraclinice – cum ar fi analizele de sânge (hematologie și biochimie), ecografie și radiografie abdominală, însoțite de puncție hepatică și examen citologic. Acest articol include patru cazuri ale unor pacienți (doi câini și două pisici) diagnosticați cu hepatopatii de etiologii diverse, în cadrul unui cabinet privat din București (Biji’s Animal Vet) în anul 2025, printr-un protocol de examinare care a inclus integrarea datelor rezultate din anamneză, examen clinic, analize de sânge, ecografie, radiografie și, pentru o parte din cazuri, examen citologic. Datele obținute au fost analizate și comparate cu cele furnizate de alte studii similare.
Jul
06
Ca entitate patologică asociată preponderent practicii medicale veterinare feline, gingivostomatita cronică reprezintă o afecțiune cu etiologie plurifactorială și tablou clinic dominat de prezența leziunilor de tip ulcerativ, dureroase și, adesea, cu dispunere bilaterală. Odată stabilit diagnosticul de certitudine, în cazul gingivostomatitei feline, urmărirea unei strategii țintite de planificare a protocolului terapeutic crește probabilitatea de a obține un rezultat pozitiv pe termen lung. Planul terapeutic este, astfel, menit să asigure o îmbunătățire netă a stării de sănătate, cu reale beneficii deopotrivă pentru pacientul felin și proprietar, și poate cuprinde, în primă fază, tratamentul medicamentos, ulterior recurgând la tratament chirurgical în cazurile refractare, de tip recidivant. În acest studiu ne propunem să evidențiem eficacitatea terapiei chirurgicale, ca ultim resort, în cazurile complexe de gingivostomatită felină, precum și o evidențiere a principalelor coordonate terapeutice de actualitate utilizate în managementul acestei patologii feline.
Jun
08
Producția de lapte la vacile Holstein este controlată de un ansamblu endocrin complex care coordonează dezvoltarea glandei mamare, inițierea secreției, menținerea lactației și ejecția laptelui. Pe axa reproducție-lactație se disting mamogeneza (gestație târzie), lactogeneza (peripartum, în două faze – diferențierea secretorie și activarea secretorie), galactopoieza (menținerea producției, dominată de axa somatotropină‑IGF‑1) și ejecția laptelui (reflex oxitocino-dependent, inhibat de stres). Reglajul este completat de mecanisme autocrine locale (FIL și presiunea intraluminală), care reduc secreția când golirea este incompletă și contribuie la involuția controlată la „dry‑off”. În post-partum, balanța energetică negativă și clearance-ul hepatic crescut al steroizilor influențează profilurile E2 și P4, întârziind reluarea ciclicității ovariene și putând afecta fertilitatea.
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
Inscriete la noutatile noastre