CZU 636.4.082.263

EFECTUL UTILIZĂRII METODELOR DE HIBRIDARE ÎN SPORIREA PRODUCŢIEI ŞI AMELIORAREA CALITĂŢII CARCASELOR LA SUINE
 

Ilie ROTARU, Serghei SECRIERU, Efimia GĂINĂ

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. The paper presents the results of studies proving the fact that the problem of competitive meat production is determined by the efficient use of the new parental genotypic combinations depending on the genetic and productive potential of animal breeds. Research results have shown that the hybrids obtained from
the combination of Landrace x Hampshire x Pietrain and Large White x Landrace x Pietrain breeds have produced carcasses where the fat layer was by 3.9 and 8.6 mm thinner, the length of hams was by 5,13 and 4,10 cm longer, and the weight of the longissimus dorsi muscle was by 0,94 and 0,76 kg heavier, compared with the Large Whitepurebreds. The performed investigations contribute to the development of the specificity of hybridization and to  increase of the quality meat production with a direct impact on the health and welfare of consumers.
Key words: Swine; Hybrids; Carcasses; Weight; Carcass composition.Rezumat.

În lucrare sunt prezentate rezultate, care confirmă că problema producerii cărnii competitive este predeterminată de utilizarea eficientă a noilor combinări genotipice parentale realizate în funcţie de potenţialul genetic şi productiv al raselor de animale. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat, că hibrizii obţinuţi din combinarea raselor Landrace x Hampshire x Pietrain şi Marele Alb x Landrace x Pietrain au produs carcase cu stratul de slănină mai subţire cu 3,9 şi 8,6 mm, lungimea jamboanelor mai mare cu 5,13 şi 4,10 cm, iar greutatea muşchiului lungul dorsal mai mare cu 0,94 şi 0,76 kg, comparativ cu produşii de rasă pură Marele Alb. Investigaţiile efectuate contribuie la dezvoltarea specificului hibridării şi sporirea producţiei de carne de calitate cu impact direct asupra sănătăţii şi bunăstării consumatorului.
Cuvinte-cheie: Suine; Hibrizi; Carcase; Greutate; Compoziţia carcaselor.

INTRODUCERE

Procesul de intensificare a suiniculturii este într-o strânsă legătură cu utilizarea metodelor eficiente de hibridare. Aceste acţiuni contribuie la mărirea productivităţii şi a viabilităţii animalelor, precum şi la micşorarea consumului specific. Hibridarea se bazează pe efectul creşterii suinelor în rasă pură şi depinde de eficienţa
metodelor de selecţie aplicate (Campbell, R. 2010; Rotaru, I., Harea, V., Secrieru, S. 2014). Efectul heterozis care trebuie obţinut se manifestă în mod diferenţiat în funcţie de rasă, de calitatea animalelor, de capacitatea de combinare a lor şi de alte condiţii. Având în vedere că gradul de manifestare a heterozisului este foarte variat în ceea ce priveşte caracterele calitative şi cantitative, apare necesitatea selectării corecte a raselor pentru obţinerea hibrizilor, în concordanţă cu scopul urmărit. Superioritatea hibridării faţă de creşterea în rasă pură se explică prin faptul că pe seama realizării efectului heterozis poate fi mărită considerabil producţia de carne, acest proces cumulând efectele creşterii în rasă pură cucele ale încrucişării industriale (Campbell, R. 2010). Actualmente nu există, practic, nici o ţară dezvoltată unde nu s-ar realiza programe de hibridare, iar fundamentul fiecăreia dintre ele îl constituie rasele şi liniile specializate bine selecţionate şi controlate privind capacitatea combinativă. La obţinerea hibrizilor comerciali, într-o primă etapă, sunt foarte importante elaborarea, aprecierea şi aprobarea celor mai productive combinări de rase (Wood, J.D., Nute, G.R. et al. 2004; Rotaru, I., Harea, V., Secrieru, S. 2014; Rotaru, I. 2013). Crearea hibrizilor şi crosurilor de suine prevede, în primul rând, ameliorarea potenţialului genetic al raselor, tipurilor şi liniilor parentale. Pentru selectarea hibridului performant este necesară aprecierea capacitaţii combinative a genotipurilor participante la hibridare. Combinarea diferitor gene asigură modificarea eredităţii, creşterea vitalităţii, a prolificităţii, precum şi sporirea producţiei de carne prin utilizarea eficientă a tuturor posibilităţilor genetice, cum ar fi efectul selecţiei, efectul încrucişării şi heterozisul (Ahlschwede, William T., Robison, O.W., Schindcel, Allen P. 2005). Implementarea hibridării în suinicultură depinde, în mare măsură, de rezultatele selecţiei porcinelor şi asigurarea ştiinţifică a acestei metode de ameliorare. Este important de efectuat cercetări privind producerea cărnii de calitate în corespundere cu preferinţele procesatorului şi ale consumatorului. În aceste condiţii, calitatea carcaselor are o influenţă directă asupra cantităţii şi calităţii produselor preconizate a fi preparate.

Cercetările s-au efectuat pe materialul biologic obţinut în unităţile de producţie Farm Meat Processing. În studiu au participat 4 loturi de suine: un lot martor şi 3 loturi de hibrizi obţinuţi prin combinarea rasei Marele Alb cu rasele Landrace, Hampshire, Pietrain (rase specializate în producţia de carne). Lotul martor (I) s-a format din suine de rasă pură Marele Alb, lotul al doilea (II) – din hibrizi trirasiali, cu forma maternă Landrace x Hampshire şi forma paternă rasa Pietrain, loturile al treilea (III) şi al patrulea (IV) – din tineret hibrid obţinut prin combinarea formei materne Marele Alb x Landrace cu formele paterne Hampshire şi, respectiv, Pietrain. În total în studiu s-au aflat 56 de hibrizi (câte 14 în fiecare lot), care au fost supuşi îngrăşării până la greutatea de 120 kg. Din fiecare lot au fost sacrificaţi câte 6 indivizi. Masa carcaselor s-a determinat prin cântărirea lor la „cald”, îndată după sacrificare, folosindu-se cântarul electronic. Lungimea carcaselor s-a măsurat cu panglica, începând cu prima vertebră cervicală până la osul pubis. Lărgimea carcaselor pe exterior s-a determinat în regiunea vertebrei a şasea toracală (folosindu-se panglica), iar pe interior – în regiunea pieptului, spre vertebrele toracice. Grosimea stratului de slănină s-a măsurat cu rigla în regiunea vertebrelor 6–7 toracice, în regiunea spinării, pieptului, crupei, abdomenului şi flancului. Jamboanele s-au delimitat între ultima şi penultima vertebră lombară şi jaret, iar apoi, cu ajutorul cântarului electronic, s-a determinat masa muşchiului lungul dorsal şi a muşchiuleţului, care s-au preparat conform cerinţelor în vigoare.

REZULTATE ŞI DISCUŢII

Pentru utilizarea eficientă a raselor specializate de suine la producerea hibrizilor este inevitabilă determinarea capacităţii combinative. Astfel, în baza rezultatelor obţinute se pot recomanda variante de combinări de rase şi linii pentru obţinerea diverselor produse solicitate de consumator. Calitatea carcaselor de suine depinde în mare măsură de lungimea şi lărgimea lor pe exterior şi interior. Cu cât lungimea carcaselor va fi mai mare, cu atât se va conţine mai multă carne macră. Lărgimea carcaselor indică gradul de formare a grăsimii în strat pe linia inferioară şi superioară. Carcasele cu o lărgime mai mare formează acumulări mai sporite de slănină (tab. 1).

Hibrizii din loturile III şi IV au produs carcase a căror greutate a fost cu 1,71 şi, repectiv, cu 2,72 kg mai mare comparativ cu lotul I (martor) (B>0,95). Datele prezentate în tabel relevă că carcase cu o lungime de peste 97 cm au fost obţinute în loturile III şi IV, unde forma maternă au constituit-o scroafele birasiale MA×L. Diferenţa dintre loturile III şi IV, faţă de lotul I, s-a egalat cu 2,25 cm şi 2,14 cm (B³0,95). Lărgimea carcaselor pe exterior în loturile unde s-a folosit vierul terminal de rasă Pietrain a fost 34,64-35,44 cm, iar diferenţa a constituit 2,87 cm–3,67 cm (loturile II şi IV) (B³0,95). Astfel de tendinţe s-au identificat şi privind lărgimea pe interior a carcaselor. Diferenţele comparativ cu lotul martor s-au egalat cu 4,29 şi, respectiv, 3,06 cm. Aceste rezultate demonstrează faptul că stratul de slănină la suinele din aceste loturi a fost mai subţire în diferite regiuni ale carcaselor (tab. 2).
 

Grosimea stratului de slănină în regiunea vertebrelor toracice 6-7 a fost semnificativ mai mică în loturile II şi IV – cu 10,0 şi, respectiv, cu 11,1 mm (B³0,999), fapt ce confirmă că hibridarea influenţează pozitiv calitatea carcaselor. Astfel de diferenţe s-au înregistrat şi în cazul măsurărilor în regiunea spinării, cu valori de 13,9 şi, respectiv, 8,1 mm (B³0,999).

Aici stratul de slănină a fost mai subţire în lotul II – 18,7 mm, atunci când pentru obţinerea hibrizilor s-au folosit numai rase specializate în producţia de carne, cum ar fi Landrace, Hampshire şi Pietrain.În regiunea pieptului, stratul de slănină a variat în loturile experimentale între 15,4 şi 20,8 mm. Diferenţele între loturile II, III şi I (martor) au constituit 11,1 şi 5,7 mm (B³0,999, B³0,99. Cantitatea de carne din carcasă este influenţată de gradul de dezvoltare a jambonului, a muşchiului lungul dorsal şi muşchiuleţului (tab. 3).

Genotipul animalelor influenţează gradul de dezvoltare a principalilor muşchi din carcasă şi a jambonului, a cărui greutate a constituit 10,52-12,31 kg în loturile II, III şi IV. Diferenţele dintre aceste loturi comparativ cu lotul I au fost nesemnificative, constituind – 1,32 kg în lotul III, 2,04 kg în lotul IV, 3,11 kg în lotul II (B³0,95). Greutatea muşchiului lungul dorsal în aceste loturi a fost de 1,96-2,49 kg, iar diferenţele comparativ cu lotul martor au atins limitele de 0,41-0,94 kg. Muşchiuleţul s-a manifestat prin valori care diferă în funcţie de genotipul animalelor. Greutatea muşchiuleţului a variat în loturile II-IV de la 0,440 la 0,666 kg, fiind în creştere faţă de lotul martor cu 0,092 kg–0,318 kg, rezultate care au evidenţiat diferenţele dintre genotipuri (B³0,95). Cantitatea de carne de calitate formată în carcasă depinde în mare măsură de dezvoltarea jamboanelor apreciate după lungime şi perimetru (tab. 4). Rezultatele obţinute în urma măsurărilor dimensionale demonstrează că jamboanele cu o lungime mai mare, variind între 42,4-45,15 cm, au fost realizate de hibrizii loturilor experimentale. Cele mai bune date s-au obţinut în lotul II de tineret suin, unde lungimea jamboanelor s-a egalat cu 45,15 cm, fiind cu 5,13 cm (B³0,999) mai mare decât în lotul martor. Carcasele din lotul IV s-au caracterizat printr-o lungime a jamboanelor semnificativ mai mare – cu 4,10 cm (B³0,999). Constatăm faptul că în aceste loturi jamboanele au fost mai globuloase şi, în consecinţă, perimetrul lor a atins cifra de 83-85 cm,iar diferenţa faţă de lotul I s-a egalat cu 7,08 cm (lotul II) (B³0,999) şi 6,26 cm (lotul IV) (B³0,999).
Cantitatea de grăsime din carcase depinde şi de stratul de slănină format pe linia inferioară, mai ales în regiunea abdomenului şi a flancului.

Datele prezentate în tabelul 4 relevă că stratul de slănină în aceste regiuni a depăşit cifra de 20 mm în toate loturile, însă hibrizii din lotul II au format un strat de slănină în regiunea abdomenului cu 7,25 mm (B³0,999) mai subţire comparativ cu lotul martor. La flanc, această diferenţă s-a egalat cu 4,61 mm (B³0,999), iar în lotul IV – cu 3,76 mm (B³0,999). Cantitatea şi calitatea producţiei de carne obţinută de la suine influenţează în mod direct securitatea alimentară a populaţiei. Fiind o sursă decisivă în prepararea diferitor produse de calitate, carnea de porc continuă să ocupe o poziţie de frunte între alte tipuri de carne, atât în ţara noastră, cât şi în alte ţări ale lumii. În astfel de condiţii competitivitatea devine sarcina principală în dezvoltarea creşterii suinelor, iar productivitatea animalelor va depinde de capacitatea fermierilor de a produce carne cu calităţi gustative şi tehnologice superioare, care sunt solicitate de procesator şi consumator. Un rol important îl are folosirea hibrizilor de suine care pot realiza performanţe productive de valoare cu o eficienţă maximă. În acest context important este eficientizarea producerii hibrizilor în baza determinării capacităţii combinative a raselor moderne de porcine distanţate genetic, care sunt utilizate actualmente în Republica Moldova.
Rezultatele studiului şi ale calculului eficienţei diferitor combinări de rase sunt prezentate în tabelul 5.Rezultatele prezentate în tabel relevă că cantitatea de carne macră de calitate superioară obţinută de la suinele sacrificate depinde de genotipul animalelor, precum şi de capacitatea combinativă a raselor care au format hibridul comercial final. În lotul II, unde pentru obţinerea hibrizilor s-au utilizat rase specializate în producţia de carne (Landrace×Hampshire×Pietrain), masa musculară a fost cu 4,37 mai mare comparativ cu lotul I, iar venitul din realizarea producţiei – cu 371,4 lei mai mare. Rezultate bune s-au obţinut şi în lotul IV (Marele Alb×Landrace×Pietrain), unde venitul a fost cu 257,5 lei mai mare decât în lotul I. Calculele eficienţei rezultatelor obţinute confirmă influenţa genotipului la obţinerea şi realizarea unei producţii de calitate superioară, dar şi importanţa modului de selectare a raselor parentale pentru reproducerea hibrizilor de carne.

CONCLUZII

1. Structura morfologică a carcaselor depinde, în mare măsură, de lungimea şi lărgimea lor pe exterior şi interior. Carcase cu o lungime mai mare s-au obţinut în loturile III şi IV, cu diferenţe faţă de lotul I de 2,25 şi, respectiv, 2,14 cm (B³0,95). Lărgimea carcaselor în loturile unde vierul terminal a fost de rasă Pietrain a fost mai mică cu 2,87–3,67 cm faţă de lotul I (B³0,95).
2. Grosimea stratului de slănină în regiunea vertebrelor 6-7 toracale a fost mai mică în loturile II şi IV, cu 10,0 şi, respectiv, cu 11,4 mm (B³0,99) faţă de lotul martor. În regiunea spinării diferenţele s-au egalat cu 13,9 şi 8,7 mm (B³0,999). Aceasta confirmă faptul că hibridarea influenţează pozitiv calitatea carcaselor şi contribuie la sporirea cantităţii de carne de calitate superioară.
3. Capacitatea de combinare a raselor influenţează gradul de dezvoltare a principalilor muşchi din carcasă şi a jambonului. Greutatea muşchiului lungul dorsal în loturile II şi IV a fost cu 0,94 kg şi, respectiv, 0,76 kg mai mare (B³0,95) comparativ cu lotul I. Greutatea muşchiuleţului s-a manifestat prin valori care diferă în funcţie de genotipul animalelor.
4. Jamboane cu o lungime mai mare au realizat lhibrizii loturilor experimentale. În lotul II acest indicator a fost mai mare cu 5,13 cm (B³0,99) comparativ cu lotul I, iar în lotul IV – cu 4,10 cm mai mare. Jamboanele în aceste loturi au fost mai globuloase şi, în rezultat, perimetrul lor a fost cu 7,08 şi 6,16 cm mai mare comparativ cu lotul I (B³0,999).
5. Rezultatele obţinute permit constatarea faptului că obţinerea unei cantităţi de carne de calitate superioară în loturile II şi IV a influenţat venitul obţinut pe cap de animal sacrificat, care s-a dovedit a fi cu 371,4-257,5 lei mai ridicat comparativ cu lotul I, unde la îngrăşare s-a folosit tineretul suin de rasa Marele Alb.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. AHLSCHWEDE, William T., ROBISON, O.W., SCHINDCEL, Allen P. (2005). Crossbreeding Systems for Commercial Pork Production. Pork industry handbook CD-ROM.
2. BUCĂTARU, N. (1993). Genetică. Chişinău: Universitas. 301 p. ISBN 5-362-01016-6.
3. CAMPBELL, R. (2010). The modern pork industry. In: Australian pork newspaper, vol. 14.
4. ROTARU, I. (2013). Creşterea şi producţia de carne la suine. Chişinău. 245 p. ISBN 978-9975-56-093-1.
5. ROTARU, I., HAREA, V., SECRIERU, S. (2014). Recomandări privind sporirea producţiei de carne prin utilizarea raţională a metodelor de hibridare în suinicultură. Chişinău. 46 p.
6. WOOD, J.D., NUTE, G.R., RICHARDSON, R.I. et al. (2004). Effects of breed, diet and muscle on fat deposition and eating quality in pigs carcass quality. In: Meat Science, vol 67(4), pp. 651-667. DOI 10.1016/j.meatsci.2004.01.007

Data prezentării articolului: 22.04.2017
Data acceptării articolului: 23.05.2017