.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
12 Nov 2020
Meningiom spinal felin / Spinal meningioma in a cat
Andrei Timen
First published: 20 noiembrie 2017
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.29.8.2017.1254
Abstract
Meningiomas are the most common tumors of the central nervous system in cats. Spinal meningiomas are relatively rare but can be found in cats about 3-6 years of age. Surgical excision is not difficult if the tumor is located dorsally. Complete resection of ventrally located tumors is more difficult. Motor deficits are usually progressive in a 5-6 month period.
Keywords
meningioma, cat, tumors
Rezumat
Meningioamele sunt cele mai frecvente tumori ale sistemului nervos central la pisici. Meningioamele spinale sunt relativ rare, dar pot fi întâlnite la pisici de aproximativ 3-6 ani. Excizia chirurgicală nu este dificilă dacă tumora este situată dorsal. Rezecțiile complete ale tumorilor localizate ventral sunt mai dificile. Deficiențele motorii sunt de obicei progresive într-o perioadă de 5-6 luni.
Cuvinte cheie
meningiom pisică tumori
Meningiomul este tumora intracraniană primară cel mai des întâlnită la câine și pisică. Frecvența meningioamelor spinale este mult mai redusă atât la câine, cât și la pisică.
În general, meningioamele sunt benigne. La pisică, în majoritatea cazurilor, acest tip de tumoră are structura fibrotică și nu infiltrează țesutul cerebral. Astfel, rezecția chirurgicală se poate face complet, nefiind necesară radioterapia.
La fel, în cazul meningioamelor spinale, în general tumora este perfect delimitată de cordonul medular, facilitând astfel actul chirurgical(1-4).
Meningioamele feline reprezintă aproximativ 56% dintre tumorile cerebrale(6). Vârsta pacienților la care incidența este cea mai ridicată este 9 ani. Nu există o predispoziție de rasă pentru apariția acestei tumori, însă este mai frecvent diagnosticată la masculi, în comparație cu femelele. În 17% dintre cazuri, tumora nu este unică, existând mai multe formațiuni patologice la același individ.
Dacă, la câine, din totalul meningioamelor, 14% au localizare medulară, la pisică procentul este mult mai mic, localizarea principală fiind cerebrală. Studiile din domeniu relevă o localizare spinală de aproximativ 4% a meningioamelor feline(5).
Cazul de față prezintă o pisică de rasă Europeană, femelă, în vârstă de 5 ani. Anamneza relatează diminuarea progresivă a sensibilității la nivelul membrelor posterioare, instalată în aproximativ 60 de zile, dificultăți în deplasare urmate de ataxie, urinare involuntară și atrofie progresivă a maselor musculare la nivelul trenului posterior.
Consultul neurologic a sugerat necesitatea unor investigații mai complexe, pacienta fiind trimisă la examen RMN la Radiologie4Vet București.
În urma examenului RMN s-a constatat prezența unei mase cu aspect tumoral în canalul medular.
Masa, relativ ovală, este localizată dorsal la nivelul canalului vertebral T10/11.
Formațiunea este hiperintensă T1 și T2 și se încarcă cu contrast uniform și puternic. Are dimensiunile aproximative de: 15 mm lungime, 6 mm înălțime și 12 mm lățime (figurile 1 și 2).
.png)
Figura 1. Plan sagital
.png)
Figura 2. Plan transversal - reconstrucție RM
Se observă un diametru mai mare pe înălțime decât canalul vertebral, care are doar 5 mm înălțime. Aceasta denotă clar o atrofie de compresiune a arcului vertebral, secundară unei evoluții cronice (figura 3).
.png)
Figura 3. Plan sagital
Compresia medulară este foarte mare - aproximativ 90%.
Măduva se mai observă doar puțin în toate cele trei planuri de secțiune după reconstrucție (figurile 1, 2, 3 și 4).
.png)
Figura 4. Plan dorsal - reconstrucție RM
Aspectul RM este caracteristic pentru o formațiune tumorală intradurală-extramedulară, cu caracter benign - meningiom.
Figura 5. Decolarea musculaturii paravertebrale T10-T11
Intervenția chirurgicală a constat în laminectomie în zona T10-T11, cu evidențierea formațiunii tumorale și excizia completă a acesteia.
Laminectomia T10 și parțial T11 s-a efectuat cu ajutorul unui ciupitor de os.
Lama osoasă s-a excizat foarte ușor, textura nefiind foarte dură, din cauza atrofiei prin compresia creată de masa tumorală.
Figura 6. Laminectomie T10-T11, cu evidențierea porțiunii posterioare a tumorii
Extirparea tumorii s-a realizat prin dilacerare fină, între aceasta și cordonul medular existând o limită de demarcație evidentă. Sângerarea în cantitate foarte redusă s-a oprit prin aplicarea locală a unor comprese timp de 5-6 minute.
Figura 7. Evidențierea completă a masei tumorale
Figura 8. Aspectul cordonului medular după excizia formațiunii patologice
Refacerea planurilor anatomice s-a realizat în tehnica clasică consecutivă unei laminectomii.
Postoperatoriu, în primele 5 zile, s-au administrat antibiotice și AINS.
Figura 9. Masa tumorală excizată
Recuperarea funcțională s-a produs foarte rapid. Astfel, la 4 zile postoperatoriu, pacienta s-a ridicat prima dată.
Figura 10. Pacienta la finalul intervenției chirurgicale
În primele 5 zile postoperatorii a fost restricționată mișcarea, pisica fiind ținută în cușcă.
Figura 11. Pacienta la 10 zile postoperatorii
La 7 zile postoperatorii, pisica a început să se deplaseze, iar la 10 zile postoperatorii recuperarea funcțională era de aproximativ 90%.
După 2 ani de la intervenția chirurgicală, pisica a început din nou să manifeste deficit locomotor pe membrele posterioare.
Figura 12. Pacienta pregătită pentru intervenția chirurgicală
În urma unei examinări CT s-a constatat prezența unei formațiuni de aproximativ 17 mm lungime și 6,8 mm diametru, la nivelul vertebrei T11, situată intradural-extramedular, care produce copresiunea măduvei spinării.
Canalul medular este ocupat în proporție de 80% de formațiune. Aceasta este parțial delimitată de măduva spinării și captează substanța de contrast.
Diagnostic: Formațiune vascularizată, cu caracter compresiv, intradural-extramedular, la nivel T11, probabil meningiom.
Diagnostic diferențial: limfosarcom, astrocitom, leziune cicatricială compresivă.
Intervenția chirurgicală este reprezentată de laminectomie clasică. După excizia tumorii, hemostaza s-a realizat prin aplicarea unui tampon timp de 3-5 minute.
Recuperarea parțială a pacientei s-a realizat relativ rapid, în 5-7 zile reușind să se deplaseze fără ajutor din partea proprietarului. Săptămânal este monitorizată, pentru a evalua progresul făcut din punct de vedere locomotor.
Figura 13. După efectuarea laminectomiei în zona T11- restul de arc vertebral și în zona T12 se evidențiază formațiunea tumorală
Figura 14. Excizia formațiunii patologice
Figura 15. Excizia completă a formațiunii tumorale
Concluzii
Meningiomul este o tumoră întâlnită relativ frecvent la pisică. Localizarea cerebrală este diagnosticată în majoritatea cazurilor, dar nu trebuie exclusă localizarea spinală.
Pentru un diagnostic corect este obligatoriu examenul RMN.
Excizia tumorii cu localizare spinală nu pune probleme deosebite. Cu cât diagnosticul de certitudine și actul chirurgical sunt efectuate mai precoce, cu atât cresc șansele de recuperare.
Riscul de recidivă este relativ ridicat.
În general, meningiomul la pisică fiind o tumoră cu caracter benign, șansele de supraviețuire pe termen lung sunt mari.
Bibliografie
1. Summers B, Cummings J, deLahunta A: Tumors of the central nervous system, in Summers BA, Cummings JF, de Lahunta A (eds): Veterinary Neuropathology. St Louis, Mosby, 1995.
2. Morrison W: Cancer in Dogs and Cats: Medical and Surgical Management. Philadelphia, Lippincott Williams & Wilkins, 1998.
3. LeCouteur RA: Tumors of the nervous system, in MacEwan G (ed): Small Animal Clinical Oncology, ed 3. Philadelphia, WB Saunders, 1996.
4. Foster E, Carrillo J, Patnaik A: Clinical signs of tumors affecting the rostral cerebrum in 43 dogs. J Vet Intern Med 71–74, 1988.
5. Heidner G, Kornegay JN, Page R, et al.: Analysis of survival in a retrospective study of 86 dogs with brain tumors. J Vet Intern Med 219–226, 1991.
6. P. Filippo Adamo, Lisa Forrest, Richard Dubielzig, Canine and Feline Meningiomas: Diagnosis, Treatment, and Prognosis, Compendium, Dec. 2004.
Sursă : https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/meningiom-spinal-felin-id-1254-cmsid-69
Sep
05
Nefrolitiaza reprezintă o formă particulară de urolitiază, care poate evolua izolat sau asociată altor afecțiuni ale tractului urinar. Acest studiu a urmărit evaluarea aspectelor clinice, imagistice și terapeutice ale nefrolitiazei singulare la feline. Dintre cele 11 cazuri investigate, majoritatea pacienților au prezentat modificări clinice minime sau absente, diagnosticul fiind stabilit în principal prin examinare ultrasonografică. Opt cazuri (72,7%) au fost gestionate conservator, prin monitorizare clinică, imagistică și biochimică periodică, fără deteriorarea semnificativă a funcției renale. Trei pisici (27,3%) au necesitat nefrectomie, ca urmare a instalării sindromului de retenție azotată de gradul IV. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, cu ameliorarea parametrilor biochimici și stabilizarea funcției renale. Rezultatele obținute susțin faptul că majoritatea cazurilor de nefrolitiază singulară pot beneficia de management conservator, intervenția chirurgicală fiind rezervată cazurilor complicate, asociate cu afectare renală severă.
Aug
31
Ficatul reprezintă un organ vital pentru carnivorele domestice, având multiple funcții în cadrul organismului, prin intervenția în realizarea digestiei (secreția de bilă), înmagazinarea energiei sub formă de glicogen, filtrarea toxinelor de la nivelul circulației sanguine, sinteza de hormoni și proteine sau rol imunitar. Având în vedere capacitatea acestui organ de a se regenera, chiar și în condițiile unor leziuni extinse, semnele clinice manifestate de animale sunt deseori atipice sau apar în stadiile tardive ale evoluției diferitelor afecțiuni. Din aceste considerente, diagnosticul hepatopatiilor este adesea dificil de realizat și necesită o abordare integrată, care să includă date ale istoricului medical al pacientului, rezultatele examenului clinic, dar și o serie de investigații paraclinice – cum ar fi analizele de sânge (hematologie și biochimie), ecografie și radiografie abdominală, însoțite de puncție hepatică și examen citologic. Acest articol include patru cazuri ale unor pacienți (doi câini și două pisici) diagnosticați cu hepatopatii de etiologii diverse, în cadrul unui cabinet privat din București (Biji’s Animal Vet) în anul 2025, printr-un protocol de examinare care a inclus integrarea datelor rezultate din anamneză, examen clinic, analize de sânge, ecografie, radiografie și, pentru o parte din cazuri, examen citologic. Datele obținute au fost analizate și comparate cu cele furnizate de alte studii similare.
Jul
06
Ca entitate patologică asociată preponderent practicii medicale veterinare feline, gingivostomatita cronică reprezintă o afecțiune cu etiologie plurifactorială și tablou clinic dominat de prezența leziunilor de tip ulcerativ, dureroase și, adesea, cu dispunere bilaterală. Odată stabilit diagnosticul de certitudine, în cazul gingivostomatitei feline, urmărirea unei strategii țintite de planificare a protocolului terapeutic crește probabilitatea de a obține un rezultat pozitiv pe termen lung. Planul terapeutic este, astfel, menit să asigure o îmbunătățire netă a stării de sănătate, cu reale beneficii deopotrivă pentru pacientul felin și proprietar, și poate cuprinde, în primă fază, tratamentul medicamentos, ulterior recurgând la tratament chirurgical în cazurile refractare, de tip recidivant. În acest studiu ne propunem să evidențiem eficacitatea terapiei chirurgicale, ca ultim resort, în cazurile complexe de gingivostomatită felină, precum și o evidențiere a principalelor coordonate terapeutice de actualitate utilizate în managementul acestei patologii feline.
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
Inscriete la noutatile noastre