.jpg)
.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
13 Nov 2020
Meningiomul spinal la câine şi pisică: diagnostic şi tratament chirurgical
Spinal meningiom in dogs and cats: diagnosis and surgical treatment
Andrei Timen
First published: 19 aprilie 2018
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.30.1.2018.1596
Abstract
Meningioma is frequently seen in dogs and cats. Spinal meningiomas are rare compared with brain meningiomas and in 17% of cases multiple tumors are seen in the same patient. Surgical therapy consists in laminectomy and tumor excision.
Keywords
meningioma, dog, spinal
Rezumat
Meningiomul este frecvent întâlnit la câine şi la pisică. Localizarea spinală este mai redusă şi în aproximativ 17% dintre cazuri există mai multe formaţiuni patologice. Tratamentul chirurgical constă în laminectomie şi excizia tumorii.
Cuvinte cheie
meningiom câine spinal
Meningiomul este tumora primară intracraniană cu cea mai mare incidenţă la câine şi pisică. Frecvenţa meningioamelor spinale este mai redusă. În general, tumora este diagnosticată la pacienţi cu vârsta cuprinsă între 9 şi 12 ani(1,3).
Studiile arată ca nu există o predispoziţie de rasă pentru apariţia acestui tip de tumoare(1). În general este diagnosticată mai des la masculi, comparativ cu femelele.
În multe cazuri, tumora nu este unică, 17% dintre pacienţi prezentând mai multe formaţiuni patologice(2).
Motanul Tomi, din rasa Europeană, în vârstă de 5 ani, a fost diagnosticat în 2015 cu meningiom spinal localizat în zona T10-T11. Examinarea RMN a facilitat evidenţierea unei mase hiperintense T1 şi T2 şi se încarcă cu contrast uniform şi puternic. Are dimensiunile aproximative de: 15 mm lungime, 6 mm înălţime şi 12 mm lăţime.
Se observă un diametru mai mare pe înălţime decât canalul vertebral, care are doar 5 mm înălţime. Aceasta denotă clar o atrofie de compresiune a arcului vertebral, secundară unei evoluţii cronice. Compresia medulară este foarte mare – aproximativ 90%. Măduva se mai observă doar puţin în toate cele trei planuri de secţiune după reconstrucţie.
Aspectul RMN este caracteristic pentru o formaţiune tumorală intradurală-extramedulară cu caracter benign – meningiom.
Protocolul chirurgical a constat în laminectomie în zona T10-T11, evidenţierea şi excizia formaţiunii tumorale.
Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, după 30 de zile deficitul neuromotor a dispărut complet. În cazul lui Tomi, după doi ani, semnele clinice au reapărut. Deficitul neuromotor pe membrele posterioare fiind accentuat, a fost necesar un nou examen RMN.
Anamneză: deficit locomotor pe membrele posterioare.
Examen CT: coloană nativ, coloană contrast.
Descriere CT: prezenţa unei formaţiuni de aproximativ 17 mm lungime şi 6,8 mm diametru, la nivelul vertebrei T12, situată intradural-extramedular, care produce compresiunea măduvei spinării.
Canalul medular este ocupat în proporţie de 80% de formaţiune. Formaţiunea este parţial delimitată de măduva spinării şi captează substanţa de contrast.
Diagnostic: formaţiune vascularizată, cu caracter compresiv, intradural-extramedular, la nivel T12, probabil meningiom.
Diagnostic diferenţial: limfosarcom, astrocitom, leziune cicatricială compresivă. Tomi a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale – laminectomie în zona T12.
După excizia formaţiunii, recuperarea neuromotorie s-a realizat în aproximativ 50 de zile.
.png)
Figura 1. RMN: formaţiune tumorală, de 5 mm înălţime, atrofie de compresiune a arcului vertebral secundară unei evoluţii cronice
La 8 luni postoperator, Tomi nu prezintă deficit locomotor, dar este în continuare sub supraveghere medicală.
Figura 2. Excizia formaţiunii tumorale
Un alt caz îl reprezintă un câine, mascul, de rasă comună, în vârstă de 8 ani.
Deficitul neuromotor s-a instalat lent, în câteva luni. Terapia cu corticosteroizi nu a mai avut efect la un moment dat şi s-a decis necesitatea unei intervenţii chirurgicale.
Figura 3. Aspectul intraoperator după excizia formaţiunii tumorale
Examinarea RMN a evidenţiat o formaţiune în canalul vertebral, zona ventrală T13-L1 situată extramedular, care provoacă o compresiune severă asupra măduvei spinării.
Intervenţia chirurgicală a constat în laminectomie T13-L1, evidenţierea şi excizia masei tumorale.
Figura 4. Localizarea formaţiunii tumorale
Intervenţia la câine este mai dificilă, comparativ cu cea la pisică. În general, meningioamele spinale canine prezintă o vascularizaţie conectată la vasele subdurale şi sunt mai aderente la duramater, comparativ cu cele feline.
Figura 5. Aspectul cordonului medular după excizia formaţiunii
Recuperarea postoperatorie a durat 60 de zile, timp în care, progresiv, deficitul neuromotor s-a atenuat până la dispariţie. La un an după intervenţia chirurgicală nu au apărut recidive.
Figura 6. Aspect RMN – meningiom câine T13-L1
Postoperatoriu, radioterapia este indicată în cazul meningioamelor spinale. Cei doi pacienţi nu au beneficiat de această terapie, în ţară neexistând aparatură de specialitate.
Figura 7. Laminectomie T13-L1. Se observă hematoame subdurale provocate de compresiunea exercitată de formaţiunea tumorală, situate ventral
Concluzii
Meningiomul este o tumoră relativ frecventă la câine şi la pisică, iar examenele imagistice oferă detalii clare privind localizarea şi dimensiunile tumorii.
Tehnica chirurgicală este relativ facilă pentru un ortoped experimentat, iar prognosticul postoperatoriu este favorabil, cu recuperare relativ rapidă.
Fizioterapia este esenţială pentru recuperarea cât mai precoce.
Conflict of interests: The author declares no conflict of interests.
Bibliografie
Filippo A, Forrest L., Dubielzig R. Canine and feline meningiomas: Diagnosis, treatment and prognosis. Compendium on Continuing Education for the Practicing Veterinarian. 2004; 26, 951-65.
Levy M, Kapatkin A, Patnaik AK et al. Spinal tumors in 37 dogs: Clinical outcome and long-term survival (1987-1994). JAAHA. 1997; 33:307–12.
LeCouteur RA. Tumors of the nervous system. in: MacEwan G (ed). Small Animal Clinical Oncology, ed 3. 1996; Philadelphia, WB Saunders; pp. 393–404.
Sursă : https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/meningiomul-spinal-la-caine-si-pisica-diagnostic-si-tratament-chirurgical-id-1596-cmsid-69
Aug
01
Babesioza canină reprezintă o boală hemoparazitară frecvent întâlnită în practica medical-veterinară, caracterizată printr-un tablou clinic variabil, determinat de interacțiunea dintre agentul etiologic, statusul imun al gazdei și factorii de mediu. Infecția cu Babesia spp. determină, în principal, hemoliză intra- și extravasculară, fiind asociată cu modificări hematologice și biochimice semnificative, care pot evolua de la forme subclinice până la sindroame severe, cu afectare multiorganică. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice și includ letargie, anorexie, hipertermie, icter și hemoglobinurie, ceea ce îngreunează diagnosticul diferențial. Din punct de vedere paraclinic, se evidențiază frecvent anemie hemolitică, trombocitopenie și alterări ale parametrilor hepatici și renali. Diagnosticul se bazează pe corelarea datelor clinice cu investigațiile de laborator, incluzând examinarea frotiului sanguin și tehnici moleculare de tip PCR. Adițional, examinarea ecografică oferă, informații utile privind consecințele sistemice ale infecției, precum splenomegalia sau modificările hepatice, contribuind la evaluarea severității cazului. Acest studiu își propune să evidențieze principalele coordonate clinice și de diagnostic în babesioza la câine, prin analiza literaturii de specialitate și integrarea observațiilor clinice proprii.
Jul
18
Mucocelul biliar reprezintă o afecțiune obstructivă hepatobiliară frecvent întâlnită la canide, caracterizată prin acumularea progresivă de material mucinos și alterarea drenajului biliar. Patogeneza acestei afecțiuni este multifactorială, fiind implicate tulburările metabolismului lipidic, endocrinopatiile și modificările motilității colecistului. Diagnosticul se bazează pe corelarea semnelor clinice cu modificările biochimice și ultrasonografice specifice. Managementul terapeutic conservator urmărește reducerea colestazei, stimularea fluxului biliar și controlul tulburărilor metabolice asociate. Acidul ursodeoxicolic reprezintă una dintre principalele molecule utilizate în managementul afecțiunilor colestatice canine, datorită efectelor sale coleretice și hepatoprotectoare. Totodată, suplimentarea cu acizi grași omega-3 și instituirea unui management nutrițional hipolipidic contribuie la susținerea funcției hepatobiliare și la stabilizarea profilului lipidic. Abordarea terapeutică multimodală și monitorizarea periodică a pacienților rămân esențiale pentru limitarea progresiei modificărilor hepatobiliare și prevenirea complicațiilor severe asociate mucocelului biliar.
Jul
06
Ca entitate patologică asociată preponderent practicii medicale veterinare feline, gingivostomatita cronică reprezintă o afecțiune cu etiologie plurifactorială și tablou clinic dominat de prezența leziunilor de tip ulcerativ, dureroase și, adesea, cu dispunere bilaterală. Odată stabilit diagnosticul de certitudine, în cazul gingivostomatitei feline, urmărirea unei strategii țintite de planificare a protocolului terapeutic crește probabilitatea de a obține un rezultat pozitiv pe termen lung. Planul terapeutic este, astfel, menit să asigure o îmbunătățire netă a stării de sănătate, cu reale beneficii deopotrivă pentru pacientul felin și proprietar, și poate cuprinde, în primă fază, tratamentul medicamentos, ulterior recurgând la tratament chirurgical în cazurile refractare, de tip recidivant. În acest studiu ne propunem să evidențiem eficacitatea terapiei chirurgicale, ca ultim resort, în cazurile complexe de gingivostomatită felină, precum și o evidențiere a principalelor coordonate terapeutice de actualitate utilizate în managementul acestei patologii feline.
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
Inscriete la noutatile noastre