.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
13 Nov 2020
Meningiomul spinal la câine şi pisică: diagnostic şi tratament chirurgical
Spinal meningiom in dogs and cats: diagnosis and surgical treatment
Andrei Timen
First published: 19 aprilie 2018
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.30.1.2018.1596
Abstract
Meningioma is frequently seen in dogs and cats. Spinal meningiomas are rare compared with brain meningiomas and in 17% of cases multiple tumors are seen in the same patient. Surgical therapy consists in laminectomy and tumor excision.
Keywords
meningioma, dog, spinal
Rezumat
Meningiomul este frecvent întâlnit la câine şi la pisică. Localizarea spinală este mai redusă şi în aproximativ 17% dintre cazuri există mai multe formaţiuni patologice. Tratamentul chirurgical constă în laminectomie şi excizia tumorii.
Cuvinte cheie
meningiom câine spinal
Meningiomul este tumora primară intracraniană cu cea mai mare incidenţă la câine şi pisică. Frecvenţa meningioamelor spinale este mai redusă. În general, tumora este diagnosticată la pacienţi cu vârsta cuprinsă între 9 şi 12 ani(1,3).
Studiile arată ca nu există o predispoziţie de rasă pentru apariţia acestui tip de tumoare(1). În general este diagnosticată mai des la masculi, comparativ cu femelele.
În multe cazuri, tumora nu este unică, 17% dintre pacienţi prezentând mai multe formaţiuni patologice(2).
Motanul Tomi, din rasa Europeană, în vârstă de 5 ani, a fost diagnosticat în 2015 cu meningiom spinal localizat în zona T10-T11. Examinarea RMN a facilitat evidenţierea unei mase hiperintense T1 şi T2 şi se încarcă cu contrast uniform şi puternic. Are dimensiunile aproximative de: 15 mm lungime, 6 mm înălţime şi 12 mm lăţime.
Se observă un diametru mai mare pe înălţime decât canalul vertebral, care are doar 5 mm înălţime. Aceasta denotă clar o atrofie de compresiune a arcului vertebral, secundară unei evoluţii cronice. Compresia medulară este foarte mare – aproximativ 90%. Măduva se mai observă doar puţin în toate cele trei planuri de secţiune după reconstrucţie.
Aspectul RMN este caracteristic pentru o formaţiune tumorală intradurală-extramedulară cu caracter benign – meningiom.
Protocolul chirurgical a constat în laminectomie în zona T10-T11, evidenţierea şi excizia formaţiunii tumorale.
Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, după 30 de zile deficitul neuromotor a dispărut complet. În cazul lui Tomi, după doi ani, semnele clinice au reapărut. Deficitul neuromotor pe membrele posterioare fiind accentuat, a fost necesar un nou examen RMN.
Anamneză: deficit locomotor pe membrele posterioare.
Examen CT: coloană nativ, coloană contrast.
Descriere CT: prezenţa unei formaţiuni de aproximativ 17 mm lungime şi 6,8 mm diametru, la nivelul vertebrei T12, situată intradural-extramedular, care produce compresiunea măduvei spinării.
Canalul medular este ocupat în proporţie de 80% de formaţiune. Formaţiunea este parţial delimitată de măduva spinării şi captează substanţa de contrast.
Diagnostic: formaţiune vascularizată, cu caracter compresiv, intradural-extramedular, la nivel T12, probabil meningiom.
Diagnostic diferenţial: limfosarcom, astrocitom, leziune cicatricială compresivă. Tomi a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale – laminectomie în zona T12.
După excizia formaţiunii, recuperarea neuromotorie s-a realizat în aproximativ 50 de zile.
.png)
Figura 1. RMN: formaţiune tumorală, de 5 mm înălţime, atrofie de compresiune a arcului vertebral secundară unei evoluţii cronice
La 8 luni postoperator, Tomi nu prezintă deficit locomotor, dar este în continuare sub supraveghere medicală.
Figura 2. Excizia formaţiunii tumorale
Un alt caz îl reprezintă un câine, mascul, de rasă comună, în vârstă de 8 ani.
Deficitul neuromotor s-a instalat lent, în câteva luni. Terapia cu corticosteroizi nu a mai avut efect la un moment dat şi s-a decis necesitatea unei intervenţii chirurgicale.
Figura 3. Aspectul intraoperator după excizia formaţiunii tumorale
Examinarea RMN a evidenţiat o formaţiune în canalul vertebral, zona ventrală T13-L1 situată extramedular, care provoacă o compresiune severă asupra măduvei spinării.
Intervenţia chirurgicală a constat în laminectomie T13-L1, evidenţierea şi excizia masei tumorale.
Figura 4. Localizarea formaţiunii tumorale
Intervenţia la câine este mai dificilă, comparativ cu cea la pisică. În general, meningioamele spinale canine prezintă o vascularizaţie conectată la vasele subdurale şi sunt mai aderente la duramater, comparativ cu cele feline.
Figura 5. Aspectul cordonului medular după excizia formaţiunii
Recuperarea postoperatorie a durat 60 de zile, timp în care, progresiv, deficitul neuromotor s-a atenuat până la dispariţie. La un an după intervenţia chirurgicală nu au apărut recidive.
Figura 6. Aspect RMN – meningiom câine T13-L1
Postoperatoriu, radioterapia este indicată în cazul meningioamelor spinale. Cei doi pacienţi nu au beneficiat de această terapie, în ţară neexistând aparatură de specialitate.
Figura 7. Laminectomie T13-L1. Se observă hematoame subdurale provocate de compresiunea exercitată de formaţiunea tumorală, situate ventral
Concluzii
Meningiomul este o tumoră relativ frecventă la câine şi la pisică, iar examenele imagistice oferă detalii clare privind localizarea şi dimensiunile tumorii.
Tehnica chirurgicală este relativ facilă pentru un ortoped experimentat, iar prognosticul postoperatoriu este favorabil, cu recuperare relativ rapidă.
Fizioterapia este esenţială pentru recuperarea cât mai precoce.
Conflict of interests: The author declares no conflict of interests.
Bibliografie
Filippo A, Forrest L., Dubielzig R. Canine and feline meningiomas: Diagnosis, treatment and prognosis. Compendium on Continuing Education for the Practicing Veterinarian. 2004; 26, 951-65.
Levy M, Kapatkin A, Patnaik AK et al. Spinal tumors in 37 dogs: Clinical outcome and long-term survival (1987-1994). JAAHA. 1997; 33:307–12.
LeCouteur RA. Tumors of the nervous system. in: MacEwan G (ed). Small Animal Clinical Oncology, ed 3. 1996; Philadelphia, WB Saunders; pp. 393–404.
Sursă : https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/meningiomul-spinal-la-caine-si-pisica-diagnostic-si-tratament-chirurgical-id-1596-cmsid-69
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
May
26
Examinarea histopatologică pancreatică este metoda de referință pentru confirmarea pancreatitei și diferențierea între formele acute și cronice la câine și pisică, existând sisteme de scor propuse pentru standardizarea leziunilor. Totuși, în medicina veterinară persistă variații de terminologie și criterii de clasificare, ceea ce poate îngreuna comparabilitatea studiilor și interpretarea clinică. Distincția acut-cronic se bazează pe leziuni recente (edem, inflamație neutrofilică, necroză) versus remodelare permanentă (fibroză, atrofie acinară) și poate fi complicată de tablouri mixte (acut pe fond cronic). Histopatologia nu este un „standard de aur” perfect, deoarece leziunile pot fi subclinice și/sau focale, iar eșantionarea limitată poate rata zonele afectate. Biopsia pancreatică este invazivă și se face rar exclusiv în scop diagnostic, dar poate fi sigură în condiții adecvate și este utilă mai ales când se corelează cu datele clinice și biopsii concomitente (ficat/intestin), în special la pisici.
Apr
20
Studiul histologic al aparatului genital femel la canidele domestice este esențial pentru înțelegerea fiziologiei reproducerii, diagnosticarea afecțiunilor și aplicarea tehnicilor de reproducere asistată. Aparatul genital femel include ovarele, uterul și cervixul, fiecare cu structuri și funcții specifice, influențate de ciclul estral și de modificările hormonale (Evans & de Lahunta, 2013; Concannon, 2011). Ovarele canidelor sunt organe pereche cu rol în producția de ovocite și hormoni. Structura ovariană include epiteliul superficial, cortexul ovarian cu foliculi în diferite stadii de dezvoltare și medulara, bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv (Johnston et al., 2001; Concannon et al., 2009). După ovulație se formează corpul galben, care secretă progesteron, esențial pentru menținerea sarcinii (Hoffmann et al., 2004). Uterul canidelor este format din perimetru, miometru și endometru. Endometrul prezintă glande ramificate și țesut stromal bogat vascularizat, cu modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni, esențiale pentru implantarea embrionară și menținerea gestației (Evans & de Lahunta, 2013; Johnston, 2013). Cervixul prezintă epiteliu de tranziție și glande mucoase implicate în protecția tractului genital superior și transportul spermatozoizilor, modificările structurale fiind corelate cu fazele ciclului estral și cu nivelul hormonilor specifici (Reich & Fritsch, 2014). Cunoașterea detaliată a histologiei normale a aparatului genital feminin este indispensabilă pentru interpretarea modificărilor patologice, evaluarea eficienței tratamentelor hormonale și aplicarea corectă a tehnicilor de reproducere asistată la canidele domestice (Brown et al., 2001; Belu et al., 2021).
Apr
14
Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.
Inscriete la noutatile noastre