Rabia: încă o provocare pentru medicina veterinară și umană? / Rabies: still a challenge for veterinary and human medicine?

Mihaela- Anca Dascălu, Elena Velescu, Ioana Suciu

First published: 07 august 2017

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

Abstract

Rabies remains a difficult problem worlwide being one of the oldest viral zoonoses known by man. It is a disease which evolves on all continents, except Antarctica and it is estimated that every year around 70.000 peoples die because of it, especially in Asia, Africa and Latin America. All species of warm blooded animals are susceptible to infection with rabies virus, however, only a few of them represent an important reservoir of the disease, depending also on the geographic regions. The virus is found in the saliva of the infected animals, and its transmission is occuring  mostly directly through the bite or scratch, these being more dangerous as they are located closer to the central nervous system and in a highly innervated region.  
Although it is a fatal disease in 99,9% of cases, it can be prevented 100% by vaccination. Oral rabies vaccination programs of foxes represents the main method to control and eradicate this disease, along with rabies vaccination in dogs and cats, considering the fact that there is no cure for this terrible disease.

Keywords

rabies, rabies virus

Rezumat

Rabia rămâne la nivel mondial o problemă dificilă, fiind una dintre cele mai vechi zoonoze virale cunoscute de către om. Este o boală care evoluează pe toate continentele, cu excepția Antarcticii și se estimează faptul că în jur de 70.000 de oameni mor anual, în special în Asia, Africa și America Latină. Toate speciile de animale homeoterme sunt susceptibile la infecția cu virusul rabic, dar numai câteva dintre acestea reprezentă un rezervor important al bolii în funcție și de regiunea geografică. Virusul se găsește în saliva animalului infectat, iar transmiterea acestuia se face cel mai adesea direct, prin mușcătură sau zgârietură, acestea fiind cu atât mai periculoase cu cât sunt situate mai aproape de sistemul nervos central și într-o regiune bogată în filete nervoase.
 Deși este o boală fatală în 99,9% din cazuri, aceasta poate fi prevenită prin intermediul vaccinării în proporție de 100%. Programele de vaccinare antirabică orală a vulpilor reprezintă principala metodă prin care se poate controla și eradica această boală, alături de vaccinarea antirabică a tuturor câinilor și pisicilor, ținând cont de faptul că nu există tratament pentru această boală cruntă.

Cuvinte cheie

rabie virusul rabic

Scurtă introducere a bolii

Rabia sau turbarea rămâne la nivel mondial o problemă dificilă, fiind una dintre cele mai vechi boli cunoscute de către om. Este o boală care evoluează pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii, și se estimează că în jur de 70.000 de oameni mor anual, în special în Asia, Africa și America Latină, numărul real de cazuri rămânând necunoscut, și asta din cauza neraportării oficiale a acestora. Apariţia cazurilor de rabie la oameni este destul de rară în Europa, dar în absenţa unei profilaxii post-expunere, acestea duc inevitabil la deces.

Ce este rabia și de cine este produsă?

Rabia sau turbarea este o zoonoză virală care afectează toate speciile de animale homeoterme, caracterizată prin grave tulburări nervoase, exprimate în general prin agresivitate și hiperexcitabilitate, urmate îndeaproape de paralizie și moarte.

Agentul etiologic al bolii este reprezentat de virusul rabic încadrat în ordinul Mononegavirales, familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus, având un profil de glonţ.

Familia Rhabdoviridae cuprinde 11 genuri, iar în cadrul genului Lyssavirus sunt descrise 14 specii virale, și anume Aravan virus, Australian bat lyssavirus, Bokeloh bat lyssavirus, Duvenhage virus, European bat lyssavirus 1 și 2 (EBLV 1 și 2), Ikoma lysavirus, Irkut virus, Khujand virus, Lagos bat virus, Mokola virus, Rabies virus, Shimoni bat virus, West Caucasian bat virus, alături de încă o specie propusă, Lleida bat lyssavirus - LLBV (International Committee on Taxonomy of Viruses).

Care este rezistența virusului?

Virusul rabic este distrus rapid de acţiunea luminii solare și a căldurii, însă se conservă bine la temperaturi scăzute și la îngheţ pe perioade îndelungate.

Este inactivat de hipocloritul de sodiu, etanol 45%-75%, formaldehidă, eter, tripsină, beta-propiolactonă și fenol.

 

Ce specii sunt receptive și care sunt rezervoarele acestei boli?

Toate speciile de animale homeoterme sunt susceptibile la infecţia cu virusul rabic, dar numai câteva dintre acestea reprezintă un rezervor important al bolii.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 95% din cazurile de rabie umană înregistrate în Asia și Africa au ca rezervor principal câinele.

Păsările, reptilele şi peştii nu fac această boală, aşadar nu reprezintă nici un pericol
La nivel mondial, rezervoarele diferă în funcţie de continent, și anume: în Europa, cel mai important rezervor este vulpea (Vulpes vulpes), în America de Nord, ratonii (Procyon lotor), sconcșii (Spilogale gracilis și Mephitis mephitis) și liliecii, câinii având o importanţă mai redusă, în America de Sud, liliecii (Desmodus rotundus), în Africa de Sud, șacalii (Canis adustus și Canis mesomelas) și mangustele (Suricata suricata).

Diferite specii de vulpi sunt afectate de rabie, în funcţie și de regiune: în nordul Canadei și în Rusia, vectorul responsabil este vulpea arctică (Alopex lagopus), în Europa Centrală și de Vest, dar și în partea de sud a Canadei, vulpea roșie (Vulpes vulpes), în SUA, vulpea argintie (Urocyon cinereoargenteus) și vulpea roșie.

Liliacul pitic (Pipistrellus pipistrellus) și liliacul de seară sau de amurg (Nyctalus noctula) sunt speciile cele mai întâlnite, rabia fiind cauzată de EBLV-1 și 2, dar și de recenta specie descoperită BBLV.

Totuși, pe lângă speciile cunoscute drept rezervoare ale acestei boli, și altele pot fi afectate, cum ar fi liliacul pitic al lui Nathusius (Pipistrellus nathusii) și liliacul urecheat brun (Plecotus auritus).

Care este incidenţa bolii la oameni?

În ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane s-au prezentat la centrele antirabice pentru vaccinare în urma mușcăturilor provocate de câini și de pisici. Din păcate, din lipsa unei informări corecte și continue a populaţiei asupra acestei boli fatale, alături de absenţa unei imunizări post-expunere, au fost înregistrate și decese.
 

Care sunt speciile de animale cele mai afectate la noi în ţară?

În urma realizării unei statistici epidemiologice efectuate în judeţele Moldovei, în ultimii 5 ani, rabia continuă să fie o problemă atât la animalele domestice, cât și la cele sălbatice. Redăm situaţia epidemiologică în tabelul 2.

 

Cum se transmite boala?

Virusul se găsește în saliva animalului infectat, iar transmiterea se face cel mai adesea direct, prin mușcătură sau zgârietură (acestea fiind cu atât mai periculoase, cu cât sunt situate mai aproape de sistemul nervos central și într-o regiune bogată în filete nervoase), mai rar fiind sesizate și alte căi de intrare, cum ar fi cea nazală, oculară, digestivă, prin aerosoli, transplant de organe și cornee.

 

Trebuie reţinut faptul că saliva animalelor este virulentă încă din perioada de incubaţie a bolii cu 1-5 zile, ajungând chiar până la 14 zile înainte de apariţia primelor semne clinice, însă eliminarea virusului prin salivă are loc numai la 60-70% din cazuri la câini și, prin urmare, unele mușcături nu sunt infectante.

Cum se propagă virusul în organism?

Odată inoculat virusul rabic, acesta poate suferi două evoluţii, fie este distrus imediat de agenţii chimici și de procesele de reacţie ale organismului, fie se propagă către sistemul nervos central și produce boala. Viteza de înaintare a virusului de-a lungul axonilor este de 3 mm/oră.

Odată pătruns prin intermediul mușcăturii, acesta se replică la nivelul musculaturii locale, răspândirea de la locul infecţiei producându-se numai prin intermediul nervilor periferici, ajunge la ganglionul spinal și măduva spinării, după care difuzează spre creier. Propagarea centripetă a virusului de-a lungul nervilor poartă denumirea de „neuroprobazie”. Pe măsură ce se replică în sistemul nervos central, virusul se dispersează din nou în organism, tot pe traiectul nervilor, fenomen denumit „septinevrită”.

Care este perioada de incubaţie a bolii?

Perioada de incubaţie la animale este de 10-60 de zile, cu limite largi, în cazuri extreme sub 5 zile sau peste 1 an sau chiar 6 ani. La oameni, variază de la câteva zile până la câţiva ani, totuși cea mai frecventă fiind cea cuprinsă între 1 şi 3 luni. Totuși pot exista excepţii, cum a fost cazul unui bărbat la care perioada de incubaţie s-a estimat a fi în jur de 23 de ani.

Care sunt semnele clinice ale bolii?

În timpul evoluţiei clinice, milioane de particule virale pot fi găsite în salivă. Teoretic, este nevoie doar de o singură particulă virală pentru a declanșa o infecţie productivă. În general, rabia evoluează acut, sub două forme principale: furioasă și paralitică.

Forma furioasă este foarte frecventă la câini, fiind și forma cea mai caracteristică a bolii și se caracterizează prin excitaţie și excitabilitate extremă, agresivitate și furie. Forma paralitică se caracterizează prin lipsa manifestărilor de furie, începe cu o stare depresivă, urmată rapid de paralizia mușchilor faringieni și maseteri. Au fost descrise și alte forme la câini, și anume: gastrointestinală, meningeală și atrofică.

La oameni, boala poate evolua de asemenea sub cele două forme, furioasă sau paralitică, și odată apărute semnele clinice, evoluţia este întotdeauna fatală. Semnele clinice sunt reprezentate de durere și furnicături la nivelul mușcăturii, inapetenţă, dureri de cap, febră, insomnie, anxietate, confuzie, hiperactivitate și, pe măsură ce boala avansează, apar halucinaţii, hipersalivaţie, dificultăţi de înghiţire datorate spasmelor de la nivelul gâtului, faringelui și laringelui, hidrofobia, aerofobia sau acusticofobia. Până în prezent, au fost raportate mai puţin de cinci cazuri care au supravieţuit rabiei, dintre care doar două dintre acestea nu au fost supuse profilaxiei de pre- sau post-expunere.

Un exemplu este cel petrecut în anul 2004 în Wisconsin, SUA, unde o fată de 15 ani a devenit primul supravieţuitor din istoria acestei boli în lipsa unei profilaxii post-expunere. După ce a fost diagnosticată cu rabie, iar vaccinul nu mai putea fi administrat, medicii au realizat un tratament experimental, numit „Protocolul Millwaukee”, dezvoltat de medicul american Rodney Willoughby. Acest protocol a constat în inducerea comei, pentru a o proteja de propriul creier, în ideea că va supravieţui suficient de mult pentru ca sistemul ei imunitar să producă anticorpi. Aceasta a fost scoasă din comă 6 zile mai târziu, urmând un program special de reabilitare, timp de mai bine de 30 de zile, rămânând însă cu sechele cerebrale. Acest protocol experimental nu oferă garanţia unei vindecări complete, necesită studii clinice și pe alte cazuri, însă reprezintă un pas înainte pentru cercetători și medici deopotrivă.

Cum diagnosticăm boala?

În stabilirea unui diagnostic pozitiv de rabie, elementul cel mai important rămâne și astăzi prezenţa incluziilor Babeș-Negri. Proba principală este reprezentată de ţesutul cerebral atât la animale, cât și la oameni, zonele de elecţie fiind reprezentate de cornul lui Ammon, cerebel, scoarţă și trunchi cerebral, iar în unele cazuri, pentru un diagnostic ante-mortem, de salivă și biopsie cutanată.

În cazul în care acest test iese negativ, se recurge la efectuarea bioprobei, care presupune inocularea materialului infectant la șoricei, fie intracerebral, fie intranazal, ţinerea acestora sub observaţie timp de 28 de zile și realizarea IFD-ului tuturor șoriceilor decedaţi.

În multe ţări s-a recurs la înlocuirea bioprobei cu culturile celulare și asta datorită numeroaselor avantaje, printre care se numără: timpul redus în obţinerea rezultatelor, de la 28 de zile în cazul bioprobei la 4-5 zile în cazul culturilor celulare, costul redus și evitarea utilizării animalelor de experienţă.

Detecţia și titrarea in vitro a IgG anti-glicoproteina virusului rabic în serul provenit de la câini, pisici și vulpi:

Pentru verificarea eficacităţii vaccinării la vulpi se recurge la detecţia tetraciclinei în oase şi dinţi, provenite de la vulpi vaccinate antirabic cu momeli vaccinale, administrate pe cale orală.

Alte teste efectuate în diagnosticul rabiei sunt: testul rapid de imunohistochimie directă, tehnicile de biologie moleculară, testul rapid imunocromatografic, examenul histologic, microscopia electronică, analiza proteomică.

Vaccinarea

În 99,9% din cazuri, rabia este fatală, însă poate fi prevenită 100%!

Programele de vaccinare antirabică orală a vulpilor reprezintă principala metodă prin care se poate controla și eradica această boală, alături de vaccinarea antirabică a tuturor câinilor și pisicilor.
Potrivit OMS, imunizarea pre-expunere se aplică persoanelor care lucrează sau manipulează material infectant. Protocolul include administrarea a trei doze de vaccin, în zilele 0, 7 și 28. Determinarea titrului de anticorpi se face la una-trei săptămâni de la ultima doză de vaccin și repetarea la fiecare şase luni pentru cei care lucrează în laborator și la fiecare doi ani pentru personalul auxiliar. Repetarea vaccinării trebuie realizată atunci când nivelul de anticorpi scade sub 0,5 UI/ml.

Profilaxia  post-expunere se aplică persoanelor care au fost mușcate de un animal turbat și presupune administrarea de cinci doze vaccinale în zilele 0, 3, 7, 14, 30, opţional putându-se administra și a şasea doză în ziua 90. Pentru o imunizare complementară, se va administra în caz de risc crescut serul antirabic în ziua 0, jumătate de doză fiind administrată intramuscular, iar cealaltă jumătate, direct în leziune prin infiltraţii circulare.
 

Cum procedăm cu animalele suspecte sau bolnave de rabie?

Animalele care au zgâriat sau mușcat persoane sau animale intră în carantină și se ţin sub observaţie 14 zile, cu o examinare clinică zilnică obligatorie. Dacă animalele prezintă semne clinice de boală, se dispune eutanasia acestora, iar cele care nu prezintă semne clinice după această perioadă se scot de sub observaţie.

În cazul suspiciunii bolii la animalele sălbatice, se dispune uciderea acestora, urmată de recoltarea de probe pentru examenele de laborator. În cazul exploataţiilor, odată eliminate animalele bolnave și confirmată boala, cele sănătoase pot părăsi zona după cel puţin 30 de zile, odată ce au fost ridicate restricţiile oficiale. Cadavrele animalelor suspecte de turbare și ucise se distrug, după o testare în prealabil a acestora.

Bibliografie

1. Jackson A.C., Wunner W.H., 2007, Rabies Second Edition: Scientific Basis of the Disease and Its Management, Third edition, Editura Academic Press.
2. King M.Q.A., Adams J.M., Carsten B.E., Lefkowitz J.E., 2012,Virus Taxonomy, Classification and Nomenclature of Viruses, Nine report of the Internationa Committee on Taxonomy of Viruses,  Editura Elsevier Inc.
3. Macpherson C.N.L, Meslin F.X., Wandeler A.I., 2013, Dogs, zoonoses and public health, 2nd Edition, Editura CAB International
4. Najar H., Streinu-Cercel A., 2012, Epidemiological management of rabies in Romania, Germs.2012 Sep 1;2(3):95-100.
5. Rosseels V., Naze F., De Craeye S., Francart A., Kalai M., Van Gucht S., 2011, A non invasive intranasal inoculation technique using isoflurane anesthesia to infect the brain of mice with rabies virus, J Virol Methods. 2011 Apr;173(1):127-36.
6. Shankar S.K., Mahadevan Anita, Silvani Dias Sapico, Ghodkirekar M.S.G., Pinto R.G.W., Madhusudana S.N., 2012, Rabies viral encephalitis with probable 25 year incubation period, Ann Indian Acad Neurol. 2012 Jul-Sep; 15(3): 221–223.
7. Sudhi Ranjan Garg, 2014, Rabies in man and animals, Editura Springer.
8. CDC – Centers for Disease Control and Prevention.
9. OIE Terrestrial Manual 2013.

sursă : https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/rabia-inca-o-provocare-pentru-medicina-veterinara-si-umana-id-976-cmsid-69