.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
01 May 2026
Rinotraheita aviară este o viroză respiratorie importantă a păsărilor domestice, cu consecințe relevante atât asupra statusului sanitar al efectivelor, cât și asupra productivității în sistemele avicole intensive. Afecțiunea este întâlnită în special la găini și curci, dar poate interesa și alte specii aviare crescute comercial, fiind corelată cu încetinirea sporului de creștere, deteriorarea indicilor de conversie furajeră, diminuarea producției de ouă și creșterea frecvenței complicațiilor bacteriene secundare. Agentul cauzal este metapneumovirusul aviar (avian metapneumovirus – aMPV), încadrat în genul Metapneumovirus, familia Pneumoviridae, ordinul Mononegavirales.
Rinotraheita aviară (avian rhinotracheitis – ART) este o viroză respiratorie importantă a păsărilor domestice, cu consecințe relevante atât asupra statusului sanitar al efectivelor, cât și asupra productivității în sistemele avicole intensive. Afecțiunea este întâlnită în special la găini și curci, dar poate interesa și alte specii aviare crescute comercial, fiind corelată cu încetinirea sporului de creștere, deteriorarea indicilor de conversie furajeră, diminuarea producției de ouă și creșterea frecvenței complicațiilor bacteriene secundare.
Agentul cauzal este metapneumovirusul aviar (avian metapneumovirus – aMPV), încadrat în genul Metapneumovirus, familia Pneumoviridae, ordinul Mononegavirales. Virusul este încapsulat și posedă un genom ARN monocatenar cu polaritate negativă; particulele virale sunt pleomorfe, cu dimensiuni variabile (aproximativ 100-500 nm). Genomul codifică un set de proteine structurale și funcționale indispensabile ciclului replicativ, incluzând proteina de fuziune (F), glicoproteina de atașare (G), proteina matriceală (M), proteina nucleocapsidică (N), precum și proteinele implicate în replicare și transcripție (L și P). Din punct de vedere biologic, proteina G mediază atașarea de celulele epiteliale respiratorii și prezintă o variabilitate antigenică notabilă, în timp ce proteina F facilitează fuziunea membranară și pătrunderea virusului în celula-gazdă.
Din perspectiva diversității virale, au fost descrise mai multe subtipuri (A, B, C și D), cu distribuții geografice distincte. În spațiul european, subtipurile A și B sunt raportate cel mai frecvent, fiind implicate în majoritatea episoadelor clinice diagnosticate la găini și curci. Această variabilitate genetică și antigenică explică emergența periodică a unor variante și justifică necesitatea reevaluării periodice a strategiilor vaccinale în raport cu tulpinile circulante.
Transmiterea are loc predominant pe cale aerogenă, prin inhalarea aerosolilor contaminați proveniți din secrețiile respiratorii ale păsărilor infectate. Răspândirea în efectiv este rapidă, fiind favorizată de densitatea ridicată, microclimatul necorespunzător, ventilația deficitară și stresul tehnologic. În același timp, introducerea virusului într-o fermă se poate realiza și indirect, prin intermediul echipamentelor, personalului, mijloacelor de transport sau al materialelor contaminate, ceea ce subliniază rolul critic al biosecurității.
Patogeneza este dominată de tropismul virusului pentru epiteliul ciliat al tractului respirator superior, unde determină ciliostază și leziuni epiteliale degenerative, cu compromiterea clearance-ului mucociliar. Consecința practică este creșterea susceptibilității la colonizări oportuniste, în special cu Escherichia coli, ceea ce poate amplifica severitatea tabloului clinic și poate crește morbiditatea și mortalitatea. La loturile de reproducție și la găinile ouătoare, afectarea se poate extinde la nivelul oviductului, traducându-se prin scăderea producției de ouă, defecte de coajă și alterarea calității interne a oului.
Semnele clinice sunt influențate de specie, vârstă și status imunologic. La găini predomină manifestările respiratorii de intensitate variabilă, precum rinită, secreții nazale și oculare, strănut, tuse, edem infraorbital și dispnee de obicei moderată. La curci, evoluția este adesea mai severă, boala fiind descrisă clasic ca „turkey rhinotracheitis”. Frecvent, tabloul clinic este agravat de infecții bacteriene secundare, care pot transforma o infecție virală inițial moderată într-un sindrom respirator complex.
Diagnosticul necesită confirmare de laborator, deoarece semnele clinice sunt nespecifice și se suprapun cu cele ale altor boli respiratorii aviare. Tehnicile utilizate includ detecția genomică prin RT-PCR, izolarea virală pe ouă embrionate sau culturi celulare și testele serologice de tip ELISA pentru evaluarea expunerii sau a răspunsului postvaccinal. Diagnosticul diferențial trebuie realizat în special față de bronșita infecțioasă aviară, boala Newcastle, laringotraheita infecțioasă și colibaciloza respiratorie.
Controlul rinotraheitei aviare se bazează pe o abordare integrată, care combină biosecuritatea, managementul zootehnic și imunoprofilaxia. În fermele comerciale, vaccinarea rămâne instrumentul preventiv principal, utilizând vaccinuri vii atenuate administrate prin spray/aerosoli sau prin apa de băut, uneori urmate de vaccinuri inactivate la efectivele de reproducție.
Eficiența programelor vaccinale este condiționată de concordanța antigenică dintre tulpinile vaccinale și cele circulante, precum și de respectarea strictă a procedurilor de administrare și a condițiilor tehnologice din fermă.
Autor corespondent: Doina Daneș E-mail: danes.doina@gmail.com
Bibliografie
Brown PA, Allée C, Courtillon C, Szerman N, Lemaitre E, Toquin D, Mangart JM, Amelot M, Eterradossi N. Host specificity of avian metapneumoviruses. Avian Pathol. 2019 Aug;48(4):311-318.
Cook JK. Avian pneumovirus infections of turkeys and chickens. Vet J. 2000 Sep;160(2):118-25.
Cook JK, Cavanagh D. Detection and differentiation of avian pneumoviruses (metapneumoviruses). Avian Pathol. 2002 Apr;31(2):117-32.
Jirjis FF, Noll SL, Halvorson DA, Nagaraja KV, Shaw DP. Pathogenesis of avian pneumovirus infection in turkeys. Vet Pathol. 2002 May;39(3):300-10.
Jones RC, Rautenschlein S. Avian metapneumovirus. In: Swayne DE, Glisson JR, McDougald LR, Nolan LK, Suarez DL, Nair V (Eds.). Diseases of Poultry. Wiley-Blackwell, Ames, IA, 2013; pages 125-138.
Kaboudi K, Lachheb J. Avian metapneumovirus infection in turkeys: a review on turkey rhinotracheitis. Journal of Applied Poultry Research. 2021;30:100211.
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
May
18
Acest studiu investighează utilitatea etogramelor în cuantificarea stereotipiilor orale la vițeii crescuți în sistem intensiv, evidențiind relevanța acestora ca indicatori ai bunăstării. Designul experimental a presupus monitorizarea vițeilor pe parcursul a două săptămâni consecutive, în vederea evaluării frecvenței și duratei stereotipiilor orale la tineretul taurin. Rezultatele au evidențiat predominanța stereotipiei orale exprimate prin supt fictiv, fiind manifestarea repetitivă cea mai frecventă și intensă, asociată înțărcării precoce, frustrării alimentare și stresului de mediu. Masticația în gol și linsul obiectelor din adăpost au sugerat nevoi exploratorii nesatisfăcute, în timp ce autolinsul și cross-sucklingul au avut o frecvență relativ redusă, indicând un rol compensator social. Manifestarea concomitentă a mai multor stereotipii orale la același individ indică activarea mecanismelor de coping la stresul cronic, considerate strategii comportamentale de adaptare la condiții de mediu percepute ca stresante sau inconfortabile. În acest context, etogramele s-au dovedit instrumente utile și eficiente pentru cuantificarea obiectivă a stereotipiilor și pentru identificarea factorilor de risc, oferind suport științific pentru optimizarea condițiilor de creștere și îmbunătățirea bunăstării tineretului taurin.
May
10
Această lucrare sintetizează caracteristicile histostructurale ale intestinului, ficatului și vezicii biliare, subliniind adaptările care permit digestia eficientă, absorbția nutrienților și apărarea imună. Intestinul subțire prezintă vilozități lungi, glande Lieberkühn profunde și plăci Peyer extinse (Young et al., 2020). Ficatul se remarcă prin lobuli bine conturați, triade portale proeminente și hepatocite active metabolic, iar vezica biliară se caracterizează prin pliuri mucoase care permit stocarea și evacuarea bilei (Trautmann & Fiebiger, 2015). Aceste caracteristici le permit suinelor să digere eficient o dietă variată, cu o detoxificare hepatică eficientă şi un sistem imunitar robust. Informațiile prezentate sunt esențiale pentru interpretarea modificărilor fiziologice și patologice induse de factori nutriționali, toxici sau microbieni și oferă un cadru pentru cercetare aplicată în medicină veterinară și nutriție animală (Moeser, 2007).
Apr
27
Acest studiu a urmărit evaluarea impactului manifestărilor stereotipe asupra profilului hematologic și biochimic la viței cu stereotipii orale, motorii și de contact, crescuți în sistem intensiv. Analiza integrată a parametrilor fiziologici și comportamentali a evidențiat faptul că stereotipiile pot fi interpretate ca expresii ale unei adaptări incomplete la stresul cronic generat de mediul restrictiv. Parametrii eritrocitari s-au menținut în limite fiziologice, sugerând mecanisme compensatorii eficiente, însă profilul leucocitar a indicat o „leucogramă de stres”, caracterizată prin creșterea raportului N/L peste 1. La vițeii luați în studiu, nivelurile cortizolului seric au fost semnificativ crescute, indiferent de tipul de stereotipie manifestată de aceștia, confirmând astfel activarea axei hipotalamo-hipofizo-adrenale și prezența stresului cronic. Valorile activității creatinkinazei și AST-ului au fost mai ridicate la vițeii cu stereotipii motorii, reflectând o solicitare musculară repetitivă, în timp ce stereotipiile orale au fost asociate cu modificări biochimice nesemnificative. Glicemia a prezentat variații moderate, corelate indirect cu creșterea cortizolului seric. În ansamblu, rezultatele susțin utilitatea markerilor hematologici și biochimici ca indicatori obiectivi ai bunăstării și evidențiază necesitatea optimizării condițiilor de creștere pentru reducerea factorilor de stres la vițeii crescuți în sistem intensiv.
Inscriete la noutatile noastre