Determinarea cu precizie a momentului optim pentru reproducere, la fel ca multe alte aspecte ale reproducției canine, a constituit adesea o provocare atât pentru crescătorii de câini, cât și pentru medicii clinicieni. Complexitatea acestui fenomen biologic este bine cunoscută și documentată în literatura de specialitate, dar foarte multe din tehnicile descrise pentru stabilirea momentului ovulației au puține aplicații clinice sau au fost demonstrate unele inadvertențe în ceea ce privește precizia diagnosticului. Alegerea momentului optim pentru împerechere sau însămânțarea artificială a cățelelor este cel mai important factor pentru succesul activității de reproducere și are un rol decisiv în problemele legate de infertilitatea canină. Niciuna din tehnicile de diagnostic utilizate nu are precizie de 100% și, din acest motiv, se recomandă combinarea a cel puțin două-trei tehnici pentru obținerea unor rezultate cât mai precise. Perioada fertilă la cățea, de obicei, durează de la două până la cinci zile după ovulație, dar trebuie luată în considerare, mai ales la cățelele cu probleme de fertilitate, posibilitatea existenței unui tipar diferit de ovulație.

Unul dintre cei mai importanți factori pentru succesul activității de reproducere la cățea este stabilirea momentului optim pentru realizarea montei naturale sau artificiale. Cățelele prezintă o variabilitate foarte mare a duratei perioadei estrale, ceea ce susține ideea unei abordări individuale în ceea ce privește alegerea momentului pentru realizarea montei naturale sau inseminării artificiale. De fapt, peste 40% din problemele legate de fertilitatea cățelelor de reproducție se datorează inexactității în ceea ce privește determinarea perioadei fertile, respectiv a ovulației.

Majoritatea proprietarilor de animale împerechează femelele după un model „standard”, într-un anumit interval de timp, raportat la momentul apariției scurgerilor sangvinolente, dar acest moment nu coincide întotdeauna cu perioada de ovulație.

Luând în considerare capacitatea gameților de a-și păstra capacitatea fecundantă, acest mod de alegere a momentului împerecherii nu oferă întotdeauna rezultatul așteptat, deoarece ovulația poate avea loc mult mai târziu, chiar în ziua 27 sau 31 de la debutul proestrului (prima zi de sângerare). De asemenea, capacitatea spermatozoizilor de a supraviețui în căile genitale ale femelei este destul de limitată în timp, de maximum două-trei zile, în timp ce ovocitul după ovulație își păstrează viabilitatea timp de o zi, iar capacitatea fertilizantă, doar 10-16 ore.

Prin urmare, există o problemă majoră în ceea ce privește protocolul optim pentru stabilirea momentului ovulației și implicit a zilelor optime pentru împerechere sau inseminare artificială. În plus, această situație are și un caracter economic important, deoarece, de foarte multe ori, proprietarii trebuie să transporte cățelele pe distanțe mari și trebuie să fie foarte siguri de momentul exact al ovulației și, implicit, al debutului perioadei fertile.

Tehnicile utilizate pentru stabilirea momentului ovulației sunt extrem de variate și au evoluat în mod constant în încercarea de a crește acuratețea rezultatelor.

Monitorizarea clinică este cea mai simplă și accesibilă metodă de determinare a momentului optim pentru montă al unei cățele. Se bazează pe identificarea modificărilor clinice specifice fazei estrale (intervalul de timp în care are loc ovulația) prin identificarea reacției sexuale pozitive a femelei față de mascul.

Crescătorii folosesc adesea o metodă simplă de numărare a zilelor, stabilind momentul ovulației după un anumit număr de zile scurs de la debutul sângerării. Pentru majoritatea cățelelor, ovulația se produce într-un interval de timp cuprins între 9 și 15 zile de la debutul scurgerilor sanguine (proestrului), dar există situații când ovulația se poate produce la cinci zile sau chiar la 30 de zile de la debutul perioadei estrale.

Evaluarea caracteristicilor vulvare și a scurgerilor vaginale este un alt criteriu clinic frecvent utilizat. La debutul proestrului, vulva crește în dimensiune și devine edematoasă, cu consistență ușor crescută. În faza de estru (în apropierea ovulației), vulva își reduce ușor edemul și capătă consistență mai moale. De asemenea, în faza de estru scurgerile vaginale devin mai puțin abundente şi capătă aspectul „sucului de carne”, cu un pronunțat caracter mucos.

Toate aceste modificări sunt doar semne indirecte ale apropierii de momentul ovulației, astfel că examinarea clinică și vizuală nu poate garanta debutul ovulației și a perioadei fertile și este recomandat să fie utilizată numai în combinație cu alte metode de determinare a momentului optim pentru inseminare.

Evaluarea cristalizării salivei ca urmare a creșterii nivelului estrogenilor circulanți, care vor determina cristalizarea specifică a sărurilor salivare.

Acest fenomen a fost descris prima dată de Papanicolau în 1942, care a observat modul unic de cristalizare a mucusului vaginal și cervical al femeilor în perioada periovulatorie. Studii ulterioare au demonstrat că nu numai mucusul cervical are capacitatea de a cristaliza specific, ci și toate secrețiile mucoase și majoritatea fluidelor corporale, inclusiv saliva. Astfel, pe măsură ce cantitatea de estrogeni crește, cristalele din salivă capătă o formă asemănătoare unei ferigi, fenomen cunoscut în medicină sub denumirea de arborizație.

Sensibilitatea și specificitatea testului de cristalizare a salivei sunt de 53%, respectiv 72%. Cu toate acestea, metoda este considerată la ora actuală subiectivă și imperfectă, deoarece nu poate diferenția o serie întreagă de anomalii ale ciclului sexual frecvente la cățele, cum ar fi căldurile anovulatorii sau ovulațiile întârziate.

Metoda electrometrică de evaluare a secreției cervicovaginale evaluează relația dintre rezistența electrică a mucoasei vaginale și concentrațiile hormonilor steroizi. Caracteristicile impedometrice ale mucusului cervicovaginal la cățea sunt un indicator al concentrațiilor serice ale progesteronului și al corelației sale cu estrogenii.

Studii avansate au demonstrat corelația dintre rezistența electrică a mucoasei vaginale și concentrația preovulatorie a hormonului luteinizant. Pe măsura maturării foliculare, rezistența electrică scade brusc de la 450-600 de ohmi la 200-300 de ohmi. Timpul optim de inseminare este marcat de intervalul cuprins între 250 și 400 de ohmi.

Evaluarea frotiului citovaginal este una dintre cele mai simple metode de urmărire a etapelor ciclului sexual la cățea și se bazează pe determinarea raportului dintre diferitele tipuri de celule epiteliale de la nivelul vaginului anterior.

Creșterea graduală a concentrației de hormoni estrogeni de la începutul proestrului stimulează diviziunea celulară în straturile bazale ale epiteliului vaginal, astfel încât grosimea mucoasei vaginale se schimbă rapid de la 10-20 de straturi celulare la peste 300 de straturi celulare. Această modificare rapidă are ca efect imediat mărirea distanței dintre lumenul vaginal și membrana bazală unde se află capilarele de sânge. Astfel, celulele situate cel mai aproape de lumen nu vor mai fi capabile să elimine deșeurile metabolice care se acumulează în citoplasmă, rezultând o creștere semnificativă a volumului citoplasmatic. De asemenea, în perioada de proestru, sub influența estrogenilor plasmatici, vasele de sânge devin permeabile și permit celulelor roșii să părăsească lumenul vascular, fenomen cunoscut sub numele de eritrodiapedeză. Prezența sângelui în vagin constituie un mediu favorabil de multiplicare a bacteriilor prezente în flora normală, iar acest lucru semnalează recrutarea neutrofilelor, care migrează în vagin prin diapedeză. În cele din urmă, celulele epiteliale cele mai apropiate de lumenul vaginal vor muri, din cauza lipsei schimbului de nutrienți ca urmare a distanței față de capilarele sanguine. Nucleii acestora devin picnotici, membrana nucleară se dizolvă, iar cromatina nucleară se va disipa în citoplasma celulară, lăsând o celulă superficială anucleată „cornificată”.

Când procentajul celulelor superficiale cornificate și anucleate crește la peste 80% din numărul total de celule epiteliale, se consideră debutul estrului citologic. Această modificare nu se corelează întotdeauna cu debutul estrului comportamental sau cu al estrului endocrinologic.

Spre sfârșitul estrului, secrețiile vaginale suferă modificări caracteristice, în sensul în care reapar celulele epiteliale superficiale nucleate, împreună cu un număr semnificativ de leucocite. Acest model se observă de regulă la aproximativ șapte-nouă zile de la vârful preovulator de LH. Un tip unic de celulă adesea prezent în această etapă poartă numele de celulă metestrală și marchează finalul perioadei estrale, inclusiv al perioadei fertile.

Citologia vaginală este o tehnică ieftină și simplă, care permite monitorizarea stadiilor ciclului estral. Cu toate acestea, au fost remarcate diferențe majore între momentul apariției modificărilor specifice estrale în raport cu intervalul de fertilitate maxim, ceea ce limitează utilizarea acestei tehnici pentru stabilirea cu precizie a momentului ovulației la cățea. Citologia vaginală rămâne însă o metodă populară de evaluare a statusului reproductiv la această specie și de monitorizare a progresiei principalelor faze ale ciclului sexual.

Vaginoscopia este o metodă simplă și convenabilă de determinare a momentului optim pentru împerechere. Tehnica se bazează pe determinarea aspectului mucoasei vaginale sub influența modificărilor hormonale dominante ce se produc în apropierea ovulației.

La debutul proestrului, sub influența estrogenilor se dezvoltă edemul vulvei și al mucoasei vaginale, ca urmare a efectului vasoconstrictiv asupra vaselor de sânge. Drept urmare, la nivel vaginal se formează și devin evidente pliurile longitudinale, denumite pliuri primare. În proestrul târziu, edemul continuă să se dezvolte, iar pliurile transversale devin evidente deasupra pliurilor longitudinale, purtând denumirea de pliuri secundare.

Apropierea momentului ovulației se caracterizează printr-o creștere treptată a concentrației de progesteron, ceea ce va determina reducerea edemului caracteristic de la nivelul pliurilor mucoasei vaginale, lăsând în urmă o mucoasă foarte încrețită, cu aspect palid. Aceste pliuri cu aspect caracteristic poartă numele de „crenulații”.

La sfârșitul perioadei fertile, adică la începutul metestrului, mucoasa vaginală se subțiază, pliurile devin rotunjite, mai puțin evidente și, probabil, cea mai caracteristică trăsătură endoscopică este capacitatea mucoasei de a se comprima rapid, la atingerea vaginoscopului formând o rozetă, modificare cunoscută sub numele de „semnul rozetei”.

Costul semnificativ al echipamentului și anumite inconveniente care pot apărea în cursul examinării cățelelor agresive reprezintă principalele dezavantaje ale acestei metode. Cu toate acestea, examenul endoscopic vaginal completează și este utilizat cu succes, împreună cu alte tehnici adiționale pentru stabilirea perioadei fertile la cățea.

Dozarea progesteronului seric poate servi drept ghid pentru determinarea perioadei fertile la cățea. Concentrațiile serice de progesteron încep să crească pe măsură ce proestrul avansează ca urmare a luteinizării preovulatorii a celulelor tecale și a celulelor granuloasei foliculare. Nivelul de progesteron va rămâne în limita a 1-2 ng/ml, de regulă timp de câteva zile. Creșterea nivelului de progesteron peste limita de 2 ng/ml coincide cu apariția valului preovulator de LH și este considerat de către medicii specialiști ziua zero a ciclului estral, fiind considerată granița endocrinologică dintre proestru și estru.

În cursul ovulației, concentrațiile de progesteron continuă să crească și ating un interval de 4-6 ng/ml. Este cunoscut faptul că ovocitul în momentul eliberării se găsește în stadiul de ovocit primar, incapabil de fecundație și are nevoie de cel puțin două zile pentru a trece în stadiul de ovocit secundar, apt pentru a fuziona cu o celulă spermatică.

În perioada postovulatorie, necesară maturării ovocitare, concentrațiile de progesteron continuă să crească și ajung de obicei în jurul valorii de 10 ng/ml, ceea ce marchează debutul perioadei fertile. Intervalul nivelului de progesteron care delimitează durata perioadei fertile la cățea este cuprins între 10 și 22 ng/ml, moment în care se termină, deoarece creșterea nivelului de progesteron peste acea limită va conduce la închiderea cervixului.

Trebuie reținut că acest tablou hormonal reflectă reperele hormonale importante ale ciclurilor sexuale „normale” ale cățelelor. De asemenea, trebuie luată în considerare capacitatea variației individuale, care nu este considerată întotdeauna patologică. Pe lângă variația biologică individuală, la cățea apar foarte multe anomalii, cum ar fi căldurile liniștite, căldurile divizate (split heat) și căldurile anovulatorii.

Examenul ecografic permite identificarea ovarelor și diagnosticul în timp real al modificărilor caracteristice. Examinarea atentă și repetată va permite identificarea creșterii foliculare și detectarea momentului ovulației.

În perioada estrală, endometrul se îngroașă la 0,5-0,8 cm, iar lumenul coarnelor uterine devine ușor vizibil și are o structură hipoecogenă. Ovarele, de formă neregulată, au structuri anecogene mari (0,6-1,2 cm) de formă rotundă sau ovală.

Din păcate, la cățele, în cursul ovulației, imaginea ultrasonografică a ovarelor este foarte greu de interpretat, comparativ cu cea de la alte specii domestice. Astfel, foliculii ovarieni și corpii galbeni diferă foarte puțin imediat înainte și după ovulație, imagine care se poate menține pentru câteva zile postovulatoriu. Pentru a mări acuratețea estimărilor bazate pe examinarea ultrasonografică a ovarelor, se recomandă asocierea examinării Doppler a arterelor uterine și ovariene, care are capacitatea să identifice modificări specifice în cursul fazei periovulatorii. Când sunt luate în considerare împreună, măsurătorile pot estima cu mai mare acuratețe data ovulației.

Cu toate limitările impuse de variabilitatea calității imaginii ecografice a ovarelor, de necesitatea examinărilor repetate și ale modificărilor minore asociate cu ovulația, la ora aceasta ecografia este singura metodă clinică care permite detectarea semnelor morfologice asociate ovulației și estimării perioadei fertile.

Termografia în infraroșu este o tehnică relativ nouă și promițătoare de diagnostic fără contact fizic, utilă mai ales în cazul femelelor cu un temperament agresiv. Tehnica permite dezvăluirea diferențelor de distribuție și intensitate a radiațiilor infraroșii în funcție de starea fiziologică sau patologică a organismului animalelor. În ultimii ani, monitorizarea termografică a devenit o tehnică utilă cu rezultate promițătoare în ceea ce privește detectarea și diferențierea fenomenelor asociate ciclului sexual la femelele diferitelor specii de animale. Gradientul de temperatură și paleta de culori a organelor genitale externe sunt determinate preventiv, apoi se efectuează studii detaliate pentru determinarea timpului optim pentru inseminare.

Diferența de temperatură dintre corp și suprafața vulvei crește în stadiile de proestru și estru. La începutul estrului, această diferență este cea mai mare și apoi începe să scadă odată cu apariția ovulației. Termograma organelor genitale externe ale femelelor în stadiul de estru se caracterizează prin predominanța culorilor „mai fierbinți” ale paletei (roșu), iar în stadiul de metestrus, mai calde (portocaliu).

La această oră, fiabilitatea și acuratețea tehnicilor de monitorizare termografică a stadiilor ciclului sexual și inclusiv a perioadei fertile sunt într-o continuă dezvoltare și îmbunătățite în mod constant. În acest moment, monitorizarea termografică nu este suficientă pentru a detecta momentul ovulației; cu toate acestea, poate fi folosită împreună cu alte tehnici moderne pentru sporirea acurateței rezultatelor.

Toate aceste metode descrise presupun determinarea semnelor indirecte ale perioadei fertile și, implicit, ale momentului optim pentru inseminare. Prin urmare, în prezent nu există o metodă standard de evaluare a ovulației, iar acuratețea rezultatelor depinde în mare măsură de capacitatea de coroborare a informațiilor oferite de combinarea mai multor tehnici de diagnostic.