Stereotipiile la cabaline reprezintă comportamente repetitive, invariabile și aparent lipsite de scop, manifestate frecvent de caii crescuți în captivitate. În cazul cabalinelor, natura lor socială, curioasă și activă presupune un grad ridicat de adaptabilitate, dar și o sensibilitate crescută la privarea de stimulare. În condițiile de captivitate modernă, cu boxe închise, regimuri alimentare artificiale și un program de activitate restrâns, calul domestic ajunge adesea într-o stare de dezechilibru comportamental. Una dintre cele mai evidente manifestări ale acestui dezechilibru este apariția stereotipiilor.

Stereotipiile la cabaline reprezintă comportamente repetitive, invariabile și aparent lipsite de scop, manifestate frecvent de caii crescuți în captivitate. În cazul cabalinelor, natura lor socială, curioasă și activă presupune un grad ridicat de adaptabilitate, dar și o sensibilitate crescută la privarea de stimulare. În condițiile de captivitate modernă, cu boxe închise, regimuri alimentare artificiale și un program de activitate restrâns, calul domestic ajunge adesea într-o stare de dezechilibru comportamental. Una dintre cele mai evidente manifestări ale acestui dezechilibru este apariția stereotipiilor.

Stereotipiile sunt definite ca acele comportamente repetitive, invariabile și aparent lipsite de scop, întâlnite frecvent la animale ținute în medii necorespunzătoare din punctul de vedere al nevoilor etologice. În cazul cailor, aceste comportamente includ aerofagia, pawingul, mersul în cerc (box walking), legănatul (weaving), rosul lemnului (lignofagia) sau lingerea obsesivă a obiectelor. Conform lucrărilor lui McGreevy & Grillo (2004), aceste stereotipii nu sunt doar expresii ale plictiselii, ci răspunsuri complexe la stresul cronic, izolarea socială, lipsa mișcării și frustrările alimentare.

Studiile realizate de Nicol & Bateson (2000) arată că stereotipiile pot avea un rol de mecanism de coping, reducând reactivitatea la stimuli negativi și având efecte calmante pe termen scurt. Totuși, aceste comportamente tind să se consolideze în timp, devenind automate și persistente chiar și în absența cauzei inițiale, sugerând implicarea unor modificări neurobiologice durabile. Astfel, stereotipiile cabalinelor reprezintă nu doar o problemă de comportament, ci și un indicator clar al unei stări de bine compromise.

Caii, ca erbivore de turmă, sunt adaptați pentru mișcare constantă, pășunat pe termen lung și interacțiuni sociale regulate. În schimb, mediile artificiale în care sunt ținuți impun deseori restricții severe asupra acestor nevoi de bază. După cum subliniază Mason (1991), „privarea de posibilități de manifestare a comportamentelor naturale conduce inevitabil la suferință psihologică exprimată prin stereotipii”. Această realitate ridică întrebări etice serioase și subliniază importanța abordării comportamentului cabalin dintr-o perspectivă orientată spre bunăstare.

Tipuri de ticuri la cai

1. Aerofagia

Aerofagia la cai reprezintă înghițirea excesivă a aerului, care poate fi observată ca o respirație mai zgomotoasă sau mai frecventă, adesea însoțită de înghițire repetată. Potrivit cercetărilor realizate de McGreevy & Nicol (1998) și Cooper & Mason (1998), „aerofagia este una dintre cele mai frecvente stereotipii întâlnite la cabaline, apărând mai ales în cazul celor ținute în boxe, cu acces limitat la hrană grosieră”.

Aerofagia apare din cauza stresului sau anxietății (de exemplu, mediu necunoscut, schimbări bruște), a plictiselii sau lipsei de activitate, ca reacții la condiții neconfortabile sau neprevăzute, simultan cu anumite comportamente de autostimulare, probleme digestive sau de alimentație. Manifestarea acestui tic constă în înghițirea aerului frecvent, uneori chiar vocalizând sau făcând zgomote. Caii pot avea burta umflată sau pot avea probleme cu digestia dacă aerofagia este severă.

Management: crearea unui mediu calm și sigur, asigurarea unei diete echilibrate și a unui program regulat de hrănire și reducerea stresului și plictiselii prin activitate și exercițiu adecvat.

2. Sprijinirea cu dinții pe obiecte

Caii își folosesc dinții pentru a se sprijini sau a se putea susține pe anumite obiecte, pe bare sau pentru răzbunare ori explorare.

Cauzele apariției acestui tic: plictiseala sau dorința de a avea o activitate, explorare senzorială, un comportament compulsiv, uneori legat de stres sau disconfort, pedeapsă sau ca reacție la condiții inconfortabile. Manifestarea acestui tic constă în sprijinirea bărbiei sau a dinților pe obiecte, pentru ca apoi să le roadă, uneori zgâriind sau distrugând.

Management: crearea unui mediu stimulativ, cu posibilități de explorare, asigurarea unor condiții de viață confortabile și fără stres.

3. Mersul repetitiv lateral

Mersul repetitiv lateral este un comportament repetitiv în care calul își schimba traiectoria de mers în mod continuu, făcând pași laterali sau în zigzag în mod involuntar sau compulsiv.

Apare din cauza plictiselii, stresului și anxietății; poate fi un obicei învățat sau compulsiv, mai ales dacă a fost corectat sau pedepsit anterior în timpul mișcărilor normale, sau din lipsa exercițiului. Poate conduce la oboseală musculară sau dezechilibru fizic, dacă este excesiv.

Management: oferirea unui program variat și activ, cu exerciții regulate și relaxare sau activități de stimulare mentală și fizică, pentru a reduce plictiseala.

4. Lovirea cu piciorul de pereții boxei

Este un comportament în care calul lovește repetat pereții sau gardul boxei cu piciorul, uneori ca o reacție la stres, anxietate sau plictiseală.

Apare din cauza plictiselii sau a lipsei de activitate, din cauza frustrării sau a anxietății legate de condițiile de trai și, pe termen lung, poate duce la probleme musculare sau articulare (de exemplu, laminită, dacă lovește tare).

Ca modalități de gestionare, se recomandă sporirea activităților și a exercițiilor în aer liber, reducerea timpului petrecut în boxă şi asigurarea unui mediu stimulant și sigur.

5. Ticul labial

Apare cand animalul este linistit, chiar dupa consumul raţiei, manifestandu-se prin lovirea buzei superioare de cea inferioară, producand un zgomot caracteristic.

6. Ticul de însămânţare

Se manifestă prin mişcări ritmice de extensiune și flexiune ale capului și gâtului.

7. Ticul ursului

Apare atunci când animalul execută mișcări de pendulare ale corpului și gâtului, se leagănă dintr-o parte în alta. Membrele sunt îndepărtate de corp, greutatea este lăsată alternativ, de pe un membru pe celălalt; această stereotipie de mișcare apare mai ales la cabalinele ținute în grajd.

8. Ticul limbii

Animalul își scoate în repetate rânduri limba, lingându-și buzele și nările; alteori limba este scoasă între dinți, atârnând un timp îndelungat afară.

9. Răutatea și retivitatea

Sunt manifestări de reticență față de congeneri, respectiv de om.

10. Ticul împletirii picioarelor

Animalul trece unul dintre membrele anterioare înaintea și în fața părții externe a celuilalt (acest aspect se poate corela cu evoluția furburii).

11. Lingerea obiectelor

Calul linge în mod repetat obiecte din adăpost (pereți, bare de metal, jgheaburi). Poate deveni un comportament obsesiv dacă este lăsat netratat. Potrivit lui Mills (2005), „linsul constant al pereților, barelor sau ieslei poate semnala o lipsă de minerale în dietă sau nevoia de stimulare senzorială. Dacă persistă, poate deveni un tic propriu-zis.”

Cauzele posibile sunt: plictiseala severă sau anxietatea, deficiența nutrițională (mai ales de sare sau minerale), curiozitate sau explorare senzoriala excesivă, stres sau lipsa interacțiunii sociale.

Pentru a preveni acest tic, se poate oferi o piatră de sare sau un bloc mineral, alături de creșterea timpului de pășunat și activități în aer liber, revizuirea rației, pentru a vedea eventualele deficiențe și asigurarea companiei (un alt cal).

12. Mestecatul lemnului (lignofagia)

Calul roade suprafețele din lemn, cum ar fi grajdul, gardurile sau ieslea. Nu implică înghițirea lemnului, ci doar roaderea acestuia. Este adesea confundat cu aerofagia, dar este un comportament distinct.

Cauzele posibile constau în plictiseală și lipsa de activitate fizică, dietă deficitară (lipsă de fibre, minerale), lipsa accesului la pășune sau fân, frustrare sau stres social.

Ca modalități de gestionare, se recomandă asigurarea accesului constant la fân de bună calitate, reducerea timpului petrecut în boxă (mai multă mișcare și pășunat) şi adăugarea suplimentelor minerale (în special sare, calciu, fosfor şi zinc).

13. Bătutul cu copitele (pawing)

Reprezintă o mișcare repetitivă prin care calul lovește solul cu copita din față. Uneori apare în contextul așteptării (de exemplu, înainte de hrănire).

Drept cauze pot fi frustrarea sau nerăbdarea (de exemplu, așteptarea hranei), plictiseala sau lipsa de rutină, încercarea de a atrage atenția și durere ori disconfort al membrelor posterioare.

Se stabilește un program clar de hrănire, pentru a evita acest tic, sau se recomandă ignorarea comportamentului, pentru a evita întărirea lui. Se recomandă și asigurarea mișcării zilnice și verificarea integrității copitelor și articulațiilor.

14. Aruncarea capului (head tossing)

Este o mișcare repetitivă de ridicare și lăsare bruscă a capului. Poate apărea în boxă, în timpul călăriei sau în țarc.

Cauzele posibile sunt reprezentate de iritații determinate de echipamente, reacții alergice (muște, praf, polen), dureri dentare sau la nivelul gâtului, frustrare, stres sau disconfort general.

Management: verificarea echipamentului (potrivirea corectă), consultație stomatologică, protecție împotriva insectelor, răbdare în antrenament și evitarea forțărilor.

15. Sprijinirea copitei unuia dintre membre pe cutia de corn, fie de la membrele anterioare, fie la cele posterioare.

16. Automutilarea

Automutilarea este o tulburare comportamentală mai puțin frecventă, dar semnificativă, manifestată prin acte repetitive prin care animalul își provoacă singur leziuni.

Cele mai frecvente forme de automutilare includ: mușcături autoinduse (la flancuri, torace sau membre), lovirea intenționată cu capul de pereți sau obiecte dure, frecatul excesiv al unor zone ale corpului, până la apariția leziunilor, mușcarea sau lovirea abdomenului în mod repetat.

Management: creșterea timpului de mișcare în aer liber și a interacțiunii sociale, modificarea dietei, dacă se suspectează deficiențe nutriționale, terapie comportamentală (îmbogățirea mediului, obiecte de joacă, activități regulate). 

Bibliografie
 McGreevy PD, Grillo CA. Stereotypic behaviour in the horse: the influence of stable design, management, and social interaction. Journal of Veterinary Behavior: Clinical Applications and Research. 2014;3(4):164-171.
Mullan S, Main DC. A review of stereotypic behaviours in the horse. Veterinary Journal. 2016;172(1):17-28.
Rushen J, de Passillé AM. Stereotypies in farm animals: causes, effects, and prevention. Animal Welfare. 1992;1:9-24.
Houpt KA, Zidan S. Stereotypies in horses. Journal of the American Veterinary Medical Association. 2004;225(11):1817-1820.
Nicol CJ, Bateson P. Stereotypic behaviour in caged animals. Nature. 2000;404(6781):412-413.
Beausoleil NJ, Mellor DJ. The welfare of horses: A review of behavioural and physiological measures. Journal of Applied Animal Welfare Science. 2018;21(3):279-295.
Boivin X, Lensink JJ. Stereotypic behaviours in horses: an overview of causes and interventions. Applied Animal Behaviour Science. 2004;89(1-2):169-182.
Mason GJ. Stereotypies and suffering. Behav Processes. 1991 Dec;25(2-3):103-15. doi: 10.1016/0376-6357(91)90013-P.
Rasmussen HN, Rutter SM. The effects of environmental enrichment on stereotypic behaviour in horses. Applied Animal Behaviour Science. 2000;69(1):55-63.
Nicol CJ. The behaviour of horses in relation to their environment. Applied Animal Behaviour Science. 1999;65(2):161-169.
Williams VS, McGreevy PD. The role of management and housing in the prevention of stereotypic behaviour in horses. Journal of Veterinary Behaviour. 2002;1(1):31-38.
Kiley-Worthington M. Stereotypies in horses: A review of their causes and control. Animal Behaviour. 1987;35(6):1901-1912.
Bateson P, Martin P. Design for a Life: The Biology of Animal Behaviour. Cambridge University Press. 1999.