Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
09 Nov 2020
Tumori maligne și tumori benigne - elemente citologice generale de diferenţiere
Malignant and benign tumors - general cytological characteristics of differentiation
Teodoru Soare
First published: 22 iunie 2017
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.27.2.2017.854
Abstract
Cytology is one of the methods of diagnosing various neoplastic processes. If cytology is not sufficient to provide a certain diagnosis, only by directing the practitioner to a suspicion, it is recommended to use the additional examination (histopathology, immunohistochemistry). Differentiation of benign and malignant tumors can sometimes be performed depending on the morphological aspects, but mostly requires cytological exam. To identify a neoplastic process as malignant, it is necessary to identify, at least, three nuclear criteria for malignancy.
Keywords
cytology, malignant tumors, benign tumors, differential diagnosis
Rezumat
Citologia este una dintre metodele de diagnostic al diferitelor proceselor neoplazice. În cazul în care citologia nu este suficientă pentru a oferi un diagnostic de certitudine, orientând medicul practician doar către formularea unei suspiciuni, se recomandă recurgerea la examene suplimentare (histopatologie, imunohistochimie). Diferențierea tumorilor benigne de cele maligne se poate realiza uneori în funcție de aspectele morfologice macroscopice, însă de cele mai multe ori este necesară citologia. Pentru a caracteriza un proces neoplazic ca fiind malign, este nevoie de identificarea a cel puțin trei criterii nucleare de malignitate.
Cuvinte cheie
citologie tumori maligne tumori benigne diagnostic diferenţial
Tumora, neoformația sau neoplasmul reprezintă o proliferare anormală, excesivă, de celule, care se poate asemăna mai mult sau mai puțin cu țesutul de origine (tumori bine diferențiate sau nediferențiate/anaplazice), având comportament benign sau malign. Frecvent, se întâlnesc confuzii din punctul de vedere al terminologiei oncologice, prin asocierea omniprezentă a „tumorii” sau a „neoplaziei” cu caracteristicile de malignitate.
Una dintre metodele de diagnostic al proceselor neoplazice este citologia, știință care poate oferi un diagnostic de certitudine sau poate orienta medicul veterinar în formularea unei suspiciuni.
Nomenclatura tumorilor se bazează pe numeroase reguli, unele dintre ele reprezentând principii bine stabilite, iar altele fiind obiect de studiu continuu pentru cercetători.
Tumori benigne:
- tumori mezenchimale: celula/țesutul de origine + sufixul „-om” (de exemplu: fibrom, lipom);
- tumori epiteliale: terminologie complexă, se ține cont de epiteliul de origine al celulei tumorale, dar și de caracteristicile macroscopice și microscopice (de exemplu: polip - origine în epiteliul cubic, adenom - origine în epiteliul glandular).
Tumori maligne:
tumori mezenchimale: celula/țesutul de origine + sufixul „-sarcom” (de exemplu: fibrosarcom, liposarcom, rabdomiosarcom);
tumori epiteliale: de asemenea, terminologie complexă; celula/țesutul de origine + sufixul/termenul „-carcinom” (de exemplu: adenocarcinom, carcinom nazal, carcinom ovarian);
Nomenclatură specifică:
celule de tip limfoid - limfom (MALIGN)
celule sangvine - leucemie (MALIGN)
mastocit - mastocitom (MALIGN)
melanocit - melanocitom/melanom (BENIGN/MALIGN)
țesut imatur/țesut nervos - celula sau țesutul de origine + sufixul „-blastom”
→ trichoblastom/meduloblastom (BENIGN/MALIGN)
Clasificarea tumorilor se realizează pe baza mai multor criterii de clasificare, printre care se numără: morfologia, comportamentul biologic și localizarea anatomică.
Diagnosticul citologic al tumorilor se poate efectua atât în cabinetele veterinare, având o dotare de bază (lame de microscop, lamele, colorant rapid sau clasic - Diff Quick, May-Grünwald-Giemsa Quick sau clasic, ulei de imersie și microscop), cât și în colaborare cu laboratoarele de specialitate.
Specimenele (frotiuri/lame) se pot obține prin diferite metode, în funcție de pacient, proprietar, de localizarea și caracteristicile macroscopice ale tumorii. Printre metodele de recoltare cel mai des folosite se numără: puncția cu ac fin (PAF), puncția aspirativă cu ac fin (PAAF), raclatul, amprenta, biopsia incizională/excizională și centeza. În urma recoltării, preparatele se usucă, se fixează, se colorează conform tehnicilor standard și se examinează la microscop cu diferite obiective, de la cel mai mic (4x sau 5x) la cel de imersie (100x).
Practica Veterinara 27 (2) 2017 mic-43
Diferențierea tumorilor benigne de cele maligne se poate realiza uneori în funcție de aspectele morfologice macroscopice, însă de cele mai multe ori este necesară aplicarea unei metode eficiente și sigure - în cazul de față, citologia.
Studiile de specialitate susțin faptul că cele mai sugestive modificări în diagnosticul tumorilor maligne sunt cele nucleare. De asemenea, pentru a caracteriza un proces neoplazic ca fiind malign, este nevoie de identificarea a cel puțin trei criterii nucleare de malignitate (de exemplu: eucromazie, anizocarioză, cariomegalie, binucleere, multinucleere, nucleoli evidenți, anizonucleoloză, raport nucleo-citoplasmatic crescut).
1
2
3
Concluzie
Stăpânirea cunoștințelor de bază în diferențierea tumorilor benigne de cele maligne din punct de vedere citologic reprezintă un avantaj major în practica veterinară, având în vedere faptul că stabilirea unui diagnostic implică o conduită terapeutică și o abordare clinică specifice. În cazul în care citologia nu este suficientă pentru a oferi un diagnostic de certitudine, orientând medicul practician doar către formularea unei suspiciuni, se recomandă recurgerea la examene suplimentare (histopatologie, imunohistochimie).
Bibliografie
1. Baker Rebecca, Lumsden, John H. Color Atlas of Cytology of the Dog and Cat. Mosby, Inc., 2000
2. Barger Anne M, MacNeill, Amy. Small Animal Cytologic Diagnosis. CRC Press, 2016
3. Cian Francesco, Freeman, Kathleen. Veterinary Cytology – Dog, Cat, Horse and Cow, 2nd Edition. CRC Press, 2017.
4. Militaru, Manuella. Anatomie patologică generală veterinară. pp. 204-207/pp. 211. Editura Elisavaros, 2006, București.
5. Ressel, Lorenzo. Principi di Identificazione Morfologica in Citologia nel Cane e nel Gatto. Poletto Editore, 2010.
Sursă : https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/tumori-maligne-si-tumori-benigne-elemente-citologice-generale-de-diferentiere-id-854-cmsid-69
May
01
Rinotraheita aviară este o viroză respiratorie importantă a păsărilor domestice, cu consecințe relevante atât asupra statusului sanitar al efectivelor, cât și asupra productivității în sistemele avicole intensive. Afecțiunea este întâlnită în special la găini și curci, dar poate interesa și alte specii aviare crescute comercial, fiind corelată cu încetinirea sporului de creștere, deteriorarea indicilor de conversie furajeră, diminuarea producției de ouă și creșterea frecvenței complicațiilor bacteriene secundare. Agentul cauzal este metapneumovirusul aviar (avian metapneumovirus – aMPV), încadrat în genul Metapneumovirus, familia Pneumoviridae, ordinul Mononegavirales.
Apr
27
Acest studiu a urmărit evaluarea impactului manifestărilor stereotipe asupra profilului hematologic și biochimic la viței cu stereotipii orale, motorii și de contact, crescuți în sistem intensiv. Analiza integrată a parametrilor fiziologici și comportamentali a evidențiat faptul că stereotipiile pot fi interpretate ca expresii ale unei adaptări incomplete la stresul cronic generat de mediul restrictiv. Parametrii eritrocitari s-au menținut în limite fiziologice, sugerând mecanisme compensatorii eficiente, însă profilul leucocitar a indicat o „leucogramă de stres”, caracterizată prin creșterea raportului N/L peste 1. La vițeii luați în studiu, nivelurile cortizolului seric au fost semnificativ crescute, indiferent de tipul de stereotipie manifestată de aceștia, confirmând astfel activarea axei hipotalamo-hipofizo-adrenale și prezența stresului cronic. Valorile activității creatinkinazei și AST-ului au fost mai ridicate la vițeii cu stereotipii motorii, reflectând o solicitare musculară repetitivă, în timp ce stereotipiile orale au fost asociate cu modificări biochimice nesemnificative. Glicemia a prezentat variații moderate, corelate indirect cu creșterea cortizolului seric. În ansamblu, rezultatele susțin utilitatea markerilor hematologici și biochimici ca indicatori obiectivi ai bunăstării și evidențiază necesitatea optimizării condițiilor de creștere pentru reducerea factorilor de stres la vițeii crescuți în sistem intensiv.
Apr
20
Studiul histologic al aparatului genital femel la canidele domestice este esențial pentru înțelegerea fiziologiei reproducerii, diagnosticarea afecțiunilor și aplicarea tehnicilor de reproducere asistată. Aparatul genital femel include ovarele, uterul și cervixul, fiecare cu structuri și funcții specifice, influențate de ciclul estral și de modificările hormonale (Evans & de Lahunta, 2013; Concannon, 2011). Ovarele canidelor sunt organe pereche cu rol în producția de ovocite și hormoni. Structura ovariană include epiteliul superficial, cortexul ovarian cu foliculi în diferite stadii de dezvoltare și medulara, bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv (Johnston et al., 2001; Concannon et al., 2009). După ovulație se formează corpul galben, care secretă progesteron, esențial pentru menținerea sarcinii (Hoffmann et al., 2004). Uterul canidelor este format din perimetru, miometru și endometru. Endometrul prezintă glande ramificate și țesut stromal bogat vascularizat, cu modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni, esențiale pentru implantarea embrionară și menținerea gestației (Evans & de Lahunta, 2013; Johnston, 2013). Cervixul prezintă epiteliu de tranziție și glande mucoase implicate în protecția tractului genital superior și transportul spermatozoizilor, modificările structurale fiind corelate cu fazele ciclului estral și cu nivelul hormonilor specifici (Reich & Fritsch, 2014). Cunoașterea detaliată a histologiei normale a aparatului genital feminin este indispensabilă pentru interpretarea modificărilor patologice, evaluarea eficienței tratamentelor hormonale și aplicarea corectă a tehnicilor de reproducere asistată la canidele domestice (Brown et al., 2001; Belu et al., 2021).
Apr
14
Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.
Inscriete la noutatile noastre