Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

Telefon

022011082

Ore de lucru

09:00 - 18:00

Telefon

022011082

0

Tumori maligne și tumori benigne - elemente citologice generale de diferenţiere

09 Nov 2020

Tumori maligne și tumori benigne - elemente citologice generale de diferenţiere

 Malignant and benign tumors - general cytological characteristics of differentiation

Teodoru Soare

First published: 22 iunie 2017

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.27.2.2017.854

Abstract

Cytology is one of the methods of diagnosing various neoplastic processes. If cytology is not sufficient to pro­vide a certain diagnosis, only by directing the prac­ti­tio­ner to a suspicion, it is recommended to use the additional examination (histopathology, im­munohistochemistry). Differentiation of benign and malignant tumors can sometimes be performed de­pen­ding on the morphological aspects, but mostly re­quires cytological exam. To identify a neoplastic pro­cess as malignant, it is necessary to identify, at least, three nuclear criteria for malignancy.
 

Keywords

cytology, malignant tumors, benign tumors, differential diagnosis

Rezumat

Citologia este una dintre metodele de diagnostic al di­­feri­telor proceselor neoplazice. În cazul în care cito­lo­gia nu este su­fi­cientă pentru a oferi un diagnostic de certitudine, orientând medicul practician doar că­tre formularea unei suspiciuni, se recomandă re­cur­gerea la examene suplimentare (his­to­pa­tologie, imu­no­his­to­chimie). Diferențierea tumorilor be­nig­ne de cele ma­ligne se poate realiza uneori în funcție de aspectele mor­fologice macroscopice, însă de cele mai mul­te ori este necesară citologia. Pentru a caracteriza un proces neo­plazic ca fiind malign, este nevoie de iden­ti­fi­ca­rea a cel puțin trei criterii nucleare de malignitate.
 

Cuvinte cheie

citologie tumori maligne tumori benigne diagnostic diferenţial

 

Tumora, neoformația sau neoplasmul reprezintă o proliferare anormală, excesivă, de celule, care se poate asemăna mai mult sau mai puțin cu țesutul de origine (tumori bine diferențiate sau nediferențiate/anaplazice), având comportament benign sau malign. Frecvent, se întâlnesc confuzii din punctul de vedere al terminologiei oncologice, prin asocierea omniprezentă a „tumorii” sau a „neoplaziei” cu caracteristicile de malignitate. 
Una dintre metodele de diagnostic al proceselor neoplazice este citologia, știință care poate oferi un diagnostic de certitudine sau poate orienta medicul veterinar în formularea unei suspiciuni. 
Nomenclatura tumorilor se bazează pe numeroase reguli, unele dintre ele reprezentând principii bine stabilite, iar altele fiind obiect de studiu continuu pentru cercetători. 

Tumori benigne:

           - tumori mezenchimale: celula/țesutul de origine + sufixul „-om” (de exemplu: fibrom, lipom);
           - tumori epiteliale: terminologie complexă, se ține cont de epiteliul de origine al celulei tumorale, dar și de caracteristicile macroscopice și microscopice (de exemplu: polip - origine în epiteliul cubic, adenom - origine în epiteliul glandular).

Tumori maligne:

 tumori mezenchimale: celula/țesutul de origine + sufixul „-sarcom” (de exemplu: fibrosarcom, liposarcom, rabdomiosarcom);
 tumori epiteliale: de asemenea, terminologie complexă; celula/țesutul de origine + sufixul/termenul „-carcinom” (de exemplu: adenocarcinom, carcinom nazal, carcinom ovarian);

Nomenclatură specifică: 

 celule de tip limfoid - limfom (MALIGN)
 celule sangvine - leucemie (MALIGN)
 mastocit - mastocitom (MALIGN)
 melanocit - melanocitom/melanom (BENIGN/MALIGN)
 țesut imatur/țesut nervos - celula sau țesutul de origine + sufixul „-blastom” 
→ trichoblastom/meduloblastom (BENIGN/MALIGN)
Clasificarea tumorilor se realizează pe baza mai multor criterii de clasificare, printre care se numără: morfologia, comportamentul biologic și localizarea anatomică. 
Diagnosticul citologic al tumorilor se poate efectua atât în cabinetele veterinare, având o dotare de bază (lame de microscop, lamele, colorant rapid sau clasic - Diff Quick, May-Grünwald-Giemsa Quick sau clasic, ulei de imersie și microscop), cât și în colaborare cu laboratoarele de specialitate. 
Specimenele (frotiuri/lame) se pot obține prin diferite metode, în funcție de pacient, proprietar, de localizarea și caracteristicile macroscopice ale tumorii. Printre metodele de recoltare cel mai des folosite se numără: puncția cu ac fin (PAF), puncția aspirativă cu ac fin (PAAF), raclatul, amprenta, biopsia incizională/excizională și centeza. În urma recoltării, preparatele se usucă, se fixează, se colorează conform tehnicilor standard și se examinează la microscop cu diferite obiective, de la cel mai mic (4x sau 5x) la cel de imersie (100x).


 

Practica Veterinara 27 (2) 2017 mic-43



Diferențierea tumorilor benigne de cele maligne se poate realiza uneori în funcție de aspectele morfologice macroscopice, însă de cele mai multe ori este necesară aplicarea unei metode eficiente și sigure - în cazul de față, citologia.
Studiile de specialitate susțin faptul că cele mai sugestive modificări în diagnosticul tumorilor maligne sunt cele nucleare. De asemenea, pentru a caracteriza un proces neoplazic ca fiind malign, este nevoie de identificarea a cel puțin trei criterii nucleare de malignitate (de exemplu: eucromazie, anizocarioză, cariomegalie, binucleere, multinucleere, nucleoli evidenți, anizonucleoloză, raport nucleo-citoplasmatic crescut).

1

2

3


Concluzie

Stăpânirea cunoștințelor de bază în diferențierea tumorilor benigne de cele maligne din punct de vedere citologic reprezintă un avantaj major în practica veterinară, având în vedere faptul că stabilirea unui diagnostic implică o conduită terapeutică și o abordare clinică specifice. În cazul în care citologia nu este suficientă pentru a oferi un diagnostic de certitudine, orientând medicul practician doar către formularea unei suspiciuni, se recomandă recurgerea la examene suplimentare (histopatologie, imunohistochimie). 

Bibliografie

1. Baker Rebecca, Lumsden, John H. Color Atlas of Cytology of the Dog and Cat. Mosby, Inc., 2000
2. Barger Anne M, MacNeill, Amy. Small Animal Cytologic Diagnosis. CRC Press, 2016
3. Cian Francesco, Freeman, Kathleen. Veterinary Cytology – Dog, Cat, Horse and Cow, 2nd Edition. CRC Press, 2017. 
4. Militaru, Manuella. Anatomie patologică generală veterinară. pp. 204-207/pp. 211. Editura Elisavaros, 2006, București.
5. Ressel, Lorenzo. Principi di Identificazione Morfologica in Citologia nel Cane e nel Gatto. Poletto Editore, 2010.

Sursă : https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/tumori-maligne-si-tumori-benigne-elemente-citologice-generale-de-diferentiere-id-854-cmsid-69

Articole Similare

Dec

13

Triadita felină

Triadita felină constituie o entitate clinică deosebită, specifică speciei feline, definită prin prezența concomitentă a trei patologii inflamatorii majore: pancreatita, colangita/colangiohepatita și boala inflamatorie intestinală. Particularitățile anatomice și fiziologice ale pisicii, precum canalul comun pancreatic și biliar sau densitatea bacteriană crescută a duodenului, facilitează translocarea microbiană și determină inițierea proceselor inflamatorii complexe. Diagnosticul este dificil, dat fiind caracterul nespecific al manifestărilor clinice, și necesită o abordare multimodală, care include investigații paraclinice, imagistice și confirmare histopatologică. Managementul terapeutic presupune individualizarea tratamentului, prin combinația dintre fluidoterapie, dietă de susținere, antibioterapie, imunomodulare și hepatoprotectoare. Prognosticul variază de la favorabil în formele ușoare la grav în formele acute complicate de disfuncții sistemice sau evoluții cronice. Articolul de față oferă o analiză integrată a aspectelor etiopatogenice, clinice, imagistice și terapeutice ale triaditei feline, punând accent pe importanța unei abordări interdisciplinare în medicina veterinară felină.

Dec

09

Metode hormonale de control al activităţii de reproducere la rumegătoarele mici

Sezonalitatea activității de reproducere este cel mai important factor limitativ al productivității oilor și caprelor. Cele mai utilizate tehnici de control și inducere a activității de reproducere la oi și capre se bazează pe utilizarea dispozitivelor intravaginale cu eliberare lentă de progesteron sau a bureților intravaginali impregnați cu progestagene, a gonadotropinei corionice ecvine (eCG), hormonului de eliberare a gonadotropinelor hipofizare (Gn-RH), prostaglandinei și melatoninei.

Dec

03

Coordonarea terapiei clinice în sindromul diareic la câini

Sindromul diareic reprezintă creșterea frecvenței, volumului sau fluidității fecalelor ca expresie a disfuncției tractului gastrointestinal; este un simptom, nu o boală. Clinic, se clasifică în funcţie de durată (acută sau cronică) și sediu (intestin subțire sau intestin gros), delimitări care ghidează investigațiile și conduita terapeutică. Fiziopatologic, mecanismele implicate sunt osmotice, secretorii, prin permeabilitate/exsudație, prin motilitate alterată sau mixte. Abordarea terapeutică (principii): obiectivele sunt limitarea progresiei, rehidratarea rapidă, corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice/acido-bazice și tratamentul etiologic.

Nov

25

Date privind prevalenţa cazurilor de rabie la vulpi în România în perioada 2020-2024

Rabia rămâne una dintre cele mai importante boli zoonotice din România, reprezentând o preocupare persistentă pentru sănătatea publică și veterinară, în ciuda progreselor considerabile înregistrate în strategiile de prevenire și control. Poziția geografică a țării, biodiversitatea și interacțiunile dintre animalele domestice, fauna sălbatică și populațiile umane contribuie la riscul continuu de transmitere virală. Deși programele de vaccinare pe scară largă și eforturile coordonate de supraveghere au redus semnificativ incidența bolii în ultimele decenii, apar în continuare cazuri sporadice, în special în zonele rurale, unde interacțiunile dintre oameni și animale sunt mai frecvente, iar accesul la profilaxia postexpunere în timp util poate fi limitat. Speciile sălbatice, în special vulpile și alte carnivore sălbatice, joacă un rol crucial ca rezervoare în menținerea circulației virusului rabiei. În același timp, animalele domestice, mai ales câinii și pisicile, pot servi ca punte de transmitere la om când acoperirea vaccinală este insuficientă. Strategiile de control al rabiei din România se bazează pe o abordare integrată One Health, combinând vaccinarea animalelor, campaniile de imunizare orală a animalelor sălbatice, educarea publicului și sisteme eficiente de diagnosticare și raportare.

Mai multe articole
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre

<