Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
07 Mar 2022
Infectii cauzate de muscaturile capusilor
Vedem absolut necesar informarea crescătorilor de animale, specialiştilor din domeniu dar si a restul populatiei, cu referire la rolul pe care căpuşele îl au ca parazit şi în principal ca vector în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale, precum şi de prevenire a infestării specilor receptive.
Nu este o noutate faptul ca în ultimii ani se înregistrează o creștere a incidenței înţepăturilor de căpuşe și a numărului mare de animale infestate şi de oameni.
Fiind acarieni de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber; masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu ,paraziți ce populează suprafaţa corpului, fiind găsite pe tegumentele mamiferelor în blana lor sau pe pielea păsărilor
Căpușele sunt specii hematofage ,viaţa căpuşelor pe corpul gazdei este scurtă (câteva zile) și diferă în funcţie de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic şi de capacitatea fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.
Ciclul biologic al căpuşelor (larvă, nimfă şi adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă, consumându-le sângele. O femelă adultă consumă cel puţin 0,6 ml sânge şi depune cel puţin 10.000 de ouă.
Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, clădiri abandonate, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele care se află în perioadele de odihnă.
Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol etc. Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, localizându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate.
Înmulţirea exagerată şi răspândirea căpuşelor este influențată de un șir de factori:
specificul înmulţirii căpuşelor; o femelă adultă depune peste 10.000 de ouă într-un ciclu evolutiv;
înmulţirea explozivă a populaţiilor de câini fără stăpân, pisici, rozătoare şi de animale sălbatice, ca principali vectori, adăposturi de animale neigienizate şi nedezinfectate, dezvoltarea zonelor suburbane.
Afecţiunilor pe care capuşele le pot determina la animale se manifestă prin tendinţa acestora de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpuşa. zona este uşor inflamată şi dureroasă, pot apărea semne de apatie, febră, anemii, paralizii, stări alergice, şoc anafilactic şi chiar moartea animalului.
.jpg)
În organismul uman afecţiunile au ca simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greaţă, vomă; uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.
Căpuşele sunt transmiţători ai unor agenţi patogeni care produc boli atât la om, cât şi la animale, fiind clasificate pe locul doi, după ţânţari, în ceea ce priveşte importanţa medicală ca vectori, respectiv:
prin salivă - injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge şi transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită);
prin consum de lapte crud sau produse lactate obţinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpuşe la om.
Nu trebuie de neglijat responsabilitatea administraților locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abundentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor fără stăpân.
Efectuarea, prin medicii veterinari ale examenelor clinice la speciile de animale, gazde a căpuşelor.
Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă în perioada caldă a anului şi să reţină următoarele lucruri în cazul unei înţepături:
căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele; altfel cleştii căpuşii rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;
după îndepărtarea căpuşei se dezinfectează locul cu iod;
dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate.
Combaterea efectelor nedorite cauzate de căpuşe este în mod fundamental, pe lângă o problemă de sănătate publică, şi o chestiune economică care trebuie să îşi facă efectele pe termen mijlociu şi lung. Lupta pentru diminuarea populaţiilor de căpuşe trebuie să fie condusă prin metode ecologice şi medicale, în mediul lor de viaţă liberă şi respectiv pe animalele gazdă.
.jpg)
Localizarea pe gazdă diferă în funcţie de specia acesteia şi de stadiul evolutiv, astfel:
la bovine - pe perineu, pliul iei, axilă, dar şi pe salbă, la baza coarnelor, pe uger, coadă; ( Dectomax ,Deltox , Cyper-Vet ,Diazinon 60% )
la ovine – în zona sternală, pe membre, pe coadă, în pliurile salbei etc.; (Dectomax, Deltox, Cyper-Vet , Ivermectină 1%, sol. injectabilă )
la cabaline – pe coamă şi coadă;
la câine – în regiunea capului, regiunea axilară pe faţa internă a coapsei; (Stronghold 240 mg caini , Insecticid Galifos , Advocate Bayer ,Advantix Bayer ,Bars Spray Bolfo Spray Zgardă Foresto, )
la pisică şi păsări – în regiunea capului. (Deltox ,Cyper-Vet , Bolfo Spray , Cistotel Sprai împotriva puricilor și căpușelor , Advantage 40 mg , Zgardă Foresto Bayer antiparazitară,
ATENȚIE !!!
Aceste informații sunt minuțios selecționate și scrise de medici veterinari , dar nu înlocuiesc consultația sau examinarea medicală. Pentru o diagnoză exactă rugăm sa consultați un medic veterinar în persoană sau o clinică specializată .Pentru noi este foarte important ca dumneavoastră sa dețineți informații corecte și coerente, prezentate în modul cel mai simplu si pe înțeles, pentru a vă crea o idee generală în raport cu problemele cu care vă confruntați. Aici veți găsi răspunsuri ce reflectă practicile generale cu caracter de îndrumare, dar nu de diagnoză exactă !
May
25
Mulți proprietari aleg să își hrănească animalele cu mâncare gătită în casă, fie din grijă, fie pentru că patrupedul refuză hrana uscată. Totuși, atunci când dorim să trecem la boabe, schimbarea trebuie făcută treptat și corect, pentru a evita problemele digestive și refuzul alimentar.
May
18
Hantavirusurile reprezintă un grup de virusuri zoonotice emergente, cu importanță majoră pentru sănătatea publică și medicina veterinară. Deși infecția este asociată în principal cu rozătoarele sălbatice, medicii veterinari au un rol esențial în identificarea riscurilor epidemiologice, consilierea proprietarilor de animale și prevenirea transmiterii indirecte către om.
May
10
Primăvara aduce în grădini și în locuințe numeroase plante ornamentale spectaculoase, iar lacrimioarele (Convallaria majalis) se numără printre cele mai apreciate datorită parfumului intens și aspectului delicat. Totuși, puțini proprietari de animale cunosc faptul că această plantă este extrem de toxică pentru câini, pisici și alte animale domestice.
May
01
Consumul adecvat de apă este esențial pentru sănătatea pisicilor, însă, în practică, multe dintre ele beau insuficient. Această tendință are rădăcini evolutive: pisica domestică descinde din specii adaptate la medii aride, obținând o mare parte din hidratare din hrană. În contextul alimentației moderne, în special al dietelor uscate, aportul insuficient de apă poate contribui la afecțiuni precum boala renală cronică, urolitiaza sau cistita idiopatică felină.
Inscriete la noutatile noastre